Bucuria deplină

,,V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și astfel bucuria voastră să rămână deplină” (In 15, 11).

Fraților, noi ne-am obișnuit atât de mult cu Cuvântul lui Dumnezeu și adesea știm să spunem atât de multe și atât de multe să învățăm... Dar cât este în noi prezența Lui - partea cealaltă?... Așa cum pomul își are rădăcinile înfipte sub pământ, iar sus este copacul propriu-zis, frunzele și apoi roadele... Adică această lucrare multilaterală - să-i spunem așa - sau această lucrare desăvârșită a lui Dumnezeu, prin Cuvântul, prin puterea sau prin Harul care trebuie să se materializeze sau trebuie să se vadă în viața noastră pe care o trăim.

,,Hristos în voi, nădejdea slavei!...”

Nu numai Cel despre care știm adesea să spunem, ci Cel care trebuie să fie în viața noastră, Hristosul care trebuie să fie văzut: Hristosul milei, al bunătății, al iubirii, Hristosul păcii, al bucuriei, al înfrățirii... Hristos Cel din urmă, Hristos Cel care nu-Și caută foloasele Lui. Hristos Cel care iubește fără părtinire, Hristos Cel care este Viu, Cel care este Foc, Cel care este Putere în toți ai Lui.

Fraților, prezența Lui ar trebui să fie, dacă noi credem și spunem, și mărturisim de fiecare dată Cuvântul care ni s-a spus, și care este Adevărul: „Dacă doi sau trei sunt adunați în Numele Meu, Eu sunt prezent acolo!...” Dacă simțim noi prezența Lui cu adevărat în noi, aceasta ar trebui să ne întrebăm mereu, să fim mereu alături de El.

Oare nu simțim noi prezența focului Duhului Sfânt care ne cuprinde inimile și viețile? Oare nu simțim noi cum ne aprinde acest foc sfânt al lui Dumnezeu? Nu simțim oare cum ne încălzește? Cum ne transformă din oameni vechi, în oameni noi?

Spunea cineva zilele trecute că oamenii adesea se „pocăiesc” foarte repede, dar nu se nasc din nou. Foarte ușor își schimbă religia, dar nu-și schimbă inima.

Așa se întâmplă, fraților!

,,Hristos în voi, nădejdea slavei!”

„V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi...”

Fraților, dacă n-avem bucuria Lui în noi... El „pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit Crucea și a disprețuit rușinea”... Pentru bucuria care-II era pusă înainte, pentru bucuria noastră, El a luat Jugul și a primit Crucea, cum s-a spus [în] atâtea poezii până acuma.

Haideți să ne dăm și noi toate silințele pentru ca ceea ce știm, ceea ce auzim, să se și înfăptuiască în viața noastră. Și aceasta nu se poate realiza altfel, căci noi așa am învățat să umblăm cu Hristos, începând de acasă, și pe drum, și la serviciu, și în cămăruța cea ascunsă...

„V-am spus aceste lucruri ca bucuria Mea să rămână în voi și astfel bucuria voastră să fie deplină...” Dacă noi aici, începând de aici, avem bucuria cea adevărată, bucuria cea deplină, bucuria cea care nu se schimbă, bucuria cea care rămâne puternică și vie, și în toate stările, și în toate împrejurările - bucuria Lui rămâne în noi, așa cum a spus El mai dinainte: „Vă dau pacea Mea, vă las pacea Mea!...” Pentru că atunci când El o dă, El nu mai ia îndărăt această pace pe care El ne-o dă: pacea bucuriei, pacea care ne însoțește, pacea liniștii și a încredințării că El este prezent. Eu vorbesc despre un Iisus... nu despre un oarecare Iisus, că a murit cândva, ci despre Acel Iisus pe Care-L simt în sufletul meu, în inima și în viața mea.

Frate, soră, Îl ai tu personal în viața ta? De asta te-ai întâlnit cu El personal: Iisus al tău, Mântuitorul tău personal, ajutorul tău cel care mereu te însoțește, Cel pe care Îl simți mereu, Care te mângâie, Care te ajută, Care te întărește și Care te binecuvântează, Care te transformă, Care te înnoiește. Care te face să simți în tine gândul care era în Hristos Iisus, Care te face să te asemeni cu El, să lupți cu El împreună. Și să poți și birui astfel cu El.

Domnul să ne ajute! Nu doresc să spun mai mult, dar să ne silim, să ne dăm și noi toate silințele, pentru că avem atâtea posibilități...

Fraților, câteodată sunt cuprins de așa o stare, parcă să nu spun niciodată nimic. Însăși prezența noastră aici, fețele noastre care se văd, însăși starea aceasta ne umple inima de bucuria părtășiei Lui, pentru că fiecare dintre noi dorim să ne angrenăm, dorim să luăm parte la lupta Lui. Dar ce trist, că adesea nu avem Chipul Lui în noi! Mai întâi Chipul Lui în noi, ca lucrarea mântuirii să înceapă din lăuntrul nostru. Până când nu este bucuria Lui în noi, noi nu putem face Voia Lui și Lucrarea Lui, pentru lupta, pentru munca, pentru jertfa care se cere prin Cruce și prin renunțare.

„Hristos în voi, nădejdea slavei”... Aceasta este singura noastră slavă: Hristos în noi. Și, în nădejdea în care Îl avem în noi, fraților, noi ne iubim unul pe altul. Căci atunci nu se va mai spune: „Fraților, iubiți-vă, iertați-vă, acoperiți-vă greșelile, îngăduiți-vă; căci dragostea Lui, El, Cel care este prezent în noi, face această lucrare prin puterea Duhului Sfânt.

Domnul să ne ajute și să ne dăruiască putere să fim găsiți la venirea Lui fără prihană, fără vină și în pace.

Sfântul Apostol Petru spune în Epistola a II-a, la capitolul 3, așa: „Iar noi, după îndurarea Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. Ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind ziua venirii lui Dumnezeu, în care trupurile cerești se vor topi de căldura focului?”...

Am vrut să ne oprim la versetul acesta pe care îl știm cu toți așa de bine. Și mai spune la versetul 14 așa: „Dar voi, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace”. Fraților, să fim găsiți înaintea Lui... Să fim găsiți înaintea lui Hristos, nu numai în adunare, nu uneori la biserică, nu numai în Lucrarea Oastei, nu numai între frați, - ci să fim găsiți înaintea lui Iisus Hristos, în Hristos Iisus, semănând cu Domnul și Mântuitorul nostru Scump. Căci atunci suntem cu adevărat în Lucrarea despre care Părintele Iosif spunea că: „Oastea Domnului este vestirea și aflarea lui Iisus cel Răstignit”, care este focul și puterea, și dragostea, și harul, și lumina, și înfrățirea.

Slăvit să fie Domnul Iisus!