Aluatul fariseilor

Vorbirea și rugăciunea fratelui Constantin Pânzariu la nunta de la Teișoara (BT) - septembrie 1980

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Citim din capitolul 12 de la Luca, trei versete: „În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, așa că se călcau unii pe alții, Hristos a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia. Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor”.

Am fost îndemnat să spun câteva cuvinte din partea familiei. Pe cei ce ne cunoașteți, vă rugăm să nu ne osândiți, dacă [pe cei] din familiile noastre, dintre copiii și urmașii noștri, nu-i vedeți la măsura, la înălțimea învățăturii. Noi, să știți că ne-am făcut datoria. Noi ne-am rugat mult pentru ei toți și pentru toți frații și surorile. Stăm pe genunchi și ne rugăm Domnului cu lacrimi de atâtea ori pentru fiecare dintre ei; și pentru frățiile voastre, pe care nu vă cunoaștem, pe mulți, dar vă purtăm mereu în inimă, vă îmbrățișăm, vă sărutăm mereu cu lacrimi, când nu ne vedeți și nu ne știți frățiile voastre.

Și dacă, câteodată, suntem nevoiți să vă spunem câte ceva din lucrurile pe care le vedem noi și care nu se cuvin, le spunem din îndemnul Domnului, să știți. Și dacă vă împotriviți, nu vă împotriviți nouă. Și dacă ne vorbiți de rău, nu pe noi ne vorbiți; vorbiți Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că așa scrie: „Nu Eu vă voi osândi în ziua de Apoi: Cuvântul pe care l-ați auzit, acela vă va osândi”. Pentru că toți cei care tremură aici, ca să vă citească ceea ce frățiile voastre știți deja, toți cei care se ridică cu frică aici [vă doresc mântuirea].

Martor îmi este Dumnezeu că, așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel: „Aș vrea cu orice preț să ajung la învierea din morți”. Dar nu numai pentru el singur a vrut aceasta, căci tot el spune: „Aș dori ca eu să fiu anatema, despărțit de Hristos, pentru rudele mele, pentru cunoscuții mei”. Și oare frățiile voastre nu ne credeți pe noi că vă dorim mântuirea? Nu ne pricepeți pe noi că dorim cu frățiile voastre să intrăm în ceruri? Cu frățiile voastre să ajungem la învierea din morți? Noi nu vrem singuri, dragilor. Nu vrem o mântuire personală. Vrem în urma frățiilor voastre să ajungem la învierea din morți.

De ce plângem oare, că-i nuntă!...

O, dacă ați ști, dacă ați vrea să știți și dacă ați vrea să înțelegeți mai adânc pentru ce tremurăm noi aici când citim Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Să pricepeți că dorința și setea, și foamea pe care o avem noi, așa cum ne-au lăsat părinții noștri scumpi și minunați, nu-i mândrie. Nu ieșim aici ca să ne vedeți frățiile voastre cum vorbim sau cine suntem noi. Am vrea să nu ne cunoașteți trupește; să ne cunoașteți numai munca, numai truda. Să ne simțiți numai lacrimile. Ca să puteți să vă dați seama și frățiile voastre că aveți și frățiile voastre o parte aici de muncă. Fie că ești fiică sau fiu, sau frate, sau soră, sau în vârstă, sau tânăr.

Poate vă gândiți (că, știți, timpul ne este limitat) și am vrea să nu furăm din locul nimănui. Am vrea... așa cum fac chimiștii când introduc într-o sticluță ceea ce ar putea purta în mii de sticle: esența, care să răspândească mirosul; am vrea, în câteva cuvinte, să punem simțul acesta frățesc între frățiile voastre. Că ar fi trebuit să citesc din altă parte, fraților și surorilor, să spun ceva despre nuntă, că o așteptăm așa de mult! Petrecem la atâtea nunți și, când vedem mirii că intră, credeți-ne... că poate cineva spune: „De ce să ne ridicăm în picioare?” Nu pentru mirii [aceștia] ne ridicăm. Ci așteptăm Nunta noastră... Nunta pentru care plângi și frăția ta și te rogi. Și aș vrea ca și [frăția ta, împreună cu] ultimii dintre urmașii frăției tale, să ajungi să vezi scumpa, sfânta, minunata Mireasă, pe care n-a știut-o nimeni cum s-a pregătit ea, cum a plâns ea, cum s-a îmbrăcat ea... Am ajuns noi să spunem aici, din Cuvântul lui Dumnezeu, cum să se îmbrace tineretul... Asta nu se pomenea când am venit noi, acum treizeci, patruzeci, cincizeci de ani, la credință.

