Am stropit cu sângele meu...

(...) pe care Ți-am cerut-o prin cântare și Ți-o cerem prin rugăciune pentru ei, pentru urmașii lor, pentru părinții care i-au crescut, pentru frații și surorile noastre care i-au însoțit și pentru toată localitatea în care i-ai așezat Tu pentru timpul vieții, să facă slujbă frumoasă pentru Tine și să arate o pildă frumoasă de trăire celor între care-i vei așeza și-i vei ține Tu să-și trăiască viața lor pe pământ.

Te rugăm, binecuvântează rugăciunea aceasta pe care o facem în această clipă pentru ei. Binecuvântează soțul și soția pe care Tu i-ai binecuvântat astăzi cu Taina sfintei Cununii. Binecuvântează părinții care i-au crescut în slujba Ta, formându-i pe această cale minunată pentru ca să creeze un exemplu frumos de familie binecuvântată în mijlocul acestei societăți în care ne-ai așezat Tu.

Te rugăm să-i binecuvântezi pe cei care i-au ajutat, care i-au însoțit cu dragostea lor și-i însoțesc acum cu această rugăciune.

Binecuvântează, Doamne, localitatea aceasta în care Tu ai făcut să se petreacă astăzi acest eveniment minunat. Binecuvântează conducătorii ei, preoții, conducătorii Bisericii, păstorii sufletești. Binecuvântează-i pe cei care duc o muncă de îndrumare și de ajutor pentru cei care au nevoie de Tine.

Cum ai poposit între cei iubiți ai Tăi care stăteau cu ușile încuiate și ai apărut în mijlocul lor, spunându-le: „Pace vouă!” cum i-ai însoțit pe cei doi ucenici spre Emaus, cum ai stat pe țărmul mării și ai binecuvântat munca celor care pescuiau, vino și în mijlocul nostru și ne binecuvântează și pe noi în aceste zile în care cutreieri lumea după Învierea Ta. Poposește și în acest loc în care ne-am adunat în Numele Tău și iată, Doamne Iisuse, ne-am pregătit să Te primim de la început cu cântările noastre, cu lacrimile noastre, cu laudele buzelor noastre, Doamne, și cu încăperile pregătite și calde ale [inimilor noastre] (...).

Binecuvântează-ne cu o binecuvântare deosebită în aceste zile, pentru ca fiecare dintre cei care am venit aici să ne întoarcem mai încărcați de binecuvântări și mai vrednici de binecuvântarea Ta.

Mulțumim pentru această clipă pe care ne-ai rânduit-o să ne vedem unii cu alții. Tu știi, Doamne, că am dorit atâția ani să ne putem vedea și fețele noastre; că prin duh și prin credință, și prin rugăciune, și prin cântări ne-am întâlnit de atâtea ori. Mulțumim pentru cei care s-au rugat și au așteptat cu răbdare ziua acestei revederi. Mulțumim pentru rugăciunile ascultate. Mulțumim pentru cei cărora le-ai ajutat să ajungă cu bucurie în ceasul acesta de sărbătoare. Te rugăm să le răsplătești tuturor ostenelile pe care le-au făcut ca să poată lua parte aici.

Te rugăm, vino Tu cel dintâi Oaspete la nunta aceasta! Vino cu Maica Ta cea Sfântă și cu apostolii Tăi cei sfinți, cum ai mers la Nunta din Cana! Și binecuvântează-i pe toți cei care au aranjat acest program sfânt, și binecuvântează-i pe cei care l-au îngăduit.

Te rugăm, Doamne, în aceste vremuri, dăruiește pace și înțelegere între conducătorii popoarelor. Pune o atmosferă de recunoaștere, de iubire și de încredere în mijlocul tuturor oamenilor.

Binecuvântează, mai ales, Lucrarea Ta sfântă, pe lucrătorii Tăi buni, frații noștri, care au păstrat Cuvântul Tău în mijlocul nostru de la început și până astăzi. Binecuvântează mamele, soțiile, fiicele scumpe ale Lucrării Tale, prin care ne-ai ajutat, Doamne, și prin care ne mângâi.

Binecuvântează tineretul Tău, aceste odrasle sfinte și ale Bisericii, și ale Lucrării Tale, care învață. Dă-le o minte sănătoasă și inimă curată. Binecuvântează-i pe cei care-i învață. Fă-i să-i învețe lucruri folositoare și necesare pentru mântuirea neamului nostru și a sufletelor noastre. Binecuvântează pe cei care fac bine în mijlocul acestei lumi (...).

