Trimiși ai lui Dumnezeu

Vorbirea fratelui Traian Dorz la o adunare de la Hățăgel (HD)

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Am dorit din toată inima să ajungem mai devreme aici; să putem petrece măcar două, trei ceasuri împreună astăzi. Ne-a fost așa de dor să putem ajunge. Noi mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru frații, pentru surorile, pentru adunările care nu ne-au creat niciodată nici o întristare, ci totdeauna numai bucurii. Sunt multe, multe astfel de adunări în țară, multe adunări frățești pentru care binecuvântăm pe Domnul, că acolo ori de câte ori ne-am putut duce, fie cu picioarele, fie numai cu gândul și cu rugăciunea, totdeauna am fost înviorați, pentru că - așa cum spune Cuvântul Domnului: „Frații și surorile noastre sunt o inimă și-un gând”. Acolo sufletele sunt curate. Și unde sufletele-s curate și credincioase, acolo nu creează nici o problemă. N-au neînțelegeri cu preoții, n-au neînțelegeri între frați, n-au neînțelegeri cu vecinii, n-au nici un fel de neînțelegeri cu nimeni. Ei trăiesc în dragoste, învățând și știind numai să iubească, să ierte, să se roage, să cânte și să plângă înaintea lui Dumnezeu; și când sunt în ceasuri de bucurie, și când sunt în ceasuri de întristare.

De aceea mulțumim lui Dumnezeu pentru astfel de adunări ca adunarea din Hățăgel. Așa am spus și fraților de la Sălașul de Sus, și celor de la Sălașul de Jos, și pe unde am fost, în zeci de adunări, în ultimul timp. Am mulțumit lui Dumnezeu pentru astfel de stări binecuvântate. Acolo și frații, și Hristos se simt totdeauna bine și fericiți. Și îngerii Domnului, și frații se simt fericiți în astfel de adunări unde numai cântarea și lacrimile, rugăciunea și mulțumirea sunt totdeauna pline de căldură și de bunătate, și de iubire. Asta-i dovada că suntem cu adevărat frați și surori. Asta-i dovada că suntem copii ai lui Dumnezeu. Că dragostea lui Dumnezeu stăruie între noi ca un steag fluturat peste toți. Și Domnul petrece cu bucurie în mijlocul nostru, cu bucurie, nu suspinând. Și frații abia așteaptă să vină și nu mai pot să plece. Ce semn binecuvântat și ce dovadă fericită este că Domnul se simte [bine] cu noi când noi ne simțim bine cu El!

Dar sunt și alte adunări, în care mergi cu întristare, stai totdeauna cu teamă și cu durere, că nu știi la ce te mai poți aștepta din partea unor frați - ziși frați - dar care creează mereu numai întristare și Domnului, și îngerilor Lui, și fraților. Mulțumim lui Dumnezeu că-s tot mai puține astfel de adunări. Acum câțiva ani, acum zece, douăzeci de ani, era plină țara cu astfel de adunări. Și oriunde te duceai, te întorceai cu sufletul mai zdrobit decât dintr-o moară cu ciocane. Dar Dumnezeu a avut milă de noi și au fost suflete de rugăciune, care au făcut zile de jertfă și rugăciune. Și Dumnezeu ascultă rugăciunile și uite cum dă pace și bucurie. Acuma te duci și sunt mii de frați - cum era la nunțile la care am putut merge sau la parastasul Părintelui de la Sibiu - și nu te mai poți despărți... și Cuvântul e plin de putere de la cel dintâi până la cel din urmă. Asta e dovada rugăciunilor ascultate și a dragostei lui Dumnezeu care pătrunde și stăruie în tot mai multe inimi.

Am vrut să vă împărtășim din toată inima bucuria aceasta, ca să-I mulțumim lui Dumnezeu, că știu că toți v-ați rugat și toți ne-am rugat să aducă Domnul pace în Lucrarea Lui. Și pe tot muntele Domnului să nu se mai audă nici un vai și nici un țipăt, cum spune în Psalmi. Și Domnul face cu bucurie împlinirea rugăciunilor noastre. Că oriunde te duci și unde te întorci, aduci vești de bucurie și de petrecere fericită între frați.

