O inimă și un gând
Popa Petru (Batiz) - Strângeți fărâmiturile Vol. 1
Dumnezeu a rânduit ca la nunta aceasta să venim din mai multe județe, din mai multe locuri, ca să sărbătorim și noi alături de tinerii noștri dragi această sărbătoare a nunții lor.
Pentru că ne vedem așa de rar, fraților, și chiar când ne vedem, timpul se scurge așa de repede, aș vrea în câteva cuvinte să vă aduc aminte de câteva citate ale Sfântului Apostol Petru, după Pogorârea Duhului Sfânt, în prima lui cuvântare descoperită chiar de la Duhul Sfânt. A mărturisit următoarele: „Toți acei care credeau erau o inimă și un gând”...
„Mulțimea celor care credeau!”... Cine a putut lucra la inima acestei mulțimi, ca să fie o inimă și un gând? Oameni veniți, din 18 națiuni, la Sărbătoarea Cincizecimii la Ierusalim... Cine a putut lucra la inima lor, să se întoarcă fiecare la localitatea lor, la poporul și la limba lor o inimă și un gând, așa cum Duhul Sfânt le-a descoperit în Ziua Cincizecimii, în ziua când s-a întemeiat Biserica Creștină?
Credința!... Toți care credeau!... Cât de puternică este credința! „Toți care credeau erau o inimă și un gând!” Ce lucrare uriașă face credința în inima omului care Îl primește pe Domnul Iisus ca Mântuitor!
Mai departe amintește cum „toți care credeau erau la un loc”...
Noi am fost treziți într-o familie duhovnicească prin propovăduirea cuvântului înaintașilor noștri. Noi am fost treziți fiecare din satele noastre, din orașele noastre sau din cătunele noastre, - am fost treziți de către Cuvântul lui Dumnezeu pentru o nouă viață și ne-am bucurat nespus de mult încă de la începutul Lucrării, când adunările se anunțau și se publicau în reviste și în foaia noastră dragă «Oastea Domnului» sau «Isus Biruitorul»... și ne întâlneam cu prilejul unei nunți - sau când ne-am întâlnit cu prilejul celor patru congrese care s-au ținut la Sibiu în anii 1932, 1933, 1934, 1935, când, la fel, din toate colțurile țării, frații veniți ne-au bucurat cu o bucurie nespus de mare...
Și „toți au fost o inimă și un gând”... Cine a făcut descoperirea aceasta în inimile noastre, ca la întâlnirile noastre să avem același fel de gândire, același fel de vorbire? Cine oare? Oare nu Duhul lui Dumnezeu, nu Duhul Sfânt? Duhul despre care a spus Mântuitorul: „Am să vă mai spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.
Ci când va veni Duhul Adevărului, când va veni Duhul Sfânt, vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu și vă va descoperi lucrurile viitoare”.
Duhul lui Dumnezeu a lucrat cu atâta putere și în mijlocul acestei Lucrări a Oastei Domnului, căci întâiul stătător în Lucrarea aceasta, Părintele Iosif, la primul Congres, din 1932, a mărturisit următoarele cuvinte: „Lucrarea aceasta este un răsad al Duhului Sfânt. Lucrarea aceasta nu-i o lucrare omenească, ci este o Lucrare pornită de la Duhul Sfânt”... Și s-a adeverit lucrul acesta când, de la un colț al țării până la celălalt, la toate întâlnirile noastre, eram o inimă și un gând.
La inimile primilor credincioși, din primele veacuri, Dumnezeu a lucrat prin Cuvântul Său, căci n-au mai pus nici un preț pe averile lor, ci fiecare din localitatea sa își vindea averile, și banii îi puneau la picioarele apostolilor, care apoi se împărțeau săracilor.
Fraților iubiți, priviți și ascultați felul cum au trăit ei „o inimă și un gând”:
„Erau în fiecare zi nelipsiți de la templu”...
„Frângeau pâinea acasă”, căci nu erau biserici ca astăzi, cum avem noi. Erau atunci temple păgâne.
