Ascultarea de Dumnezeu
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Nu este o stare mai după Voia lui Dumnezeu decât starea unei sincere, a unei smerite și evlavioase ascultări, în care credinciosul este una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el.
Domnul Isus, prin Jertfa Sa de pe Cruce, ne-a dat tuturor dreptul și puterea să devenim astfel.
Numai noi să avem dorința și voința să devenim.
2 - Îndată ce se săvârșește ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârșește și ascultarea Lui de noi (2 Cor. 10, 6).
Atunci nu este har de la El, care să ne mai fie oprit nouă,
nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu, decât ascultarea din care I le aducem noi toate, Lui.
3 - Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, atunci cu fiecare nouă pornire bună din noi, Îi aducem lui Dumnezeu o jertfă întreagă,
iar ascultarea iubitoare și smerită, le dă tuturor acestor fapte un gust dulce și o formă frumoasă.
Când inima credincioasă are într-adevăr harul ascultării în ea, tot ce va face din această ascultare va fi plin de frăgezime și de curăție.
4 - O, ce frumoși și ce nevinovați sunt ochii ascultării
ce pline de bun simț sunt toate purtările ei,
ce atente îi sunt totdeauna urechile,
ce moi și harnice îi sunt mâinile ei,
ce iuți îi sunt mereu picioarele sănătoase și tinere,
ce respectuoase îi sunt cuvintele ei,
ce calde și duioase și prietenoase îi sunt simțămintele,
și ce recunoscătoare îi este toată înfățișarea ei.
- De aceea este atât de plăcută ascultarea înaintea lui Dumnezeu.
5 - Nici o lenevie, nici o rezervă, nici o îndoială, nu mai există într-o viață care are harul ascultării în ea.
Nici o pretenție, nici o ambiție, nici o prefăcătorie, nici o încăpățânare, nici o mândrie, nu va fi la ea niciodată.
Ca în viața Domnului Isus.
6 - Nici un lucru n-a vrut Domnul Isus să le arate și să-i învețe pe ai Săi cu mai multă stăruință ca ascultarea.
De aceea este scris: „Eu v-am dat o pildă vouă. Cum am făcut Eu, vreau să faceți și voi. Numai așa veți putea fi cu adevărat ucenicii Mei”.
7 - Supunerea și ascultarea desăvârșită de voia Tatălui, oricare ar fi fost prețul acestei supuneri și ascultări, a fost totdeauna nu numai gândul dar și fapta Domnului nostru Preaiubit.
Dumnezeul nostru nu ne pretinde nouă mai mult.
Dar nici nu Se poate mulțumi cu mai puțin.
8 - De aceea a și fost Jertfa Domnului Isus - și va rămâne pe vecii vecilor cea mai atotputernică Jertfă și cea mai înaltă dovadă a Sfințeniei și Dragostei Lui față de Tatăl,
- căci tot ce aduce ascultarea, este de cel mai mare preț și de cea mai strălucită curăție.
9 - Norodul, este tot felul de oameni.
Norodul este mulțimea care ne înconjoară,
este neamul și poporul nostru, între care ne-am născut și-am crescut,
între care trăim, umblăm și muncim,
norodul este valul de oameni cu care călătorim la același pas,
cu care trecem în același timp
și avem aceeași soartă, peste fața acestui pământ mergând împreună spre veșnicie.
Aceasta este pentru noi norodul, - poporul nostru. De aceea trebuie să-l iubim. Să ne rugăm pentru el. Și să facem tot ce putem pentru mântuirea lui.
10 - Toate cuvintele rostite de Mântuitorul Isus, erau la auzul întregului popor. Și pentru credința tuturor celor ce-L ascultau, și care priveau la El uimiți și nerăbdători.
Domnul a iubit cu toată puterea Sa, norodul lui Israel, la care fusese trimis.
Să ne iubim și noi la fel cu El, poporul nostru, ducându-i cu evlavia și dragostea faptei - Cuvântul Sfânt.
