Încercarea și lucrarea focului
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Cuptorul nu glumește și focul nu râde. Ceea ce poate trece prin cuptor este aur, iar ce nu este aur nu poate trece prin el. Rămâne acolo în el.
Orice vas, ca să fie bun și folositor trebuie trecut prin foc. Până n-a trecut prin cuptorul arderii, vasul nu este nici curat și nici întărit îndeajuns.
2 - Îndemn pe lucrătorii Domnului, - care sunt sau care voiesc să fie, - să se oprească puțin lângă acest adevăr și să gândească serios la el.
Dacă Dumnezeu are de gând să Se folosească serios de tine drag suflet, El te va chema neapărat în vreo școală a încercării.
Dacă nu se întâmplă nimic deosebit în viața ta, înseamnă că lutul din tine nu este în stare nici măcar să treacă prin ardere, nici să facă vreo slujbă de cinste și de folos Stăpânului tău (2 Tim. 2, 21).
Deci nu privi la suferință decât ca la o binecuvântare.
3 - Pentru că Domnul avea să atragă prin trimisul Său, pe mulți oameni pe drumul Crucii spre Golgota la picioarele lui Isus Cel Răstignit, era nevoie ca mai întâi el să urce plângând acest drum cutremurător.
Pentru că Domnul va avea să ducă prin el pe mulți spre Ierusalimul Său cel de Sus, - el va trebui să ajungă la icoana aceluia, - la Ierusalimul cel de jos.
4 - Pentru că Domnul avea să învețe prin el pe mulți prețul lucrurilor cerești, îl va face pe el să cunoască prețul acestora pământești, care sunt o închipuire a acelora.
Nu numai picioarele lui duhovnicești este nevoie să calce pe urmele Mântuitorului, ci chiar și picioarele acestea trupești.
Ca să poată înfățișa Ierusalimul Ceresc, trebuia dus să vadă Ierusalimul acesta pământesc.
5 - E adevărat că de departe lucrurile se văd mai bine, dar tot așa de adevărat este că de aproape le trăiești mai cutremurător.
De departe le cuprinzi doar cu mintea, rece și larg, de aproape le trăiești cu inima, fierbinte și strâns.
Și abia atunci le poți înțelege bine cu mintea de departe când le-ai simțit fierbinte mai întâi cu inima îndeaproape.
6 - Este nevoie să participăm cu întreagă ființa noastră, - minte și inimă, înțelegere și credință, - la cunoașterea și dezlegarea marilor adevăruri.
Numai atunci vom putea ajunge să ajutăm la rezolvarea lor cea bună, întâi pentru noi, iar apoi, prin aceasta, pentru alții.
7 - În cele pământești este bine să-i meargă omului spre adevăr mai întâi mintea de departe, iar apoi inima de aproape.
Dar în cele duhovnicești e mai bine să ne meargă mai întâi inima prin credință, iar apoi mintea prin mărturisire... „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, iar apoi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”.
Deci, întâi inima.
8 - O inimă credincioasă își va ajuta și mintea să meargă frumos și înalt după Adevăr, prin mărturisirea gurii pe care o îndrumă ea. Dar o inimă necredincioasă va duce în prăpastia nebuniei chiar și pe cea mai înzestrată minte.
Vai, la fiecare pas vedem astfel de nenorociri.
9 - De data aceasta Domnul îl va duce în școala minunii.
Aici va trebui să se atingă aievea și cu toate simțurile sale trupești, de locuri și de lucruri cu înțeles ceresc și unic. Va trebui să-și apropie inima prin ele de focul mistuitor al Dragostei Veșnice
și să-și apropie mintea prin atingerea lor de lumina tainelor nepătrunse.
Dincolo ajuns, de cealaltă parte, trecut prin și ieșit din acest Iordan și Mare Roșie, - el va fi un altul.
Inima lui schimbată și mintea lui sfințită vor fi atins minunea. Și vor fi cuprins taina. Trăindu-le la cea mai înaltă tensiune.
În focul acesta care încălzește până la alb, sudura lui cu Hristos se va face desăvârșită.
10 - Adevărat este că Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după inima sa. Cu această inimă minunată, Dumnezeu minunat trebuia să lucreze. Și așa a și lucrat.
Dar lucrurile cerești Dumnezeu când ni le dă, ni le întinde sub câte un înveliș pământesc.
Tainele ni le înfățișează sub mijlocirea câte a unor simboluri.
Iar adevărurile, sub niște timpuri și împrejurări, El Însuși coborându-Se de fiecare dată, până la nivelul unde știe că suntem noi.
Timpul Lui însă și felul Lui, nimeni dintre noi nu le cunoaște după aceea.
Căci noi oamenii, nu putem vedea bine decât înapoi, iar Dumnezeu vede totul înainte.
O, de-am avea și noi vederile Lui!
11 - Deci omul lui Dumnezeu trebuie dus la Ierusalim.