„Luau hrană cu bucurie și cu curăția lor de inimă...” Și fiți atenți următorul citat important:
„Și Dumnezeu adăuga la numărul lor pe cei ce erau mântuiți”...
Ce binecuvântată era adunarea, rodul Cincizecimii, după Pogorârea Duhului Sfânt! Când citești cuvântul acesta, parcă te umpli de dragostea cea mai fierbinte. Cât de înaintată trebuie să fi fost Biserica aceasta, când erau toți „o inimă și un gând”!
Acolo nu erau păreri deosebite... Nu erau vederi deosebite... Nu spuneau că unul este al lui Petru, altul al lui Pavel, altul al lui Apolo... Dumnezeu a lucrat în inimile lor și prin Apostolul Petru, și prin Apostolul Pavel, și prin Apolo. A lucrat Domnul prin Apostolul Pavel, care a pus o stavilă dezbinărilor pe care răufăcătorii le făceau în Biserica lui Dumnezeu, când Apostolul Pavel a strigat: „Fraților, cine s-a răstignit pentru voi? Petru, Pavel sau Apolo? Cine v-a răscumpărat pe voi din păcatele voastre?” Ei au fost lucrători în via lui Dumnezeu: „unul a sădit, altul a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”...
Fraților iubiți, puneți-vă pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu!... Căci spune Cuvântul: „Mulțimea celor ce credeau stăruiau în învățătura apostolilor”...
Dacă Dumnezeu a voit, după Primul Război Mondial, să pornească această Lucrare prin Părintele nostru Iosif - când el a pus Biblia în mâna poporului, ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu după bezna întunecată a lipsei Cuvântului lui Dumnezeu - acum am pus mâna pe candelă, așa cum spune psalmistul David: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele”. Și a pus Biblia în mâna poporului, și a pus lumina în mâna celor ce umblau pe căi întunecoase, departe de Dumnezeu...
Cei care am trăit atunci ne aducem aminte ce bogate erau timpurile acelea. Când era o adunare ca aceasta, nu conteneau toți să se roage Domnului, pentru ca Duhul lui Dumnezeu să descopere fraților lucrurile trebuincioase adunărilor. „Stăruiau în învățăturile apostolilor” toți credincioșii și ascultătorii Cuvântului lui Dumnezeu.
Lucrarea aceasta a fost un nume de răsunet pentru țara noastră. Poate cunoașteți unii trecutul acestei Lucrări, în ce vremuri grele a trăit și în ce condiții vitrege s-a născut. Și așa cum unele plante trăiesc în apă și cresc în apă... așa a fost și Biserica lui Dumnezeu: totdeauna a trăit în strâmtoare. Durerea, lacrimile și prigoanele au fost medii prielnice în care s-a născut, a trăit și a crescut Biserica lui Hristos, adunarea lui Dumnezeu.
Niciodată n-a fost iubită și înțeleasă Lucrarea lui Dumnezeu, pentru că, pe pământul acesta, diavolul, care răcnește ca un leu, a căutat să strice lucrarea lui Dumnezeu, a căutat să-i dezbine pe oamenii lui Dumnezeu în diferite grupulețe și bisericuțe sau crezuri diferite.
Credința era una, dar oamenii care n-au primit lămurirea de la Duhul Sfânt și n-au stăruit în învățăturile apostolilor și ale înaintașilor noștri au ajuns în starea aceasta atât de primejdioasă, de a se împotrivi lui Dumnezeu.
Fraților iubiți care v-ați strâns de pe atâtea meleaguri, întâlnirea noastră e de scurtă durată; veți pleca fiecare pe meleagurile pe care vi le-a încredințat Dumnezeu ca să le lucrați. Noi vă îndemnăm, fraților dragi și surorilor iubite, și tinerilor dragi, care ați avut parte de o chemare atât de sfântă, vă îndemnăm să duceți Cuvântul acesta al lui Dumnezeu, să nu uitați că Biserica de la început era o inimă și un gând.
