Amintirile noastre neuitate
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Ce stări sufleteşti avem amintindu-ne cu tristeţe şi cu zguduire sufletească de întâmplările nefericite ale noastre sau ale altora...
ori amintindu-ne cu curaj şi cu încredere de zilele grele prin care am trecut biruitori...
E ca şi cum le-am trăi iarăşi cu toată puterea, punând în fiecare din nou ceva din inima noastră.
2 - Amintindu-ne fericiţi şi mişcaţi de ajutorul grabnic şi minunat trimis îndată de la Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile şi la primejdia noastră, - de fiecare dată Îi mulţumim lui Dumnezeu care ne-a ajutat de atâtea ori în trecut,
când eram la grea strâmtoare şi strigând către El ne-a trimis izbăvirea Sa, - asta să n-o uităm niciodată!
3 - Câtă nădejde şi cât curaj am primit în lipsuri, în necazuri şi în grelele răscruci ale noastre prin bunătatea lui Hristos, - să nu uităm niciodată!
Ci să ne amintim totdeauna.
În vremile de prigoniri, de singurătate şi surghiun, de boli şi foamete sufletească prin care trecem, să ne aducem aminte de câte ori au mai fost peste Biserica Domnului astfel de vremuri
şi să ne îmbărbătăm inima cu credinţă.
Amintirile izbăvirilor trecute, ne umple prezentul de mângâiere şi viitorul de nădejde.
4 - Să ne amintim încrezători cum de fiecare dată a venit iarăşi lumina şi bucuria izbăvirii, spre a nu cădea niciodată în deznădejde.
Aducându-ne aminte câte lacrimi de ale noastre au fost schimbate în cântări de veselie, - să-L binecuvântăm pe Domnul totdeauna pentru toate.
5 - Câte seri de plâns au fost urmate pentru noi de dimineţi bucuroase!
Câţi snopi semănaţi cu dureri şi cu jertfe i-am secerat cu bucurie, noi sau cei iubiţi ai noştri!
Câte rugăciuni şi speranţe pline de temeri ni s-au împlinit fericit într-o clipă, la un cuvânt al lui Dumnezeu!
Să nu uităm niciodată, - să ne amintim totdeauna!
6 - Nu fiţi peste măsură de trişti în zilele grele şi în anii amari,
ci amintiţi-vă de trecut şi priviţi plini de speranţă şi de curaj spre viitor.
7 - Nădăjduiţi în Domnul fraţi şi surori, căci iarăşi vor veni zilele bucuriei,
ale libertăţii,
ale adunărilor slobode şi mari, în care cu tot orizontul senin şi larg,
ne vom putea bucura slăvind pe Dumnezeu şi mărturisind şi cântând Puterea Lui care ne-a făcut să vedem încă o strălucită biruinţă a lui Hristos trăită zguduitor de noi înşine.
8 - În mâhnirile şi gemetele sufletului nostru este totdeauna o durere pentru neîmplinirea unei dorinţe şi gemem adânc adeseori pentru nimicirea sau întreruperea sau amânarea împlinirii unui dor scump,
la care ţinem adânc şi pe care sperăm puternic să ni se împlinească.
Poate o dorinţă la care avem dreptul
- sau ni se părea că avem.
O dorinţă permisă sau nepermisă, bună sau rea, curată sau necurată,
- dar la care ţineam mai mult ca la orice.
Totuşi să nu ne doară peste măsură sufletul pentru asta!
Ceea ce ne este spre bine, - nu uită să ne dea Dumnezeu!
9 - Sufletul omenesc se mâhneşte şi geme de multe ori în viaţă,
dar dorinţele şi lacrimile din cauza cărora se mâhneşte, suferă şi geme el, sunt prea de puţine ori curate, frumoase şi permise.
10 - Mâhnirile cele mai dese, mai grele şi mai adânci, şi gemetele cele mai mari şi mai disperate,
- de cele mai multe ori, se ridică în sufletul omului, pentru dorinţe necurate,
pentru lucruri urâte
şi pentru cauze nepermise.
