Povara de pe suflet

Vorbirea fratelui Ioanea Tiriteu la o adunare

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

„Când a ajuns la ucenici, a văzut mult norod împrejurul lor și pe cărturari întrebându-se cu ei. Când a văzut norodul pe Iisus, s-a mirat și a alergat la El să I se închine. El i-a întrebat: «Despre ce vă întrebați cu ei?». Și un om din norod I-a răspuns: «Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. Oriunde îl apucă îl trântește la pământ, copilul face spumă la gură, scrâșnește din dinți și rămâne țeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul și n-au putut». «O, neam necredincios», le-a zis Iisus, «până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi? Aduceți-l la Mine». L-au adus la El și, cum a văzut copilul pe Iisus, duhul l-a scuturat cu putere, copilul a căzut la pământ și se zvârcolea, făcând spumă la gură. Iisus a întrebat pe tatăl lui: «Câtă vreme este de când îi vine așa?». «Din copilărie», a răspuns el. «Și de multe ori duhul l-a aruncat chiar în foc și în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne». Iisus i-a răspuns: «Tu zici: Dacă poți. Toate sunt cu putință celui ce crede». Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: «Cred, Doamne, ajută necredinței mele»”.(Marcu 9, 14-24)

Slăvit să fie Domnul!

Dragii și scumpii noștri frați și scumpe surioare, seara aceasta este o seară de bucurie pentru sufletele noastre. Am dorit atât de mult seara aceasta și am așteptat cu atâta dor să ne mai vedem în jurul Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu. Să vedem ce vrea Dumnezeu să ne spună.

De la început, Dumnezeu ne-a vorbit în chip deosebit, și de data aceasta. Nu știu dacă am fost cu luare aminte la cuvintele lui Dumnezeu. Căci numai atunci putem să-l păstrăm în sufletul nostru, dacă avem dorință după acest Cuvânt. Dacă ne-am săturat de cuvintele oamenilor, așa cum ni s-a amintit, numai atunci avem o dorință după Cuvântul lui Dumnezeu și numai atunci am vrea să stăm și să-L ascultăm pe Dumnezeu tot mai mult.

Am spus, seara aceasta este o seară de bucurie pentru sufletele noastre. Da, iubiților, am venit fiecare cu un dor și cu un gând aici. Fiecare știe dorul, dorința, durerea sau bucuria pe care o poartă în inimă; și singur Dumnezeu, El cunoaște fiecare inimă, fiecare gând și ceea ce păstrăm în el.

În ziua când Domnul Iisus era înconjurat de o mare mulțime de popor, din mulțimea aceea mare care a venit să asculte cuvintele Lui scumpe și să aibă bucuria cea mare și minunată de a-L vedea pe Dumnezeu și de a-I asculta cuvântul, un om s-a apropiat de El cu o durere în suflet. Toți au venit bucuroși să-L asculte pe Dumnezeu. Numai omul acesta a venit cu o durere în suflet. Doamne, cât e de greu atunci când porți o povară în inimă, când porți o durere în suflet, când ai o rană și nu poți s-o spui nimănui. Și nu te poate ajuta nimeni. Durerea aceasta și rana aceasta e așa de grea și-i așa de greu de purtat pentru cei ce o au.

Omul acesta, sărmanul, părintele acesta avea un copil care suferea așa de mult... Era stăpânit de un duh necurat. Și n-a fost nici un doctor pe lume să-l poată vindeca, să-l poată scăpa. A venit la Domnul Iisus cu copilul său. Și înainte de a ajunge la Domnul Iisus, a ajuns la ucenici. Și spune cuvântul Evangheliei că ei n-au putut să-l vindece. Și a venit în fața Domnului Iisus acest om cu durerea lui, cu durerea din sufletul său, și I-a spus: „Doamne, dacă poți ceva, dacă poți să ne faci ceva, ajută-ne”. Și Domnul Iisus îi spune: „Tu zici: «Dacă poți». Celui ce crede toate îi sunt cu putință. Celui ce crede, aceluia toate îi sunt cu putință”. Și el a căzut la picioarele Domnului Iisus și cu lacrimi a strigat: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”.

Domnul Iisus a spus atunci când I s-a adus această veste, despre acest copil: „O, neam necredincios și pornit la rău! Aduceți-l aici”. Și când l-a văzut duhul pe Domnul Iisus, a început să scuture copilul și l-a trântit la pământ, unde făcea spumă la gură; și l-a lăsat aproape mort, încât mulți au spus că-i mort.

Dragii noștri frați, ne bucurăm și de această dată. Noi ne bucurăm. Aceia care n-au nici o povară pe suflet, aceia care n-au nici o durere în inimă se pot bucura așa de mult. Dar aceia care sunt poate printre noi care mai au o povară sau o durere, sau o rană în suflet și nu pot s-o spună nimănui?... Noi nu cunoaștem inima și gândul nimănui.

Acest părinte care a avut această durere, care a avut acest necaz, a venit cu durerea și cu necazul lui până la Domnul Iisus. El n-a putut să fie liniștit atâta vreme cât l-a văzut pe copilul lui în starea aceea, stăpânit de acel duh; când în viața copilului vedea atâta durere, atâta necaz și atâta suferință. De câte ori s-or fi pus oare părinții acestui copil la mâncare, dar n-au putut să mănânce sau a trebuit să-și mestece mâncarea cu lacrimi, văzându-l pe copilul lor în starea aceea...