Puneți-vă întrebarea și frățiile voastre care sunteți aici dacă fiecare avem o inimă și un gând, dacă avem gândul lui Hristos, cum Apostolul Pavel spunea: „Să aveți în voi gândul care era în Hristos!”.
Care a fost atunci „gândul lui Hristos”? Ca să mântuiască pe cei păcătoși, pe cei pierduți. Tot misiunea aceasta a avut-o și Oastea Domnului, deși am fost învinuiți - și încă mai suntem și astăzi - că trăim într-o capiște de idoli, că n-am ieșit din Biserica Sfinților Părinți, că trăim între idoli, unde sunt numai idoli peste tot, că icoanele și Crucea sunt idoli...
Noi am înțeles din partea Domului nostru Iisus că El, Mântuitorul nostru, a venit să mântuiască pe cei pierduți, pe cei păcătoși, pe cei bolnavi, care au trebuință de doctor, nu pe cei sănătoși. Noi nu ne-am spurcat că am intrat în Biserica sfântă - numită, după părerea altor rătăciți, capiște de idoli -, noi nu ne-am întinat cu nimic, după cum un bulgăre de aur, dacă îl tăvălești prin noroi, tot își păstrează proprietatea lui, dacă e curat bulgărele de aur. Așa L-am înțeles noi pe Dumnezeu. Așa L-am primit pe Hristos în inima noastră - și am intrat oriunde erau suflete de salvat pentru Hristos. Ne-am păstrat calitățile duhovnicești pe care le-am primit din partea Cuvântului lui Dumnezeu.
Deci, fraților dragi, înțelegeți-ne bine ce avem pe inimă și în gând: Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu pentru un viitor mai îndepărtat. Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu - cum recunosc unii, chiar ierarhii Bisericii noastre -, căci, în situația în care se află Biserica, Lucrarea aceasta o mai poate salva din impasul în care se găsește, după atâta moleșeală duhovnicească.
Vă rugăm, fraților: ca să fiți o inimă și un gând, trăiți în legătură cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Rugați-vă mereu lui Dumnezeu alături de cei care au mâinile ridicate spre ceruri, bătrânii de odinioară, bătrânii de astăzi, care nu mai pot merge la adunare, dar ard pe altarele lui Dumnezeu, înălțând tămâia rugăciunii lor, pentru ca Biserica lui Dumnezeu să fie o inimă și un gând.
Ce greu va fi odată în fața Domnului, dacă noi, în chipul acesta, am sfâșiat în mii de părți cămașa lui Hristos... Dacă nici romanii, popor păgân, n-au sfâșiat cămașa Domnului, care era dintr-o singură bucată, atunci, fraților, este potrivit Cuvântului lui Dumnezeu să păstrăm unitatea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, să nu sfâșiem noi unitatea sfințeniei lui Dumnezeu în grupulețe. Nu vom face noi aceasta.
Poate s-au strecurat și prin adunările frățiilor voastre oameni cu gânduri și încredințări străine, oameni cu dragoste prefăcută, oameni cu credință nesănătoasă, ca să atragă pe ucenici de partea lor. Dar Apostolul Pavel spune: „Aduceți-vă aminte că n-am încetat să sfătuiesc pe oricare dintre voi cu lacrimi”...
Așa, fraților, să înțelegem și noi unitatea de credință în această Lucrare. Avem înaintași glorioși. Pământul țării noastre e presărat cu mormintele înaintașilor noștri care au murit pe câmpul de bătălie duhovnicească ținând sus steagul biruinței, Crucea Domnului; și în inimile adunărilor a fost pus un Nume care e mai presus de orice nume, este Iisus cel Răstignit. „N-am vrut să știu altceva între voi, decât pe Iisus cel Răstignit”.
Oameni care n-au acest gând, am găsit undeva într-o adunare. Și, în lipsa unor frați, pentru câteva clipe, au început numaidecât, prin antenele lor, să tulbure adunarea cu întrebările lor vinovate: „Ce este parastasul? Ce este Crucea?” Și așa mai departe... Frații au început să discute cu ei...
