Frumosul şi greul început

1 - Cred din toată inima mea că de Undeva de Acolo de foarte Sus unde este acum sufletul fericit al părintelui Iosif, Domnul îl ia din când în când spre a-l aduce până la o fereastră de cer de unde îl face să privească şi să asculte Cuvântul înflăcărat pe care îl poartă astăzi Lucrarea Oastei în slujba lui Isus Biruitorul.

Să vadă jertfa înaltă adusă cu dragoste de fiii acestei Lucrări.

Şi să guste cântarea inspirată pentru Hristos revărsată acum peste atâtea întinderi, de lacrimile Oastei, ca rod al greului său început.

Şi văzându-le toate acestea, întors între ceilalţi preaiubiţi ai noştri de Acolo, cred că slăvesc cu toţii şi mai fericiţi pe Dulcele lor şi al nostru Mântuitor Isus Hristos.

Între lucrurile fericite de Sus de la Domnul pe care noi acum nici nu le putem bănui, poate să fie şi acesta.

2 - Dar să nu uităm că încă vorbeam despre începuturi. Acum nouă ne este uşor, fiindcă avem atâta belşug de cântare şi de poezie încât nici nu mai ştim ce să facem cu ele. Suntem ca şi copilul cofetarului: sătui de dulciuri şi de bunătăţi.

Dar atunci, atunci, aşa ceva era necunoscut.

3 - Ah, ce fericit am mâncat când eram copil sărac primele prăjituri. Şi cum îmi mai lingeam degetele. Cred că cine m-a privit atunci trebuie să-i fi dat lacrimile.

Cam aşa bucurie am avut şi când am gustat primele, una sau două cântări ale Oastei. Pe o piatră din faţa casei noastre, strânsesem toţi colegii mei să le cânte împreună cu mine. O, ce fericiţi le gustam cu ochii în lacrimi, ca pe prăjiturile acelea nemaiuitate.

4 - Ar fi foarte instructiv şi interesant cândva, dacă s-ar găsi un ostenitor priceput şi iubitor, să strângă aceste frumoase perle ale începuturilor adevăratei poezii religioase a poporului nostru. Era un fenomen care apărea în acelaşi timp peste toată ţara, datorită insistenţelor de la Sibiu. Din toate vârstele şi straturile sociale au ţâşnit atunci izvoarele poeziei noastre religioase. Am urmărit vreo 10 ani titlurile şi autorii, dar curând nu i-am mai putut pe toţi... Şi m-am mulţumit să reţin doar numele cele mai harnice şi oarecum mai deosebite.

5 - Totdeauna mi-a fost ruşine când n-am reuşit în lucrul de care m-am apucat. Şi în lucrul poeziilor n-am simţit că am reuşit bine.

- Atunci de ce nu m-am lăsat de ele?

- Nu ştiu. Am crezut că până la urmă voi reuşi.

Cred însă că n-am reuşit, pentru că simţământul acela nu m-a părăsit nici azi. Stă şi acum tot acolo unde l-am avut atunci la început.

6 - Prima carte a cântărilor Oastei - ca şi toate celelalte care i-au urmat, - a apărut numai cu ajutorul Domnului şi al smeriţilor lucrători ai Lui dinăuntrul Oastei Sale - şi nu cu al celor lăudaţi dinafara ei.

Aşa a găsit Dumnezeu cu cale.

Şi ce bine este că a fost aşa.

7 - Încercările cu cei care erau dinafara Oastei, - oricât de talentaţi şi binevoitori păreau, s-au dovedit netrainice. La timpul Său, Domnul Însuşi a ridicat din straturile cele mai de jos ale Lucrării Sale, atât compozitorii cât şi poeţii de care avea nevoie El şi Oastea Lui.

Aceştia, fără titluri şi fără pretenţii omeneşti, au realizat totuşi - numai prin puterea şi inspiraţia Duhului Sfânt - lucrări care au făcut nu după mult timp, înconjorul lumii. Ele au făcut ca numele Oastei să fie pomenit cu admiraţie chiar şi de către vrăjmaşii ei.