Am fost, de azi dimineață până înainte de a veni aici, la Sălașul de Sus. Au fost mulți frați. Adunarea a fost în biserică. În timpul slujbei religioase a fost o predică cu meditație la evanghelia zilei. O evanghelie cutremurătoare a fost astăzi. Una dintre cele mai înfiorătoare cuvinte din Sfânta Scriptură, din Sfintele Evanghelii. Un om nenorocit, stăpânit de multe puteri satanice... arată Evanghelia în ce chip grozav își ducea viața lui, prin morminte, prin pustiu, prin peșteri. Nici nu putea locui între oameni. Umbla îmbrăcat în zdrențe, zdrobit, rănit, împuns, pe unde îl trânteau duhurile vrăjmașe și duhurile nemiloase ale demonilor care îl stăpâneau. Citind, te înfiorezi - dacă meditezi puțin și te gândești - în ce stare era nenorocitul acela, trupește.

Privind sufletește, vezi lumea aceasta plină de astfel de oameni nefericiți pe care duhurile diavolului, cu toate păcatele care stăpânesc acuma în lume, îi chinuiesc. Ei umblă, sufletește, ca îndrăcitul din Evanghelia de astăzi. Trupește sunt îmbrăcați bine! Puși bine la punct în toate privințele. Dar când te uiți la sufletul lor chinuit de diavolul înjurăturii, de diavolul fumatului, de diavolul lăcomiei și desfrânării, de diavolul răutății și minciunii, și al stricăciunii care chinuie și zdrobește sufletul atâtor mii de oameni, îi vezi, sufletește, exact în starea în care era trupește nefericitul din latura gherghesenilor; din pustiul acela în care Satana îl alunga pe nefericitul om zi și noapte, chinuindu-l. Așa chinuie diavolul sufletele oamenilor de astăzi. Oriunde te uiți, vezi astfel de oameni nefericiți, stăpâniți de duhul vrăjmașului. Ce îndrăcit e mâniosul! Cum înjură, cum se uită spre cer și cum se învinețește de ură, scrâșnind împotriva lui Dumnezeu, înjurând cu cuvintele cele mai îngrozitoare Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu, pe care îngerii nu-l rostesc. Se face tăcere în cer când s-aude Numele lui Dumnezeu. Atâta respect și evlavie este față de Numele acesta! Și suduitorul, stăpânit de demonul, de legiunile de demoni, înjură, îndrăznește să înjure Numele lui Dumnezeu.

Demonii din îndrăcitul acela, demonii adevărați nu îndrăzneau să vorbească obraznic împotriva lui Hristos. Zice: „Demonii Îl rugau pe Hristos”. Îl rugau... se roagă și demonii. Și sunt atât de mulți oameni care nu se roagă lui Dumnezeu. Demonii Îl rugau pe Hristos să nu-i trimită în adânc. Oamenii nu se roagă. Diavolul se îngrozea de adâncul, de focul și de prăpastia iadului în care știa el că trebuie să ajungă. Oamenii nu se îngrozesc. Deci, sunt oameni mai răi decât diavolul. Diavolul se roagă și se îngrozește. Sunt oameni care nici nu se roagă, nici nu se îngrozesc când vorbesc împotriva lui Dumnezeu cele mai grele cuvinte, pe care nici Satana nu îndrăznește să le vorbească.

Dar ne gândim la bietul om. Mântuitorul abia pusese piciorul pe țărmul de dincoace de mare când venea. Poate că numai pentru acest om nenorocit venea. Pentru că acolo era un pustiu. Nu erau [alți oameni]. Era departe cetatea. Mântuitorul a venit acolo. Știa că este un om nenorocit de care nimeni nu poate avea milă. Toți aveau groază, fugeau toți. El nu mai avea pe nimeni. Poate că în singurătatea și-n suferința lui, el se va fi rugat odată: „Doamne, ai milă de mine!” cum strigă orice om nenorocit câteodată în cele mai grele necazuri. Și Domnul l-a ascultat și a venit să-l mântuiască numai pe el. Cred că era într-o stare grea nenorocitul. Era pe malul mării. Poate că s-a dus să se arunce în apă, nemaiputând suferi stările prin care trecea. Și Domnul a avut milă de el. Cât de milostiv e Dumnezeu și cât de bun! Poate că omul acesta a săvârșit multe păcate în viața lui, că nu reușește diavolul să pună chiar așa stăpânire pe-un om, dacă nu trăiește în grele păcate. Dar, Domnul are milă și de cel mai păcătos și a venit să-i dea și lui o ocazie de mântuire. Și Domnul a avut milă și omul a prins momentul acesta. Că n-a fugit de Iisus. Fugea de oameni, dar de Iisus n-a fugit. A stat și Domnul a avut milă de el și l-a vindecat.

