Privegheaţi şi vă rugaţi
Pr. Iosif Trifa - Intrați în Oastea Domnului
În atacurile sale, Satana foloseşte lumea şi pe oamenii cei lumeşti care nu primesc lucrurile Duhului căci pentru ei sunt o nebunie (1 Cor. 2, 14). Pe oamenii lumeşti îi foloseşte Satana să ispitească cu ajutorul lor pe cei intraţi în Oaste (cum se vede în chipul de alături). De la astfel de oameni ne vin chemări şi mustrări ca acestea: Da’ nu te face de râs, omule, cu gazetele şi cărţile tale... că doară n-ai omorât pe nime să te faci pocăit... că doară n-ai să te faci călugăr... da’ de ce-ţi canoneşti viaţa?... Hai să bem, să chefuim, viaţa să ne-o trăim...
Ascultaţi ce a păţit un ostaş din Oastea Domnului:
În ziua a doua de Botezul Domnului - ne scrie ostaşul - am avut pricină cu oamenii ăştia... veneam de la sfânta biserică cu medalia pe piept şi oamenii au început iar după mine că-s pocăit... în zadar le spunem eu: Fiţi cuminţi oameni buni căci doar vedeţi că merg la biserică în rând cu voi... ei nu şi nu... atunci unul dintre ei, mai viteaz la băutură, zice: Hai cu noi la crâşmă c-apoi te credem... vrând nevrând m-am băgat cu ei la birt... atunci cel viteaz începe iar: Bea acum în rând cu noi c-apoi te credem... oamenii au început a bea şi a se cătrăni de cap... abia m-am văzut descotorosit de ei... când era să plec, cel viteaz m-a prins de piept şi suduind a strigat către mine: Acum înjură una c-apoi te credem...
Straşnice dovezi i s-a cerut ostaşului nostru spre a dovedi că-i un creştin adevărat. Ah, ce viclean mare e diavolul! Când te laşi de răutăţi şi vrei să începi o viaţă nouă cu Domnul, diavolul îşi mişcă argaţii lui să-ţi ceară dovezi ca cele de mai sus.
Cu astfel de ispite şi cu astfel de ajutoare încearcă Satana să ne întoarcă iarăşi în robia lui. Noi trebuie să respingem toate atacurile lui aducându-ne aminte de cuvintele ap. Iacov: Prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu... cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu (Iacov 4, 4).
Faţă de chemările oamenilor lumeşti, noi să le răspundem: Ajunge în adevăr cât am trăit până acum în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi slujiri idoleşti neîngăduite (1 Petru 4, 3)... noi acum suntem alţii... omul nostru cel vechi a murit... s-a dus... am murit faţă de lume (Rom. 6)... noi trăim acum o viaţă nouă... inima noastră s-a făcut lăcaş Duhului Sfânt (1 Cor. 6, 19).
În faţa ispitelor să ne apărăm mereu cu rugăciune şi priveghere.