Aș vrea...

Aș vrea ca-n focul unic de-aprins și uriaș

al Dragostei și Jertfei, la cea mai naltă pară,

să-mi pot topi ființa, pân-la a fi părtaș

desăvârșit de una cu tot ce-o să mă ceară.

Cu-o inimă-ncălzită în flăcări pân-la alb

fierbinte și curată, să-nvălui lumea-ntreagă,

cu fiecare faptă s-aduc un calm și cald

balsam pentru-o durere ce plânge și se roagă.

Să-mi contopesc ființa cu neamul meu erou

cu-a lui însângerată istorie slăvită,

ca să mă nalț cu dânsul prin nașterea din nou

spre Ziua și Cununa și Plata strălucită...

Aș vrea, - dar nu pot face să sufăr mai puțin,

iubind mai cu măsură și dând mai cu cruțare:

- cămara-i tot mai goală, dar drumu-i tot mai plin

tot mai puțin oleiul, iar para tot mai mare!...

- O Doamne, fă să ardă așa pân-la sfârșit

să se împartă darnic, cu dragoste, și toată!

- Iar când n-o să mai aibă nimic nedăruit

atuncea să se stingă, - puternic! dintr-o dată!

Noi ostașii Domnului luptăm în primul rând pentru Împărăția lui Dumnezeu și pentru mântuirea sufletelor,

- Iar în al doilea rând luptăm pentru țărișoara noastră cea nouă și scumpă (pentru mântuirea și fericirea ei)...

Păr. Iosif Trifa

Slăvit să fie Domnul!