Fraților dragi, să fim bine înțeleși: noi nu propovăduim parastase, noi nu propovăduim forme; noi propovăduim conținutul, - adică pe Iisus cel Răstignit. Și, dacă vrea cineva să ne întrebe de Iisus cel Răstignit, vă vom putea spune despre El, Care a dat prețul de răscumpărare pentru noi.
„N-am vrut să știu nimic altceva între voi, decât pe Iisus cel Răstignit” - a fost cuvântul testamentar spus de Părintele Iosif, ca și de Sfântul Apostol Pavel. Acesta a fost printre ultimele cuvinte testamentare ale Părintelui Iosif, care, ca o santinelă credincioasă, a căzut pe câmpul de bătălie duhovnicească după ce trupușorul lui purta șapte răni, șapte operații. Dar după toate acestea, zicea cu Sfântul Pavel: „În fiecare zi mă apasă grija pentru Bisericile lui Dumnezeu”.
Frumoasele învățături pe care le-am primit de la Dumnezeu prin vasul acesta au fost stropite de sânge, spun martorii care au fost lângă el.
În nopțile când noi dormeam liniștiți, el stătea cu genunchii ridicați, [sprijinind] coala de hârtie care dimineața era stropită de sânge... Sânge care ieșea din pieptul lui, ca să trimită fraților, la fronturile de luptă, hrană duhovnicească pentru creșterea duhovnicească.
Ne va osândi pe noi odată Dumnezeu dacă am călcat cuvântul spus de Apostolul Pavel: „Priviți la înaintașii voștri, la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința”. Înaintașii noștri au fost oameni de mare valoare înaintea lui Dumnezeu. Și, ca dovadă că au vorbit de la Dumnezeu, trimiși de Duhul Sfânt, vă pun înainte pe Gamaliel, care a spus așa când fariseii și cărturarii și-au pus în gând să-i omoare pe apostoli: „Bărbați galileeni, băgați de seamă ce vreți să faceți! Nu vă atingeți de oamenii aceștia! Căci s-a ivit Iuda Galileeanul, s-au ivit atâția care au dus mult popor în rătăcire. Dacă lucrarea aceasta (cea făcută de apostoli) e de la Dumnezeu, nu o veți putea nimici; dar dacă este de la oameni, se va nimici ea singură.”
Iată dovada grăitoare că Lucrarea aceasta nu e de la oameni, căci nu s-a nimicit singură... Iată dovada că e de la Dumnezeu, căci a trăit, trăiește și va trăi. E vie, pentru că Cel ce ne alimentează pe noi este Duhul Sfânt, Care pune în inima noastră dorința după unitate duhovnicească, ca și în cer să fim una, cum suntem acum aici una.
Nu uitați, fraților dragi, de înaintașii noștri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu cu prețul vieții lor! Așa au învățat ei din partea Domnului.
Și astăzi sunt oameni aleși și puși de-o parte pentru măreața Lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu a ridicat în Lucrarea aceasta (după cum spunea Părintele Iosif că a văzut undeva, în Elveția sau în Italia, o statuie: un bou înjugat, iar în urma lui, un plug și scris dedesubt: „Gata și pentru plug, și pentru jertfă”), Dumnezeu a ridicat acest voluntariat duhovnicesc și pentru plug, și pentru jertfă, ca să ținem sus acest Cuvânt Viu al lui Dumnezeu, să mărturisim Cuvântul lui Dumnezeu urmașilor noștri, vouă, tinerilor de azi, care ne veți lua locul mâine. Noi, cei vârstnici, nu vom mai trăi mult pe pământul acesta. Se va deschide și pentru noi un mormânt.
Așa după cum ne învață Sfântul Pavel: „Supuneți-vă stăpânirilor, căci și ele sunt lăsate de Dumnezeu (...) și teme-te, căci sunt puse de Dumnezeu și nu degeaba poartă sabie, ci ca să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe făcătorii de bine”. Cei care munciți pe ogoare, faceți-vă datoria conștiincioși. Oriunde vă câștigați o pâine, dar câștigați-vă o pâine cinstită. Să nu furați nimic din colective, nici din fabricile unde vă găsiți, căci așa ne învață Dumnezeu: „Cine a furat, să nu mai fure. Să muncească cu mâinile lui, să mănânce o pâine cinstită și să dea celui lipsit”.