(...) Și noi, când vom fi bolnavi, să găsim astfel de suflete răbdătoare, iubitoare și milostive.

Te rugăm să-i binecuvântezi pe toți cei care s-au rugat pentru noi și pe cei care ne-au cerut să ne rugăm pentru ei. Și în aceste zile, când Tu umbli încă, după Înviere, printre ai Tăi, dăruiește-ne tuturor, Doamne, o inimă primitoare. Și, când vom simți că Te oprești lângă noi ca și lângă cei doi pe drumul Emausului, dă-ne o inimă ascultătoare, să înțelegem adevărul Tău și fă să ardă inima (...).

(...) Orice necredincios și spune: „Adu-ți degetul încoace! Pune mâna ta în coasta Mea și nu mai fi necredincios, ci credincios. Că fericit e cel ce n-a văzut și a crezut!”. Ajută-ne, Doamne, să ajungem și noi astfel de fericiți.

Iar când vom fi singuri, departe, muncind fără folos, undeva în singurătate, apari pe țărmul vieții noastre și întreabă-ne dacă am mâncat și dacă ne e foame. Și pregătește-ne Tu hrană și pentru trupul nostru, și pentru sufletul nostru, și pentru copiii noștri, și pentru satele noastre, și pentru orașele noastre. Binecuvântează rodul muncii noastre (...).

Pentru toate ne închinăm și Te lăudăm, căci a Ta este Împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

***

Ce cununie strălucită

a fost a noastră, Mire Drag,

pe nici o casă aurită

n-a strălucit mai dulce steag.

Și dacă ar mai trece încă șaizeci de ani cu Domnul și ar trebui să mai treacă încă atâția ani de încercări, în toată valea umbrei morții, cu El și pentru El, aș cânta și peste acești șaizeci sau șase sute de ani, cu aceeași dragoste, această cântare: Ce cununie strălucită a fost a noastră, Mire Drag!

Când noi ne-am predat Domnului, când noi ne-am hotărât pentru Domnul, când a venit acea clipă cerească, când inima noastră s-a deschis pentru Domnul, atunci a fost acea clipă cosmică în care nu numai pământul, ci și cerul, soarele și luna s-au oprit să privească ce nu mai văzuseră niciodată. Eu nu voi uita niciodată - cum nici Cristi sau careva dintre noi, oricare, care a avut o astfel de întâlnire cu Hristos - nu voi uita niciodată. Am scris de multe ori și am zis: Doamne, mi-i dor de-o rugăciune cu-așa lacrimi și cu așa căldură cum a fost rugăciunea mea de unire și de-mpreunare cu Tine. Doamne, mi-i dor să plâng așa cum am plâns atunci. Mi-i dor să cânt așa cum am cântat atunci. Și ori de câte ori îmi amintesc de aceste lucruri, mi-aduc aminte de rugămintea Sfinților Apostoli de pe Tabor, când au spus: „Doamne, e bine să fim aici! Nicăieri altundeva nu-i mai bine, decât unde ești Tu”. Au fost și ei soți care au avut soții; au fost părinți care au avut copii; au fost prieteni care au avut și ei prieteni. Dar în momentul unirii cu Hristos, nici una dintre aceste iubiri n-a întrecut iubirea Lui. Ci iubirea lui Hristos le-a întunecat toate aceste iubiri. Și, dacă ar fi fost chemați încă o dată și încă o dată să-și dea viața și să-și dea toate iubirile din inima lor pentru Hristos, ei ar fi fost gata să și le dea.

Fratele Tudorel, pe care Domnul l-a ajutat să ajungă pe la Locurile Sfinte, ne-a povestit și ne povestește mereu, cu lacrimi, ce momente înălțătoare a trăit el acolo. Nu le mai poate uita niciodată, cum n-au putut uita ucenicii momentele trăite cu Mântuitorul pe Tabor. Cum n-a putut uita nici Cristi, nici eu momentele pe care le-am trăit în clipa legământului cu Hristos. Toți cei care v-ați întors la Domnul și ați avut o astfel de cununie strălucită cu Hristos ne înțelegeți ce spunem. Cei care încă nu v-ați întors la Domnul și n-ați gustat această bucurie nu ne puteți înțelege, oricât v-am vorbi.