8 - Ca să arate cu atât mai vădit că „slăbiciunea” lui Dumnezeu este mai tare ca oamenii. Şi că „simplitatea” Lui este mai plină de frumuseţe şi de măreţie decât toate îngâmfările artistice ale lumii acesteia.

9 - Ca om plin de lumina lui Dumnezeu, părintele Iosif a înţeles încă de la început ce mare însemnătate are tineretul pentru viitorul Oastei Domnului şi a misiunii pentru care venea această Lucrare Evanghelică, spre sufletele prezente şi viitoare.

De aceea o atât de mare parte din străduinţele sale, se îndreptăţeau spre trezirea conştiinţei părinţilor şi educatorilor, conştiinţa răspunzătoare de creşterea şi îndrumarea copiilor şi a tineretului spre Hristos şi pentru Hristos...

10 - Singur Mântuitorul Hristos şi Evanghelia Lui poate creşte şi forma un tineret sănătos trupeşte şi sufleteşte - zicea şi scria el adesea.

De aceea stăruinţele noastre toate trebuie să se unească şi să se îndrepte înspre această îndrumare. Iar ca să izbândim în această uriaşă muncă de înnoire prin Hristos a copiilor şi a tineretului nostru, trebuie mai întâi noi înşine, părinţii şi îndrumătorii lor, să ajungem oameni noi în Hristos, oameni schimbaţi prin înnoirea şi sfinţirea făcută de Duhul Sfânt.

Fără puterea şi înnoirea sfinţitoare a Duhului Sfânt, toată munca şi osteneala noastră va fi în zadar. Tot ce vom zidi în ei prin cuvinte vom dărâma prin exemple.

Tot ce vom clădi în inima şi în mintea lor cu vorbele noastre cele mai frumoase, va fi nimicit de faptele lumeşti şi nedemne pe care le-ar vedea la noi.

11 - Numai pilda frumoasă a unei vieţi înnoite şi a unor purtări vrednice în mijlocul copiilor noştri - şi în mijlocul lumii - ar avea darul şi puterea convingerii asupra lor şi ar putea da roade binecuvântate şi fericite pentru noi, pentru ei şi pentru toţi urmaşii lor până în veac.

Unde este un astfel de exemplu, acolo se văd neapărat şi nişte astfel de roade. Unde lipseşte pilda vieţii, toate străduinţele sunt de cele mai multe ori zadarnice...

12 - Numărul intrărilor şi primirilor în Oaste sporeşte mereu - şi rândurile noului tineret aliniat pe urmele lui Hristos şi predat Domnului, devin tot mai multe şi mai frumoase.

Între hotarele ţării şi bisericii noastre se ridică un tineret nou, sănătos şi harnic, care începe să tragă brazde tot mai frumoase şi să arunce, cu graiul şi cu exemplul lor viu, pe ogoarele sufleteşti, o sămânţă nouă şi luminoasă: Cuvântul Sfânt şi rodnic al lui Dumnezeu. Cu un elan şi cu o voioşie plină de o putere şi o tinereţe cerească.

13 - Un val de intrări tinereşti în rândurile Oastei Domnului vine ca la o voioasă întrecere şi ca un şuvoi de ape limpezi şi curate în albia tot mai adâncă a Oastei Domnului.

O puternică înviorare îţi cuprinde şi astăzi sufletul când reciteşti, după zeci de ani, frumoasele hotărâri ale tinerilor dintâi.

Dar o tristeţe amară îţi umple apoi inima când te gândeşti la nestatornicia şi la căderea de mai târziu a câtorva dintre ei.

14 - Frumoasele hotărâri ale unora s-au dovedit a fi numai foc de paie care a ars puternic doar o clipă, iar după aceea, vai, s-a stins îndată.

