Betleemul

Vorbirea și rugăciunea fratelui Costică Pânzariu la o adunare de Crăciun de la Teișoara (BT)

Slăvit să fie Domnul.

Dragilor și scumpilor, bucuria pe care o avem și pe care o aveți este prețul nespus de mare plătit de Domnul nostru Iisus Hristos, este Jertfa crucii Lui, este bucuria născută de pe Golgota, acolo unde El S-a rugat pentru vrăjmașii Lui, acolo unde [ne-a arătat] pentru prima dată dragostea, când a zis: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac”. Asta-i bucuria frumoasă a sufletelor noastre oricând, să ne întâlnim. E dragostea, așa cum spune Sfântul Pavel că „dragostea lui Hristos ne strânge”.

Cu câtă bucurie ați venit! Cu câtă bucurie sufletele noastre vă așteaptă, dar azi mai mult, mai mult ca-ntotdeauna. E Sărbătoarea Nașterii Domnului...

Știți că de la început una din dorințele Lui cele mai frumoase și mai plăcute a fost să-l facă pe om. Așa zice în Cuvântul Lui: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”. După ce a făcut lumea îngerilor, i-a așezat în ceruri, la dreapta și la stânga Lui. După ce a făcut făpturile cele minunate pe care le-a așezat în ceruri, după ce a făcut lumea de sus, a duhurilor slujitoare, vrednice, trebuia să facă o ființă minunată care să locuiască pe pământ. (...) A făcut o ființă după asemănarea Lui. L-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui. Și când l-a văzut că-i singur, a [vrut] să-i facă un tovarăș potrivit pentru el. Și atunci un somn adânc a trimis peste Adam și din coasta lui a făcut-o pe Eva.

Fraților și surorilor, după ce [Dumnezeu] a făcut ființele cele minunate, dorința lui Dumnezeu a fost ca oamenii să fie fericiți în viața lor. Să-I mulțumească, să fie bucuroși și mulțumiți că i-a făcut. Și nu le-a dat nici muncă, nici trudă grea, nu le-a dat nici un fel de osteneală mai amară și mai grea. Le-a făcut o grădină, a sădit o grădină așa de frumoasă și i-a pus în mijlocul grădinii. Ca hotar, ca pază, le-a spus că pot să mănânce tot ce le poftește ochii, numai din pomul din mijlocul grădinii să nu se atingă, pentru că în ziua când vor gusta din el vor muri. Într-adevăr, Eva, cunoscând porunca lui Dumnezeu [i-a spus șarpelui]: „A spus Domnul nici să nu ne atingem, nu numai să nu gustăm, ci nici măcar să nu ne atingem de pom”. Iar Domnul a spus această poruncă mai cu frică și mai cu teamă înspre Eva...

Dar, în sfârșit, cel rău - care era mai dinainte pe pământ, fiind aruncat din cer - s-a prefăcut într-un chip așa de frumos, luând chipul șarpelui (șarpele fiind cea mai aleasă făptură de pe vremea aceea, înainte de a fi făcut omul) - i-a șoptit Evei că nu-i adevărat că o să moară în ziua aceea când va mânca din pom, ci o să se facă asemenea cu Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Și fiind ispitită de ispititorul, Eva a încercat... a luat din pom. Și dorința ei cea mai [mare] a fost ca să fie alături de ea și Adam. [Dar și dragostea lui Adam era mare pentru Eva.] Însă cum era dragostea lui Adam [pentru Eva plină de teama] ca ea să nu mănânce, așa a fost dragostea ei [plină de dorința] ca el să mănânce. Și din dragostea ei [mare] pentru Adam, i-a dat din măr și a mâncat și Adam.

