Când spui „Femeia”
Traian Dorz - Credința Încununată
Când spui „Femeia”, ai spus Mama, ai spus Soția, Fiica, Sora,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus Iubirea, și Căldura și Frumusețea, - fără care
ar fi-un pustiu și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot, - sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în Rai Femeia, - pe toate luminându-i-le
iar când a fost făcută - dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa-i diafană.
E-adevărat că prin Femeie a venit și întristarea
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor, nici lacrimă - sub stele
și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o
iar fața Mamei și-a Soției cuprinde-o dulce și sărut-o
pe fruntea Sorei și-a Fetiței, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați ci mângâiați-o și-ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea - spre mântuire
căci când ea plânge - toate, toate sunt chinuite și-ntristate
iar când zâmbește ea, - ce cântec și ce lumină vine-n toate.
... Fiți binecuvântate, dulce și scumpă Mamă și Soție
și Sora și Fetița noastră, - fiți fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare
și-ntreagă dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet ars de soare...