Apropierea lui Dumnezeu
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Ce momente înălțătoare trăiești totdeauna în lăcașurile sfinte în preajma lui Dumnezeu!...
Ce fericită înălțare trăiește ființa noastră când trăiește în prezența binecuvântată a lui Hristos,
în orice loc și-n orice vreme.
2 - Fericite sunt acele suflete și acele vremuri care pot dobândi și păstra înălțarea și apropierea lui Dumnezeu.
Dar vai de acele suflete care se depărtează de El!
Vai de acele suflete și vremuri care năzuiesc nu înspre idealul Dumnezeiesc, ci se coboară spre ceea ce este josnic și se lasă cu plăcere atrași de cele inferioare,
- acelea sunt sufletele pierdute - și vremile pierzătoare.
3 - Ce trist pentru om când acesta alege mai degrabă să aibă ca strămoș și părinte al său pe o făptură urâtă și inferioară lui, - maimuța!
Și nu pe Dumnezeul Cel Strălucit și Superior.
Spre Dumnezeu ori de câte ori îți întorci privirile te luminezi și te înalți, chiar în proprii tăi ochi,
și simți impulsul puternic de a te face mai bun,
mai cinstit,
mai evlavios,
mai demn.
4 - Dar ce gânduri îți pot veni când îți întorci privirile inimii înspre animal și îi zici: tu ești strămoșul meu!...
O, ce nebunească degradare! Ce josnică stare. Ce rușinos nivel. Cum se poate oare o făptură omenească prăbuși chiar atât de îngrozitor!
5 - O, frate om, nu mai avea nici o îndoială că tu Îl ai ca Părinte pe Dumnezeu... Pe Izvorul Desăvârșit al Înțelepciunii și al Frumuseții.
Întoarce-te deci spre El și te înalță ascultând de voia Lui...
6 - Vino la Isus Hristos astăzi și prin hotărârea și legământul credinței și ascultării de El reintră în moștenirea Împărăției Lui
și fă-te părtaș virtuților Sale,
spre a-ți primi strălucirea și frumusețea care sunt virtuțile și însușirile Aceluia care te-a făcut și te-a înfiat.
7 - Înalță-ți ochii și inima spre Dumnezeu, Făcătorul tău acum, căci îndată vor începe să se înalțe și umbletele și faptele tale,
iar la capătul zilelor tale se va înălța la El și sufletul tău,
spre a fi veșnic apoi în desfătările de la dreapta Lui, care vor fi răsplătirea tuturor celor care s-au înălțat până la Hristos
și au rămas la El, prin gândurile și prin năzuințele lor.
8 - Cât de primejdios este păcatul
și cât de multe sunt ispitele vrăjmașului înșelător, întinse ca niște lațuri și curse ucigătoare pe toate căile noastre!
În cât de multe feluri știe amăgitorul să ne atragă spre cădere -
și cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte și să urmeze orice drum rău pe care o momește Satana.
9 - Cât de grăbiți devenim noi, chiar și cei mai leneși, când este vorba de un lucru ispititor,
și cât de orbiți sunt ochii noștri trupești și chiar și cei sufletești, de frumusețea înșelătoare a păcatului...
Vai de cei ce privesc în jos, și merg înapoi. Aceasta nu mai este mergere - ci prăbușire.
10 - Uneori, după ani de umblare pe căile înfrânării și ale ascultării de Dumnezeu, adeseori descoperim încă în inimile noastre, îndemnuri de care ne îngrozim.
Adeseori ne pomenim că ochii noștri se întorc spre lucruri de care ne rușinăm.
Adeseori ne trezim cu gânduri și cu dorințe spre fapte pe care credem că le-am omorât pe totdeauna în mădularele noastre încă demult (Colos. 3, 5-10).
Aceasta se întâmplă când încetăm urcarea spre Dumnezeu.