Căderea, așa cum știți frățiile voastre, a fost destul de grea și destul de mare, că păcatul acesta greu săvârșit de strămoșii noștri, deși a fost răscumpărat și plătit de Domnul, încă cu atâta greutate apasă pe umerii noștri, pe sufletele noastre până în ziua de astăzi. Cunoașteți greutatea ticăloșiei și a neascultării fiecare dintre frățiile voastre... Cunoașteți încercările vieții, cunoașteți ispitele ei; cunoașteți certurile și dușmăniile, și amărăciunile; cunoașteți stricăciunea dimprejur și cunoașteți toate cele care în orice clipă [caută] să vă [împingă sau să vă atragă], spre a vă face să uitați Cuvântul lui Dumnezeu, ca să vă întoarceți înapoi la lucrurile stricate și amărâte ale lumii din care ați fost izbăviți, din care ați fost scăpați, din care ați fost mântuiți de Domnul nostru Iisus Hristos.

Gândul lui Dumnezeu și părerea Lui bună a fost stingherită... Omenirea cea frumoasă, omul făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și tovarășul lui de viață, făcut frumos - despre care el a zis: „Os din oasele mele și carne din carnea mea”, și căreia i-a pus numele cel mai frumos și plăcut, zicând: „Se va numi Eva” - așadar omul, această ființa făcută de Dumnezeu, cu cât a fost mai frumos, cu atât a fost mai neascultător și mai stricat. Și atunci Dumnezeu a trimis un heruvim care i-a scos [pe Adam și Eva] din frumusețea aceea așa de plăcută în care nu stătuseră decât câtva timp foarte scurt. Iar heruvimul acela cu sabia învăpăiată apăra drumul spre pomul vieții. Că diavolul le-o fi șoptit să se apropie să guste și din pomul vieții, ca să nu moară niciodată. Și ca să fie împiedicat lucrul acesta, Dumnezeu a pus heruvimi cu sabie învăpăiată, să apere drumul care duce la pomul vieții, că nu era încă vremea ca omul să mănânce de acolo și să nu mai moară niciodată. Încă nu era vremea aceea. I-a izgonit afară din rai, pentru ca în sudoarea frunții să-și câștige pâinea, muncind pământul din care au fost luați, până se vor întoarce înapoi în pământ.

Dar de-atunci încoace, Dumnezeu a trimis oameni slujitori ai dragostei Lui, oameni curați, oameni care au căutat cu tot dinadinsul să-L slujească pe Dumnezeu, cu toată neputința care era, cu toată greutatea și amărăciunea dintre oameni. Că chiar de la Cain și Abel a început și vrajba, și dușmănia, și amarul între oameni; și ei au început să se omoare, să verse sânge nevinovat pe pământ. Să fie urât cel ce făcea bine de către ceilalți, care făceau răul; să se dușmănească încă de pe vremea aceea. Și de-atunci încoace, începând de la dreptul Abel, Dumnezeu a avut oameni sfinți, prooroci, oameni care au umblat cu Dumnezeu, așa cum spune despre Noe, așa cum spune despre Enoh, că a umblat trei sute de ani cu Dumnezeu. Oameni care L-au cunoscut îndeaproape, au fost prietenii lui Dumnezeu, cum a fost Avraam. Dumnezeu umblă cu el, îl sfătuiește, stă la masă în cortul lui, îi povestește ce are să facă cu Sodoma, apoi Avraam mijlocește, ca nu cumva să se piardă și Lot, nepotul lui, acolo în întinăciunea oamenilor din Sodoma.

Moise spune: „Dumnezeu va ridica din mijlocul vostru un prooroc ca mine; voi să ascultați de dânsul”. Mai târziu, Isaia iarăși strigă: „Om al durerii, obișnuit cu suferința. Era așa de disprețuit, că-ți întorceai fața de El; și noi nu L-am cunoscut”. Și scrie un capitol întreg despre Omul durerii, despre Fiul lui Dumnezeu, despre Acela ce trebuia să vină mai târziu. Și acești oameni drepți se uitau mereu, priveau mereu peste veacuri, până mureau aici pe pământ, sfârșindu-și zilele, dar Omul acela care trebuia să ridice păcatele lumii nu mai venea. Nu se mai ivea. Lumina aceea care trebuia să răsară în locul cel mai întunecos de pe pământ încă tot nu se ivea, tot nu venea.

