Frumosul și greul început
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Cred din toată inima mea că de Undeva de Acolo de foarte Sus unde este acum sufletul fericit al părintelui Iosif, Domnul îl ia din când în când spre a-l aduce până la o fereastră de cer de unde îl face să privească și să asculte Cuvântul înflăcărat pe care îl poartă astăzi Lucrarea Oastei în slujba lui Isus Biruitorul.
Să vadă jertfa înaltă adusă cu dragoste de fiii acestei Lucrări.
Și să guste cântarea inspirată pentru Hristos revărsată acum peste atâtea întinderi, de lacrimile Oastei, ca rod al greului său început.
Și văzându-le toate acestea, întors între ceilalți preaiubiți ai noștri de Acolo, cred că slăvesc cu toții și mai fericiți pe Dulcele lor și al nostru Mântuitor Isus Hristos.
Între lucrurile fericite de Sus de la Domnul pe care noi acum nici nu le putem bănui, poate să fie și acesta.
2 - Dar să nu uităm că încă vorbeam despre începuturi. Acum nouă ne este ușor, fiindcă avem atâta belșug de cântare și de poezie încât nici nu mai știm ce să facem cu ele. Suntem ca și copilul cofetarului: sătui de dulciuri și de bunătăți.
Dar atunci, atunci, așa ceva era necunoscut.
3 - Ah, ce fericit am mâncat când eram copil sărac primele prăjituri. Și cum îmi mai lingeam degetele. Cred că cine m-a privit atunci trebuie să-i fi dat lacrimile.
Cam așa bucurie am avut și când am gustat primele, una sau două cântări ale Oastei. Pe o piatră din fața casei noastre, strânsesem toți colegii mei să le cânte împreună cu mine. O, ce fericiți le gustam cu ochii în lacrimi, ca pe prăjiturile acelea nemaiuitate.
4 - Ar fi foarte instructiv și interesant cândva, dacă s-ar găsi un ostenitor priceput și iubitor, să strângă aceste frumoase perle ale începuturilor adevăratei poezii religioase a poporului nostru. Era un fenomen care apărea în același timp peste toată țara, datorită insistențelor de la Sibiu. Din toate vârstele și straturile sociale au țâșnit atunci izvoarele poeziei noastre religioase. Am urmărit vreo 10 ani titlurile și autorii, dar curând nu i-am mai putut pe toți... Și m-am mulțumit să rețin doar numele cele mai harnice și oarecum mai deosebite.
5 - Totdeauna mi-a fost rușine când n-am reușit în lucrul de care m-am apucat. Și în lucrul poeziilor n-am simțit că am reușit bine.
- Atunci de ce nu m-am lăsat de ele?
- Nu știu. Am crezut că până la urmă voi reuși.
Cred însă că n-am reușit, pentru că simțământul acela nu m-a părăsit nici azi. Stă și acum tot acolo unde l-am avut atunci la început.
6 - Prima carte a cântărilor Oastei - ca și toate celelalte care i-au urmat, - a apărut numai cu ajutorul Domnului și al smeriților lucrători ai Lui dinăuntrul Oastei Sale - și nu cu al celor lăudați dinafara ei.
Așa a găsit Dumnezeu cu cale.
Și ce bine este că a fost așa.
7 - Încercările cu cei care erau dinafara Oastei, - oricât de talentați și binevoitori păreau, s-au dovedit netrainice. La timpul Său, Domnul Însuși a ridicat din straturile cele mai de jos ale Lucrării Sale, atât compozitorii cât și poeții de care avea nevoie El și Oastea Lui.
Aceștia, fără titluri și fără pretenții omenești, au realizat totuși - numai prin puterea și inspirația Duhului Sfânt - lucrări care au făcut nu după mult timp, înconjorul lumii. Ele au făcut ca numele Oastei să fie pomenit cu admirație chiar și de către vrăjmașii ei.
8 - Ca să arate cu atât mai vădit că „slăbiciunea” lui Dumnezeu este mai tare ca oamenii. Și că „simplitatea” Lui este mai plină de frumusețe și de măreție decât toate îngâmfările artistice ale lumii acesteia.
9 - Ca om plin de lumina lui Dumnezeu, părintele Iosif a înțeles încă de la început ce mare însemnătate are tineretul pentru viitorul Oastei Domnului și a misiunii pentru care venea această Lucrare Evanghelică, spre sufletele prezente și viitoare.
De aceea o atât de mare parte din străduințele sale, se îndreptățeau spre trezirea conștiinței părinților și educatorilor, conștiința răspunzătoare de creșterea și îndrumarea copiilor și a tineretului spre Hristos și pentru Hristos...
10 - Singur Mântuitorul Hristos și Evanghelia Lui poate crește și forma un tineret sănătos trupește și sufletește - zicea și scria el adesea.
De aceea stăruințele noastre toate trebuie să se unească și să se îndrepte înspre această îndrumare. Iar ca să izbândim în această uriașă muncă de înnoire prin Hristos a copiilor și a tineretului nostru, trebuie mai întâi noi înșine, părinții și îndrumătorii lor, să ajungem oameni noi în Hristos, oameni schimbați prin înnoirea și sfințirea făcută de Duhul Sfânt.
Fără puterea și înnoirea sfințitoare a Duhului Sfânt, toată munca și osteneala noastră va fi în zadar. Tot ce vom zidi în ei prin cuvinte vom dărâma prin exemple.
Tot ce vom clădi în inima și în mintea lor cu vorbele noastre cele mai frumoase, va fi nimicit de faptele lumești și nedemne pe care le-ar vedea la noi.