Trebuie să vadă, să pipăie, să simtă, să se cutremure.
Trebuie să se topească, să sufere ocări, bătăi și spini... să fie răstignit... să bea oțetul și fierea... să-i fie străpunsă inima... să meargă pe cruce... să fie pus în mormânt... să coboare în locuința morților...
Și apoi să învieze un alt om. Un om de talie cerească. Un iluminat al Minunii, un trăitor al Evangheliei. Unul care atingându-se de Hristos - să-L fi cuprins și reținut. Nu ca Maria (Ioan 20, 17). Ci ca Pavel (2 Cor. 12, 2).
12 - Prin toată istoria lumii trece ca un fir roșu un mare și dureros adevăr: că lesne s-au făcut rupturile sufletești, dar că după aceea nici una din acestea nu s-au mai putut reface.
Pentru a face o dezbinare a fost de-ajuns un singur suflet slab care să se lase ispitit, - dar pentru a reface ceea ce s-a dezbinat, nu-s de-ajuns oricâți binevoitori.
13 - Iată, în 1054 când s-a făcut prima mare ruptură în creștinism, a Bisericii de Apus de cea de Răsărit: au fost de-ajuns doar doi episcopi slabi care să se lase biruiți de ispită, - cel de la Roma și cel de la Bizant. Și ruptura s-a făcut.
Dar după aceea iată, au trecut aproape o altă mie de ani de atunci, câte lupte și încercări pentru apropiere și refacere - iar rezultatul e că prăpastia e și mai mare azi decât oricând.
14 - Au urmat apoi dezbinările din veacurile Reformei, ale Protestantismului.
Care din aceste dezbinări s-au mai refăcut?
Care din cei plecați s-au mai întors?
Care din răni s-au mai vindecat?
- Nici una!
Ci fiecare ruptură a mai adus o altă ruptură. Fiecare dezbinător a fost și el dezbinat. Iar astăzi este o stare care umple inima creștină de o întristare fără margini.
15 - Urmarea a fost însă că de marile necazuri trupești poporul tot n-a scăpat, dar abia atunci au început marile necazuri sufletești.
Până atunci îi asupreau străinii din afară, dar de atunci au început să se asuprească ei, frații, dinăuntru.
16 - Atanasie s-a dus, dar dezbinarea lui a rămas.
S-au dus până și stăpânirile și stăpânitorii străini. S-au dus și legile și fărădelegile lor, - dar prăpastia despărțitoare pe care au făcut-o între sufletele noastre nu s-a umplut. S-a vărsat în ea atâta sânge, atâtea trupuri, atâția ani, - dar este și astăzi tot mare și dureroasă.
17 - Iată însă că, odată cu vindecarea rănilor naționale, odată cu eliberarea tuturor ținuturilor românești de sub împrăștierea dureroaselor stăpâniri tiranice care ne robeau pământește, - marea Bunătate a Tatălui Ceresc dorea să ne dea ceva și mai mult. Dorea să ne aducă darul cel mai mare, al refacerii hotarelor noastre sufletești. Dezrobirea din dezbinările sufletești. Eliberarea din dureroasele lupte și sfâșieri confesionale.
Oastea Domnului, care era Lucrarea Dragostei Dumnezeiești pentru vindecarea tuturor ranelor poporului nostru, - era leacul cel ceresc pentru vindecarea sănătoasă și fericită a acestei rane.
18 - Dar diavolul care nu dorește pacea și unitatea, are totdeauna la îndemână mijloace ispititoare spre a înșela pe cei care se lasă ispitiți de el.
Dorința de slavă lumească și foamea după satisfacții firești - au fost totdeauna cauza ascunsă a tuturor dezbinărilor. Pentru aceste scopuri oamenii biruiți de păcat, au scornit înțelesuri noi învățăturii sfinte, numai ca ei să-și poată face o altă partidă în care să fie în frunte, fiindcă înainte erau prea înapoi.
19 - Nu poți face o dezbinare în adevăr, până ce nu afli o altă învățătură.
Satana, vechiul vrăjmaș al adevărului, încă din Eden, sub forma șarpelui i-a învățat pe oamenii care s-au lăsat ispitiți de el, cum să răstălmăcească Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Și cum să afle un alt înțeles sfintei porunci, ca să-și poată ajunge scopul vinovat.
20 - După ce a schimbat învățătura, omul ispitei schimbă și credința pentru că credința vine în urma auzirii învățăturii. Cum este învățătura care se vestește, - așa este și credința pe care o naște învățătura aceasta în suflete.
Este învățătura sănătoasă și dreaptă? - așa va fi și credința celor ce primesc această învățătură!
Este învățătura falsă, potrivnică, nesănătoasă? - așa va fi și credința izvorâtă din ea.
O Sfinte Duh al Adevărului, dă-ne și păstrează-ne Te rugăm numai învățătura Ta.
Amin.