Amintirile noastre neuitate
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Ce stări sufletești avem amintindu-ne cu tristețe și cu zguduire sufletească de întâmplările nefericite ale noastre sau ale altora...
ori amintindu-ne cu curaj și cu încredere de zilele grele prin care am trecut biruitori...
E ca și cum le-am trăi iarăși cu toată puterea, punând în fiecare din nou ceva din inima noastră.
2 - Amintindu-ne fericiți și mișcați de ajutorul grabnic și minunat trimis îndată de la Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile și la primejdia noastră, - de fiecare dată Îi mulțumim lui Dumnezeu care ne-a ajutat de atâtea ori în trecut,
când eram la grea strâmtoare și strigând către El ne-a trimis izbăvirea Sa, - asta să n-o uităm niciodată!
3 - Câtă nădejde și cât curaj am primit în lipsuri, în necazuri și în grelele răscruci ale noastre prin bunătatea lui Hristos, - să nu uităm niciodată!
Ci să ne amintim totdeauna.
În vremile de prigoniri, de singurătate și surghiun, de boli și foamete sufletească prin care trecem, să ne aducem aminte de câte ori au mai fost peste Biserica Domnului astfel de vremuri
și să ne îmbărbătăm inima cu credință.
Amintirile izbăvirilor trecute, ne umple prezentul de mângâiere și viitorul de nădejde.
4 - Să ne amintim încrezători cum de fiecare dată a venit iarăși lumina și bucuria izbăvirii, spre a nu cădea niciodată în deznădejde.
Aducându-ne aminte câte lacrimi de ale noastre au fost schimbate în cântări de veselie, - să-L binecuvântăm pe Domnul totdeauna pentru toate.
5 - Câte seri de plâns au fost urmate pentru noi de dimineți bucuroase!
Câți snopi semănați cu dureri și cu jertfe i-am secerat cu bucurie, noi sau cei iubiți ai noștri!
Câte rugăciuni și speranțe pline de temeri ni s-au împlinit fericit într-o clipă, la un cuvânt al lui Dumnezeu!
Să nu uităm niciodată, - să ne amintim totdeauna!
6 - Nu fiți peste măsură de triști în zilele grele și în anii amari,
ci amintiți-vă de trecut și priviți plini de speranță și de curaj spre viitor.
7 - Nădăjduiți în Domnul frați și surori, căci iarăși vor veni zilele bucuriei,
ale libertății,
ale adunărilor slobode și mari, în care cu tot orizontul senin și larg,
ne vom putea bucura slăvind pe Dumnezeu și mărturisind și cântând Puterea Lui care ne-a făcut să vedem încă o strălucită biruință a lui Hristos trăită zguduitor de noi înșine.
8 - În mâhnirile și gemetele sufletului nostru este totdeauna o durere pentru neîmplinirea unei dorințe și gemem adânc adeseori pentru nimicirea sau întreruperea sau amânarea împlinirii unui dor scump,
la care ținem adânc și pe care sperăm puternic să ni se împlinească.
Poate o dorință la care avem dreptul
- sau ni se părea că avem.
O dorință permisă sau nepermisă, bună sau rea, curată sau necurată,
- dar la care țineam mai mult ca la orice.
Totuși să nu ne doară peste măsură sufletul pentru asta!
Ceea ce ne este spre bine, - nu uită să ne dea Dumnezeu!
9 - Sufletul omenesc se mâhnește și geme de multe ori în viață,
dar dorințele și lacrimile din cauza cărora se mâhnește, suferă și geme el, sunt prea de puține ori curate, frumoase și permise.
10 - Mâhnirile cele mai dese, mai grele și mai adânci, și gemetele cele mai mari și mai disperate,
- de cele mai multe ori, se ridică în sufletul omului, pentru dorințe necurate,
pentru lucruri urâte
și pentru cauze nepermise.
11 - Câți dintre noi oare ne mâhnim că n-am făcut binele destul de grabnic, destul de mult și destul de bine?
sau pentru că iubim prea puțin pe Dumnezeu și pe semeni,
că ne rugăm prea slab,
că răbdăm prea neliniștiți,
că dăruim prea zgârciți,
că ostenim prea repede,
că priveghem prea rar,
că postim prea puțin,
că suntem prea înceți la ascultare, la împăcare, la iertare, la ajutorare?
- când pentru acestea ar trebui să ne mâhnim cu adevărat!
12 - Câți dintre noi gemem pentru păcatele făcute
și suntem mâhniți în sufletul nostru din pricina durerilor, întristărilor și pagubelor pe care le-am făcut altora prin lăcomia noastră,
prin poftele noastre,
prin nepăsarea sau răutatea faptelor și inimii noastre?
13 - O, câte suflete scumpe nouă au dus cu ele în mormânt dureri și răniri adânci din pricina noastră!
- Poate unele au și murit tocmai din cauza acestora - din cauza necazurilor și întristării pe care purtarea noastră rea față de ei și față de ai lor, le-au pricinuit.
Cât ne doare pe noi inima pentru asta?
14 - Desigur și tu ai avut,
sau mai ai încă, stări de mâhnire
și uneori chiar gemete puternice se ridică din adâncul inimii tale...
Cercetează-te atunci cu grijă și cu milă, dar fără părtinire,
de ce geme și de ce este mâhnit sufletul din tine?
Ce dorință și ce durere îl tulbură?
15 - Dacă mâhnirea și gemetele sufletului tău sunt din pricina neîmplinirii sau a nimicirii unei dorințe trupești, lumești, păcătoase, - strigă-i să tacă mâhnirea sufletului tău!
Oricât l-ar durea, mai bine a fost așa.
căci dorințele vinovate, desfrânate și urâte, chiar și neîmplinite, întinează și otrăvesc sufletul chinuindu-l și împovărându-l.
16 - Dacă sufletul tău este mâhnit din pricina că poți face mult mai puțin bine decât dorești...
Dacă verși lacrimi din pricină că Domnul Isus este prea puțin iubit și ascultat de tine și de alții, - mângâie-ți sufletul cu nădejde scumpă: binele dorit ți-l va da Dumnezeu!
17 - Dacă ești mâhnit că tu însuși lucrezi prea puțin pentru Domnul și pentru semenii tăi,
că te rogi prea rar și că ai o stare prea săracă de roade duhovnicești...
Dacă gemi din pricina slăbirii credinței, a răcirii dragostei și a împuținării râvnei credincioșilor Domnului,
- atunci mâhnirea aceasta a ta este mântuitoare
și gemetele acestea sunt binecuvântate.
18 - Mâhnirile tale mântuitoare te vor aprinde mai mult,
te vor face mai harnic,
te vor întări și ajuta pe tine și pe alții să faci mai mult bine.
Ele vor îmbărbăta pe cei slabi,
vor sprijini pe cei neputincioși,
vor înflăcăra pe cei descurajați,
vor face mult bine multora și în primul rând ție.
19 - Când încape omul cel slab și cinstit, pe mâna unor oameni nedrepți și nemiloși,
plini de vicleșug și de nelegiuiri,
- într-adevăr numai Bunul Dumnezeu îi mai face dreptate.
Și numai El îi mai aude plângerile lui.
20 - Niciodată cei tirani și nedrepți n-au nici vreme și nici plăcere să facă binele față de cei nevinovați.
Plini de trufie și răutate ei își bat joc când cineva vorbește de conștiință, de dreptate, de respectul deaproapelui, de drepturile omului sărac și nevinovat.
De aceea osânda cruzimii lor îi paște pe toți.
O Dumnezeule al Milei, ai milă și de ei, înainte de a le veni Ziua Mâniei.
Amin.