Dar, în sfârșit, după ce au fost chinuiți proorocii și uciși cu pietre, și tăiați cu ferăstrăul, și chinuiți în mii de feluri, și după ce au adormit, a venit și vremea să Se nască Fiul lui Dumnezeu. A venit și vremea hotărâtă de Dumnezeu când El a [împlinit] ce-i [făgăduise] lui Adam: un Mântuitor veșnic, ca să-l întoarcă înapoi în grădina aceea, ca să-l ducă înapoi. El [trebuia] să aștepte. Și au așteptat toți fiii lui Adam după el. Sute și mii de ani au așteptat [până când] a venit vremea ca Mântuitorul să Se nască pe pământ.

Și acum, în fiecare an, în 25 decembrie, sărbătorim Nașterea Domnului, când El a venit aici pe pământ, după cum au vestit îngerii prin vestea bună pe care au adus-o, că Se va naște un Mântuitor pe pământ „și-l vor pune numele «Emanuel», care înseamnă «Dumnezeu este cu noi»”.

De-atâtea ori ați auzit, de-atâtea ori ați citit și de-atâtea ori sufletele frățiilor voastre au fost într-adevăr renăscute din Hristos, că de câte ori auzim Cuvântul lui Dumnezeu e ca o naștere nouă, e o veste nouă, o bucurie nouă. E mereu o învățătură proaspătă, o apă vie, o pâine după care totdeauna flămânzim și ori de câte ori am mânca din ea, nu ne mai săturăm. Iată că și frățiile voastre, în seara asta, auziți aceleași vești care s-au vestit acum aproape două mii de ani.

Cuvântul lui Dumnezeu așa spune despre Nașterea Domnului Iisus Hristos: că Fecioara Maria era cu Iosif în Galileea, în cetatea Nazaret; dar Domnul nu trebuia să Se nască acolo. Hotărârea lui Dumnezeu era gata, zilele erau împlinite de-acum ca Sfânta Fecioară să nască, dar cetatea în care ea trebuia să nască nu era Nazaretul Galileii. Și iată că Dumnezeu îi pune în gând împăratului Cezar August (om care nu era al lui Dumnezeu) să dea poruncă să se facă înscriere și fiecare să se ducă în cetatea lui și să se înscrie la neamul lui, în șiragul lui de neamuri, acolo de unde a fost născut. Și se duce și dreptul Iosif cu Maria, logodnica lui, să se înscrie în cetatea lui David, la Betleem. Acolo era într-adevăr o casă de poposire; dar fiindcă nu era loc în ea, s-au îndreptat spre un staul din Betleem. Acolo a fost născut Hristos Domnul, Mântuitorul nostru. Acolo s-a adus mântuirea noastră, la Betleemul din Iudeea, unde astăzi este o candelă care nu se mai stinge niciodată, nici ziua, nici noaptea... Mulți din oamenii diferitelor popoare aprind lumină de la acea candelă din Beteleem, o duc acasă în țările lor și nu lasă să se stingă toată viața lumina aceea de-acolo.

Noi, deși n-am putut, nu putem niciodată ajunge pe la Locurile Sfinte, totuși, prin credință, și noi mergem și colindăm pe-acolo. Ce-au zis păstorii? S-au uitat sus și... n-au spus: „Ce-o fi o fi la Betleem... Noi hai să ne culcăm de-acum; e târziu, e noapte, oile le-am pus la adăpost... hai să ne culcăm de-acum...”. N-au zis așa... A pierit somnul din gândul lor, din trupul lor a pierit toată truda - căci toată ziua și toată noaptea a face de strajă împrejurul turmei era destul de greu. Ci au zis: „Hai, hai să mergem până acolo, să vedem cei, de ni s-a arătat și ni s-a spus...”. Că au văzut chipuri de îngeri le-au vestit binecuvântările cerești... zicând: „Nu vă temeți și nu vă înfricoșați... Nu vă temeți... În cetatea lui David, la Betleem, vi S-a născut un Mântuitor, care e Hristos Domnul”. Și cu câtă bucurie s-au dus păstorii până la Betleem și află așa cum le-a spus îngerul! Află așa.