Am scris mii de cântări. Am vărsat mii de lacrimi la picioarele Domnului. Am stropit cu sângele meu credința și dragostea față de Hristos. Dar n-am putut să mă despart de El niciodată, nici să spun: E prea mult ce-am dat eu pentru Tine... Totdeauna am fost gata să recunosc că atât de mult a făcut El pentru mine și așa de puțin am putut să fac eu pentru El...

Am dorit să citesc aici un verset din Faptele Apostolilor. Unul singur. Dar înainte de a citi acest verset am dorit să vă spun aceste cuvinte.

Vom citi versetul 3 din capitolul 1 de la Faptele Sfinților Apostoli. Aici se spune așa: „După patima Lui, Iisus li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu”.

(...) Când Maria le-a spus Apostolilor Petru și Ioan: „A înviat Domnul! L-am văzut!”, nimic nu i-a mai putut opri. Ei au plecat fuga, să vadă, stăpâniți de un singur gând: să ajungă cât mai repede să-L cunoască. (...) Dragostea lor de Dumnezeu le transformase inimile și le umpluse tot sufletul. (...)

[Am citit acest verset] în care se spune că, după patima Lui și după Învierea Lui, Mântuitorul S-a arătat multora. Suntem acum într-una dintre acele zile ca atunci când, după patimile Mântuitorului, Mântuitorul umblă printre ai Lui și, când Se arată ici, când Se arată colo. Dar oriunde ne-am întâlnit cu El, clipa aceasta a rămas unică. Noi ne-am bucurat de ea.

De ce ne bucurăm noi atât de mult acum, aici? Pentru că în seara aceasta, ca-n seara cu Toma, ca-n seara cu ucenicii, Domnul Iisus a venit, cutreierând zonele și lumea aceasta, și S-a oprit pentru un ceas, două aici cu noi. Ce fericiți suntem! Vă veți întoarce de-aici... Veți uita multe lucruri pe care le-ați văzut în viață, dar nu veți uita momentele fericite pe care Hristos v-a făcut să le trăiți în seara aceasta, fiecare într-un fel sau altul, în această stare de vorbă a Lui cu noi.

Am dorit și eu din toată inima o seară ca asta. Să știți, fraților și surorilor, că, dacă dumneavoastră ați mai dorit să ne vedem o dată pe pământ, eu am dorit... cum spune Mântuitorul în seara Cinei: „Cu dor am dorit să iau cina aceasta împreună cu voi”. Era vremea când era ultima cină. El le-a și spus: „Nu voi mai gusta nici băutura, nici hrana aceasta, până le voi gusta cu voi, cu toți, noi, în Împărăția lui Dumnezeu”. S-ar putea ca bucuriile acestea pe care le-am gustat noi în seara aceasta aici împreună să nu le mai putem avea aici [s.n.]. Dar le vom avea sigur, dacă vom fi credincioși până la sfârșit, în ziua când vom prânzi în Împărăția lui Dumnezeu.

După Învierea Mântuitorului - spune în Ioan 21 -, în timp ce ucenicii Lui pescuiseră toată noaptea fără să prindă nimic, Iisus a apărut pe țărm și S-a uitat la ei. Ce triști trebuie să fi fost... Pescuiseră toată noaptea. Erau flămânzi. Erau obosiți. N-aveau de mâncare. Nu venise nimeni la ei. Nu aflaseră nimic. Și, într-un moment dat, apare Iisus pe țărm. Și El îi întreabă: „Copilașilor, aveți voi ceva de mâncare?”. Nu-i întreba ca să le ceară; îi întreba ca să le dea. Și ei au spus: „N-avem, Doamne. Toată noaptea ne-am trudit.” Permanent a fost lângă ei. Ei au trăit permanent în conștiința prezenței Lui. Și când nu-L vedeau simțeau prezența Lui. Noi cu ochii trupești nu-L putem acum vedea. Dar să știți că sunt printre noi suflete curate care simt prezența Lui. (...) Strângeți-vă inima lângă acest moment sfânt în care Hristos este aici și binecuvântează cununia acestor tineri.