Ce învățături minunate am primit noi din partea Cuvântului lui Dumnezeu lăsat prin înaintașii noștri!
Deci noi ne despărțim și fiecare vă veți duce pe ogoarele frățiilor voastre, dar dorim să fim o inimă și un gând, dorim să vă simțim și pe frățiile voastre, cei din Moldova care ați venit până aici, că aceeași inimă bate în noi. Dorim să vă simțim și pe cei din Nordul Ardealului, că o inimă bate în noi. Sfântul Pavel spune: „Sunt departe cu trupul de voi, dar cu duhul sunt cu voi și privesc cu bucurie buna rânduială care domnește în mijlocul vostru”
Mergeți pe ogoarele în care vă găsiți, la fabricile unde lucrați... căci și de acolo ne simțim una; prin duhul, ne deplasăm cu viteza gândului în cel mai depărtat colț al țării noastre, la cei dragi și scumpi pe care-i avem pe inimile noastre. Și faceți-ne bucuria deplină să vă vedem că aveți o inimă și un gând.
În ce-i privește pe oamenii care vor să fărâmițeze Biserica sau Lucrarea lui Dumnezeu, sau pe frații noștri care au fost câștigați cu atâtea jertfe, urmați învățătura Sfântului Pavel, biblică și testamentară, în care spune așa: „De cel care face tulburare și dezbinare, după a doua și a treia mustrare, depărtează-te de el”.
Nu-i zice nici «Bun venit», dacă vine în casă la tine, căci te faci părtaș păcatelor lui”.
Fiți atenți cât de curată este Evanghelia! Cât de curat trebuie să păstrăm noi învățătura sănătoasă, ca să putem să o lăsăm așa cum am primit-o celor ce ne urmează, să o lăsăm sănătoasă urmașilor. Ca să ne bucurăm odată de Fața lui Dumnezeu pe care am iubit-o așa de mult.
Frați lucrători sunt mulți, iar dacă unii nu vor ajunge la cuvânt, iertați-ne, căci n-am venit să vorbim aici, ci am venit să ascultăm Cuvântul Sfânt, ca să putem duce ceva pe meleagurile noastre. Și de aici, slavă lui Dumnezeu că avem ce duce, din bogata adunare, cu prilejul nunții noastre.
Eu am venit de departe, frații noștri dragi; l-am cunoscut pe mirele nostru, fratele Martin, de pe meleagurile Reșiței și pe sora mireasă, sora Lenuța, care a fost o declamatoare a poeziilor noastre.
Am venit și noi să vă sărbătorim nunta, dragilor miri. Și am venit ca să ne rugăm pentru ca pasul pe care îl faceți să fie binecuvântat de Dumnezeu, să fiți și voi una. Ați fost doi, în două familii diferite. Acum vă faceți una, nu mai sunteți doi, ci sunteți una.
Ține minte, dragă mire: odată ce ai făcut un legământ cu soția ta, ți s-au înjumătățit drepturile și ți se dublează obligațiile. Tot așa și surorii noastre mireasă față de soț ca soțului față de soție.
Acum să luăm seama fiecare la viața de căsnicie, ca să fim un model fiecare în viața de căsnicie. I-am sfătuit pe tinerii noștri întotdeauna: Băgați de seamă, dragilor tineri, nu vă uitați la frumusețe când porniți să vă alegeți un tovarăș de viață. Nu te uita la situație. Uită-te la caracterul omului. Pentru că, să știe oricine: în Lucrarea aceasta nu există divorțuri.
N-am mai avut de nu știu când în Lucrarea aceasta, divorțuri între frații noștri. Toți au înțeles Cuvântul lui Dumnezeu și și-au dat bine seama că ei au făcut pasul căsniciei și că a fost o binecuvântare pentru ei. Și spun cuvântul acesta ca să înțeleagă toți: nu mai există divorțuri în Lucrare.
