Apostolia sfintelor femei
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Sunt în paginile Sfintelor Evanghelii scrise niște lucruri atât de mișcătoare și de minunate, despre apostolia acelor sfinte femei care au fost chemate și învrednicite să ia o parte tot atât de frumoasă la înaintarea Evangheliei, ca și a sfinților Apostoli.
Numele acestor femei sfinte sunt scrise pe veci împreună cu ale sfinților Apostoli în Cartea Vieții (Filip. 4, 3).
2 - În Lucrarea duhovnicească a Oastei, după cum am mai spus, s-a ivit de la început trebuința atragerii femeilor în slujba Domnului.
Apostolia surorilor noastre a fost socotită nu numai ca o mare întregire pe care trebuiau s-o aibă frații, dar este binecunoscut faptul că unele din lucrările pe care le-au făcut surorile noastre pentru Domnul, - nu le mai putea face nimeni altcineva.
3 - Într-adevăr, ce lucruri frumoase au putut face pentru Domnul mai ales acele femei care prin condițiile lor de viață erau dezlegate de orice datorii familiare și lumești, cum erau cele necăsătorite și văduvele, care puteau să se predea în totul Lucrării Domnului.
4 - În munca de răspândire a Bibliei și cărților Oastei sau în ajutorarea materială a tipăririi acestora, ori a ajutorării săracilor și orfanilor, care erau primele bătălii din anii începutului Oastei, - surorile noastre au dat un ajutor din cele mai mari, făcându-se multe din ele niște harnice „Marte” ale lui Hristos, niște înzestrate „Samaritene” ale Domnului.
5 - Nenumărate erau surorile desfăcătoare de cărți și foi și chiar misionare cu cuvântul scris și vorbit, dar mai ales cu fapta.
Prin adunări, pe trenuri, prin sate, pe la munca lor, ele erau niște harnice semănătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu...
Peste serile din săptămână, coseau și împleteau haine pentru orfani și săraci.
În zilele de post și rugăciune erau totdeauna și în cel mai mare număr la ceasul rugăciunii și citirii Cuvântului Sfânt.
În lucrările trebuitoare prin biserici, ele erau totdeauna gata să ajute cu mâinile și cu bănuțul lor.
Coseau steaguri pentru adunările frățești,
cercetau bolnavii și spitalele,
pregăteau daruri pentru cei închiși
- și mai câte altele, pentru a împlini cu scumpătate Cuvântul Mântuitorului - și îndemnurile sufletului lor ales și evlavios. Așa cum le îndruma frumoasele lor învățături din cărțile și foile Oastei.
6 - Statornicia în credință și în ascultarea de Domnul a fost una din frumoasele comori ale sufletului surorilor noastre. De multe ori ne-am gândit la această mare virtute pe care puțini credincioși o au.
La început, când vremile erau liniștite și libere, când pe calea Domnului erau doar petreceri duhovnicești și bucurii sfinte, multe mii de suflete de bărbați și de femei au început să umble după Domnul și să vină ca să se ospăteze la mesele dragostei frățești.
7 - Însă ceva mai târziu, când a început să se apropie de Domnul Isus și de Lucrarea Sa, Calea Crucii, Ghețimanii, aprozii, iudele, caiafele, spinii și cuiele Golgotei, - atunci în cea mai mare parte doar surorile s-au dovedit mai curajoase și mai statornice.
Din ucenici, cei mai mulți s-au risipit, dar din ucenice cele mai multe au rămas. Întocmai ca pe timpul Patimilor Mântuitorului.
Noi însă nu vom uita niciodată acest adevăr pe care l-am trăit zguduitor, cum am mai spus cândva acest lucru.
8 - Unele din acestea, au fost primele suflete care au răspuns în satele sau în orașele lor, chemării Domnului, intrând primele în Oaste. Pe urma lor apoi au venit mulți, mulți alții, făcându-se acele mari grupări de credincioși.
Altele prin răbdarea și tăria credinței lor, dusă până la martiriu pentru Domnul, și-au adus la Hristos pe soții lor răi și necredincioși.
9 - Altele fiind mame binecuvântate cu o mulțime de copii și i-au crescut pe toți credincioși. Apoi și-au crescut tot pentru Hristos și pe al doilea rând de copii, pe copiii copiilor lor. Devenindu-le astfel de două ori mame: nu numai mame pământești ci și niște adevărate mame cerești, vrednice de o veșnică recunoștință din partea mulțimii de urmași deveniți fii ai lui Dumnezeu.
