Foto Pr. Iosif Trifa

Așa... așa, fiul Meu

Pr. Iosif Trifa - Ia-ți crucea ta

Așa... așa, fiul Meu. După Mine cu crucea ta. După Crucea Mea, cu crucea ta. Cu ochii țintă la Mine, la Crucea Mea. Cu ochii țintă la drumul Meu, la harul Meu și la ajutorul Meu. Privește-Mă neîncetat pe Mine, căci Eu sunt Calea, Adevărul și viața ta. Eu sunt calea ta și mântuirea ta. Dacă nu aș merge Eu înaintea ta, tu îndată ai cădea.
Fiul Meu! Gândește-te neîncetat la toate câte am făcut Eu ca să-ți deschid acest drum de mântuire. Gândește-te la suferințele Mele, la răbdarea Mea, la smerenia Mea, la iubirea Mea, la moartea Mea.
Fiul Meu, privește-Mă neîncetat, căci privindu-Mă neîncetat, vei afla cât de mult te-am iubit și vei începe și tu să Mă iubești. Privindu-Mă neîncetat, vei începe să vezi ce pildă de viață ți-am lăsat Eu și vei începe și tu să urmezi această pildă. Dragostea Mea va fi dragostea ta. Răbdarea Mea va fi și răbdarea ta. Smerenia Mea va fi și smerenia ta. Suferințele Mele vor fi și ale tale. Moartea Mea de pe cruce va fi și moartea ta față de lume. Învierea Mea va fi și învierea ta. Și biruința Mea va fi și biruința Ta.
Și astfel, iubitul Meu, vei începe și tu să pășești după Mine, pe urmele crucii Mele, alături de milioanele și milioanele de suflete care au pășit pe calea aceasta și au ajuns aici în cer.
Fiul Meu, pășește pe drumul pe care l-am stropit Eu cu Sângele Meu și vei ajunge și tu pe urmă în bucuria și în odihna Mea cea dulce.
Rugăciune
Da, Iisuse Doamne, vin și eu pe acest drum. Plecasem cu crucea în altă parte și îndată m‑am rătăcit. Mă întorc la Tine cu lacrimi de căință și voi merge până la sfârșit, răbdător și ascultător pe urma Ta. Toată grija mea va fi să merg după Tine. Să merg la Golgota și, de la Golgota, împreună cu Tine, în viața și odihna cea veșnică. Da, Iisuse Doamne, cu crucea mea voi păși mereu pe acest drum însemnat cu Jertfa și sângele Tău. Voi merge orbește pe el, ca un nebun care nu vrea să mai știe de nimic decât despre Tine, Doamne, care mergi în fruntea noastră și ne chemi după Tine.
Da, Iisuse Doamne, cu crucea mea voi păși numai pe drumul cel stropit cu Sângele Tău. Și mă voi uita neîncetat țintă la Tine, numai la Tine, Căpetenia desăvârșirii mele.
După Tine, după Tine, Doamne, neîncetat după Tine, până vom trece pe urmă în odihna și pacea Ta cea dulce.
Articol 6 din 10
Folosește săgețile ← → pentru navigare