11 - Domnul Isus fie că vorbea în fața poporului cu Tatăl-Dumnezeu,
fie că vorbea în fața Tatălui-Dumnezeu cu ei,
n-a avut alt gând și nici altă dorință decât să-i facă pe toți, să creadă că El este Trimesul și Mesia, Mântuitorul și Hristosul lui Dumnezeu, Cel Așteptat de veacuri ca să vină aducând mântuirea noastră.
12 - Norodul acesta în mijlocul căruia ne-am născut, este și pentru noi poporul la care ne-a trimis Dumnezeu, cu o solie sfântă spre mântuire.
Poporul acesta, limba căruia i-o vorbim
și în hotarele căruia trăim
și credința căruia am moștenit-o, -
- acesta este poporul nostru din care ne avem mama, soția, sora, fratele, prietenul...
Și căruia îi datorăm tot ce putem face pentru fericirea și mântuirea lui.
13 - Poporul acesta este poporul nostru!
El este trupește trunchiul din care am odrăslit!
Și pe care trebuie să avem toate roadele noastre frumoase.
14 - ... pământul poporului nostru este lutul pe care îl frământăm cu sudoare, spre a ne scoate din el pâinea cu care ne hrănim,
și casa în care ne adăpostim,
de aicea ne avem bucuriile rodurilor din care ne îndulcim
și florile pe care le dăm sau le primim iubirii, prieteniei și recunoștinței care ne fac să fim fericiți.
Și el este lutul în care ni se va coborî trupul spre odihnă, - și spre înviere!...
Totul-totul, ne avem în mijlocul acestui popor și împreună cu el!
Să nu ni se rupă niciodată inima și dragostea de către mântuirea lui.
15 - Nu numai că nu trebuie să ne putem rupe niciodată de poporul nostru, dar nu trebuie să putem nici avea și nici dori o altă soartă decât cea a lui.
Să nu ne vrem fericiți fără el, - ci numai cu toți ai noștri împreună.
Numai atunci vom fi și noi cu adevărat fericiți când vor fi fericiți toți fiii poporului nostru.
16 - Dacă peste poporul nostru vine o nenorocire, ea ne va lovi întâi și pe noi,
dar dacă peste el vine o binecuvântare, de ea ne vom împărtăși la fel.
Să facem totul ca Dumnezeu să-l ferească de nenorociri. Și să-l învrednicească numai de binecuvântări.
17 - Să ne rugăm neîncetat și să facem din toată inima Voia lui Dumnezeu
căci dacă poporul nostru are pace,
sau dacă are conducători buni,
sau pază bună,
sau îndrumători sănătoși
sau credință dreaptă,
- atunci de toate acestea și noi ne bucurăm în cea mai mare măsură!
18 - Dacă peste poporul nostru ar veni vremuri grele, toate acestea ne-ar lovi pe noi întâi, -
pe noi cei credincioși ne-ar lovi și ne-ar împrăștia nenorocirea în primul rând.
Pentru că noi n-avem voie să ne salvăm întâi pe noi, ci pe alții.
De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat.
19 - Suntem datori să ne iubim poporul nostru, și să facem totul pentru fericirea norodului acestuia în mijlocul cărora ne-a născut Dumnezeu.
Să ne rugăm pentru el și pentru conducătorii săi pe care Dumnezeu i-a rânduit sau i-a îngăduit spre împlinirea planurilor Lui (Rom. 13, 1-7; 1 Tim. 2, 1-4).
20 - Să ne purtăm totdeauna în așa fel, ca tot poporul nostru să ajungă ca să creadă puternic în Hristos,
- nu numai prin cuvintele pe care le rostim noi în auzul oamenilor, ci mai ales prin faptele și prin trăirea noastră în văzul lor,
în toată curăția și evlavia
cinstea și hărnicia
înfrânarea și binefacerea.
O Dumnezeul nostru, Tatăl tuturor popoarelor lumii, dăruiește-le tuturor mântuirea Ta minunată și strălucită.
Amin.