Și noi ne bucurăm așa de frumos și așa de mult! Dar, hai, fraților, să mergem... până la Suceava, ori hai să mergem până la Sinești. Tot un Betleem e. Ori hai să mergem până la Corocăiești, ori hai până la frații... pe unde locuiesc ei, să vedem ce ne-a spus Domnul că este acolo. Pentru că El a mai spus că: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor. Sunt și Eu”. Nu vreți să vă bucurați? Nu credeți lucrul acesta, că El e cu noi? Ba da. Avem așa de multă încredere și vă încredințăm și pe frățiile voastre, și știm că aveți toată încrederea că El e cu noi aici...

Un adevărat Betleem este aici. Pentru că și-n inima frăției tale S-a născut, căci vedem roadele: vedem că nu te duci să bei, nu te duci să fumezi, nu te duci să desfrânezi, nu te duci să furi, nu te duci să faci lucruri rușinoase, să joci, să faci alte lucrări stricate. Nu te duci. Ci te duci acolo unde se vorbește despre Dumnezeu; te duci acolo unde frații cântă; te duci acolo unde se poate îngenunchea; te duci acolo unde poți striga cu inima deschisă către Dumnezeu. Te duci acolo unde te îmbrățișează toți și te-așteptă. Te-așteaptă ca pe un frate, ca pe o soră, ca pe cel mai drag copil al lui Dumnezeu. Te așteaptă... Te-așteaptă nu numai pământul, te-așteaptă și cerul. Nu scrie Cuvântul lui Dumnezeu așa: „Când se întoarce un păcătos de la rătăcirea căii lui, se bucură îngerii din ceruri”? Se bucură pentru lucrul ăsta, că se întoarce un păcătos de la rătăcirea căii lui.

Bucurați-vă și frățiile voastre că S-a născut Domnul în sufletele frățiilor voastre... Aduceți-vă aminte din ziua aceea, din seara aceea, din iarna sau din toamna, sau din primăvara ori din vara aceea când v-ați întors la Domnul. Când Betleemul era în sat, când Betleemul era în casa frățiilor voastre, când Betleemul era pe cărările frățiilor voastre, când Betleem era oriunde erați frățiile voastre cu drag, ca să vă-ndreptați către Dumnezeu. Că nu dorința după bani, nu dorința după haine, nu dorința după nume, după ranguri, după frumuseți, nu dorințele astea v-au adus aici - nici în altă parte, unde ați mers frățiile voastre - nu aceste dorințe după lucruri pământești. Nu. Ci dorința după Betleemul sfânt [v-a făcut în stare] de a cheltui orice: și bani, și timp, și [v-a făcut] să nu dormiți noaptea, ci să stați de veghe până la ziuă, când vă porneați trudiți și obosiți înapoi acasă. Nașterea Domnului [petrecută] pentru prima dată în inimile frățiilor voastre v-a născut și sfânta dorință, sfânta iubire, sfânta dragoste curată și frumoasă care de-atunci încoace nu v-a lăsat să adormiți. De atunci încoace v-a trezit bucuria sfântă [prin care] să aveți în inimi, să aveți în suflete, să aveți în ochi și în zâmbet, și în toate, dorința frumoasă, plăcută și luminoasă ca să-L iubiți pe Domnul. Să-L iubiți pe Domnul...

Asta înseamnă Nașterea Domnului, acesta a fost scopul nașterii Lui pe pământ. Să aibă o sămânță de [urmași]. Aduceți-vă aminte de rugăciunea Lui: „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una”. Aduceți-vă aminte de cuvintele cu care i-a trimis pe ai Lui de prima dată: „Duceți-vă în toată lumea, mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Faceți-Mi ucenici din toate neamurile”. Și pe frățiile voastre, și pe noi ne trimite.

O cântare, un cuvânt, o vorbă dulce, un verset citit, o plăcere de călătorie, o dragoste care totdeauna vă cheamă la unire - în orice stări din viața aceasta - este nașterea frumoasă a Domnului în casa, în familia, în adunarea, în satul, în orașul, în țara unde locuiți frățiile voastre. Este binecuvântarea lui Dumnezeu, este pacea Lui, așa cum s-au rugat îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu”; pentru că de mult nu I se mai înălțase slavă de pe pământ. Ingerii Îi dădeau slavă, dar oamenii, foarte rar.

