Petru şi celălalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormânt.
E mare nevoie ca acela care aduce o veste bună, să aibă toată fiinţa lui plină de lumină, toată vorbirea lui plină de încredinţare, toată chemarea lui plină de adevăr.
Dar este şi mai mare nevoie ca aceia cărora li se aduce în felul acesta o veste, să o creadă, să o asculte şi să o urmeze îndată.
Când chemarea lui Hristos,
când trimesul lui Hristos
şi când voia sau nevoia lui Hristos, au ajuns până la tine,
- tu nu trebuie să mai aştepţi şi nici să mai întârzii nici o clipă. Trebuie să laşi îndată tot felul vechi de a gândi.
Să ieşi din starea ta de nepăsare.
Să ieşi dintre cei între care ai trăit păcătuind, lenevind şi necrezând.
Să ieşi din necredinţă şi să pleci spre Hristos, plin de lumina încrederii în Adevărul Său.
Să ieşi din nepăsare şi să pleci hotărât spre munca sfintei înavuţiri cu râvna Lui.
Să ieşi din robia deşertăciunii şi să pleci spre libertatea Adevărului.
E singura viaţă demnă. E singura trăire superioară. E singura salvare adevărată. Ieşi la Hristos, puternic şi numaidecât!
Vreun vestitor al Domnului poate fi uneori şi neserios, el ca om.
Dar Vestea Domnului este totdeauna foarte serioasă.
Vreun trimis poate fi uneori, prin purtarea sa şi un om de nimic, - sau poate ajunge aşa. Dar Hristos Cel în Numele căruia vine el şi te cheamă, este totdeauna Domnul Cel mai Adevărat şi mai vrednic.
Vreun vorbitor al Evangheliei poate fi şi un om slab uneori. Poate fi şi un neştiutor de multă carte. Poate fi cu sau fără prea mult talent. Poate de cele mai multe ori e aşa fiindcă Domnul Se foloseşte adeseori de vasele cele mai slabe.
Dar cuvântul adus de aceştia este al Celui Puternic. Al Celui Înţelept. Al Celui Desăvârşit.
De aceea nu primi niciodată Cuvântul pentru om. Ci primeşte omul pentru Cuvânt, pentru Hristos...
Nu privi la simplitatea celui ce vine, ci la Măreţia Celui care îl trimite.
Şi nu judeca niciodată Cuvântul după vestitor. Ci pe vestitor după Cuvânt.
Hristos poate să te cheme uneori spre un mormânt.
Cuvântul Domnului poate să te îndemne uneori spre primejdii.
Chemarea lui Isus poate să-ţi ceară uneori o dovadă de mare curaj. Dar nimic să nu te poată împiedica să-L asculţi şi să-L urmezi. Când soarta ta este în Mâinile lui Dumnezeu, fii sigur de viaţa ta. Când te afli sub ocrotirea lui Dumnezeu, nu te teme chiar dacă ar fi să treci numai printre pui de lei şi peste şerpi.
Chiar dacă ar fi să păşeşti numai peste valuri, peste cutremure şi prăbuşiri, tu vei ajunge şi vei birui, căci puterea celui ce te cheamă sau te trimite, este mai tare ca toţi.
În America de Nord este o mare cădere de apă, anume Niagara. Un râu lat de aproape 500 metri are într-un loc căderea aceasta de apă de la o înălţime de peste 50 de metri.
Vuietul apelor, adâncimea şi învolburarea lor sunt înspăimântătoare. Nesfârşitele mulţimi de curioşi merg acolo din toată lumea să vadă şi să se mire.
Peste această cascadă înfiorătoare, un vestit jucător pe sârmă a întins o frânghie şi în faţa miilor de privitori a trecut de pe un mal pe celălalt.
Lumea uimită privea la măiestria şi la curajul lui şi bătea din palme lăudându-l.
A doua oară a luat o roabă şi a trecut pe sârmă cu ea dincolo şi a venit iarăşi înapoi. Lumea bătea şi mai tare din palme.
A treia oară maestrul a pus în roabă un sac de 70 kg. şi l-a trecut pe sârmă iarăşi până dincolo, venind şi înapoi. Lumea nu mai putea strigând tot felul de laude şi urări.
Atunci maestrul i-a întrebat:
- Credeţi că pot duce aşa şi un om?
- Credem! - i-au răspuns cu toţii.
- Credeţi că pot duce pe oricine?
- Credem, credem - strigau cu toţii.
- Atunci vino tu, îi zise el unuia mai de aproape, care striga cel mai tare!
- O, eu nu, zice înfricoşat cel chemat. Eu trebuie să plec imediat acasă.
- Atunci vino tu, îi zise altuia, care la fel strigase.
- Şi eu trebuie să plec numaidecât la servici, zise înspăimântat şi acesta, - nu pot!
Şi nimeni nu îndrăzni să se suie în roaba maestrului. Valurile şi adâncimea li se păreau mai puternice decât orice siguranţă, când a fost vorba de credinţa lui. O, nu-i uşor să crezi aşa.
Dar numai asta e credinţă.
Ce frumos a fost curajul sfântului apostol Petru, pe care l-a chemat Domnul, cum a ieşit el din corabie îndată şi a plecat pe valuri spre Hristos. Fără să aibă sub picioarele lui nimic, decât credinţa lui Isus şi adâncimile negre şi învolburate ale mării.
Asta e credinţa! Aşa e credinţa!
Suflete chemat de Cuvântul şi dragostea lui Hristos, ieşi îndată şi tu şi pleacă spre El!
Nu te înspăimânta de nimic. Nu te împiedica de nimic. Nu te îndoi de nimic.
Spune şi tu ca David, psalmistul Domnului: Chiar dacă aş trece prin valea umbrei morţii nu mă tem (Psalm 23, 4).
Chiar dacă s-ar clătina munţii în inima mărilor,
chiar o mie să cadă alături de mine şi zece mii la dreapta mea - eu tot mă încred în Tine şi nu mă tem (Psalm 91, 7).
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Mărire Ţie care ai trecut biruitor peste apa cea lată, adâncă şi rece a morţii până dincolo de ea, cu noi cu tot.
Mărire Ţie care Te-ai întors la noi arătându-ne că Tu ai biruit-o. Şi acum ne chemi pe toţi să ne urcăm în carul Tău de biruinţă spre a ne trece şi pe noi, cei care încă n-am trecut.
Te rugăm umple sufletele noastre de credinţă şi nu lăsa să ne mai temem de nimic. Tu eşti nespus mai mult decât orice putere. Nespus mai mare decât orice primejdie. Nespus mai sigur şi mai adevărat decât orice mijloc.
Te rugăm fă ca toţi cei care aud chemarea Ta să o creadă, să iese şi să vină la Tine spre a le da Împărăţia cerurilor. Şi a-i trece dincolo la viaţa veşnică.
Amin.