Când a cântat fratele Ion Ce cununie strălucită a fost a noastră, Mire Drag, sau când a vorbit așa de frumos fratele nostru Cristi, m-am gândit mereu că Dumnezeu a pregătit suflete (...), pe toți cei care, atunci când au auzit prima chemare, și-au deschis inima și au zis: „Doamne Iisuse, vreau! Vino la mine! Mă cunun cu Tine și nu mă mai despart niciodată!”. Nici o băutură din lume nu l-a mai atras și nu l-a fermecat, pentru că băutura lui Hristos, aceea de la Cina de Taină, a fost o altă băutură. Vinul acela a fost un alt vin. N-a fost un vin firesc, care să îmbete oamenii sau care să satisfacă poftele (...).

De aceea ne bucurăm din toată inima și reîmprospătăm între noi aceste evenimente de care n-ar trebui să uităm niciodată, dar mai ales în aceste zile, după Patimile Mântuitorului, când El a umblat și umblă și acum printre noi - să ni le amintim. Și cine nu s-a unit cu Hristos, cine nu s-a născut din nou, cine nu s-a predat Domnului și nu s-a hotărât pentru Domnul are momentul s-o facă acum. Hristos e aici și binecuvântează.

Ferice de voi, dragii noștri frați și surori care v-ați unit cu Hristos, care v-ați predat Lui, care ați pus legământ cu El și care doriți să vi-l duceți până la sfârșit. Duceți-l și luptați-vă, cu oricâte lacrimi ar trebui să-l plătiți. Cum l-am plătit și noi cu sângele nostru pe care a trebuit să ni-l ștergem de pe podele, dar nu L-am părăsit. Să fiți în stare să vă păstrați credința până la capăt. Că ferice de acela care va rămâne credincios până la sfârșit. Cine n-are credința, s-o dobândească. Fără credință e cu neputință să vadă cineva Fața lui Dumnezeu și Împărăția cerurilor. Dar cine are credință să și-o păstreze, pentru că ea singură va fi dovada primirii noastre înaintea lui Dumnezeu și dreptul de cetățenie a noastră în Împărăția lui Dumnezeu.

Mă bucur din toată inima că Dumnezeu m-a ajutat să ajung aici. M-am rugat și am zis: Chiar dacă ar fi să mor pe drum, doresc să-i mai văd o dată pe frați. N-am avut și nu am altă bucurie mai mare pe pământ, decât pe Domnul și pe frați.

Când am fost cu Domnul și cu frații am fost fericit, indiferent ce preț a trebuit să plătesc. Acum mă bucur că Domnul ne-a ajutat să ne vedem fețele unii altora. Să știți că v-am iubit și vă iubesc din toată inima... Și tot ce am făcut și am alergat, și am suferit în viață atâția zeci de ani am făcut din dragoste pentru Domnul și din dragoste pentru frați. Să-i iubiți pe frați și să iubiți Lucrarea. Să vă iubiți unii pe alții cum Îl iubiți pe Dumnezeu și cum v-a iubit Dumnezeu. Fericirea și mântuirea, și bucuria stă în dragostea de Dumnezeu și-n dragostea de frați. Toată puterea și tot meritul, și bucuriile noastre stau în faptul că noi îi iubim pe frați, iubim pe surori. Nu vă vorbiți de rău. Nu vă judecați. Pe noi toți ne urăsc din pricina Numelui lui Dumnezeu, că așa a zis El: „Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu”. Și, în mijlocul urii tuturor, care este puterea noastră? Unitatea dinte noi, părtășia noastră cu frații și lucrarea noastră împreună pentru Împărăția lui Dumnezeu și pentru mântuirea altora.

Ce aș putea să spun acestor suflete scumpe pe care le iubim în Domnul? Nu vă despărțiți de Cuvântul lui Dumnezeu, de rugăciune și de frați. Le-am dat aici cuvântul lui Dumnezeu ca un cadou pe care am putut să-l dau din partea mea. Și pe acest cuvânt (...) scrie dedesubt așa: „Citiți Cuvântul lui Dumnezeu și rugați-vă (...)”. Când deschideți ochii, deschideți Cuvântul lui Dumnezeu. Oricât de grăbiți veți fi, citiți cinci versete, să vedeți ce vă spune vouă Dumnezeu pentru ziua aceea. Vezi undeva un necaz, vezi undeva o lacrimă, vezi undeva o suferință, du-te și ajută. Fă-ți timp! Că dacă vrei să faci bine, Dumnezeu îți dă totdeauna nu numai timp și putere, ci și ocazii îți dă. Și simți atunci: Aci pune umărul; aci pune lacrima; aci pune genunchiul; aci pune pâinea ta. Și Dumnezeu te binecuvântează.