Și am citit versetele astea, dragilor, pentru ceea ce vedem, iubiților, în mijlocul nostru, între noi, în Lucrarea lui Dumnezeu; nu de-acuma... din vremea Sfinților Apostoli și a Mântuitorului chiar. Mântuitorul le spunea la apostoli:

- Păziți-vă de aluatul fariseilor și cărturarilor.

- De ce ne spune? N-am luat pâine, oare?

Pentru că purtau cu ei și pâine, fiindcă n-aveau vreme nici să mănânce. Se duceau undeva într-un loc pustiu, să se odihnească puțin și să mănânce puțin. Iar Mântuitorul, văzând că ei nu înțeleg, le-a zis:

- V-am spus nu de pâini, ci de învățătura fariseilor și a cărturarilor.

Ce este asta? Fățărnicia.

Poate ați văzut unii dintre cei mai vârstnici, în cartea Oglinda inimii omului a Părintelui Iosif, un om cu două fețe. Cu o față spre Hristos, cu o față spre lume.

Dragilor, și acum vrem și noi, dacă vedem păcatul acesta [să vorbim despre el] (că poate ar fi trebuit altceva să spunem aici), dar noi tremurăm când vedem păcatul acesta intrat și între bătrâni, și între tineri. Adică om cu două fețe. Frații nu-s sinceri, vedeți? [Fiecare ar trebui să gândim]: „Ceea ce sunt acasă [în ce privește starea duhovnicească], aceea să [arăt] - ba chiar mai puțin încă - aici la adunare”. Păzirea orânduirilor lui Dumnezeu, credința vie, setea, foamea [duhovnicească], stăruința în citire, în rugăciune, acasă [să fie] mai mult decât aici, fraților. Noi am vrea să [nu fie nimeni dintre] frați și surori atinși și otrăviți de păcatul acesta al fățărniciei, adică de a apărea altfel. De ce apari aici altfel, așa de blând, așa de cuminte și așa de credincios?... De ce te rogi aici cu atâtea lacrimi și [vrei să arăți] atâta credință?

Că dacă m-ai vedea mâine sau poimâine acasă, să vezi cum strig la soție, cum strig la copii, cum mă port cu vecinii, cum mă port cu colegii de lucru, n-ai mai spune că-s acesta de aici.

Nu-i fățărnicie asta? Nu-s om cu două fețe? De ce ne grăbim, fraților și surorilor, numaidecât și numaidecât să spunem [ceva în adunare] și noi, să arătăm și noi ceva? Știți... e bine de avut gelozia asta, ca să spui ceva. Dar dacă nu poți spune aici [în fața tuturor], spune acolo de pe bancă, [în] rugăciune, când frații vorbesc, când frații cântă, când frații se roagă. Spune-I Domnului de-acolo de unde ești, de pe bancă; roagă-te acolo când frații ies să vorbească, frate și soră.

Fiicelor dragi și fiilor dragi, înțelegeți-i pe părinți din priviri, din simțiri înțelegeți-i. Nu așteptați dojană, nu așteptați mustrare, că vedem că e așa de greu să pătrunzi cu mustrarea mai ales acuma și mai ales în tineret. Să nu ne [socotiți] pe noi, cei bătrâni, ca și cum v-am învinui pe frățiile voastre, dar simțiți-ne și pe noi cum vă dorim și cum vă așteptăm - pentru mântuirea sufletelor frățiilor voastre.

Dacă păcatul acesta a intrat și otrăvește și între tineri, și între vârstnici, să ne ferim de el, dragilor! Totdeauna arată-te așa cum ești; cum ești acasă, același să te arăți și în adunare. Așa și între frați și așa și în familie să fii.

Dragilor, aș vrea ca în aceste scurte cuvinte să ne înțelegeți și frățiile voastre ce nu v-am putut spune. Așa-i modest și așa-i cuminte să ne pricepeți pe noi așa și să nu ne învinuim vorbindu-ne pe din dos. Aceasta-i tot fățărnicie, când pe față îi dai mâna și îl săruți și pe din dos îl vorbești de rău, spunând că-i într-un fel sau altul. Mai bine muncește-te tu și du-te tu și sfătuiește-l cu lacrimi, dacă cumva nu-i corect, să se corecteze și să se întoarcă la Dumnezeu. Și să nu fie om cu două fețe.

Dragilor, bunul Dumnezeu să aibă milă de noi. Aș vrea ca niciodată să nu vă plictisesc citind sau vorbind, fraților.