11 - Numai pilda frumoasă a unei vieți înnoite și a unor purtări vrednice în mijlocul copiilor noștri - și în mijlocul lumii - ar avea darul și puterea convingerii asupra lor și ar putea da roade binecuvântate și fericite pentru noi, pentru ei și pentru toți urmașii lor până în veac.
Unde este un astfel de exemplu, acolo se văd neapărat și niște astfel de roade. Unde lipsește pilda vieții, toate străduințele sunt de cele mai multe ori zadarnice...
12 - Numărul intrărilor și primirilor în Oaste sporește mereu - și rândurile noului tineret aliniat pe urmele lui Hristos și predat Domnului, devin tot mai multe și mai frumoase.
Între hotarele țării și bisericii noastre se ridică un tineret nou, sănătos și harnic, care începe să tragă brazde tot mai frumoase și să arunce, cu graiul și cu exemplul lor viu, pe ogoarele sufletești, o sămânță nouă și luminoasă: Cuvântul Sfânt și rodnic al lui Dumnezeu. Cu un elan și cu o voioșie plină de o putere și o tinerețe cerească.
13 - Un val de intrări tinerești în rândurile Oastei Domnului vine ca la o voioasă întrecere și ca un șuvoi de ape limpezi și curate în albia tot mai adâncă a Oastei Domnului.
O puternică înviorare îți cuprinde și astăzi sufletul când recitești, după zeci de ani, frumoasele hotărâri ale tinerilor dintâi.
Dar o tristețe amară îți umple apoi inima când te gândești la nestatornicia și la căderea de mai târziu a câtorva dintre ei.
14 - Frumoasele hotărâri ale unora s-au dovedit a fi numai foc de paie care a ars puternic doar o clipă, iar după aceea, vai, s-a stins îndată.
Vânturile păcatelor și nestatorniciei i-au aruncat curând din nou în noroiul pierzării și în osânda iadului. Sărmanii, ce veșnică e pierzarea sufletului lor. Ce viitor slăvit aveau - și ce sfârșit nevrednic și-au ales.
Vai acelora care schimbă cinstea lui Hristos pentru rușinea păcatului. Și slava viitoare, pentru înșelăciunea acesteia a lumii de acum.
15 - Dar ce minunați sunt cei care, rămânând credincioși legământului făcut în tinerețea lor cu Hristos, au crescut tot mai luminoși precum scrie Cuvântul Sfânt despre cărarea cea ca lumina strălucitoare ce merge mereu crescând până la miezul zilei (Prov. 4, 18).
Unii din aceștia au devenit curând cunoscuți prin roadele lucrărilor frumoase, ajungând asemenea tânărului Timotei din Evanghelie, niște buni ostași ai lui Hristos, a căror înaintare în Domnul era văzută de toți oamenii și care ajunseseră pilde puternice pentru credincioși (1 Tim. 4, 12-16).
16 - Aceștia au ținut până la sfârșit dreptarul învățăturilor sănătoase auzite de la început, fără a se abate de la ele nici la dreapta nici la stânga.
Ci întărindu-se în harul care este în Hristos Isus, au ajuns niște lucrători încercați, niște vase de cinste, sfințite și folositoare Stăpânului lor ceresc.
17 - Apoi alții și alții, tineri și tinere, frumoși la trup, curați la suflet, simțiți în purtare, măsurați în vorbă și cuviincioși în îmbrăcăminte, făceau cinste Lucrării Domnului umplând de o sănătoasă nădejde în viitorul Neamului și Bisericii noastre pe toți cei ce priveau la ei.
Tinerii ostași erau la locul de muncă meseriași iscusiți, plugari harnici, ostași disciplinați, elevi și studenți aleși, fii vrednici, credincioși adevărați.
Iată ce minunat crește și sporește acest tineret nou, prin Lucrarea Oastei lui Hristos.
18 - În lumea nouă a Oastei Domnului în care intrasem, am cunoscut curând mulți alți tineri credincioși. Unii mi-au devenit niște atât de minunați tovarăși de lucru și de luptă pentru Domnul încât nu am putut avea niciodată îndeajuns nici lacrimi și nici cuvinte să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru ei.
O, cât de mare și de frumos a fost sufletul acestora, care cred că n-au fost și n-au rămas cu nimic mai prejos decât tinerii sfinți al căror nume este însemnat în versetele Bibliei și în Cartea Vieții Mielului Ceresc.
19 - Oriunde Puterea lui Dumnezeu a început o lucrare evanghelică cu adevărat sănătoasă și roditoare, acolo șuvoiul mântuitor a început să cuprindă dintr-o dată toate straturile sociale și să-Și aleagă din mijlocul tuturor acestor straturi și feluri, - vasele Sale de preț prin care să-Și ducă mireasma cunoștinței Lui și spre ceilalți.
20 - Încă de la începutul Evangheliei este scris că împreună cu Mântuitorul nostru și cu ucenicii Săi mai mergeau după Isus și o „mulțime de femei”.
Dintre acestea unele s-au deosebit îndată prin mari fapte de curaj și de iubire pentru Domnul sau pentru ai Lui, după cum este scris: (Luca 8, 3; 23, 27; 24, 1).
Tot astfel apostolia femeilor s-a dovedit așa de binecuvântată și de trebuitoare Evangheliei și mai târziu, în toate vremurile până astăzi.
Doamne Isuse, înzestrează mereu Lucrarea Ta, cu suflete mari și sfinte.
Amin.