Dimineața să citiți Cuvântul (...). După aceea, oriunde veți fi, căutați să faceți măcar o faptă bună, fără să așteptați nici măcar o mulțumire și nici o răsplată în schimb. Dumnezeu vede și pe orice pune mâna, pune Dumnezeu binecuvântarea. Și nici nu știți cum aduce Dumnezeu, ca-n somn, pâinea celor credincioși. Încercați să vedeți, făcând așa. Și veți vedea cum Dumnezeu vă va răsplăti.

Vremea noastră a trecut. Credeam că vom putea merge la zece și jumătate, dar e aproape unsprezece fără un sfert. Avem drum lung. Mâine avem alte treburi. Starea noastră e așa cum vedeți. Trebuie deci, cu toată durerea și cu tot regretul nostru sufletesc, să ne luăm rămas bun de la frățiile voastre, de la toți. Poate, de la mulți, pentru totdeauna... [s.n.]. Dar noi avem o nădejde sfântă că, după ce se termină viața aceasta trecătoare și nesigură, avem o moștenire nestricăcioasă și neveștejită în ceruri. Siliți-vă s-o primiți astăzi de la Domnul prin făgăduință. Puneți legământ cu Domnul, cei care n-ați pus. Predați-vă Domnului și, așa cum merită, să credeți și cuvintele celui mai tânăr vorbitor de-aici, ale lui Cristi, și cuvintele celui mai bătrân. Merită să le ascultați, ca să le verificați, la urma urmei, cât de adevărate sunt, pentru că și noi le-am verificat și știm că tot Cuvântul lui Dumnezeu e adevărat și plin de putere pentru cei care îl cred și-l ascultă.

Noi, din toată inima, ne rugăm și la plecare să binecuvânteze Domnul pe acești miri scumpi și pe nașii lor, și pe părinții lor, și pe voi toți, pe frățiile voastre, frați și surori, vecini, prieteni, rudenii, cunoscuți, neamuri. Să vă binecuvânteze Dumnezeu, cu tot satul acesta unde se rostește așa de frumos Numele Domnului și unde pe hotarul acesta, pe unde mergi, auzi cântând: „Ce fericire de-a-L cunoaște pe Iisus, Păstorul minunat”. Cântați cântările Domnului la vite, la sapă, oriunde... și pe patul de boală. Ce fericire de-a-L cunoaște pe Iisus, Păstorul minunat! Și trăiți în așa fel, încât cei lângă care sunteți să vadă că într-adevăr sunteți fericiți. Că L-ați aflat pe Domnul și sunteți fericiți.

Noi, din toată inima, mulțumim Domnului că acuma, după 75 de ani - și ce fel de ani - ne-a dat Domnul bucuria să vedem că alergarea și osteneala noastră n-a fost în zadar.

Părintele nostru a trecut la Domnul acum 52 de ani. El a plătit cu sânge, nu cu predici și cu scrieri, starea și credința aceasta. Ani de zile noi am șters sângele rănilor lui de pe patul lui și de pe mâinile noastre. Lucrarea aceasta este câștigată cu sângele lui Hristos și cu sângele celor mai aleși copii ai Lui. Prețuiți-o și fie-vă scumpă, și n-o părăsiți. Că cine se bucură de ea în viață se va bucura de ea și după moarte.

Acum noi vă cerem iertare că poate și cuvântul acesta a fost mai lung. Dar poate că va fi pentru totdeauna pentru mulți. [s.n.]. Noi dăm slavă Domnului că ne-a ajutat de la cei dintâi ani, cum a zis Cristi, și până la anii cei din urmă ai vieții să-I slujim Domnului și să fim credincioși. Faceți și dumneavoastră la fel. Și veți fi fericiți.

Domnul să ne ajute la toți ca, dacă nu ne mai vedem pe pământ, să ajungem bucuria să ne vedem în cer. Și să nu ne mântuim singuri! Să lucrăm să se mântuiască familia noastră, vecinii noștri, neamul nostru, țara noastră, Biserica noastră (...). Să nu ne rugăm numai pentru noi, ci pentru țara noastră, pentru vecinii noștri, pentru rudeniile, pentru cunoscuții, pentru toți ai noștri. Și pentru cei străini. Chiar și pentru vrășmașii noștri. Atunci Dumnezeu va binecuvânta rugăciunea noastră și o va primi.

Slăvit să fie Domnul!