Trebuia parcă să se coboare cineva [pe pământ]... Și tăcerea aceea așa de grea din cer n-a putut-o suporta Fiul lui Dumnezeu. El S-a înfățișat atunci înaintea Tatălui ceresc și a zis: „Iată-Mă, trimite-Mă. În sulul Cărții este scris: «Vin să fac voia Ta, Dumnezeule»”.

Vedeți cu câtă dragoste Fiul lui Dumnezeu a venit aici pe pământ ca să pregătească o Mireasă sfântă, să pregătească sufletele acelea pe care și Tatăl ceresc așa de mult le-a dorit, așa de mult le-a așteptat. Cu câtă dragoste l-a zidit El pe om... L-a pus în frumusețile raiului și a așteptat așa de cu drag să-i audă glasul... dar nu i l-a auzit, decât atunci când omul s-a ascuns și a spus: „Eram gol și n-am putut să mă arăt”. Răspunsul acesta l-a primit dragostea lui Dumnezeu: „Eram gol”. Și parcă nici azi Dumnezeu n-are alt răspuns din inimile oamenilor, decât: „Eu sunt gol, nu pot, n-am putut... Eu sunt om de carne”. Atunci, în toată dragostea Lui pentru noi, ne-a arătat atâta bunăvoință, că S-a adus pe Sine ca Jertfă și a murit în locul nostru, făcându-ne astfel calea netedă și frumoasă, ca să putem cu ușurință merge și noi pe ea, ca să aflăm viața.

Dragilor, bucurați-vă de noaptea asta. Este o noapte sfântă, așa cum spune și colinda: „În noaptea sfântă de Crăciun, / pe drumul nins de lună”. Așa și frățiile voastre, pe drumul nins de lună, prin ger, prin ninsoare, pe drumurile ninse de dragoste vreți să pășiți. Și bucurați-vă că ați avut parte să pășiți pe cărările acestea așa frumoase și plăcute. Dacă petreceți [în adunare] o noapte de Crăciun, apoi să știți că asta nu se poate asemăna cu mii de nopți pe care le-ați fi petrecut bând sau făcând lucruri grele, lucruri rele, în neascultare de Dumnezeu.

Domnul a avut grijă ca - și la Nașterea, și la Învierea Lui - oamenii să se poată bucura și să poată [porni] pe cărările cele bune, pe cărările care duc la viață, cărările iubirii și ale dragostei. Ca să piară toată ura, toată dușmănia dintre oameni și să locuiască între ei - așa cum spune poetul - numai „sfânta iubire, sfânta dragoste”.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragilor, să vă poarte cum știe El mai bine; să vă legene cum știe El mai frumos, și pe tineri, și pe cei mai bătrâni puțin. La toți să vă netezească cărările. Și așa cum s-a rezemat Ioan [la Cina cea de taină], și frățiile voastre puneți-vă alături capul pe brațele Lui. Să știți că noaptea aceea în care dormiți pe brațele Lui n-o s-o uitați niciodată. Este și noaptea asta o noapte sfântă, o noapte când noi n-am avut alt dor și altă dorință decât să ne punem fruntea noastră în brațele Lui curate și sfinte. Eu știu cum m-a ajutat... Și nici eu, nici frățiile voastre n-avem o mai mare dorință, decât să-L așteptăm, să-L vedem și să ne culcăm, în sfârșit, așa obosiți cum suntem, pe brațele Lui. Căci după ce te-ai rezemat cu capul pe brațul Lui, nu-ți mai trebuie o mai mare fericire. Orice ai mai avea în lumea asta, nu-ți va fi mai scump, că toate pier.

