Biblia care „a prezidat” la Sinodul de la Niceea

În „școala” de la Geoagiu, citind într-o carte de istorie, am aflat un lucru interesant. Pentru Sinodul de la Niceea, s-a întocmit un fel de scaun prezidențial pe care a fost așezată o Biblie deschisă. În fruntea marelui sobor, într-un scaun prezidențial, stătea Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Desigur, prin aceasta, părinții și ierarhii, strânși în soborul de la Niceea, au voit să spună: „Președintele” acestui mare sobor este Cuvântul lui Dumnezeu. Întru toate trebuie să ascultăm de el. Întru toate trebuie să hotărâm așa cum ne spune el, prin Duhul lui cel Sfânt.

Adică la Sinodul de la Niceea a „prezidat” Biblia, „Președintele” cel nevăzut a fost Cuvântul lui Dumnezeu. Și ce lucru minunat, ce binecuvântare a ieșit din această „prezidenție”!

Sinodul de la Niceea este singura adunare din lume în care s-au adus hotărâri pe care le-a primit toată lumea creștinătății. „Credeul”, care s-a format atunci, este un dar de la Dumnezeu, pe care îl are toată creștinătatea, indiferent de confesiune.

O, ce lucru minunat! O, ce dar și binecuvântare se arată și azi acolo unde „prezidează” Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu!

O, ce altă înfățișare ar avea lumea și omenirea de azi, dacă în toate sfaturile oamenilor ar prezida Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu; dacă sfaturile și oamenii ar întreba întru toate de acest „președinte” și ar asculta întru toate de ce spune acest „președinte”. O, ce lucruri plăcute lui Dumnezeu și oamenilor ar face și parlamentele dacă ar „prezida” și acolo Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! O, atunci, în sfaturile și adunările oamenilor n-ar mai fi dihonii, „discuții aprinse”, împerecheri, minciuni, certuri... Din toate adunările prezidate de acest „președinte” ar ieși pace și binecuvântare, ar ieși lucruri plăcute lui Dumnezeu și oamenilor.

În scaunul prezidențial de la Niceea, Sfinții Părinți de atunci au pus ca „președinte” nevăzut Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu. Ce lucru înțelept a fost acesta! Căci în scaunele prezidențiale, de regulă, se așază ispita trufiei. Scaunul acesta, de regulă, tulbură adunările și sfaturile.

Eu îmi închipui că diavolul aleargă veșnic cu un scaun în spate. Aleargă cu acest scaun pe tot locul pe unde se țin alegeri zgomotoase de președinți și comitete.

„Scaunul” acesta e o ispită și în cele religioase. Cu „scaunul” acesta îi ispitise Satan și pe apostoli, când se ridicase între ei întrebarea: „Cine să fie mai mare între noi?” (Lc 22, 24).

Cine să ocupe scaunul de președinte între noi?

Ce lucru înțelept, inspirat de la Dumnezeu au făcut, așadar, Părinții de la Niceea, când pe acest „scaun” primejdios au așezat Biblia; când în acest „scaun” primejdios au pus ca „președinte” Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe acest „scaun”, pe acest „președinte” trebuie să-l avem și noi, ostașii Domnului, între noi și în sfaturile și adunările noastre.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este „președintele” nostru cel nevăzut. El trebuie să aibă cuvânt deplin în toate sfaturile noastre. Pe el trebuie să-l întrebăm și de el trebuie să ascultăm în toate sfaturile noastre.

Noi am ferit Oastea Domnului de „scaune”, de alegeri, de comitete etc. Mă ocupasem într-o vreme de statute pentru Oaste, dar Domnul m-a izbit mereu, până am înțeles că aceasta ar însemna să-L scoatem pe El de la conducerea Oastei Lui. „Scaunele” și alegerile duc totdeauna pe copiii lui Dumnezeu înapoi, în Egipt. Să nu uităm: în drumul spre Canaan, spre Țara Făgăduinței, s-a pus o singură dată chestia unei alegeri, și aceasta era în legătură cu întoarcerea în Egipt! „Și au zis unul către altul: «Veniți să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!»” (Num 14, 4).

Mi-aduc aminte că, într-o iarnă, intrase ispita alegerilor și între copiii Oastei de la Sibiu. Și toată iarna, ispititorul i-a tulburat cu ispita aceasta.

Copiii Domnului nu cunosc „scaunul” trufiei. Și, unde Satan a vârât acest „scaun”, el trebuie dat afară fără cruțare.

La Geoagiu au venit odată niște frați și mi s-au plâns despre o anumită împerechere între ei. Intraseră și între ei „scaunele”. Eu le-am zis: „Frații mei, duceți-vă acasă și, pe viitor, în adunarea Oastei nimeni să nu se mai pună în frunte, la masă, ci puneți acolo o Biblie deschisă și spuneți că Părintele Iosif a spus că acesta e «președintele» adunării noastre. Pe el să-l întrebăm întru toate și de el să ascultăm”.

Acesta e sfatul meu și către toți frații ostași: feriți-vă de „scaunul” cel primejdios. Fie că țineți prin catacombe adunarea de la Matei 18, 20, fie că aveți adunări mari - nu uitați că „președintele” nostru cel nevăzut este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Unde acest „președinte” n-are cuvânt deplin, acolo nu este adunarea Oastei.

Niște ostași îmi spuneau, la Geoagiu: „De mult așteptam să ne vină în fruntea adunării conducătorul dorit, pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru acest lucru. Și a venit. A intrat în adunare. Noi eram cu Bibliile deschise:

- Ce cărți aveți acolo?

- Avem Biblia și căutăm și noi, după puterile noastre, să ne conducem după Cuvântul lui Dumnezeu.

- Stați! Așa nu mai merge. De azi înainte eu sunt conducător aici. Închideți Bibliile și le puneți la o parte. În cartea asta nu puteți citi de capul vostru. De azi înainte veți citi numai când vă spun eu și vă arăt eu.

Adică, vedeți, aici „președintelui” i se lua cuvântul. I se da cuvântul numai cu mare greutate. Și numai din când în când.

Frații mei, duhul îmi spune să vă las cuvinte testamentare, de care vă veți aduce aminte poate cât de curând. Grijiți, va veni o vreme când, așa pe nesințite, vi se va lua Biblia din mână... când „președintele” Bibliei va fi scos din adunarea voastră. Când i se va da cuvântul numai din când în când... când nu va fi lăsat să spună tot ce are de spus. Și atunci voi veți rămâne cu Biblia închisă în buzunar.

Eu mă tem de ziua când din adunările Oastei va fugi „porumbelul” și vor rămâne „scaunele”.

Noroc însă că în adunarea de la Matei 18, 20 nu este „scaun”. Acolo Însuși Domnul Se coboară ca „Președinte”.

Frații mei, decât să vă pierdeți „președintele” Bibliei, mai bine rămâneți cu adunarea de la Matei 18, 20.

«Isus Biruitorul» nr. 2 / 13 ian. 1935, p. 5