Biblia care „a prezidat” la Sinodul de la Niceea

În „şcoala” de la Geoagiu, citind într-o carte de istorie, am aflat un lucru interesant. Pentru Sinodul de la Niceea, s-a întocmit un fel de scaun prezidenţial pe care a fost aşezată o Biblie deschisă. În fruntea marelui sobor, într-un scaun prezidenţial, stătea Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Desigur, prin aceasta, părinţii şi ierarhii, strânşi în soborul de la Niceea, au voit să spună: „Preşedintele” acestui mare sobor este Cuvântul lui Dumnezeu. Întru toate trebuie să ascultăm de el. Întru toate trebuie să hotărâm aşa cum ne spune el, prin Duhul lui cel Sfânt.

Adică la Sinodul de la Niceea a „prezidat” Biblia, „Preşedintele” cel nevăzut a fost Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce lucru minunat, ce binecuvântare a ieşit din această „prezidenţie”!

Sinodul de la Niceea este singura adunare din lume în care s-au adus hotărâri pe care le-a primit toată lumea creştinătăţii. „Credeul”, care s-a format atunci, este un dar de la Dumnezeu, pe care îl are toată creştinătatea, indiferent de confesiune.

O, ce lucru minunat! O, ce dar şi binecuvântare se arată şi azi acolo unde „prezidează” Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu!

O, ce altă înfăţişare ar avea lumea şi omenirea de azi, dacă în toate sfaturile oamenilor ar prezida Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu; dacă sfaturile şi oamenii ar întreba întru toate de acest „preşedinte” şi ar asculta întru toate de ce spune acest „preşedinte”. O, ce lucruri plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor ar face şi parlamentele dacă ar „prezida” şi acolo Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! O, atunci, în sfaturile şi adunările oamenilor n-ar mai fi dihonii, „discuţii aprinse”, împerecheri, minciuni, certuri... Din toate adunările prezidate de acest „preşedinte” ar ieşi pace şi binecuvântare, ar ieşi lucruri plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor.

În scaunul prezidenţial de la Niceea, Sfinţii Părinţi de atunci au pus ca „preşedinte” nevăzut Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu. Ce lucru înţelept a fost acesta! Căci în scaunele prezidenţiale, de regulă, se aşază ispita trufiei. Scaunul acesta, de regulă, tulbură adunările şi sfaturile.

Eu îmi închipui că diavolul aleargă veşnic cu un scaun în spate. Aleargă cu acest scaun pe tot locul pe unde se ţin alegeri zgomotoase de preşedinţi şi comitete.

„Scaunul” acesta e o ispită şi în cele religioase. Cu „scaunul” acesta îi ispitise Satan şi pe apostoli, când se ridicase între ei întrebarea: „Cine să fie mai mare între noi?” (Lc 22, 24).

Cine să ocupe scaunul de preşedinte între noi?

Ce lucru înţelept, inspirat de la Dumnezeu au făcut, aşadar, Părinţii de la Niceea, când pe acest „scaun” primejdios au aşezat Biblia; când în acest „scaun” primejdios au pus ca „preşedinte” Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe acest „scaun”, pe acest „preşedinte” trebuie să-l avem şi noi, ostaşii Domnului, între noi şi în sfaturile şi adunările noastre.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este „preşedintele” nostru cel nevăzut. El trebuie să aibă cuvânt deplin în toate sfaturile noastre. Pe el trebuie să-l întrebăm şi de el trebuie să ascultăm în toate sfaturile noastre.

Noi am ferit Oastea Domnului de „scaune”, de alegeri, de comitete etc. Mă ocupasem într-o vreme de statute pentru Oaste, dar Domnul m-a izbit mereu, până am înţeles că aceasta ar însemna să-L scoatem pe El de la conducerea Oastei Lui. „Scaunele” şi alegerile duc totdeauna pe copiii lui Dumnezeu înapoi, în Egipt. Să nu uităm: în drumul spre Canaan, spre Ţara Făgăduinţei, s-a pus o singură dată chestia unei alegeri, şi aceasta era în legătură cu întoarcerea în Egipt! „Şi au zis unul către altul: «Veniţi să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!»” (Num 14, 4).

Mi-aduc aminte că, într-o iarnă, intrase ispita alegerilor şi între copiii Oastei de la Sibiu. Şi toată iarna, ispititorul i-a tulburat cu ispita aceasta.

Copiii Domnului nu cunosc „scaunul” trufiei. Şi, unde Satan a vârât acest „scaun”, el trebuie dat afară fără cruţare.

La Geoagiu au venit odată nişte fraţi şi mi s-au plâns despre o anumită împerechere între ei. Intraseră şi între ei „scaunele”. Eu le-am zis: „Fraţii mei, duceţi-vă acasă şi, pe viitor, în adunarea Oastei nimeni să nu se mai pună în frunte, la masă, ci puneţi acolo o Biblie deschisă şi spuneţi că Părintele Iosif a spus că acesta e «preşedintele» adunării noastre. Pe el să-l întrebăm întru toate şi de el să ascultăm”.

Acesta e sfatul meu şi către toţi fraţii ostaşi: feriţi-vă de „scaunul” cel primejdios. Fie că ţineţi prin catacombe adunarea de la Matei 18, 20, fie că aveţi adunări mari - nu uitaţi că „preşedintele” nostru cel nevăzut este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Unde acest „preşedinte” n-are cuvânt deplin, acolo nu este adunarea Oastei.

Nişte ostaşi îmi spuneau, la Geoagiu: „De mult aşteptam să ne vină în fruntea adunării conducătorul dorit, pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru acest lucru. Şi a venit. A intrat în adunare. Noi eram cu Bibliile deschise:

- Ce cărţi aveţi acolo?

- Avem Biblia şi căutăm şi noi, după puterile noastre, să ne conducem după Cuvântul lui Dumnezeu.

- Staţi! Aşa nu mai merge. De azi înainte eu sunt conducător aici. Închideţi Bibliile şi le puneţi la o parte. În cartea asta nu puteţi citi de capul vostru. De azi înainte veţi citi numai când vă spun eu şi vă arăt eu.

Adică, vedeţi, aici „preşedintelui” i se lua cuvântul. I se da cuvântul numai cu mare greutate. Şi numai din când în când.

Fraţii mei, duhul îmi spune să vă las cuvinte testamentare, de care vă veţi aduce aminte poate cât de curând. Grijiţi, va veni o vreme când, aşa pe nesinţite, vi se va lua Biblia din mână... când „preşedintele” Bibliei va fi scos din adunarea voastră. Când i se va da cuvântul numai din când în când... când nu va fi lăsat să spună tot ce are de spus. Şi atunci voi veţi rămâne cu Biblia închisă în buzunar.

Eu mă tem de ziua când din adunările Oastei va fugi „porumbelul” şi vor rămâne „scaunele”.

Noroc însă că în adunarea de la Matei 18, 20 nu este „scaun”. Acolo Însuşi Domnul Se coboară ca „Preşedinte”.

Fraţii mei, decât să vă pierdeţi „preşedintele” Bibliei, mai bine rămâneţi cu adunarea de la Matei 18, 20.

«Isus Biruitorul» nr. 2 / 13 ian. 1935, p. 5