Binefacerea şi recunoştinţa
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Dragă suflete care te hrăneşti din iubirea cuiva,
din înţelepciunea cuiva,
din bunătatea cuiva...
şi care te bucuri să te foloseşti de numele, de pâinea, de experienţa şi de încredinţarea cuiva, care a avut milă de tine când ai avut nevoia cea mai mare.
Fii cu mare grijă şi temere să nu păcătuieşti contra binefăcătorului tău.
2 - Nu cumva să primeşti în inima ta vreo ispită care să te îndemne să te ridici împotriva binefăcătorului tău.
Căci mâna, sau piciorul, sau glasul, sau inima care se ridică împotriva binefăcătorului său, se va usca, se va arde, se va nimici blestemată de Dumnezeu.
Faţă de binefăcătorul tău să n-ai decât recunoştinţă câte zile vei trăi tu pe faţa pământului,
oricât l-ar huli alţii.
3 - Voi suflete binecuvântate şi binefăcătoare, fiţi cu foarte multă băgare de seamă la acela pe care-l hrăniţi cu pâinea voastră şi cu tot ce aveţi mai bun: - oricât s-ar preface că vă este recunoscător şi îndatorat,
- nu vă încredeţi prea mult în nimeni.
4 - În marea voastră dragoste şi încredere în cel de lângă voi, aveţi şi o insuliţă de rezervă şi de teamă faţă de el.
Nu renunţaţi la binefacere, dar e mai bine să nu aşteptaţi pe pământ nimica în schimbul ei.
5 - Dintre toate virtuţile, Binefacerea şi Recunoştinţa se întâlnesc împreună cel mai rar pe pământ.
O, şi eu ştiu aceasta cu amar de la mai mulţi, dar mai ales de la unul pe care l-am iubit şi l-am ajutat treizeci şi cinci de ani...
Dumnezeu să aibă milă de ei, în Ziua Răsplătirii faptelor sale.
6 - Ce privelişte minunată, curată şi frumoasă este un cerb lângă un izvor limpede şi puternic de ape...
Ce curată este apropierea buzelor lui însetate, de faţa undelor răcoroase, proaspete şi dulci!
Ca sărutul unui copil pe roua unui crin.
7 - Ce fericită este puterea care se revarsă din izvor, prin tot corpul însetat şi obosit al unui cerb
şi ce sfântă îi este mulţumirea, care umezeşte ochii după ce şi-a stâmpărat setea!
Întocmai ca lacrimile unei rugăciuni în Dimineaţa Paştilor!
8 - Toate acestea ne vorbesc despre felul în care trebuie să ne apropiem şi noi totdeauna de harul lui Dumnezeu şi de izvorul acestui har, - de izvoarele darurilor sfinte şi dulci care ne sunt lăsate nouă de Duhul Sfânt în Biserica Domnului nostru Isus Hristos şi în adunarea frăţească (Efes. 4, 10-16).
9 - Cum doreşti tu şi cum te apropii tu de Sfânta şi Dumnezeiasca Taină a Împărtăşirii Cu Trupul Cel Sfânt şi Sângele Cel Scump al lui Hristos, care sunt mântuirea şi viaţa veşnică pentru oricine se apropie de ele cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste? (Matei 26, 29).
De Lucrarea Sa?
Cum te apropii de Sfânta Scriptură, Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu,
şi ce cauţi tu acolo?
11 - Cauţi tu în Biblie băutura cea mântuitoare a vieţii,
sau cauţi justificări pentru păcatele tale,
interpretări pentru rătăcirea ta,
răstălmăciri pentru ereziile nebuniei tale şi temeiuri pentru lăcomia şi interesul tău?
12 - Cum te apropii tu de Ziua Domnului,
de sărbătoarea şi adunarea Lui?
Cum te apropii de sufletele neştiutoare, curate şi tinere?
De ceea ce este nevinovat, sfânt şi Dumnezeiesc?
Stai şi răspunde-ţi singur, fiindcă astea sunt cele mai însemnate întrebări!
13 - Nu te apropia de lucrurile sfinte cu gândul necinstit, sau lacom, sau necurat (murdar), desfrânat, necurăţit!
Ci leapădă din inima ta, din ochii tăi, din firea ta şi din toate apucăturile tale tot ce este necurat şi păcătos,
fiindcă pedeapsa pentru păcatul făcut împotriva acestora, va fi dintre cele mai grele.
14 - Să te apropii şi să te atingi de izvoarele apelor vii ale harului ceresc, totdeauna cu evlavie.
Împărtăşeşte-te din ele cu sfială, cu setea, cu cumpătarea şi cu recunoştinţa curată a unei căprioare,
sau cu a unui cerb nevinovat şi frumos.
Acesta este singurul fel bun.
15 - Amintirile noastre sunt viaţa noastră,
cu toate bucuriile avute în ea,
cu toate ranele ei,
cu toate zguduirile, luminişurile şi urmele sale.
Numai cei care au amintiri frumoase, au avut o viaţă frumoasă.
16 - Amintirile noastre sunt chivotul sfânt, în care ne adunăm toate comorile şi tainele noastre,
spre care totdeauna întoarcem cu evlavie, cu duioşie, cu respect şi cu plăcere, gândul nostru.
Ferice de cel ce le are aşa!
17 - Amintirile noastre dureroase sunt mormintele în care ne-am îngropat speranţele ori deznădejdile noastre amare
şi dorinţele împlinite sau neîndeplinite...
18 - Amintirile noastre sunt ca albumul nostru de fotografii, pe care totdeauna îl deschidem cu dorinţă şi îl închidem cu regrete.
La unele privim cu mulţumire, la altele cu durere.
La unele cu ruşine, la altele cu păreri de rău...
După cum au fost faptele şi gândurile noastre, în ziua şi în starea aceea, - faptele noastre care în seara aceleiaşi zile s-au prefăcut amintiri cinstite sau ruşinoase,
cu răsplata veşnică, bună sau rea...
Până încă poţi, strânge-ţi în acest album, numai fotografii la care poţi privi tu cu bucurie,
iar alţii cu respect!
19 - Îmi aduc aminte... zicem de atâtea ori. Şi ori de câte ori spunem în viaţa noastră aceste trei cuvinte, deschizând chivotul sau mormântul, sau albumul trecutului nostru, ne revin iarăşi toate.
O, ce stări retrăim totdeauna amintindu-ne...
- amintindu-ne cu putere despre minunile trăite în lupta lui Hristos, cu toate biruinţele şi suferinţele, ostenelile şi vegherile, singurătăţile şi mulţumirile binecuvântate care ne-au însoţit!
Nu-s privelişti mai frumoase decât astfel de amintiri!
20 - Ce bine este amintindu-ne cu duioşie şi cu recunoştinţă despre binefacerile din care ne-am împărtăşit prin dragostea lui Hristos şi a sufletelor curate şi credincioase, pe care le-am cunoscut prin El şi lângă El... Şi pe care nu le vom uita niciodată!
Slavă Ţie Doamne Isuse pentru toate acestea.
Amin.