Moştenire şi moştenitori
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Chiar dacă moştenirea drepţilor n-a intrat încă în stăpânirea lor, Dumnezeu va aduce şi acest veac slăvit...
Chiar dacă încă pe pământ stăpânesc astăzi cei cruzi şi nu cei blânzi,
cei răi şi nu cei buni,
cei nedrepţi şi nu cei drepţi,
cei vinovaţi şi nu cei nevinovaţi,
- aceasta nu înseamnă că va fi pe totdeauna tot aşa.
2 - Va veni Ziua cea Sfântă şi Veşnică, cea Strălucită şi Mare în care Dumnezeu Însuşi,
- făcându-Şi dreptate Numelui Său şi Stăpânirii Sale - le va face dreptate şi alor Lui, care au fost mereu îndepărtaţi cu silnicie de la dreptul lor.
3 - Atunci Porţile Veşnice ale cerurilor vor fi ridicate,
iar Marele şi Bunul Păstor va intra şi va ieşi cu turma Sa, trecând cu toţi cei care vor fi ai Lui şi lângă El, în Veşnicie,
ca dintr-o păşune în alta,
căci orice distanţe dintre ceruri şi pământ vor fi desfiinţate.
Iar apropierea dintre ele desăvârşită...
Ce fericire nemaisfârşită va fi aceasta!
4 - O, măreţe, strălucite, dorite şi neînduplecate Porţi Veşnice!
Cât de multe mii de ani trecuseră de când voi v-aţi închis cu un sunet mânios în urma primilor oameni şi a primului lor păcat!...
Cât de multe mii de ani înfricoşătorul arhanghel rotise în faţa voastră neiertătoarea lui sabie de flăcări!
Ce mare şi veşnic este dreptul sfinţeniei!
5 - O, Porţi Veşnice, cât de mulţi orbi au fost aceia care privindu-vă cu speranţa, s-au întors înspăimântaţi din faţa săbiei învăpăiate care vă păzea!
Zăvoarele voastre au rămas netrase pentru nimeni.
Şi voi nu v-aţi ridicat în faţa nimănui.
6 - Porţile Cetăţii Sfinţeniei, voi aţi rămas închise pentru că nimeni întinat nu putea intra dincolo de voi.
pentru că dincolo de voi nu putea nimeni trăi,
Până ce a venit Sângele Nevinovăţiei şi Sfinţeniei - Singurul care putea spăla păcatul şi reda sfinţenia.
7 - Nimeni... Până când a venit Împăratul Măririi,
Cel Preţuit,
pe umărul căruia va fi Domnia,
pe care Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Înţelept, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domnul Păcii (Isaia 9, 6).
Cel Născut din Fecioara care luptându-se cu şarpele, i-a zdrobit capul (Facere 3, 15; Colos. 2, 15; Rom. 16, 20).
Căci nimeni n-a mai putut să se înalţe la cer şi să intre în el, decât Cel ce Se pogorâse ca să-l deschidă (Ioan 3, 3).
Cu Sângele Lui, pentru toţi ai Săi...
8 - O, ce moment măreţ a fost acela din Dimineaţa Învierii când strigătul puternic al Dreptăţii Dumnezeieşti,
împlinite prin Jertfa Răscumpărătoare a Crucii lui Hristos,
a răsunat după atâta vreme de la darea osândei,
poruncind ridicarea voastră, Porţi Veşnice,
pentru a intra în Măreaţa Moştenire - toţi cei învredniciţi de către Măreţul ei Moştenitor.
9 - Glasul Dumnezeului Veşnic care poruncise plin de durere şi de mânie pogorârea Porţilor Veşnice după izbăvirea celor ce păcătuiseră,
le poruncea la Înălţarea Domnului cu bucurie şi mulţumire: Ridicaţi-vă Porţi Veşnice,
- Ridicaţi-vă în faţa Celui ce a ispăşit păcatul
10 - Poruncea Glasul lui Dumnezeu să se ridice Porţile Veşnice, pentru că în urma Împăratului Măririi, vor intra încă nenumăraţi supuşi ai Acestui Împărat.
Nenumăraţi fii şi slujitori ai acestei slăvite Împărăţii.
Sămânţa nesfârşită a acelor care au primit răscumpărarea şi înfierea cerească a Trupului şi Sângelui Său Sfânt...
Ce moştenitori fericiţi ai acestei Singure Moşteniri Fericite!
Până ce va intra numărul deplin al celor aleşi,
numărul deplin al celor credincioşi, ascultători, statornici şi biruitori, care Îl vor urma pe Domnul lor până la moarte.
12 - O, Porţi Veşnice a fericitei noastre Moşteniri - fiţi binecuvântate pentru Aşteptarea şi Dragostea cu care ne îmbiaţi să intrăm şi noi.
Ca să vedem şi noi Veşnica Lumină şi desfătare care începe din spatele vostru
şi care nu se vor mai sfârşi niciodată.
13 - O, Porţi Veşnice, aşteptaţi şi chemaţi mereu,
căci mai avem încă mulţi fraţi de-ai noştri care rătăcesc departe prin mlaştina deşertăciunilor lumeşti,
şi care încă nu şi-au ridicat ochii spre voi niciodată.
14 - Nu vă închideţi Porţi Veşnice până ce vor veni şi ei.
Căci vai de cei care vor rămânea afară,
pentru că acestora nimeni nu va fi să le mai deschidă niciodată,
niciodată,
niciodată!...
15 - Ori de câte ori omul s-a întors spre Dumnezeu, ca să se îndrepte după voia Lui,
şi ca să se ridice la starea de vrednicie în faţa Lui,
şi ca să asculte de poruncile Lui,
şi ca să se încadreze în orânduirile Lui,
- această îndreptare totdeauna l-a înălţat pe om, l-a înnobilat şi l-a strălucit.
16 - Lupta omului de a se înălţa spre Dumnezeu,
l-a ridicat pe om totdeauna pe o treaptă mai înaltă,
l-a făcut mai bun,
mai nobil,
mai inteligent,
mai blând, mai om.
17 - Către Dumnezeu omul se înalţă, nu se coboară.
Vremile cele mai înfloritoare şi mai rodnice din viaţa omenirii, sau individului, sunt acelea în care sufletul s-a înălţat spre Dumnezeu.
Adică a năzuit spre tot ce este Înalt şi Adevărat, Frumos şi Bun.
- Spre idealul Dumnezeiesc.
Iarăşi lupta de a te apropia de soare, te face tot mai luminos.
18 - În astfel de vremi omenirea a creat
şi omul creează
cele mai frumoase opere.
A realizat cea mai frumoasă trăire,
a rodit cele mai mari frumuseţi,
şi a înălţat cinstea numelui său de om.
19 - Numai înălţarea spre Dumnezeu poate ferici sufletul şi-l poate lumina.
Toate celelalte năzuinţe îl coboară numai
şi îl întunecă.
Numai căutând Faţa şi prietenia lui Dumnezeu te ridici,
- toate celelalte te prăbuşesc!
20 - Ce nălţare cerească îţi dă o rugăciune fierbinte,
o cântare sfântă, o faptă bună,
o lectură evanghelică,
o meditare duhovnicească...
Adică tot ce vine de la Dumnezeu. Şi îndrumă spre El.
Doamne, desăvârşeşte-ni-le acestea
şi ajută-ne să ne înălţăm prin ele
până la Tine.
Amin.