Încercarea şi lucrarea focului

1 - Cuptorul nu glumeşte şi focul nu râde. Ceea ce poate trece prin cuptor este aur, iar ce nu este aur nu poate trece prin el. Rămâne acolo în el.

Orice vas, ca să fie bun şi folositor trebuie trecut prin foc. Până n-a trecut prin cuptorul arderii, vasul nu este nici curat şi nici întărit îndeajuns.

2 - Îndemn pe lucrătorii Domnului, - care sunt sau care voiesc să fie, - să se oprească puţin lângă acest adevăr şi să gândească serios la el.

Dacă Dumnezeu are de gând să Se folosească serios de tine drag suflet, El te va chema neapărat în vreo şcoală a încercării.

Dacă nu se întâmplă nimic deosebit în viaţa ta, înseamnă că lutul din tine nu este în stare nici măcar să treacă prin ardere, nici să facă vreo slujbă de cinste şi de folos Stăpânului tău (2 Tim. 2, 21).

Deci nu privi la suferinţă decât ca la o binecuvântare.

3 - Pentru că Domnul avea să atragă prin trimisul Său, pe mulţi oameni pe drumul Crucii spre Golgota la picioarele lui Isus Cel Răstignit, era nevoie ca mai întâi el să urce plângând acest drum cutremurător.

Pentru că Domnul va avea să ducă prin el pe mulţi spre Ierusalimul Său cel de Sus, - el va trebui să ajungă la icoana aceluia, - la Ierusalimul cel de jos.

4 - Pentru că Domnul avea să înveţe prin el pe mulţi preţul lucrurilor cereşti, îl va face pe el să cunoască preţul acestora pământeşti, care sunt o închipuire a acelora.

Nu numai picioarele lui duhovniceşti este nevoie să calce pe urmele Mântuitorului, ci chiar şi picioarele acestea trupeşti.

Ca să poată înfăţişa Ierusalimul Ceresc, trebuia dus să vadă Ierusalimul acesta pământesc.

5 - E adevărat că de departe lucrurile se văd mai bine, dar tot aşa de adevărat este că de aproape le trăieşti mai cutremurător.

De departe le cuprinzi doar cu mintea, rece şi larg, de aproape le trăieşti cu inima, fierbinte şi strâns.

Şi abia atunci le poţi înţelege bine cu mintea de departe când le-ai simţit fierbinte mai întâi cu inima îndeaproape.

6 - Este nevoie să participăm cu întreagă fiinţa noastră, - minte şi inimă, înţelegere şi credinţă, - la cunoaşterea şi dezlegarea marilor adevăruri.

Numai atunci vom putea ajunge să ajutăm la rezolvarea lor cea bună, întâi pentru noi, iar apoi, prin aceasta, pentru alţii.

7 - În cele pământeşti este bine să-i meargă omului spre adevăr mai întâi mintea de departe, iar apoi inima de aproape.

Dar în cele duhovniceşti e mai bine să ne meargă mai întâi inima prin credinţă, iar apoi mintea prin mărturisire... „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, iar apoi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”.

Deci, întâi inima.

8 - O inimă credincioasă îşi va ajuta şi mintea să meargă frumos şi înalt după Adevăr, prin mărturisirea gurii pe care o îndrumă ea. Dar o inimă necredincioasă va duce în prăpastia nebuniei chiar şi pe cea mai înzestrată minte.

Vai, la fiecare pas vedem astfel de nenorociri.

9 - De data aceasta Domnul îl va duce în şcoala minunii.

Aici va trebui să se atingă aievea şi cu toate simţurile sale trupeşti, de locuri şi de lucruri cu înţeles ceresc şi unic. Va trebui să-şi apropie inima prin ele de focul mistuitor al Dragostei Veşnice

şi să-şi apropie mintea prin atingerea lor de lumina tainelor nepătrunse.

Dincolo ajuns, de cealaltă parte, trecut prin şi ieşit din acest Iordan şi Mare Roşie, - el va fi un altul.

Inima lui schimbată şi mintea lui sfinţită vor fi atins minunea. Şi vor fi cuprins taina. Trăindu-le la cea mai înaltă tensiune.

În focul acesta care încălzeşte până la alb, sudura lui cu Hristos se va face desăvârşită.

10 - Adevărat este că Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după inima sa. Cu această inimă minunată, Dumnezeu minunat trebuia să lucreze. Şi aşa a şi lucrat.

Dar lucrurile cereşti Dumnezeu când ni le dă, ni le întinde sub câte un înveliş pământesc.

Tainele ni le înfăţişează sub mijlocirea câte a unor simboluri.

Iar adevărurile, sub nişte timpuri şi împrejurări, El Însuşi coborându-Se de fiecare dată, până la nivelul unde ştie că suntem noi.

Timpul Lui însă şi felul Lui, nimeni dintre noi nu le cunoaşte după aceea.

Căci noi oamenii, nu putem vedea bine decât înapoi, iar Dumnezeu vede totul înainte.

O, de-am avea şi noi vederile Lui!

11 - Deci omul lui Dumnezeu trebuie dus la Ierusalim.