10 - Altele și-au făcut din casa lor o adevărată casă a Domnului găzduind adunările frățești, odihnind pe osteniți, îmbrăcând pe goi, săturând pe flămânzi, vindecând pe bolnavi.
Altele au înzestrat fete sărace, au ajutat la întemeierea de familii credincioase, au dat din avutul lor pentru răspândirea Cuvântului Sfânt, au adăpostit pe izgoniții lui Hristos, au legat rănile Lui.
11 - Altele, în lipsa unor frați îndrumători, au luat ele în mână Cuvântul și Solia Domnului, adunând în jurul lor multe suflete și împărțindu-le Pâinea Vieții.
Când au venit vremurile de cernere, pe mulți i-au luat furtunile și pe mulți i-au cuprins iarăși valurile, dar ele au rămas ca niște stâlpi în jurul cărora zidurile s-au refăcut iarăși. Au rămas ca niște tăciuni aprinși prin care focul sfânt s-a aprins iarăși.
12 - De șapte ori au rămas unele din ele singure, - și de șapte ori din nou Domnul a strâns în jurul statorniciei lor alte suflete, făcând ca solia mântuirii să fie dusă mai departe. Și dovedind că oricât de slabi am fi noi, dacă rămânem statornici cu Domnul, El nu ne lasă de rușine, ci până la urmă totul se încheie fericit și biruitor.
13 - Dumnezeu să le binecuvânteze pe toate aceste scumpe surori ale noastre cu o răsplată veșnică. Dintre ele multe sunt acum Acolo în Cer la bucuria Domnului pe care L-au iubit.
14 - Dar nume de surori ca Ana, Maria, Lucreția, Cornița, Suzana, Ilinca, Marioara, Frăsinica, Marița, Ioana, Elița, Saveta, Elena, Sofica, Greta, Viorica - și atâtea și atâtea altele, - vor fi binecuvântate și pe pământ și în Cer.
15 - Pentru binefacerile luminoase ori ascunse pe care le-au lăsat pe pământ, Dumnezeu le păstrează o veșnică răsplată.
Pentru viața lor adânc legată de istoria acestei Lucrări de jertfă (și de istoria tuturor acelora alături de care au dus și ele așa de frumos luptele lui Isus) - noi le vom păstra o veșnică mulțumire, pomenindu-le necurmat în rugăciunile noastre.
16 - Aceste suflete n-au trădat niciodată pe Domnul și n-au sfâșiat niciodată Lucrarea Frățească.
N-au adus învățături dezbinătoare în adunări și n-au lucrat în ascuns de frica prigonitorului și nici nu și-au lepădat sau schimbat legământul pe care l-au făcut la începutul credinței lor.
17 - Facă Domnul nostru Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, ca astfel de mame, de surori, de soții și de fiice pline de credință, de bunătate și de dragoste statornică, să se vadă în număr tot mai mare și pe viitor, în Lucrarea Oastei Sale.
Pildele acestor sfinte femei să fie urmate tot mai frumos de către tinerele noastre surori de astăzi și de mâine. Pentru ca această Lucrare de jertfă, să strălucească și să rodească neîncetat tot mai mult pentru Domnul, prin viețile lor curate și predate lui Hristos.
18 - Suferința și Minunea sunt cele două mijloace prin care Domnul Se descopere cel mai bine „școlarului Său”.
Minunea vine dinafară, suferința vine dinăuntru.
Minunea îi descopere Adevărul și Dragostea lui Dumnezeu; suferința îl face în stare să le vadă, să le înțeleagă, să le urmeze.
Fără Lucrarea suferinței, sufletul nu este în stare, nici să vadă, nici să prețuiască, pe cât se cuvine, descoperirile harului Dumnezeiesc.
19 - Atât școala minunii cât și școala suferinței cer din partea celui chemat în ele o zguduitoare seriozitate duhovnicească.
Cu „școlari” neserioși Dumnezeu nu lucrează, fiindcă nu poate lucra.
20 - Doamne Isuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Te rugăm ca atâta vreme cât vor ține Patimile Lucrării Tale pe pământ, să îngrijești Tu Însuți ca ea să aibă mereu alături astfel de femei sfinte, curajoase și statornice.
Te rugăm Doamne Duhule Sfinte, înzestrează mereu Lucrarea Evangheliei Tale cu astfel de aur ceresc, pentru că ceea ce au făcut multe din ele pentru Numele Tău, este de o valoare și o frumusețe veșnică.
Amin.