Și am vrea așa de mult să nu-i batjocoriți pe părinții noștri. Eram de 15 ani când am citit primele poezii ale părintelui meu, ale părintelui nostru Traian. Și acum nu vrem să vă auzim pe frățiile voastre că vorbiți cumva împotriva părintelui meu. M-a născut la Hristos. Prin poeziile, prin scrierile lui sfinte și minunate, m-a adus la Hristos. Și acum mai bine lovește-mă pe mine, mai bine distruge-mă pe mine într-un fel sau altul, dar să nu-l vorbești pe părintele meu de rău. Despre munca și truda lor nu ne dăm noi seama. Numai în ziua Judecății se va vedea câte răni și câte vânătăi, și câte lacrimi, și câte rugăciuni au [avut] oamenii aceștia, cu care au mijlocit [și pentru noi]. Când îi vedem [vorbiți de rău], ne doare tare mult.

Dragilor și scumpilor frați și surori, prețuiți-i pe vitejii aceștia care au suferit pentru Domnul, pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Și nu numai pentru Domnul, ci și pentru noi. Fiindcă nu ne-au luat pe noi - că nu eram vrednici - ci i-au luat pe ei și au stat în spărtură, unde era mai greu. Să plângă, să fie loviți... cum a spus odată [fratele Traian]: „...mâini cu răni și vânătăi / se târăsc spre Ochii Tăi”. Vedeți? Acolo între zăbrele știau să muncească și să pregătească și ne-au adus de-acolo, fără creion, fără hârtie, sute de poezii făcute acolo la întuneric.

Fraților scumpi, aduceți-vă aminte de munca părinților și înaintașilor noștri. Nu pe noi, nu pe noi [prețuiți-ne], ci pe ei, fraților, cât mai sunt, căci n-o să-i mai vedeți mult printre noi. Se sting... Mâine, poimâine nu-i veți mai vedea. Și cine va sta în spărtură, dacă tu nu ești vrednic în casa ta, în familia ta să stai în spărtură... când spui: „N-am ce-i face la fată”, „N-am ce-i face la băiat... Așa-i lumea, așa-i purtarea”. Dar ei au stat în spărtura unei țări întregi și au purtat povara unei Lucrări întregi. De aceea prețuiți-i și rugați-vă pentru ei, dragilor, cum ne rugăm și noi pentru frățiile voastre.

Bunul Dumnezeu să ne ajute ca, de la nunta asta... că noi așa ne-am pus în gând: mai mult decât vă spunem frățiilor voastre, să-I spunem Domnului, acasă, despre tot ce trebuie. Și Îl rugăm pe Domnul Dumnezeul nostru ca, prin Duhul Sfânt, să ducă într-adevăr Lucrarea aceasta la bun sfârșit, dragilor. Asta este intenția noastră, a fiecăruia.

Dorim ca și frățiile voastre, care vreți, dragilor, miercurea sau vinerea, haideți, însoțiți-ne... Haideți să ne punem noi munca și truda, că, să știți: până nu biruim duhurile din văzduh care opresc rugăciunile noastre către Domnul, nu biruim stările firești. Că acesta numai cu post și cu rugăciune pot fi biruite. Aduceți-vă aminte de Daniel, omul iubit al lui Dumnezeu. Când a început să se roage, un astfel de duh l-a ținut douăzeci și una de zile pe arhanghel în văzduh, timp în care Daniel n-a primit răspuns. Și când vine la el arhanghelul, îi spune: „Daniele, om preaiubit, când a ieșit cuvântul de la tine, a fost primit de Dumnezeu și eu am venit să-ți vestesc”. Dar asta era după trei săptămâni, când a ajuns la el. A trebuit să vină altă căpetenie (Arhanghelul Mihail) și l-a ajutat pe Arhanghelul Gavriil acolo, ca să-i aducă răspuns lui Daniel.

De aceea, iubiților, ca să putem birui, haideți și frățiile voastre împreună cu noi, când puteți. Știu că munciți și sunteți la lucru. Dar cu gândul măcar ajutați-ne, în rugăciune, de la lucru, de unde sunteți... de la muncă, de-acasă, ajutați-ne și pe noi. Să ne rugăm Domnului ca să ducă Lucrarea asta la bun sfârșit, căci numai El o poate duce. Nu nevrednicia noastră.

Slăvit să fie Domnul!

***

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vină împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția, puterea și mărirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.