Trebuie să vadă, să pipăie, să simtă, să se cutremure.

Trebuie să se topească, să sufere ocări, bătăi şi spini... să fie răstignit... să bea oţetul şi fierea... să-i fie străpunsă inima... să meargă pe cruce... să fie pus în mormânt... să coboare în locuinţa morţilor...

Şi apoi să învieze un alt om. Un om de talie cerească. Un iluminat al Minunii, un trăitor al Evangheliei. Unul care atingându-se de Hristos - să-L fi cuprins şi reţinut. Nu ca Maria (Ioan 20, 17). Ci ca Pavel (2 Cor. 12, 2).

12 - Prin toată istoria lumii trece ca un fir roşu un mare şi dureros adevăr: că lesne s-au făcut rupturile sufleteşti, dar că după aceea nici una din acestea nu s-au mai putut reface.

Pentru a face o dezbinare a fost de-ajuns un singur suflet slab care să se lase ispitit, - dar pentru a reface ceea ce s-a dezbinat, nu-s de-ajuns oricâţi binevoitori.

13 - Iată, în 1054 când s-a făcut prima mare ruptură în creştinism, a Bisericii de Apus de cea de Răsărit: au fost de-ajuns doar doi episcopi slabi care să se lase biruiţi de ispită, - cel de la Roma şi cel de la Bizant. Şi ruptura s-a făcut.

Dar după aceea iată, au trecut aproape o altă mie de ani de atunci, câte lupte şi încercări pentru apropiere şi refacere - iar rezultatul e că prăpastia e şi mai mare azi decât oricând.

14 - Au urmat apoi dezbinările din veacurile Reformei, ale Protestantismului.

Care din aceste dezbinări s-au mai refăcut?

Care din cei plecaţi s-au mai întors?

Care din răni s-au mai vindecat?

- Nici una!

Ci fiecare ruptură a mai adus o altă ruptură. Fiecare dezbinător a fost şi el dezbinat. Iar astăzi este o stare care umple inima creştină de o întristare fără margini.

15 - Urmarea a fost însă că de marile necazuri trupeşti poporul tot n-a scăpat, dar abia atunci au început marile necazuri sufleteşti.

Până atunci îi asupreau străinii din afară, dar de atunci au început să se asuprească ei, fraţii, dinăuntru.

16 - Atanasie s-a dus, dar dezbinarea lui a rămas.

S-au dus până şi stăpânirile şi stăpânitorii străini. S-au dus şi legile şi fărădelegile lor, - dar prăpastia despărţitoare pe care au făcut-o între sufletele noastre nu s-a umplut. S-a vărsat în ea atâta sânge, atâtea trupuri, atâţia ani, - dar este şi astăzi tot mare şi dureroasă.

17 - Iată însă că, odată cu vindecarea rănilor naţionale, odată cu eliberarea tuturor ţinuturilor româneşti de sub împrăştierea dureroaselor stăpâniri tiranice care ne robeau pământeşte, - marea Bunătate a Tatălui Ceresc dorea să ne dea ceva şi mai mult. Dorea să ne aducă darul cel mai mare, al refacerii hotarelor noastre sufleteşti. Dezrobirea din dezbinările sufleteşti. Eliberarea din dureroasele lupte şi sfâşieri confesionale.

Oastea Domnului, care era Lucrarea Dragostei Dumnezeieşti pentru vindecarea tuturor ranelor poporului nostru, - era leacul cel ceresc pentru vindecarea sănătoasă şi fericită a acestei rane.

18 - Dar diavolul care nu doreşte pacea şi unitatea, are totdeauna la îndemână mijloace ispititoare spre a înşela pe cei care se lasă ispitiţi de el.

Dorinţa de slavă lumească şi foamea după satisfacţii fireşti - au fost totdeauna cauza ascunsă a tuturor dezbinărilor. Pentru aceste scopuri oamenii biruiţi de păcat, au scornit înţelesuri noi învăţăturii sfinte, numai ca ei să-şi poată face o altă partidă în care să fie în frunte, fiindcă înainte erau prea înapoi.

19 - Nu poţi face o dezbinare în adevăr, până ce nu afli o altă învăţătură.

Satana, vechiul vrăjmaş al adevărului, încă din Eden, sub forma şarpelui i-a învăţat pe oamenii care s-au lăsat ispitiţi de el, cum să răstălmăcească Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu.

Şi cum să afle un alt înţeles sfintei porunci, ca să-şi poată ajunge scopul vinovat.

20 - După ce a schimbat învăţătura, omul ispitei schimbă şi credinţa pentru că credinţa vine în urma auzirii învăţăturii. Cum este învăţătura care se vesteşte, - aşa este şi credinţa pe care o naşte învăţătura aceasta în suflete.

Este învăţătura sănătoasă şi dreaptă? - aşa va fi şi credinţa celor ce primesc această învăţătură!

Este învăţătura falsă, potrivnică, nesănătoasă? - aşa va fi şi credinţa izvorâtă din ea.

O Sfinte Duh al Adevărului, dă-ne şi păstrează-ne Te rugăm numai învăţătura Ta.

Amin.