Biruinţa se câştigă şi prin suferinţă

Îndată ce se hotărăşte cineva să trăiască o viaţă după Evanghelie, va avea de suferit multe feluri de necazuri şi prigoane. Toţi cei ce intră în Oastea Domnului trebuie să ştie un lucru: vor avea mult de suferit căci biruinţa se câştigă şi prin suferinţă.

De altcum acest lucru l-a spus apriat Însuşi Mântuitorul. Isus Mântuitorul a spus apriat că toţi cei ce vor crede în El, vor avea de suferit prigoane şi necazuri. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Dacă pe Mine M-au urât şi pe voi vă vor urî... dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni... şi veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu (Luca 21, 12; Ioan 15, 20; Matei 10, 25). Şi toţi care voiesc să trăiască cu temere de Dumnezeu în Isus Hristos, vor fi persecutaţi, zice ap. Pavel.

Să nu uităm că Mântuitorul înainte de toate a fost un Miel - Mielul lui Dumnezeu - care a biruit prin răbdare, tăcere şi suferinţă.

Mântuitorul a fericit pe cei ce sufăr, pe cei ce plâng. Fericiţi veţi fi - zicea Mântuitorul - când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni... fericiţi veţi fi când vă vor urî pe voi oamenii şi vă vor ocărî şi izgoni dintre ei (Matei 5, 1-12; Luca 6, 20-23).

În lupta mântuirii sufleteşti, suferinţa îşi are şi ea însemnătatea ei; o însemnătate foarte mare. Căci vouă vi s-a dat harul - zice ap. Pavel - nu numai să credeţi în El (Isus), ci să şi pătimiţi pentru El (Filip. 1, 29).

Biruinţa se câştigă şi prin suferinţă. Iar tu te luptă şi suferă ca un bun ostaş al lui Hristos (2 Tim. 4, 4). Cel ce va lupta şi va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 24, 13).

E lucru dovedit că îndată ce s-apucă cineva să trăiască o viaţă după Evanghelie, încep după el hulele, batjocurile şi fel de fel de necazuri.

Oare de ce? Pentru că diavolul se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios. Până când omul petrece în fărădelegi, are linişte. Diavolul nu se ocupă mai de aproape cu el; doarme diavolul liniştit ştiindu-l cucerit pentru împărăţia iadului.

Dar îndată ce omul începe a se trezi la o viaţă nouă, se trezeşte şi diavolul şi mişcă toate rezervele şi meşteşugurile lui să nu-şi piardă credinciosul.

Când cineva intră în Oastea Domnului, începe contra lui atacul ispititorului. Acest atac este intern şi extern.

Unul dintre cei intraţi în Oastea Domnului îmi scrie că de când a intrat în Oaste, îl chinuie parcă şi mai mult patima beţiei şi celelalte patimi ce le-a avut. Acesta e un atac intern, lăuntric. Când omul se hotărăşte la o viaţă după Evanghelie, Satana pune foc mai mult în patimile ce le-a avut şi miere mai multă pe otrava plăcerilor. Tânărului din Evanghelie i s-a făcut mai rău când s-a apropiat Mântuitorul de el cu mântuirea (Marcu 3, 17-30). Diavolul făcea ultimele zvârcoliri să nu-l scape din lanţurile lui.

Când un suflet se hotărăşte la o viaţă nouă, ispititorul ordonă contra lui o mobilizare generală. Din adâncul iadului, scaraoschi telefonează la argaţii lui să-şi pună în lucrare toate ispitele şi meşteşugurile (cum se vede în chipul de alături).

Hallo, argaţii mei - strigă scaraoschi - daţi-vă pe lângă cel pierdut, cu alcoolul... daţi-i femei... scorniţi ceartă în casa lui... aprindeţi în el vechea ură ce o avea cu vecinii... sculaţi pe oameni în capul lui; şoptiţi tuturora că s-a pocăit şi ridicaţi pe oameni să-l batjocorească, să-l alunge, să-i rupă Biblia şi cărţile (câţi din ostaşi n-au păţit întocmai aşa!)... şi dacă nici cum nu puteţi să-l întoarceţi, atunci grijiţi cel puţin să nu mai strice şi pe alţii... închideţi-l în casa lui şi şoptiţi tuturora să se ferească de el şi de cărţile lui...

Astfel de atacuri dă Satana contra celor ce intră în Oaste. Însă toate planurile şi atacurile vrăjmaşului diavol se frâng neputincioase faţă de un ostaş adevărat care se apără prin priveghere şi rugăciune.