Ce s-a petrecut apoi, mai departe? Oamenii la care se dusese Mântuitorul să le predice și lor calea mântuirii s-au unit cu toții grămadă și au venit să-L roage pe Iisus să plece de la ei, din cauză că erau supărați că le pieriseră porcii. Diavolii, care caută numai locurile murdare, numai ființele murdare, au dorit să se ducă în porcii aceștia și cu porcii s-au aruncat în mare. Tot în adânc au ajuns. Că cine se trage spre adânc tot în adânc ajunge. Chiar dacă se duce Domnul să aibă milă de ei, tot în adânc ajung. Așa e și cu cei nelegiuiți și păcătoși. N-ajung ei astăzi, ajung mâine acolo, pentru că, trăind în păcat și umblând slujind lui Satana, Satana însuși îi duce în focul și în osânda veșnică, în noaptea și în pierzarea spre care se duc.

Ce s-a întâmplat cu omul? Domnul l-a vindecat. Domnul a ascultat rugăciunea dracilor. I-a trimis unde au cerut. Domnul a ascultat și rugăciunea locuitorilor care au venit, să plece de la ei. Mântuitorul S-a dus. N-a ascultat însă rugăciunea omului. Că I-a spus: „Doamne Iisuse, lasă-mă să mă duc cu Tine. M-ai vindecat, doresc să Te slujesc pe Tine. Să mă duc cu Tine”. Dar Domnul i-a zis: „Acuma tu nu poți să vii cu Mine”. Rugăciunea aceasta n-a ascultat-o. Tu du-te la ai tăi; la ai tăi, care M-au alungat pe Mine. Du-te tu și spune-le ce ți-a făcut ție Dumnezeu. Ce le-ar fi făcut și lor dacă L-ar fi primit pe Dumnezeu. Dar dacă nu L-au primit, du-te măcar tu și spune-le, să vadă ei ce har mare are Dumnezeu, ce putere are Dumnezeu, ce milă are Dumnezeu, ce dragoste are Dumnezeu. Să vadă măcar prin tine, dacă ei nu vor să vină să Mă cunoască pe Mine. Și astfel, spune că omul s-a dus prin toate cetățile și a spus ce i-a făcut lui Dumnezeu și cum a avut milă de el.

Și noi suntem astfel de trimiși ai lui Dumnezeu. Noi, numai Domnul știe - și noi, fiecare, știm - din ce osândă și din ce pierzare, și din ce păcate, și de ce duhuri rele ne-a scăpat și pe noi Domnul când ne-a izbăvit și când ne-am întâlnit cu Hristos și El ne-a făcut sănătoși. „De-acuma - ne-a spus - du-te tu la ai tăi și spune-le ce ți-a făcut ție Domnul.” Predicatori nu putem fi toți. Nici cântăreți nu putem fi toți. Nici scriitori nu putem fi toți. Dar fiecare dintre noi putem fi un martor viu, un vestitor a ceea ce a făcut pentru noi Domnul și al binelui pe care ni l-a făcut nouă Dumnezeu când ne-am întors la El, când L-am primit pe Domnul Iisus. Cum a iertat El păcatele noastre, cum a alungat din inima noastră duhurile rele. Acuma când vedem cum beau alții, cum fabrică băuturi îmbătătoare, cum ei înșiși beau, în ce hal ajung cei care beau, cum se ceartă, cum înjură, cum mint, cum fură, cum sunt în stare să facă orice rău; apoi când îi vedem pe fumători, când îi vedem pe mincinoși, pe lacomi, pe răufăcători, atunci ne îngrozim. Ce-am fi ajuns și noi dacă nu ne scăpa Dumnezeu? Și știm cât să-I mulțumim noi lui Dumnezeu.

Mă duc de multe ori... și vezi bețivi căzuți prin șanțuri sau, chiar dacă n-au căzut, se duc și-și bat soția și-și sperie copiii, și-L înjură pe Dumnezeu. Și când ne gândim că pe noi Dumnezeu ne-a scăpat de iadul acesta, de diavolul acesta care îi chinuie pe bieții oameni, numai atunci vedem cât trebuie să-I mulțumim noi lui Dumnezeu că ne-a scăpat de patima beției, că ne-a scăpat de fumat, că ne-a scăpat de minciună, că ne-a scăpat de lăcomie, că ne-a scăpat de furt, că ne-a scăpat de toate relele acestea care-i chinuie pe oameni; și nu numai pe pământ, dar, mai ales, sub pământ și după viața aceasta, când ajung în focul veșnic. Atunci vedem noi cât trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu și ce oameni credincioși trebuie să fim noi, ca Domnul să se bucure că ne-a salvat și noi să putem da o dovadă că, într-adevăr, în mijlocul celorlalți, Domnul a avut milă de noi.

