
An Nou
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Cu fila cea din calendar
ce le-a-ncheiat şiragul
s-a dus un an
şi altul iar
ne trece astăzi pragul.
O, dacă vrei al tău amar
să-l schimbi în bucurie
pe-a vieţii tale calendar
azi pe ISUS tu-L scrie.
Şi pune-ţi gând să-ntrebi mereu
de El în rugăciune:
Ce-ai face Tu în locul meu?
- şi fă ce crezi c-ar spune!
Când blândul Său Cuvânt ţi-ar sta
în suflet şi pe limbă,
vedea-vei tu cum viaţa ta
preafericit se schimbă.
De-L vei primi, Sfătuitor,
Prieten de-L vei cere
în greu El fi-ţi-va ajutor
în chinuri mângâiere.
Ce fericiţi ţi-ar fi aşa
şi zilele şi anii
n-ai vrea să schimbi de-ar fi să-ţi dea
tot aurul, toţi banii...