
Aur și zgură
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Dacă n-ai zgură fii sigur că Domnul nu te pune în foc.
Dacă este în tine vreun păcat care trebuie să fie ispășit sau vreo slăbiciune care trebuie să fie înlăturată, e mai bine să fii curățit acum, decât să fii ars în veci.
Spre a rămâne numai aurul curat, al vieții tale în Hristos.
2 - Adevărul te face superior, oricât ai fi de simplu, când te ții în umblarea și mărturisirea Lui sfântă
și te face puternic oricât ai fi de slab.
Minciuna te coboară și te face inferior, oricât ai trece de înțelept și de serios...
și te prăbușește în ridicol, oricât te-ai crede de tare.
3 - Cinste ție fiu curajos al Adevărului, care ai vrut ca prin mărturisirea ta Mântuitorul tău să fie slăvit, - și a fost slăvit.
Mântuitorul tău a făcut prin tine ca vrăjmașii Lui să fie înfrânți și rușinați. Și așa au fost.
Iar tu ai ajuns nemuritor.
Cinste ție acum și în veci.
Și cinste tuturor celor care vor mai face așa, până la venirea Domnului nostru apărând cu curaj Adevărul, Numele Domnului Isus.
4 - Ocara este răspunsul asupritorului prost, când înfumurarea și răutatea lui n-au alt mijloc de răzbunare față de unul mai slab.
Și nici un alt argument împotriva celui ce apără Adevărul.
5 - Ce înjositor este pentru orice om să recurgă la înjurătură și la ocară, la aceste mijloace rușinoase, față de un alt om, spre a-l doborî, spre a-l silui, spre a-l constrânge.
Este cu atât mai înjositor cu cât cineva se pretinde mai mare și mai sus pus.
6 - Orice părere ar avea cineva, orice stare ar avea el
și orice convingeri,
nici unui om nu trebuie să i se încalce de către un altul dreptul la calitatea lui de om.
7 - Adevărul și Dreptatea unei idei demne,
sau a unei cauze drepte,
se impun prin ele înșile, liniștit sau puternic,
prin roade sau prin timp,
însă totdeauna demn.
8 - Acela ce trebuie să recurgă la constrângere și la ocară, acela este nedemn și netrebnic.
Cine ocărăște este un om fără cinste și fără rușine, arătându-se nevrednic de nimic altceva.
Este o ființă care dovedește că nu are nici dreptate, nici minte și nici alt răspuns.
9 - Nu te simți niciodată atins de ocări, când nu le meriți.
Dacă nu te cobori tu de pe înălțimea curată a Adevărului și frumoasă a Cinstei - noroiul nici unei ocări nu te poate atinge...
Ocara nu se poate ridica în sus - ea se varsă în jos, ca orice murdărie.
Și atinge numai pe acela care s-a înjosit mai întâi el însuși până la ea.
10 - Cei care iubesc păcatul și trăiesc în păcat, doresc să știe pe Dumnezeu cât mai departe de ei.
Pentru că știindu-L pe El cât mai departe ei cred că pot face ce vreau și pot umbla cum le place.
11 - Cel mândru, mai degrabă se leapădă de orice lucru sfânt, decât să se lepede de păcatul său.
12 - Omul mincinos spune lucrurile nu numai cum nu sunt ci și cum ar vrea el să fie.
13 - Hristos i-a trimis și îi trimite fiecărei generații de oameni prin prorocii Săi - Cuvântul Adevărului Său Sfânt
fiecărui popor,
fiecărei limbi,
fiecărei cetăți,
O, ce grai înfricoșat va fi graiul pietrelor.
14 - Dumnezeu va vorbi fiecăruia în vreun fel, osândindu-i nelegiuirile.
Va tăcea numai după ce va fi înghițit iadul pe toți cei ce-L urăsc pe Isus,
căci numai în iad vor scăpa ei de glasul Lui, care le vorbește acum
cu atâta răbdare dinafara și dinăuntrul lor.
15 - În iad li se va trezi glasul dinăuntrul celor neascultători, conștiința lor pe care și-au ucis-o.
Și ea apoi nu le va mai tăcea niciodată, niciodată.
- Puteți voi oare înțelege acum că aceste înștiințări sunt chiar pentru voi?
Iar dacă le-ați înțeles, - puteți voi să le primiți?
Sau ele vă vor face încă și mai rău?
16 - Cel mai simplu credincios știe mai mult despre Dumnezeu, decât orice învățat nenăscut din Dumnezeu.
Căci credinciosul înțelege cum este un om care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, fiindcă a fost o vreme când nici el nu-L cunoștea,
- dar celălalt nu înțelege cum este omul născut din nou, fiindcă el n-a trecut prin această naștere minunată niciodată.
Și cine n-a trecut prin ea n-o poate nici înțelege nici explica.
17 - Este uimitor de frumos cât de simple și ce limpezi apar lucrurile Evangheliei pentru cei smeriți și curați cu inima.
Și cât de complicate par ele pentru învățații răutăcioși, ce ușor le poate înțelege un credincios simplu, dar adevărat care își are sufletul neprefăcut și mintea neotrăvită,
dar cât de mulți din cei care se pretind a fi cineva, nu le pot înțelege și nu le pot primi niciodată.
18 - Mult mai nenorociți ca toți oamenii sunt acei care prin înșelăciunea păcatului, au ajuns orbi a doua oară.
Ei sunt de o mie de ori mai nenorociți. Pentru că ei au fost vindecați odată, au avut odată lumina. Au gustat odată bucuriile nașterii din nou, harul părtășiei cu Hristos, starea de înfiere și răscumpărare prin Sângele și Harul Crucii Mântuitorului Scump, care îi izbăvise de sub puterea diavolului și din pierzarea păcatului,
- dar n-au rămas statornici, ci au căzut iarăși, nu numai în vechile lor păcate ci încă și în altele și mai mari. Aceștia sunt orbii cei mai nefericiți de o mie de ori,
19 - De ce nu vă mirați voi oare de îngustimea voastră?
De ce vă mirați că „opincarii”, că dulgherii sau plugarii simpli mărturisesc mai cu putere și mai cu multă lumină ca voi pe Hristos în lume?
De ce vă mirați că oamenii fără nici o „pregătire” sau cu o mai mică pregătire ca a voastră, propovăduiesc Evanghelia Domnului cel mai frumos
- în timp ce voi sunteți seci?
20 - Harul vă era făgăduit vouă, dar dacă voi nu vreți să vă nașteți din nou și să trăiți în sfințenie,
- ați rămas fără el.
- Hristos nu poate fi făcut un slujitor al păcatului, nici un colaborator al lui Satana. Nici un om al compromisurilor, cum sunteți voi.
Iar de la voi l-a luat.
O, de v-ați putea smeri până la a recunoaște asta - și a vă îndrepta.
Dumnezeu să vă ajute să vă puteți.
Amin.