11 - Câţi dintre noi oare ne mâhnim că n-am făcut binele destul de grabnic, destul de mult şi destul de bine?
sau pentru că iubim prea puţin pe Dumnezeu şi pe semeni,
că ne rugăm prea slab,
că răbdăm prea neliniştiţi,
că dăruim prea zgârciţi,
că ostenim prea repede,
că priveghem prea rar,
că postim prea puţin,
că suntem prea înceţi la ascultare, la împăcare, la iertare, la ajutorare?
- când pentru acestea ar trebui să ne mâhnim cu adevărat!
12 - Câţi dintre noi gemem pentru păcatele făcute
şi suntem mâhniţi în sufletul nostru din pricina durerilor, întristărilor şi pagubelor pe care le-am făcut altora prin lăcomia noastră,
prin poftele noastre,
prin nepăsarea sau răutatea faptelor şi inimii noastre?
13 - O, câte suflete scumpe nouă au dus cu ele în mormânt dureri şi răniri adânci din pricina noastră!
- Poate unele au şi murit tocmai din cauza acestora - din cauza necazurilor şi întristării pe care purtarea noastră rea faţă de ei şi faţă de ai lor, le-au pricinuit.
Cât ne doare pe noi inima pentru asta?
14 - Desigur şi tu ai avut,
sau mai ai încă, stări de mâhnire
şi uneori chiar gemete puternice se ridică din adâncul inimii tale...
Cercetează-te atunci cu grijă şi cu milă, dar fără părtinire,
de ce geme şi de ce este mâhnit sufletul din tine?
Ce dorinţă şi ce durere îl tulbură?
15 - Dacă mâhnirea şi gemetele sufletului tău sunt din pricina neîmplinirii sau a nimicirii unei dorinţe trupeşti, lumeşti, păcătoase, - strigă-i să tacă mâhnirea sufletului tău!
Oricât l-ar durea, mai bine a fost aşa.
căci dorinţele vinovate, desfrânate şi urâte, chiar şi neîmplinite, întinează şi otrăvesc sufletul chinuindu-l şi împovărându-l.
16 - Dacă sufletul tău este mâhnit din pricina că poţi face mult mai puţin bine decât doreşti...
Dacă verşi lacrimi din pricină că Domnul Isus este prea puţin iubit şi ascultat de tine şi de alţii, - mângâie-ţi sufletul cu nădejde scumpă: binele dorit ţi-l va da Dumnezeu!
17 - Dacă eşti mâhnit că tu însuşi lucrezi prea puţin pentru Domnul şi pentru semenii tăi,
că te rogi prea rar şi că ai o stare prea săracă de roade duhovniceşti...
Dacă gemi din pricina slăbirii credinţei, a răcirii dragostei şi a împuţinării râvnei credincioşilor Domnului,
- atunci mâhnirea aceasta a ta este mântuitoare
şi gemetele acestea sunt binecuvântate.
18 - Mâhnirile tale mântuitoare te vor aprinde mai mult,
te vor face mai harnic,
te vor întări şi ajuta pe tine şi pe alţii să faci mai mult bine.
Ele vor îmbărbăta pe cei slabi,
vor sprijini pe cei neputincioşi,
vor înflăcăra pe cei descurajaţi,
vor face mult bine multora şi în primul rând ţie.
19 - Când încape omul cel slab şi cinstit, pe mâna unor oameni nedrepţi şi nemiloşi,
plini de vicleşug şi de nelegiuiri,
- într-adevăr numai Bunul Dumnezeu îi mai face dreptate.
Şi numai El îi mai aude plângerile lui.
20 - Niciodată cei tirani şi nedrepţi n-au nici vreme şi nici plăcere să facă binele faţă de cei nevinovaţi.
Plini de trufie şi răutate ei îşi bat joc când cineva vorbeşte de conştiinţă, de dreptate, de respectul deaproapelui, de drepturile omului sărac şi nevinovat.
De aceea osânda cruzimii lor îi paşte pe toţi.
O Dumnezeule al Milei, ai milă şi de ei, înainte de a le veni Ziua Mâniei.
Amin.