Vânturile păcatelor şi nestatorniciei i-au aruncat curând din nou în noroiul pierzării şi în osânda iadului. Sărmanii, ce veşnică e pierzarea sufletului lor. Ce viitor slăvit aveau - şi ce sfârşit nevrednic şi-au ales.

Vai acelora care schimbă cinstea lui Hristos pentru ruşinea păcatului. Şi slava viitoare, pentru înşelăciunea acesteia a lumii de acum.

15 - Dar ce minunaţi sunt cei care, rămânând credincioşi legământului făcut în tinereţea lor cu Hristos, au crescut tot mai luminoşi precum scrie Cuvântul Sfânt despre cărarea cea ca lumina strălucitoare ce merge mereu crescând până la miezul zilei (Prov. 4, 18).

Unii din aceştia au devenit curând cunoscuţi prin roadele lucrărilor frumoase, ajungând asemenea tânărului Timotei din Evanghelie, nişte buni ostaşi ai lui Hristos, a căror înaintare în Domnul era văzută de toţi oamenii şi care ajunseseră pilde puternice pentru credincioşi (1 Tim. 4, 12-16).

16 - Aceştia au ţinut până la sfârşit dreptarul învăţăturilor sănătoase auzite de la început, fără a se abate de la ele nici la dreapta nici la stânga.

Ci întărindu-se în harul care este în Hristos Isus, au ajuns nişte lucrători încercaţi, nişte vase de cinste, sfinţite şi folositoare Stăpânului lor ceresc.

17 - Apoi alţii şi alţii, tineri şi tinere, frumoşi la trup, curaţi la suflet, simţiţi în purtare, măsuraţi în vorbă şi cuviincioşi în îmbrăcăminte, făceau cinste Lucrării Domnului umplând de o sănătoasă nădejde în viitorul Neamului şi Bisericii noastre pe toţi cei ce priveau la ei.

Tinerii ostaşi erau la locul de muncă meseriaşi iscusiţi, plugari harnici, ostaşi disciplinaţi, elevi şi studenţi aleşi, fii vrednici, credincioşi adevăraţi.

Iată ce minunat creşte şi sporeşte acest tineret nou, prin Lucrarea Oastei lui Hristos.

18 - În lumea nouă a Oastei Domnului în care intrasem, am cunoscut curând mulţi alţi tineri credincioşi. Unii mi-au devenit nişte atât de minunaţi tovarăşi de lucru şi de luptă pentru Domnul încât nu am putut avea niciodată îndeajuns nici lacrimi şi nici cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru ei.

O, cât de mare şi de frumos a fost sufletul acestora, care cred că n-au fost şi n-au rămas cu nimic mai prejos decât tinerii sfinţi al căror nume este însemnat în versetele Bibliei şi în Cartea Vieţii Mielului Ceresc.

19 - Oriunde Puterea lui Dumnezeu a început o lucrare evanghelică cu adevărat sănătoasă şi roditoare, acolo şuvoiul mântuitor a început să cuprindă dintr-o dată toate straturile sociale şi să-Şi aleagă din mijlocul tuturor acestor straturi şi feluri, - vasele Sale de preţ prin care să-Şi ducă mireasma cunoştinţei Lui şi spre ceilalţi.

20 - Încă de la începutul Evangheliei este scris că împreună cu Mântuitorul nostru şi cu ucenicii Săi mai mergeau după Isus şi o „mulţime de femei”.

Dintre acestea unele s-au deosebit îndată prin mari fapte de curaj şi de iubire pentru Domnul sau pentru ai Lui, după cum este scris: (Luca 8, 3; 23, 27; 24, 1).

Tot astfel apostolia femeilor s-a dovedit aşa de binecuvântată şi de trebuitoare Evangheliei şi mai târziu, în toate vremurile până astăzi.

Doamne Isuse, înzestrează mereu Lucrarea Ta, cu suflete mari şi sfinte.

Amin.