Înaintea Feței Tale [stăm], Doamne al puterilor cerești, Mântuitorul nostru preaiubit Care ai coborât din ceruri, de drag, de la Tatăl, pentru mântuirea noastră a tuturor și ne-ai adus din cerurile Tale bucurii nesfârșite și binecuvântate, Doamne, dăruindu-ne cereștile Tale binecuvântări și îngăduind și sufletelor noastre și vieților noastre, îngăduind familiilor noastre să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, singura noastră scăpare, singura noastră nădejde, singura noastră bucurie și mângâiere sfântă în nevoi.

Iată-ne, venim înaintea Feței Tale. Înaintea Ta eram și n-am ascuns nimic de fața Ta. Ți-am spus despre toate acestea, Doamne, de mult, de ani și ani. Te-am rugat și Ți-am cerut această frumoasă binecuvântare, această venire scumpă și sfântă a fraților, a părinților noștri și a copiilor dragi. Iar acum când ne-ai împlinit dorința și rugăciunea noastră, când lacrimile noastre au fost mângâiate și șterse de mâna Ta sfântă și moale, când pe locul părinților noștri unde au plâns, unde s-au jertfit, unde s-au rugat, unde ne-au chemat, unde ne-au strigat la Tine și unde s-au topit, s-au mistuit ca lumânarea înaintea Feței Tale, unde au ars ca niște candele sfinte, Doamne, aici sufletele noastre îngenunchează la Crucea Ta, unde ne-am întâlnit, și Îți aducem mulțumire. Dar slabele noastre puteri n-ajung, căci n-avem cuvinte, Doamne, îndeajuns să-Ți mulțumim pentru această mare, cerească și frumoasă binecuvântare.

Fețele tuturor sunt fețe sfinte, ca din ceruri, Doamne, și zâmbetul lor și lacrimile lor, și venirea lor, și truda lor, și munca lor sunt bucuria noastră. Ei s-au trudit, ei s-au muncit și au ajuns până la noi; și noi acum Îți mulțumim pentru darea cea bună și darul desăvârșit pe care ni l-ai pogorât.

În chip deosebit Îți mulțumim pentru Părintele nostru drag care ne-a strigat, Doamne, și a sunat din trâmbița sfântă, și ne-a chemat la Crucea Ta, ne-a deschis drumul spre Biserica Ta, spre Evanghelia Ta, spre Lucrarea Ta împreună cu alți slujitori ai Tăi și alți mărturisitori și făclieri care au ars frumos, Doamne, și au înălțat solia Ta. Iar astăzi, dacă ochii noștri văd această minune, noi cum să-Ți mulțumim, Doamne, că suntem prea mici, suntem prea săraci și prea neînsemnați să-Ți aducem mulțumirile cuvenite pentru această mare și frumoasă, și plăcută binecuvântare.

Iar acum, când suntem strânși aici în jurul Crucii, Doamne, Te rugăm, nu trece cu vederea îndurările Tale sfinte. Treci cu vederea numai păcatele noastre și le acoperă, ca să nu împiedice nimic din starea noastră venirea Ta între noi. Cum Te-am rugat întotdeauna, Doamne, și cum Tu ne-ai împlinit rugăciunea, Te rugăm și de data aceasta: stai, Doamne, bucuros între noi și nimic dintr-ale noastre să nu întristeze Fața Ta, nici pe Duhul Tău cel Sfânt pe Care-L vrem mângâierea și ajutorul în orice vorbire din seara asta, în noaptea aceasta. Pentru ca oricine să iese sfătuit de aici, să iese mângâiat de aici, să iese încurajat și înflăcărat pentru lupta de mâine, Doamne, pentru prigoanele, pentru ispitele, pentru încercările care vin.

Iată-ne acum înaintea Ta; și nu așteptăm decât Cuvântul Tău cel sfânt, care ne-a dat viața, care ne-a păstrat, care ne-a insuflat din ceruri și care ne-a trezit la viața aceasta nouă. Trimite Tu putere vestitorilor Tăi, trimite-L pe Duhul Tău să-i însoțească în vorbirea lor. Iar nouă tuturor deschide-ne mai întâi inimile, urechile sufletului nostru să asculte din adânc cuvintele Tale și să putem, Doamne, fi hotărâți pe totdeauna pentru lupta sfântă; ca până la sfârșit să rămânem statornici.

Încredințăm totul în Mâna Ta; slăvim frumos preasfântul Tău nume. Ție ne închinăm cu bucurie și Îți aducem laudă, mulțumire și cinste, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.