11 - Nu puțini au fost credincioșii care după mulți ani de viață trăiți cu teamă și cu iubire în ascultarea înfrânată după voia lui Dumnezeu, - s-au pomenit într-o clipă nefericită de ispitire - că și-au pierdut vederea sănătoasă...
Au părăsit calea înfrânării și s-au prăbușit în prăpastia păcatului,
atrași de o ispită... sau de mai multe.
Acesta este începutul prăbușirii lor veșnice.
12 - În clipa căderii, unii și-au rupt picioarele (râvna pentru Domnul),
alții spinarea (statornicia) credinței,
alții și-au pierdut chiar capul (pe Dumnezeu) pentru totdeauna.
De aceea necurmat avem nevoie să ne întoarcem ochii spre Hristos, Singurul în care avem biruința și adăpostirea.
13 - Necurmat avem nevoie să fim atenți la cuvintele lui Isus
și la pildele Lui,
și la îndemnurile Sale,
și la înștiințările Lui.
Fiindcă necurmat potrivnicul nostru diavolul ne dă târcoale, umblând să ne înghită,
și să ne piardă pe totdeauna.
14 - Necurmat trebuie să alergăm, căci orice lenevire va duce la amorțire și înghețare.
Din pricina sărăciei și a lipsurilor, noi găsim dezvinovățire să umblăm mai mult decât se cuvenea după câștigul celor trupești.
Din pricina ocupației și a treburilor, necurmat aflăm dezvinovățire pentru a nu lucra pentru Dumnezeu.
Acesta este începutul adevăratului necaz.
15 - După ce am scăpat de sărăcie, cum să mai avem dezvinovățire dacă și mai departe, - trăim numai pentru cele trupești,
din obișnuință sau lăcomie. Sau deși am devenit liberi de ocupații, totuși continuăm acest fel de a fi, în paguba sufletului nostru.
Noi suntem atunci și mai vinovați.
Ce minunați sunt acei credincioși care le biruiesc pe acestea!
- spre a nu pune pe noi robie nici un fel de lucru pământesc și nici un obicei trupesc,
oricât de îndreptățit ar părea.
Căci nu trebuie să fim robii nimănui altcuiva, decât lui Hristos Singur.
17 - Necurmat trebuie să ostenim pentru Domnul.
Necurmat trebuie să facem binele, fără să simțim oboseala sau să ne pară c-am făcut de-ajuns (Gal. 6, 9).
Căci de la mulțumirea și lauda de sine și până la prăpastia iadului, nu este nici un alt drum mai scurt.
18 - Necurmat trebuie să muncim și să ne ostenim cu mâinile noastre, pentru ca pâinea noastră și a alor noștri să fie câștigată cinstit.
Și pentru că cei lipsiți de ajutorul nostru, sunt mereu mai mulți (Fap. Ap. 20, 32-39; 2 Tim. 2, 6), trebuie să avem pâine și pentru ei.
Aceasta ne cere muncă tot mai bună și o chibzuință tot mai înțeleaptă.
19 - Necurmat trebuie să ne întoarcem ochii spre ceea ce este curat, vrednic și bun, adică spre Hristos. Căci necurmat ni-i atrage de la Hristos ceea ce este necurat, nevrednic și rău (1 Cor. 9, 27).
Dragă frate și soră, obișnuiește-te în fiecare dimineață să te odihnești într-o meditație biblică
și într-o rugăciune.
Cuvântul și rugăciunea sunt cele două brațe ale Salvării, întinse pentru sufletele noastre.
20 - Tot timpul zilei, printre ocupațiile noastre să ne obișnuim a ne întoarce măcar din când în când ochii spre Domnul,
și gândul spre cele ce ne-a spus El în meditația din dimineața noastră.
Prăbușirea noastră poate veni numai în ziua în care nu ne-am întors niciodată ochii înspre Domnul nostru.
Doamne, întoarce-ne privirile necurmat înspre Tine.
Amin.