Moștenire și moștenitori
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Chiar dacă moștenirea drepților n-a intrat încă în stăpânirea lor, Dumnezeu va aduce și acest veac slăvit...
Chiar dacă încă pe pământ stăpânesc astăzi cei cruzi și nu cei blânzi,
cei răi și nu cei buni,
cei nedrepți și nu cei drepți,
cei vinovați și nu cei nevinovați,
- aceasta nu înseamnă că va fi pe totdeauna tot așa.
2 - Va veni Ziua cea Sfântă și Veșnică, cea Strălucită și Mare în care Dumnezeu Însuși,
- făcându-Și dreptate Numelui Său și Stăpânirii Sale - le va face dreptate și alor Lui, care au fost mereu îndepărtați cu silnicie de la dreptul lor.
3 - Atunci Porțile Veșnice ale cerurilor vor fi ridicate,
iar Marele și Bunul Păstor va intra și va ieși cu turma Sa, trecând cu toți cei care vor fi ai Lui și lângă El, în Veșnicie,
ca dintr-o pășune în alta,
căci orice distanțe dintre ceruri și pământ vor fi desființate.
Iar apropierea dintre ele desăvârșită...
Ce fericire nemaisfârșită va fi aceasta!
4 - O, mărețe, strălucite, dorite și neînduplecate Porți Veșnice!
Cât de multe mii de ani trecuseră de când voi v-ați închis cu un sunet mânios în urma primilor oameni și a primului lor păcat!...
Cât de multe mii de ani înfricoșătorul arhanghel rotise în fața voastră neiertătoarea lui sabie de flăcări!
Ce mare și veșnic este dreptul sfințeniei!
5 - O, Porți Veșnice, cât de mulți orbi au fost aceia care privindu-vă cu speranța, s-au întors înspăimântați din fața săbiei învăpăiate care vă păzea!
Zăvoarele voastre au rămas netrase pentru nimeni.
Și voi nu v-ați ridicat în fața nimănui.
6 - Porțile Cetății Sfințeniei, voi ați rămas închise pentru că nimeni întinat nu putea intra dincolo de voi.
pentru că dincolo de voi nu putea nimeni trăi,
Până ce a venit Sângele Nevinovăției și Sfințeniei - Singurul care putea spăla păcatul și reda sfințenia.
7 - Nimeni... Până când a venit Împăratul Măririi,
Cel Prețuit,
pe umărul căruia va fi Domnia,
pe care Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Înțelept, Dumnezeu Tare, Părintele Veșniciilor, Domnul Păcii (Isaia 9, 6).
Cel Născut din Fecioara care luptându-se cu șarpele, i-a zdrobit capul (Facere 3, 15; Colos. 2, 15; Rom. 16, 20).
Căci nimeni n-a mai putut să se înalțe la cer și să intre în el, decât Cel ce Se pogorâse ca să-l deschidă (Ioan 3, 3).
Cu Sângele Lui, pentru toți ai Săi...
8 - O, ce moment măreț a fost acela din Dimineața Învierii când strigătul puternic al Dreptății Dumnezeiești,
împlinite prin Jertfa Răscumpărătoare a Crucii lui Hristos,
a răsunat după atâta vreme de la darea osândei,
poruncind ridicarea voastră, Porți Veșnice,
pentru a intra în Măreața Moștenire - toți cei învredniciți de către Mărețul ei Moștenitor.
9 - Glasul Dumnezeului Veșnic care poruncise plin de durere și de mânie pogorârea Porților Veșnice după izbăvirea celor ce păcătuiseră,
le poruncea la Înălțarea Domnului cu bucurie și mulțumire: Ridicați-vă Porți Veșnice,
- Ridicați-vă în fața Celui ce a ispășit păcatul
10 - Poruncea Glasul lui Dumnezeu să se ridice Porțile Veșnice, pentru că în urma Împăratului Măririi, vor intra încă nenumărați supuși ai Acestui Împărat.
Nenumărați fii și slujitori ai acestei slăvite Împărății.
Sămânța nesfârșită a acelor care au primit răscumpărarea și înfierea cerească a Trupului și Sângelui Său Sfânt...
Ce moștenitori fericiți ai acestei Singure Moșteniri Fericite!
Până ce va intra numărul deplin al celor aleși,
numărul deplin al celor credincioși, ascultători, statornici și biruitori, care Îl vor urma pe Domnul lor până la moarte.
12 - O, Porți Veșnice a fericitei noastre Moșteniri - fiți binecuvântate pentru Așteptarea și Dragostea cu care ne îmbiați să intrăm și noi.
Ca să vedem și noi Veșnica Lumină și desfătare care începe din spatele vostru
și care nu se vor mai sfârși niciodată.
13 - O, Porți Veșnice, așteptați și chemați mereu,
căci mai avem încă mulți frați de-ai noștri care rătăcesc departe prin mlaștina deșertăciunilor lumești,
și care încă nu și-au ridicat ochii spre voi niciodată.
14 - Nu vă închideți Porți Veșnice până ce vor veni și ei.
Căci vai de cei care vor rămânea afară,
pentru că acestora nimeni nu va fi să le mai deschidă niciodată,
niciodată,
niciodată!...
15 - Ori de câte ori omul s-a întors spre Dumnezeu, ca să se îndrepte după voia Lui,
și ca să se ridice la starea de vrednicie în fața Lui,
și ca să asculte de poruncile Lui,
și ca să se încadreze în orânduirile Lui,
- această îndreptare totdeauna l-a înălțat pe om, l-a înnobilat și l-a strălucit.
16 - Lupta omului de a se înălța spre Dumnezeu,
l-a ridicat pe om totdeauna pe o treaptă mai înaltă,
l-a făcut mai bun,
mai nobil,
mai inteligent,
mai blând, mai om.
17 - Către Dumnezeu omul se înalță, nu se coboară.
Vremile cele mai înfloritoare și mai rodnice din viața omenirii, sau individului, sunt acelea în care sufletul s-a înălțat spre Dumnezeu.
Adică a năzuit spre tot ce este Înalt și Adevărat, Frumos și Bun.
- Spre idealul Dumnezeiesc.
Iarăși lupta de a te apropia de soare, te face tot mai luminos.
18 - În astfel de vremi omenirea a creat
și omul creează
cele mai frumoase opere.
A realizat cea mai frumoasă trăire,
a rodit cele mai mari frumuseți,
și a înălțat cinstea numelui său de om.
19 - Numai înălțarea spre Dumnezeu poate ferici sufletul și-l poate lumina.
Toate celelalte năzuințe îl coboară numai
și îl întunecă.
Numai căutând Fața și prietenia lui Dumnezeu te ridici,
- toate celelalte te prăbușesc!
20 - Ce nălțare cerească îți dă o rugăciune fierbinte,
o cântare sfântă, o faptă bună,
o lectură evanghelică,
o meditare duhovnicească...
Adică tot ce vine de la Dumnezeu. Și îndrumă spre El.
Doamne, desăvârșește-ni-le acestea
și ajută-ne să ne înălțăm prin ele
până la Tine.
Amin.