Ai divorțat de femeia ta? Ai divorțat de Dumnezeu.
Ai divorțat de soțul tău? Ai divorțat de Dumnezeu.
Ai călcat legământul despre care spune Cuvântul Sfânt: „Ce a legat Dumnezeu, omul să nu despartă”. Și, dacă din vina ta, soțule sau soție, se calcă legământul acesta, vei răspunde aspru în fața lui Dumnezeu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii noștri tineri, să vă binecuvânteze pasul acesta, așa cum s-a spus la biserică, în slujba minunată: ca pe Rebeca și pe Rahela. Și am dori să avem cât mai multe căsnicii de felul acesta, binecuvântate, din care să se nască copii care să aibă mame credincioase, care să crească fii pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze și, dacă rar ne vedem aici, noi suntem totdeauna împreună când suntem la rugăciune în fața lui Dumnezeu și alături toți unii de alții.
Aș vrea să completez, mai departe, unele lucruri de care aș vrea să țineți cont la locurile unde veți merge. După felul în care frații noștri s-au purtat peste tot, după învățăturile date de înaintașii noștri în Lucrarea Oastei, după anii grei de cercetare, autoritățile bisericești și ale statului s-au gândit să ne dea o oarecare libertate în părțile noastre; și s-au dat dispoziții ca toate bisericile să fie deschise pentru frați.
Unii preoți înțeleg, alții poate că nu vor înțelege. Frații însă să dea dovadă de ascultare. Este o problemă însă care ne face greutăți: frații noștri care au fost largi la inimă i-au primit pe toți care au venit în adunările noastre. Și, unde n-au fost frați care să-i studieze pe acei străini veniți în adunare cu gânduri rele, acolo s-au produs multe dureri și lacrimi în inimile noastre, în Lucrarea Oastei Domnului.
Am găsit frați care vin la adunare și merg la biserică, dar și „vorbesc în limbi”...
Am găsit frați care merg la biserică și fac „cina” acasă...
Am găsit frați care, după treizeci de ani, au primit „botezul”...
Poate majoritatea știți! Dar eu vă întreb: Ce vor spune autoritățile Bisericii când vor vedea că din sânul nostru se nasc astfel de elemente?
Pentru aceasta s-a luat hotărârea... Suntem toți largi la inimă, dar trebuie să fim cu multă băgare de seamă la învățăturile pe care le dau alții, că nu vin cu gând curat în adunările noastre.
Chiar acum, de curând, unii ne-au produs o durere adâncă în țara întreagă... După treizeci de ani de umblare împreună, acum ne-au făcut o durere foarte mare, încât se pune un mare semn de întrebare: Ce se va alege după aceasta?
Deci rugăm pe toți frații, după hotărârile care s-au luat de către frații de răspundere: rupeți orice legătură cu oameni din alte lucrări! Am găsit un „frate” pe meleagurile din Nordul Ardealului, martor de-al lui Iehova, care ținea adunări cu frații, că nu erau acolo frați lucrători...
Fraților dragi, nu mai faceți compromisuri de acestea cu Lucrarea, că faceți o greutate Lucrării întregi. Cei care au plecat din Lucrare, care vor primi „botezuri”, să se și ducă atunci la cei care se botează oameni mari... Cei care n-au fost mulțumiți cu învățătura pe care noi am primit-o de la înaintașii noștri, ci ar tot vrea să facă „cina” acasă, să plece din mijlocul nostru, să nu ne mai facă greutăți. Noi nu ținem cu forța pe nimeni în Lucrare, însă n-am vrea mereu rupturi.
Noi am pierdut de la începutul Lucrării, pentru dragostea noastră fierbinte mai mult de un milion de oameni. Când mergi și la alte adunări, auzi mereu pe cei care se laudă: „Și eu am fost ostaș” Și eu am fost în Oastea Domnului”... Dar i-au furat alții. Dar pentru ca să punem odată stavilă lucrului acestuia, s-a mai repetat și s-a mai spus: Nici o legătură cu oamenii aceștia să nu aveți.
