Bucuria păcatului
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Bucuria nelegiuită a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat, va fi multă vreme un adăpost sub care dezbinatul va putea trăi acum pe față, ceea ce mai înainte trebuia să țină în ascuns.
Căci toți amăgitorii lui, având și ei fiecare de ascuns câte ceva, pe care el trebuie să-l acopere, vor acoperi și ei la rândul lor ceea ce văd la noul lor frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta.
Un păcat va acoperi pe altul.
Și o nelegiuire va justifica pe alta.
2 - Cine s-a întinat odată, cu mult mai lesne îi va fi s-o facă a doua oară.
Cine s-a rupt odată din locul unde s-a născut, puțin îi mai pasă unde se mai oprește apoi. Și cât stă.
Pentru că nici un hristos mincinos și nici o credință falsă, nu poate da pacea și siguranța sufletului.
De aceea cei răi n-au pace.
3 - Numai Domnul îl ține pe cineva statornic. Dar îndată ce omul s-a alipit de păcat, călcându-și statornicia, el nu mai are stabilitate,
căci el s-a rupt de Dumnezeu care Singurul îl ține să nu cadă.
4 - Păcatul va duce mereu sufletul ademenit pe unde se va simți el mai la adăpost. Spre a fi mai ascuns și mai liber să facă tot ce vrea, neîmpiedicat.
Iar inima cea împietrită, îl va apăra cel mai sigur, ori în care peșteră s-ar îngropa.
Vai de sufletul nefericit, ajuns în această stare!
5 - Inima împietrită este cel mai mare și cea mai vrăjmașă piedică în calea oricărei învieri
6 - Dacă nu poți să mergi la fratele tău, sau la vecinul tău,
dacă nu-l poți iubi și ierta,
dacă nu poți face nici un bine cuiva, -
- atunci vinovată este numai inima ta, care s-a împietrit față de acela căruia ești dator toate acestea!
Despietrește-te!
7 - Poate că față de toți ceilalți, inima ta este moale, caldă, simțitoare,
dar în partea dinspre acela căruia nu-i mai poți face bine inima ta ți s-a împietrit.
Atunci dă piatra la o parte! Aceasta este porunca Domnului, ca în fața mormântului în care putrezise Lazăr din Betania.
8 - Dacă nu poți asculta Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, cu o inimă primitoare, smerită și înfrânată,
dacă nu poți simți o dragoste fierbinte de Hristos
și dacă nu poți urma cu o temere sfântă, toate îndemnurile Duhului Sfânt, atunci aceasta este din pricina împietririi inimii tale...
Atunci cutremură-te și începi să plângi. Până ți se va da piatra inimii la o parte.
9 - Ia seama: cât se mai zice „astăzi”, despietrește-ți inima. Și primește-L pe Domnul Isus Hristos acum.
Și primește cu ascultare sfatul și chemarea fraților.
Deschide-ți inima ta astăzi, până când nu este prea târziu
și până când nu te va îngropa neascultarea și păcatul în vreo peșteră, în care apoi să pieri pe vecii vecilor (Evrei 3, 13).
10 - O, ce viitor grozav așteaptă pe o inimă împietrită.
Căci adesea cu o inimă de piatră omul trufaș nu mai vine niciodată la Hristos,
fiindcă nu mai vrea să se pocăiască.
11 - Niciodată când am ascultat de frați, n-am ajuns rău și n-am regretat nici unii,
dar când n-am ascultat, totdeauna am cules numai dureri și nenorociri,
căci neascultarea totdeauna duce la rău.
Și pe cei mici și pe cei mari.
Mai ales pe cei mari, fiindcă aceștia își închipuie că ei nu mai au datoria să asculte. Așa ceva nu se mai potrivește cu ei.
Nu-i pierzarea mai sigură pentru nimeni, ca pentru aceștia.
Și nici întoarcerea mai grea ca a lor.
12 - Să luăm bine seama la orice bune îndrumări, până când vremea salvării n-a trecut.
Căci și mântuirea își are o vreme a ei. Dacă trece vremea aceasta fără folos, totul este zadarnic.
13 - Pe cât de statornic rămâne Domnul în felul Lui, în gândurile Lui și în Căile Sale Sfinte, față de ale oamenilor,
- tot pe atât de neschimbați rămân și bieții oameni, în gândurile și căile lor cele înșelătoare și potrivnice de ale lui Dumnezeu.
14 - Domnul Dumnezeu cere omului să creadă, ca o condiție neapărată mai dinainte, pentru ca omul apoi să ajungă să vadă.
El vrea ca omul să creadă mai dinainte în ceea ce îi va spune Cuvântul Lui.
Dar omul cere și el Domnului tot ca o condiție, ca mai întâi să vadă, apoi să ajungă să creadă.
15 - Dacă am putea crede mai întâi noi pe Domnul, deplin și întotdeauna, - cu cât mai binecuvântate roade spre mântuire ar avea viața noastră.
Și cu cât mai liniștit ar fi tot drumul nostru spre cer.
Nu Domnul să asculte mai întâi de noi, ci noi mai întâi să ascultăm de El.
16 - Acum cunoaștem toți nespus mai mult decât atunci când am pornit pe calea Domnului.
Dar mulți credem nespus mai puțin.
Am văzut atât de multe minuni și semne, dar unde este credința mai puternică din cei mai mulți dintre noi?
17 - O, cât de minunat este să vezi avântul tot mai puternic, mersul tot mai frumos și roadele tot mai curate ale unei credințe care nu pune nici o condiție lui Dumnezeu, sau semenilor săi,
ci face totul cu dragă inimă, fără să aștepte nimic. Nici mai întâi de a crede - și nici mai în urmă, - după ce a crezut.
18 - Ce frumoasă este credința care crede, numai de dragul credinței,
și iubește, numai de dragul iubirii
și face binele, numai pentru bucuria binefacerii...
Nu este o mai mare binecuvântare de la Dumnezeu decât aceasta.
O, de am dori-o și de am dobândi-o cu toții.
19 - Fiul Tatălui S-a purtat în toate, spre a-I fi cu adevărat un Fiu ascultător și plăcut Tatălui Ceresc (Ioan 12, 49).
N-a fost Cuvânt al Tatălui pe care Fiul să nu-L fi ascultat...
De aceea n-a fost nici rugăciune a Fiului pe care Tatăl să n-o asculte.
Așa Se poartă întotdeauna Tatăl Ceresc, cu orișicine dorește să-I fie un fiu al Său ascultător și plăcut.
20 - Ce dulce și cerească este părtășia ascultării dintre sufletul credincios și Tatăl Ceresc.
Nu este o mai Dumnezeiască fericire pe pământ, ca această părtășie în care sufletul ascultă de Dumnezeu,
iar Dumnezeu ascultă de el.
O Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm dă-ne tuturor o astfel de stare.
Amin.