Dragii noștri, haideți să ne gândim în seara aceasta dacă mai este cineva și printre noi care mai are o durere sau un necaz. Mai sunt și în zilele noastre atâția părinți cu dureri și cu necazuri în sufletul lor. La cine să se ducă? Cine să poată alina durerea? Cine să poată vindeca rana din suflet? Unul singur, Dumnezeu! Iisus mai poate să aline durerea, să vindece rana. Iisus mai poate să aducă mângâiere în [viața] celui cu sufletul zdrobit. Iisus...

Voi, surorile noastre mame, poate mai aveți copii în lumea aceasta stăpâniți de atâtea patimi. Când voi vă duceți la Cuvântul lui Dumnezeu. ei se duc la crâșmă. Când voi doriți să veniți să ascultați sfaturile și învățătura lui Dumnezeu ei se duc cine știe unde, pe alte drumuri. Duhurile acelea, patimile acelea care îi stăpânesc îi aruncă când în foc, când în apă. Știu. surorile noastre scumpe, că aveți această durere în suflet. Ați vrea să-i vedeți scăpați de aceste. patimi, de aceste duhuri. dar „aceste duhuri le spune Domnul Iisus ucenicilor - nu se pot scoate decât prin rugăciune și prin post”

Câtă muncă, câtă osteneală, câtă luptă are o mamă în lumea aceasta, pentru cei dragi ai ei! De când are un copilaș mic, de când îl naște în lumea aceasta, [trăiește] numai cu suferință, numai cu osteneală, numai cu alergare. Câte nopți nedormite... De câte ori trebuie să se scoale o mamă la copil... De câte ori se lasă ea flămândă, numai să-l vadă pe el sătul... De câte ori se lasă dezbrăcată, numai să-l vadă pe el îmbrăcat... Așa-i inima de mamă. Așa-i cel ce iubește în lumea aceasta. Niciodată nu se gândește la el nici că-i flămând, nici că-i gol. nici că-i e frig, numai să-i vadă pe ceilalți bine, numai să-i vadă pe toți fericiți. Și atunci parcă și inima mamei e fericită. Chiar dacă de-atâtea ori se culcă flămândă seara, chiar dacă de-atâtea ori tremură de frig.

Dragii noștri, am vrea să ne gândim în seara aceasta [la aceste lucruri]. Deși în seara aceasta am venit să ne bucurăm aici, bucuria noastră parcă nu poate să fie fără durere. În suflet mai avem ceva fiecare. Ne aducem aminte fiecare că avem pe cineva în lumea aceasta care suferă. Am vrea să ne gândim la ei, cum să-i vedem aduși și pe ei la Iisus.

Acest tată a dorit așa de mult să-l aducă pe copilul său la Domnul Iisus. Și când a ajuns la El, Domnul Iisus a avut milă de copil și l-a vindecat. Și duhul acela necurat a ieșit din el pentru totdeauna. Și copilul a rămas sănătos.

Dragii noștri, măcar de la acest tată, de la acest părinte, să luăm o pildă în seara aceasta. Cei care mai aveți în lume copii, cei care mai avem în lumea aceasta pe cineva pe care îi iubim așa de mult și pentru care ne-am ostenit așa de mult și de atâtea ori am răbdat și foame, și frig și am alergat așa de mult, și ne-am ostenit, numai să-i vedem pe ei bine și sănătoși, am vrea în seara aceasta să ne gândim la ei: cât sunt ei de aproape de Iisus? Cât sunt ei de aproape de Acela care îi poate scăpa de orice patimă, de orice duh rău?

Toate aceste patimi, iubiților, în care oamenii zac în lumea aceasta, sunt niște duhuri rele care îi stăpânesc și nu-i lasă să ajungă să fie fericiți și sănătoși în lumea aceasta.

De aceea, cei care își iubesc copiii, cei care îi iubesc pe cei dragi din casa și familia lor se luptă, se roagă și postesc, și strigă către Domnul mereu, până când Domnul va auzi glasul lor și ei vor auzi glasul lui Dumnezeu și vor fi scăpați. Pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu în această lume, ca pe cei care sunt stăpâniți de duhuri rele să-i scape de ele. Să-i scape din patimă, să le dea viață celor care sunt morți în păcat și în fărădelege.

Aduceți-vă aminte că și noi eram odinioară morți în păcatele și în fărădelegile noastre, când trăiam după felul lumii acesteia, după poftele firii pământești. Dar [a fost] o zi fericită în viața noastră când ne-am întâlnit cu Iisus și noi, când cineva ne-a adus și pe noi până la Iisus. Poate mama ta, fratele meu și sora mea, care mereu a strigat către Domnul cu lacrimi, te-a adus până la Iisus. A fost cineva care, prin rugăciunile, prin postul, prin lacrimile sale ne-a adus pe fiecare până la Iisus; ca să putem fi scăpați și noi de aceste duhuri rele, de aceste patimi rele în care trăiam până atunci.

Dacă dragostea lui Dumnezeu a ajuns până la noi, cum putem noi să stăm nepăsători față de cei din jurul nostru care mai sunt încă în patimi și care mai trăiesc încă în aceste duhuri care-i mai stăpânesc?

O, iubiților, datoria noastră este aceasta. Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume ca să-i izbăvească pe toți din întuneric, din păcat, din fărădelege, de duhurile cele rele; și să-i aducă la o viață fericită cu El. Aceasta este datoria noastră: și noi să luptăm, să ne ostenim, să alergăm și să-i ducem pe cei pierduți la Domnul Iisus, pe cei care mai sunt încă stăpâniți de duhuri rele, ca să scape de ele. Să fie aduși pe brațele rugăciunilor noastre până la Iisus, ca Domnul să-i izbăvească și pe ei și să-i scoată din această stare. (...)