Ca într-o familie sunteți satul acesta, Vălani... Sunt multe familii în sat, dar tot satul se cheamă Vălani... Însă fiecare familie se conduce după capacitatea și puterea proprie.
Noi nu suntem dușmanii nimănui. Le-am deschis porțile întotdeauna, dar și-au bătut joc de dragostea noastră, au lăsat numai lacrimi, dureri și ruine în urma lor... Și pentru aceasta ne aducem aminte de cuvântul Apostolului Pavel, care, spre sfârșitul vieții sale, i-a strâns pe episcopii din Milet și le-a spus așa: „Știu că după plecarea mea se vor vârî lupi răpitori, care nu vor cruța turma. Se vor ridica din mijlocul vostru oameni care vă vor învăța lucruri stricăcioase”...
Cuvintele acestea sunt valabile pentru toate timpurile, pentru că așa se vor ridica în Biserica Domnului, oameni care nu-L caută pe Hristos, ci caută sufletele, ca să le piardă mântuirea, chemându-i la ei, ca să se laude cu trupurile altora, așa cum arată Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu-i scoatem din adunare, dar să-și ocupe un loc, dacă vin, și să stea liniștiți acolo, fără să scoată un cuvânt... Drept la cuvânt sau la rugăciune, acești oameni nu vor avea, pentru că ne-au înșelat de prea multe ori. Au venit ca miei blânzi, s-au împrietenit cu noi, ca, pe dedesubt și pe la spate, să lucreze la împrăștierea și sfâșierea turmei, la rătăcirea fraților și fărâmițarea adunării... Noi am dat dovadă de prea multă înțelegere cu ei...
După cum și episcopul Clujului a mărturisit: „Știm că sunt oameni în Lucrarea Oastei Domnului... Știm că sunt oameni care au rămas pe pozițiile arătate de Părintele Iosif... Știm... Dar iarăși știm că sunt unii care s-au abătut și au produs multă dezbinare în Biserica Domnului...”
Aceasta e hotărârea luată. Nu-i puteți opri, să nu vină între noi; pot să vină, dar cuvânt nu vor avea, atâta vreme cât nu sunt sănătoși în credință.
Și încă un lucru, fraților! Tot așa, nu este potrivit ca voi, cei născuți în Biserica noastră, în Lucrarea Oastei Domnului, să mergeți voi la adunări străine... Ce căutați acolo?... Pentru că pe oamenii aceștia care tot caută și nu mai găsesc, noi i-am asemănat cu un cerșetor care merge din casă în casă: de-aici ia o coajă, de dincolo o prăjitură, de dincolo mai știu eu ce... Și, la un moment dat, el nu mai știe ce-i mai bun, pentru că luând din toate, dar nesăturându-se niciodată, și-a pierdut gustul cel curat și foamea cea curată. Mănâncă și dintr-una - și aceea-i bună... Mănâncă și din cealaltă , și din cealaltă...Și uită de mâncarea lui sărăcăcioasă dar sănătoasă. Căci după ce își termină umblarea aceasta bietul cerșetor tot la coșul lui, la traista lui se întoarce, ca să se sature - dar nu-i mai este foame, că și-a stricat-o...
Așa sunt oamenii!... Le dă dreptate unora, pentru că sunt lingușitori și prefăcuți când caută să-i lămurească pe frații puțin cunoscători despre botez, despre vorbirea în limbi, despre ținerea sâmbetei, despre alte și alte lucruri... despre o lucrare universală - că astăzi trebuie să se unească toate sectele cu Bisericile... În principiu, ele sunt unite, pentru că toți au pornit în rătăcirea lor din Biserica Domnului... Dar noi avem dovadă grăitoare că aici, în Biserica noastră Ortodoxă, noi ne putem naște din nou, întorcându-ne la Dumnezeu prin această Lucrare a Oastei Domnului.
Deci vă rugăm stăruitor, fraților, să vă feriți de astfel de oameni care vă tulbură, căci nu vin cu gânduri curate. Mereu vin frații cu plângeri apoi: „La noi așa s-a întâmplat”... Dar frații sunt de vină, că n-au dat ascultare sfaturilor și învățăturilor pe care le-am primit încă de mult, să rupem orice legătură cu astfel de oameni.
