De ce te rod?
Traian Dorz - Credința Încununată
De ce te rod nelinişti atât de-adeseori
şi cerul păcii tale se-acopere cu nori
şi prin grădina albă a sfintei împăcări
îţi simţi foşniri ascunse cu temeri şi-ntristări?
De-aceea ai nelinişti în duhul tău ades
că undeva în tine mai stăruie-un eres
mai ai în suflet umbre, mai ţii un loc ascuns
pe undeva lumina-noirii n-a pătruns.
Ce-i numai Bine, are în sine-un simţământ
ce-ţi linişteşte duhul că-acolo-i totul sfânt
dar tot ce-i îndoielnic e greu şi neguros
şi-ţi lasă-n suflet zbucium, că nu-i de la Hristos.
Deschide-ţi spre Lumină lăuntrul tău deplin
şi-atunci se face totul cucernic şi divin
aruncă-ţi putregaiul să-l ardă Focul Sfânt
şi zarea ta va umple-o al îngerilor cânt.
Zâmbeşte-ţi spre Durere cum ţi-ai zâmbi spre Rai
şi viscolul se schimbă în adieri de Mai
găseşte-ţi bucuria în lacrimi şi-n loviri
şi-ai să descoperi taina cereştii mulţumiri.
... Atuncea prin grădina frumosului tău gând
n-ai să mai simţi nici temeri, nici reci foşniri trecând
Hristos nu-mpărăţeşte unde-i străin vreun iot
ori lasă tot şi pleacă,
ori stăpâneşte-n tot!