Foto Pr. Iosif Trifa

Nu după tine cu crucea, ci după Mine

Pr. Iosif Trifa - Ia-ți crucea ta

Fiul Meu! Te-ai convins că trebuie să porți o cruce?... Și că trebuie să o porți pe umeri?... Și ți-ai luat crucea pe umeri? Apoi, dragul Meu, ia seama, aici urmează un alt cuvânt pentru purtarea crucii. După ce ți-ai luat crucea pe umeri, nu pleca cu ea după capul tău. Nu pleca cu ea pe drumul tău, pe drumul ales de tine. Ci așteaptă-Mă, fiule, pe Mine, să vin Eu să-ți deschid drumul.
Fiul Meu! Calea crucii tale o deschide crucea Mea, o deschide harul Meu, cuvântul Meu. Iar tu, iubitul Meu, trebuie să pleci cu crucea ta după Mine, pe urmele Mele. Trebuie să te ții mereu pe acest drum. Să nu ieși din el. Să nu mergi după capul tău, ci după cuvântul Meu. Să nu mergi cu crucea după tine, ci după Mine. Să nu mergi pe drumul tău, ci pe drumul Meu. Și atunci vei trece cu izbândă prin toate furtunile și frământările vieții. Eu voi fi cu tine ca să nu cazi și, când vei cădea, te voi ridica.
Într-o clipă de înfocare și însuflețire, tu, iubitul Meu, poți lua o cruce grea pe umeri; poți lua o cruce chiar prea grea pentru tine și poți pleca cu ea arzând de dorul mântuirii. Dar, iubitul Meu, ia seama, această grabă poate să-ți fie și de poticnire. Dacă nu știi aștepta harul Meu și nu mergi aplecat pe urmele Mele, nu vei ajunge departe. Vei slăbi și vei cădea.
Deci, iubitul Meu, după ce ți-ai luat crucea pe umeri, apleacă-te cu ea smerit în fața Mea, și pleacă cu ea după Mine, pleacă cu ea pe drumul pe care ți-l deschide și ți-l arată crucea și Jertfe Mea.
Rugăciune
Așa este, Doamne Iisuse. Cu crucea noastră, noi trebuie să mergem umiliți după crucea Ta. Cu crucea noastră, noi trebuie să mergem după Tine, pășind pe urmele Tale.
O, cât de mult am greșit eu și aici, Iisuse Doamne. Din crucea Ta, pe care mi‑ai pus‑o pe umeri, eu am făcut cu totul o cruce a mea, pe care am plecat pe drumul meu. Am plecat cu ea după capul meu, după judecata mea, după judecata lumii. Și crucea asta nu mi‑a adus nici un folos. Am purtat‑o în zadar, pentru că n‑am mers cu ea după cuvântul Tău, după Evanghelia Ta, după crucea Ta. Văzându‑mi greșeala, mă aplec, Iisuse Doamne, cu crucea sub cuvântul Evangheliei Tale. Și voi merge cu ea pe urmele Cuvântului Tău, pe urmele Crucii Tale. Și oricâte drumuri mi‑ar arăta lumea, eu voi merge numai pe drumul acesta. Pentru că scris este că noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 4, 19).
Iisuse Doamne, păzește‑ne de orice cruce care nu ne duce la Crucea Ta.
Articol 5 din 10
Folosește săgețile ← → pentru navigare