Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău.
Domnul Isus, după ce priveşte spre slava din care a venit în lume şi la care Se duce iarăşi din mijlocul alor Săi, - înfăţişează din nou Tatălui Ceresc pe cei cu care venea acum împreună, din lume:
- Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat. Şi ei au păzit Cuvântul Tău...
Ce fericit venea atunci Mântuitorul nostru Iubit, spre Tatăl Bunătăţii, înfăţişându-Se înaintea Lui şi înaintea Cerurilor Slăvite din care venise până în adâncurile prăbuşirilor noastre spre a ne ridica.
El venea acum în fruntea unui nesfârşit popor de răscumpăraţi,
în fruntea unei nenumărate oştiri de biruitori pe care dezrobindu-i de sub tirania diavolului Şi-i va face asemănători cu El,
prin biruinţa şi prin slava pe care le-o câştigase El în numele lor,
mai dinainte de a fi ei!
Între cei pe care îi înfăţişa în clipa aceea Tatălui Ceresc, Domnul Isus aducea pe fiecare din sufletele care Îl vor asculta şi vor păzi Cuvântul Tatălui. Şi vor cunoaşte Numele Lui - de atunci şi până în vecii veşniciei.
Ucenicii care auzeau aceste cuvinte cu care Se înfăţişa acum Domnul lor înaintea Tatălui, nu puteau pricepe în clipa aceasta acest mare adevăr.
Dar după Pogorârea Sfântului Duh, când Lumina Cerească adusă de El le-a descoperit toate lucrurile,
după făgăduinţa făcută de Mântuitorul care Se ducea de la ei,
- ei şi-au adus aminte de tot ce le spusese Isus - şi au înţeles.
Ce minunat au descris apoi sfinţii apostoli, prin descoperirea Duhului, acest slăvit adevăr, pe care însă, în clipa acelei rugăciuni cu Hristos, ei nu-l puteau încă înţelege deplin. Fiind cunoscut încă numai lui Dumnezeu.
Scumpi fraţi şi surori, care cunoaşteţi Numele Cel Iubitor al Tatălui,
Numele Cel Mântuitor al Fiului
şi Numele Cel Mângâietor al Sfântului Duh,
- daţi slavă veşnică bunătăţii, puterii şi iubirii lui Dumnezeu în care am fost cuprinşi şi noi, de la întemeierea lumii (Matei 25, 34; Evrei 11, 16; Rom. 8, 28-30).
Viitorul Bisericii era în Hristos.
Ochii lui Dumnezeu vedeau tot numărul celor ce vor cunoaşte Numele Lui prin Hristos.
Înţelepciunea Lui ştia pe fiecare din cei ce vor primi Cuvântul Său şi Îl vor păzi, până la sfârşitul vremilor chemării şi ale harului.
De aceea a lăsat să fie scrise cuvintele versetului acestuia care sunt atât de apropiate de cele din Romani 8, 29-30.
În aceste două locuri pare că mai dinainte am fost aleşi şi slăviţi numai unii şi nu toţi.
Dar toată această alegere şi rânduire mai dinainte la slavă, se întemeia pe adevărul că aceştia vor asculta şi vor păzi Cuvântul care li se va face cunoscut. Pe când alţii nu vor vrea nici să-L asculte şi nici să-L păzească (Ioan 8, 43).
Domnul Isus îi ştia pe toţi aceştia, după cum ştie totul încă mai dinainte de a fi.
El, prin care toate s-au făcut şi prin care toate se ţin, numeşte toate întâmplările până nu sunt ca şi cum ar fi (Rom. 4, 17).
Şi vorbeşte despre viitor ca şi cum ar fi trecut.
Şi ştie cine vor fi acei care vor primi harul adus, gata să plătească orice preţ de suferinţe aici pentru viaţa veşnică din veacul viitor (Marcu 10, 30).
Ce plin de putere şi înflăcărare trebuie să fie şi pentru noi, adevărul care ni se face cunoscut acum în rugăciunea Scumpului nostru Mijlocitor şi Mântuitor Isus Hristos.
Dacă şi noi am ascultat chemarea Domnului
şi am cunoscut Numele Tatălui prin Descoperirea Duhului Său,
- noi suntem ai Lui.
Suntem prin credinţă înfiaţi ai Tatălui.
Prin ascultare urmaşi ai Fiului.
Şi prin nădejde moştenitori ai Duhului Sfânt.
Astfel suntem cuprinşi şi noi în marele şi fericitul număr al celor pentru care Hristos S-a făcut Urzitorul unei mântuiri veşnice (Evrei 5, 9).
Mântuire la care, pe rând, peste puţină vreme, vom ajunge şi noi.
Slavă Ţie Dumnezeul şi Mijlocitorul nostru, slavă Ţie.
Pentru Jertfa cea mare cu care ne-ai răscumpărat din păcatele noastre, Îţi mulţumim cu o veşnică recunoştinţă.
Îţi mulţumesc Doamne Isuse şi eu, căci prin credinţă şi prin nădejde mă bucur de pe acum de iubirea Ta.
Te rog ajută-mi să umblu neîncetat în dragostea Tatălui, în ascultarea Ta şi în sfinţirea Duhului,
ca să pot primi odată moştenirea slavei la care Te-ai îndurat să mă chemi şi pe mine.
Amin.