Binefacerea și recunoștința
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Dragă suflete care te hrănești din iubirea cuiva,
din înțelepciunea cuiva,
din bunătatea cuiva...
și care te bucuri să te folosești de numele, de pâinea, de experiența și de încredințarea cuiva, care a avut milă de tine când ai avut nevoia cea mai mare.
Fii cu mare grijă și temere să nu păcătuiești contra binefăcătorului tău.
2 - Nu cumva să primești în inima ta vreo ispită care să te îndemne să te ridici împotriva binefăcătorului tău.
Căci mâna, sau piciorul, sau glasul, sau inima care se ridică împotriva binefăcătorului său, se va usca, se va arde, se va nimici blestemată de Dumnezeu.
Față de binefăcătorul tău să n-ai decât recunoștință câte zile vei trăi tu pe fața pământului,
oricât l-ar huli alții.
3 - Voi suflete binecuvântate și binefăcătoare, fiți cu foarte multă băgare de seamă la acela pe care-l hrăniți cu pâinea voastră și cu tot ce aveți mai bun: - oricât s-ar preface că vă este recunoscător și îndatorat,
- nu vă încredeți prea mult în nimeni.
4 - În marea voastră dragoste și încredere în cel de lângă voi, aveți și o insuliță de rezervă și de teamă față de el.
Nu renunțați la binefacere, dar e mai bine să nu așteptați pe pământ nimica în schimbul ei.
5 - Dintre toate virtuțile, Binefacerea și Recunoștința se întâlnesc împreună cel mai rar pe pământ.
O, și eu știu aceasta cu amar de la mai mulți, dar mai ales de la unul pe care l-am iubit și l-am ajutat treizeci și cinci de ani...
Dumnezeu să aibă milă de ei, în Ziua Răsplătirii faptelor sale.
6 - Ce priveliște minunată, curată și frumoasă este un cerb lângă un izvor limpede și puternic de ape...
Ce curată este apropierea buzelor lui însetate, de fața undelor răcoroase, proaspete și dulci!
Ca sărutul unui copil pe roua unui crin.
7 - Ce fericită este puterea care se revarsă din izvor, prin tot corpul însetat și obosit al unui cerb
și ce sfântă îi este mulțumirea, care umezește ochii după ce și-a stâmpărat setea!
Întocmai ca lacrimile unei rugăciuni în Dimineața Paștilor!
8 - Toate acestea ne vorbesc despre felul în care trebuie să ne apropiem și noi totdeauna de harul lui Dumnezeu și de izvorul acestui har, - de izvoarele darurilor sfinte și dulci care ne sunt lăsate nouă de Duhul Sfânt în Biserica Domnului nostru Isus Hristos și în adunarea frățească (Efes. 4, 10-16).
9 - Cum dorești tu și cum te apropii tu de Sfânta și Dumnezeiasca Taină a Împărtășirii Cu Trupul Cel Sfânt și Sângele Cel Scump al lui Hristos, care sunt mântuirea și viața veșnică pentru oricine se apropie de ele cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste? (Matei 26, 29).
De Lucrarea Sa?
Cum te apropii de Sfânta Scriptură, Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu,
și ce cauți tu acolo?
11 - Cauți tu în Biblie băutura cea mântuitoare a vieții,
sau cauți justificări pentru păcatele tale,
interpretări pentru rătăcirea ta,
răstălmăciri pentru ereziile nebuniei tale și temeiuri pentru lăcomia și interesul tău?
12 - Cum te apropii tu de Ziua Domnului,
de sărbătoarea și adunarea Lui?
Cum te apropii de sufletele neștiutoare, curate și tinere?
De ceea ce este nevinovat, sfânt și Dumnezeiesc?
Stai și răspunde-ți singur, fiindcă astea sunt cele mai însemnate întrebări!
13 - Nu te apropia de lucrurile sfinte cu gândul necinstit, sau lacom, sau necurat (murdar), desfrânat, necurățit!
Ci leapădă din inima ta, din ochii tăi, din firea ta și din toate apucăturile tale tot ce este necurat și păcătos,
fiindcă pedeapsa pentru păcatul făcut împotriva acestora, va fi dintre cele mai grele.
14 - Să te apropii și să te atingi de izvoarele apelor vii ale harului ceresc, totdeauna cu evlavie.
Împărtășește-te din ele cu sfială, cu setea, cu cumpătarea și cu recunoștința curată a unei căprioare,
sau cu a unui cerb nevinovat și frumos.
Acesta este singurul fel bun.
15 - Amintirile noastre sunt viața noastră,
cu toate bucuriile avute în ea,
cu toate ranele ei,
cu toate zguduirile, luminișurile și urmele sale.
Numai cei care au amintiri frumoase, au avut o viață frumoasă.
16 - Amintirile noastre sunt chivotul sfânt, în care ne adunăm toate comorile și tainele noastre,
spre care totdeauna întoarcem cu evlavie, cu duioșie, cu respect și cu plăcere, gândul nostru.
Ferice de cel ce le are așa!
17 - Amintirile noastre dureroase sunt mormintele în care ne-am îngropat speranțele ori deznădejdile noastre amare
și dorințele împlinite sau neîndeplinite...
18 - Amintirile noastre sunt ca albumul nostru de fotografii, pe care totdeauna îl deschidem cu dorință și îl închidem cu regrete.
La unele privim cu mulțumire, la altele cu durere.
La unele cu rușine, la altele cu păreri de rău...
După cum au fost faptele și gândurile noastre, în ziua și în starea aceea, - faptele noastre care în seara aceleiași zile s-au prefăcut amintiri cinstite sau rușinoase,
cu răsplata veșnică, bună sau rea...
Până încă poți, strânge-ți în acest album, numai fotografii la care poți privi tu cu bucurie,
iar alții cu respect!
19 - Îmi aduc aminte... zicem de atâtea ori. Și ori de câte ori spunem în viața noastră aceste trei cuvinte, deschizând chivotul sau mormântul, sau albumul trecutului nostru, ne revin iarăși toate.
O, ce stări retrăim totdeauna amintindu-ne...
- amintindu-ne cu putere despre minunile trăite în lupta lui Hristos, cu toate biruințele și suferințele, ostenelile și vegherile, singurătățile și mulțumirile binecuvântate care ne-au însoțit!
Nu-s priveliști mai frumoase decât astfel de amintiri!
20 - Ce bine este amintindu-ne cu duioșie și cu recunoștință despre binefacerile din care ne-am împărtășit prin dragostea lui Hristos și a sufletelor curate și credincioase, pe care le-am cunoscut prin El și lângă El... Și pe care nu le vom uita niciodată!
Slavă Ție Doamne Isuse pentru toate acestea.
Amin.