Nu vedeți frățiile voastre că toate cântările lor, în cărțile lor, sunt de-ale noastre? Le-au falsificat textele, care au fost așa de minunate, le-au modificat melodiile, ca fiind proprietatea lor. Și nu odată s-a întâmplat ca să vină un oarecare și să spună:
- Ce cântări frumoase avem noi !
- Dar ce cântări?...
- Ia să auzi numai... Și cântă o cântare cu textul fratelui Traian, pe melodia pusă de frați, dar așa de modificată...
- Dar bine, frate, dar asta-i cântare de la Oastea Domnului...
- Nu-i adevărat, că e de-a noastră. Am auzit-o de la...
Și iată-i cum se fac proprietari pe ce nu-i a lor. Deci meditațiile noastre le iau, cântările le iau - și pe urmă iau și sufletele, pentru că „la ei este adevărul”!...
Fraților, e dureros că în vremile acestea, când Biserica trebuia să fie una, se mai întâmplă și astfel de lucruri, din pricină că frații nu studiază bine și nu dau ascultare fraților care au mai fost mușcați în atâtea rânduri de acești lupi răpitori...
Cred că acuma aici sunt frați din toate părțile țării: și din Maramureș, și din Moldova, și din Galați, și din Ardeal, și din Banat. Vă rugăm din toată inima, din partea fraților care au pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu și Lucrarea lui Dumnezeu, ca sfaturile acestea să fie imediat aplicate, ca să putem păstra unitatea: nici sectarii printre noi, nici noi printre sectari. Dacă nu vom face așa, să știți că iarăși ni se vor închide ușile bisericilor și va trebui să plângem la ușile încuiate. Fraților, nu autoritățile sunt de vină când nu ne înțeleg, ci noi, pentru că ne-am amestecat și ne-am abătut de la calea cea de mijloc, ne-am dat ori spre dreapta, ori spre stânga...
Deci vă rugăm, puneți-vă pe inimă lucrul acesta și încadrați-vă în linia Lucrării Oastei Domnului și a Bisericii noastre Ortodoxe.
Unii dintre ei sunt foarte ambițioși... Chiar duminica trecută am petrecut un caz trist la Sibiu, unde unii frați s-au rupt de noi și totuși nu vor să plece de la adunare, din adunare:
- Eu în Oaste m-am născut, eu în Oaste vreau să rămân...
- Dar bine, frate, în Oaste ai învățat tu lucrurile acestea?... După treizeci de ani să faci botezul? Ce mai poți să spui fraților tăi din Oaste? După treizeci de ani să mai faci cina la tine acasă? Și totuși să spui că faci parte din Oaste?... Din care Oaste oare? Că la Oaste nu e așa!
Iată niște oameni care niciodată n-au făcut parte din Oastea Domnului, din această Lucrare scumpă. Căci dacă ar fi făcut parte, ar fi rămas statornici la învățăturile primite, statornicie de care frații dau dovadă prin ascultarea lor până la moarte de tot Cuvântul lui Dumnezeu în adunările Oastei Domnului. Cea mai frumoasă floare din grădina lui Dumnezeu e statornicia! Câți însă o au? Câți însă o pot arăta?
Îmi pare rău că a trebuit să vă spun lucrurile acestea, dar sunt necesare, fraților, căci prea multe lacrimi, prea multe dureri, prea multă dezbinare, prea multă ceartă între frați vine tocmai din pricina unor oameni care nu știu ce vor; și atunci îi mai rătăcesc și pe alții... Sau poate că știu bine: gândul lupului e între ei.
Fraților dragi, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările trimise nouă prin nunta aceasta. De aceea Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru această întâlnire și vă îmbrățișăm pe toți, fraților, cu dragostea lui Hristos, ca să putem duce ceva fiecare dintre noi la casele noastre, în adunările noastre.
Slăvit să fie Domnul!