Multe gânduri frumoase ar fi fost pentru meditația la cuprinsul evangheliei de astăzi. Timpul nostru însă e așa de scurt și vremea noastră trece așa de repede. Unii dintre noi trebuie să fie și la serviciu astă-seară și din cauza aceasta ne pare foarte rău că trebuie să ne despărțim de frăția voastră. Din locurile unde simți atâta bucurie și atâta alipire duhovnicească, ți-e totdeauna nespus de greu să pleci. Orice despărțire este tristă și dureroasă, dar din locurile în care ai vrea să rămâi cel mai mult și în care ți-ai petrecut cel mai frumos îți pare totdeauna rău când trebuie să pleci. Ne bucurăm însă că noi nu ne despărțim niciodată. Chiar dacă trupește ne mai depărtăm - că așa-i viața pe pământ -, sufletește suntem uniți în dragostea lui Dumnezeu și avem dulcea nădejde că atunci când va veni Domnul și ne va izbăvi din lumea aceasta și din toate stările acestea ne va duce acolo în patria noastră sfântă, unde a zis El: „Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine”.

În evanghelia de astăzi, Mântuitorul a venit și l-a izbăvit pe omul acesta în ultimul moment de criză. Când era chinuit mai rău și când era primejdia mai mare, atunci a venit Hristos. În lumea aceasta trăim acum niște momente ca atunci nenorocitul în criza aia mare. Lumea e plină de întuneric, de răutate, de ură împotriva lui Dumnezeu, de tot felul de hule contra lui Hristos, de tot felul de măsuri împotriva lui Dumnezeu. Acesta este un semn care ne dă nouă nădejde: venirea Domnului este foarte aproape. Domnul va veni și va izbăvi omenirea aceasta chinuită de diavolul, așa cum a venit și l-a izbăvit pe acel nenorocit chinuit de demoni. Domnul va veni și ne va izbăvi și pe noi și ne va duce în împărăția Lui cerească, pentru că, prin harul lui Dumnezeu, noi ne-am legat inimile noastre de împărăția lui Dumnezeu și în inimile noastre și în sufletele noastre este așa de dulce nădejdea și rugăciunea din capitolul 22 [din Apocalipsa], ultimul capitol din Biblie, când spune: „Și duhul și mireasa zic: «Vino»”. Și noi zicem: „Vino, Doamne Iisuse!” Și Domnul a zis: „Eu vin curând. Răsplata Mea este cu Mine, să dau fiecăruia după faptele lui”. Cel care este credincios să fie credincios mai departe, să ducă lupta lui până la sfârșit, că răsplata cea mare și sfântă vine pentru toți cei credincioși. Aceasta este nădejdea cea sfântă pe care dorim să o avem totdeauna. Acesta este salutul sfânt pe care vi-l lăsăm și noi fraților și surorilor noastre de aici.

Cu această nădejde sfântă să ne ajute Domnul tuturor să ne curățim mereu, să ne sfințim mereu. Și dacă Domnul ne-a izbăvit pe noi din osânda și din păcatul în care eram înainte de-a ne întoarce la Dumnezeu, acum, după ce Domnul ne-a vindecat și ne-a izbăvit, să le spunem la ai noștri, să le arătăm la ai noștri - spre mulțumirea noastră sufletească și pentru slava lui Dumnezeu - cât de mult bine ne-a făcut nouă Domnul și ce milă a avut de noi.

Să-L lăudăm pe Domnul, să-L slăvim și să-I fim credincioși.

Ne rugăm Domnului ca Domnul să vă păzească credincioși, să vă păstreze tari în credință, să-i adauge la numărul frățiilor voastre pe toți cei din casă, să vă mântuiască familiile, soții, soțiile, copiii, părinții, frații, surorile, vecinii, rudeniile, cunoscuții, prietenii; pe toți să-i mântuiască Dumnezeu. Ca nici o încăpere să nu fie de ajuns pentru toate sufletele care să-L caute și să-L slujească pe Dumnezeu. Și să ne rugăm mai fierbinte să grăbească Domnul venirea împărăției Lui, în care vom fi pentru totdeauna fericiți cu El, acum și-n veci.

A Lui să fie slava și Lui să-I aducem lauda și slava noastră de acum și până în veci, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.

Domnul Iisus să vă ajute. Slăvit să fie Domnul!