Oamenii le-au lăsat [pe toate] așa cum le-au agonisit. Ei s-au dus... și au lăsat familii, au lăsat copii în lumea asta. Și așa cum au rămas de la ei, vor rămâne și de la noi. Dar un nume sfânt să lăsăm și noi. O scrisoare curată să se vadă din mâna noastră, o citire frumoasă în Sfânta Scriptură să vadă copiii noștri. Când s-or trezi ei, să cânte de pe caietul scris de noi cântările Domnului, cântările acelea ale Betleemului care a auzit cele mai frumoase și sfinte imnuri cântate. Și să vadă și ei, cei ce vor veni din urmă - că vor mai veni și anul acesta, și anul viitor - vor mai veni suflete pe care Dumnezeu le va atrage la Betleem, să vadă Steaua aceea frumoasă, să-L vadă pe Fiul lui Dumnezeu, să vadă chipul Copilașului care e născut în sufletele oamenilor, chipul Pruncului Minunat care a trezit inimile lor și pe care ei nu doresc decât să-L ia în brațe, pe Acela pe care nu L-a încăput Cerul și Cerul cerurilor. Dar Care a încăput într-o iesle și încape în inima frăției tale care ești mai bătrân și în inima ta, soră, care ești mai tânără. Dumnezeu încape în inima fiecăruia. Încape. E neîncăput și încape. Și El cu atâta bunăvoință și cu atâta dragoste vă îmbrățișează și vrea să rămână un Betleem nesfârșit de-atunci și până acum - și în inimile frățiilor voastre - și până-n vecii vecilor.

Atunci un Betleem frumos va fi și în ziua aceea când ultimele clipe ale vieții le veți sfârși cândva... că viața se va sfârși așa cum a început. Și în ziua aceea veți fi mult fericiți și mult bucuroși că L-ați întâlnit pe Acela care cândva S-a născut în Betleem, a trăit făcând minuni, făcând bine omenirii și a murit în cuie pe lemnul crucii; a înviat apoi și S-a înălțat la ceruri când acei bărbați veniți din cer le-au spus ucenicilor că El va veni în același chip cum L-au văzut mergând la cer.

Deci uitați-vă mereu în sus ori de câte ori aveți câte-o greutate. Ori de câte ori vă frământă durerea, amarul și toate prigoanele lumii, și toate urâciunile ei, și ori de câte ori vă frământă orice altă greutate, orice altă neînțelegere, priviți spre Domnul. El va veni. Va veni în același chip cum L-au văzut cei de dinaintea noastră mergând la cer. Și bucurați-vă pentru clipa aceea când veți da ochii cu El. Nu vă va fi rușine atunci, dacă veți [purta] o viață întreagă și veți avea [în cugetul inimii] Nașterea Sa, Betleemul, Nazaretul, Capernaumul... toate locurile acelea minunate dimprejurul lacului Tiberiada unde cu atâta bucurie Domnul petrecea cu ai Lui. Să știți că atunci nici frățiilor voastre nu vă va fi rușine și nu va trebui să tremurați de frică în ziua aceea că El vă va arunca în gheena focului. Nu. Ci veți fi mulțumiți și bucuroși, și fericiți, căci Fiul lui Dumnezeu va veni să vă [ia la El] și pe frățiile voastre, împreună cu cei care au plecat înaintea noastră și cu cei ce vor veni în urma noastră.

Fraților și surorilor, și noaptea asta, clipele, ceasurile astea așa de frumoase le putem numi cu drept cuvânt ceasuri sfințite, ceasuri de altar, ceasuri de jertfă. Că știu că fiecare din frățiile voastre stați aici ostenindu-vă, că nu puteți sta ca și cum v-ați odihni ca în pat, ci stați în încordare. Dar ascultați, gândiți, cugetați, luați hotărâri în minte să fiți mai corecți, mai buni. Și fiecare vă chinuiți oarecum ascultând Cuvântul lui Dumnezeu. Și eu gândesc așa ori de câte ori îl ascult: „O Doamne, dac-aș putea să fiu mai bun, să fiu mai răbdător, să fiu mai blând, să fiu mai hotărât, să-L caut mai cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”. Iar Dumnezeu, când vă vede lucrarea aceasta în inimile frățiilor voastre, cu câtă bucurie vrea El să vă binecuvânteze... și să vă ia la El Acasă. Da, Acasă la El, acolo ne vom sfârși într-adevăr slujba, vom fi sfârșit călătoria și ne vom bucura în vecii vecilor.

Îi mulțumim Domnului... și mulțumim și ostenelii, mulțumim lacrimilor, mulțumim inimilor cu care ați venit până aici. Dumnezeu vă va răsplăti. Când veți vedea în ziua aceea plata frumoasă, veți uita și de banii pe care i-ați dat, și de chin, și de toată durerea, și de toată grija pe care ați purtat-o. De toate veți uita atunci când veți vedea răsplata frumoasă a Dumnezeului nostru. Să fim vrednici de răsplata pe care ne-o va da El. Slăvit să fie Domnul.

***

Mulțumim (...) de câte ori ai venit la noi! (...) Ne bucurăm așa de mult, așa de frumos... Ai intrat, Doamne, peste pragul casei sufletelor noastre și Te-am văzut așa de frumos împreună cu frații pășind pragul și venind la noi! Câtă bucurie [avem], numai Tu știi; și cunoști suspinul inimii noastre când ne veselim împreună cu frații și ne bucurăm că ești cu noi în noaptea aceasta. Și de când ai venit, la fiecare dintre noi Te uiți așa de plăcut și așa de frumos... la rodul Jertfei Tale, al Sângelui pe care L-ai vărsat pe Cruce pentru păcatele noastre și pentru lumea întreagă. Și cât de mult ne bucurăm că vedem odraslele tinere, copiii noștri, privindu-Te în ochi, Doamne, și îmbrățișându-Te așa cum Te-am îmbrățișat noi atunci când ne-ai întâlnit pentru prima dată. Și de-atunci încoace, atâtea fericiri, atâtea mângâieri, atâtea dureri alinate, atâtea vindecări ai făcut sufletului nostru și atâta bucurie [ai dat] vieții noastre și familiilor noastre oricând.

Doamne, iar acum când suntem strânși laolaltă, când ne cunoști și ne știi dorința, când știi că frații noștri și surorile au trecut peste toate nevoile și necazurile lor, când îl știi pe fiecare cât de greu a ajuns până aici și când toți n-au prețuit nimic, decât dragostea Ta, acum ce așteptăm de la Tine, decât, cu mâna străpunsă de cui atunci, de păcatele noastre, să vii și să netezești fruntea noastră, a fiecăruia.

Îți mulțumim că ne-ai întâlnit, Doamne. Iar acum așteptăm Cuvântul Tău. Îl sorbim din toată inima noastră și, însetați după el, să-l ascultăm cu frică, cu temere și în sfințenie. Învrednicește-ne și de data aceasta, plecați la umbra Crucii Tale, să Te putem asculta. Iar acum, în seara aceasta când prăznuim frumoasa sărbătoare a Nașterii Tale, când [ne amintim cum atunci] cântau îngerii care au venit din cer pe [aici] să spună oamenilor despre liniștea, despre pacea, despre mântuirea care era gata să înceapă, Doamne, [fă ca] până la cer să se unească glasurile și cântările noastre cu ale celor de sus, cântându-Ți slavă și cinste Numelui Tău Sfânt și Mare.

Ne încredințăm pentru aceste câteva ceasuri în brațele Tale, să ne ajuți să-Ți slujim, să-Ți cântăm și să ne iubim, să ne îmbrățișăm unii pe alții așa cum ne-ai învățat Tu însuți și slujitorii Tăi la fel. Căci (...) părinții noștri dragi, așa de frumos, și prin cântări, și prin poezii, și prin vorbiri, și prin citiri, ne învață și ne îndeamnă numai spre bine și numai spre lucruri cerești. Ține-i, Doamne, ani mulți între noi. Învrednicește-i să aibă o dragoste și mai mare, și mai înfocată. Să poată vedea pe pământ, o Doamne, că ce ai lăsat atunci nu s-a învechit nicidecum, ci mereu mai proaspăt, mai nou și mai frumos este Cuvântul Tău.

Mărit să fie Numele Tău și binecuvântată împărăția Ta pentru tot ce ne-ai dăruit până acum. Ne încredințăm în brațele Tale sfinte. Mărit să fie Numele Tău și binecuvântată împărăția Ta, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.