Bucuria păcatului
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Bucuria nelegiuită a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat, va fi multă vreme un adăpost sub care dezbinatul va putea trăi acum pe faţă, ceea ce mai înainte trebuia să ţină în ascuns.
Căci toţi amăgitorii lui, având şi ei fiecare de ascuns câte ceva, pe care el trebuie să-l acopere, vor acoperi şi ei la rândul lor ceea ce văd la noul lor frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta.
Un păcat va acoperi pe altul.
Şi o nelegiuire va justifica pe alta.
2 - Cine s-a întinat odată, cu mult mai lesne îi va fi s-o facă a doua oară.
Cine s-a rupt odată din locul unde s-a născut, puţin îi mai pasă unde se mai opreşte apoi. Şi cât stă.
Pentru că nici un hristos mincinos şi nici o credinţă falsă, nu poate da pacea şi siguranţa sufletului.
De aceea cei răi n-au pace.
3 - Numai Domnul îl ţine pe cineva statornic. Dar îndată ce omul s-a alipit de păcat, călcându-şi statornicia, el nu mai are stabilitate,
căci el s-a rupt de Dumnezeu care Singurul îl ţine să nu cadă.
4 - Păcatul va duce mereu sufletul ademenit pe unde se va simţi el mai la adăpost. Spre a fi mai ascuns şi mai liber să facă tot ce vrea, neîmpiedicat.
Iar inima cea împietrită, îl va apăra cel mai sigur, ori în care peşteră s-ar îngropa.
Vai de sufletul nefericit, ajuns în această stare!
5 - Inima împietrită este cel mai mare şi cea mai vrăjmaşă piedică în calea oricărei învieri
6 - Dacă nu poţi să mergi la fratele tău, sau la vecinul tău,
dacă nu-l poţi iubi şi ierta,
dacă nu poţi face nici un bine cuiva, -
- atunci vinovată este numai inima ta, care s-a împietrit faţă de acela căruia eşti dator toate acestea!
Despietreşte-te!
7 - Poate că faţă de toţi ceilalţi, inima ta este moale, caldă, simţitoare,
dar în partea dinspre acela căruia nu-i mai poţi face bine inima ta ţi s-a împietrit.
Atunci dă piatra la o parte! Aceasta este porunca Domnului, ca în faţa mormântului în care putrezise Lazăr din Betania.
8 - Dacă nu poţi asculta Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, cu o inimă primitoare, smerită şi înfrânată,
dacă nu poţi simţi o dragoste fierbinte de Hristos
şi dacă nu poţi urma cu o temere sfântă, toate îndemnurile Duhului Sfânt, atunci aceasta este din pricina împietririi inimii tale...
Atunci cutremură-te şi începi să plângi. Până ţi se va da piatra inimii la o parte.
9 - Ia seama: cât se mai zice „astăzi”, despietreşte-ţi inima. Şi primeşte-L pe Domnul Isus Hristos acum.
Şi primeşte cu ascultare sfatul şi chemarea fraţilor.
Deschide-ţi inima ta astăzi, până când nu este prea târziu
şi până când nu te va îngropa neascultarea şi păcatul în vreo peşteră, în care apoi să pieri pe vecii vecilor (Evrei 3, 13).
10 - O, ce viitor grozav aşteaptă pe o inimă împietrită.
Căci adesea cu o inimă de piatră omul trufaş nu mai vine niciodată la Hristos,
fiindcă nu mai vrea să se pocăiască.
11 - Niciodată când am ascultat de fraţi, n-am ajuns rău şi n-am regretat nici unii,
dar când n-am ascultat, totdeauna am cules numai dureri şi nenorociri,
căci neascultarea totdeauna duce la rău.
Şi pe cei mici şi pe cei mari.
Mai ales pe cei mari, fiindcă aceştia îşi închipuie că ei nu mai au datoria să asculte. Aşa ceva nu se mai potriveşte cu ei.
Nu-i pierzarea mai sigură pentru nimeni, ca pentru aceştia.
Şi nici întoarcerea mai grea ca a lor.
12 - Să luăm bine seama la orice bune îndrumări, până când vremea salvării n-a trecut.
Căci şi mântuirea îşi are o vreme a ei. Dacă trece vremea aceasta fără folos, totul este zadarnic.
13 - Pe cât de statornic rămâne Domnul în felul Lui, în gândurile Lui şi în Căile Sale Sfinte, faţă de ale oamenilor,
- tot pe atât de neschimbaţi rămân şi bieţii oameni, în gândurile şi căile lor cele înşelătoare şi potrivnice de ale lui Dumnezeu.
14 - Domnul Dumnezeu cere omului să creadă, ca o condiţie neapărată mai dinainte, pentru ca omul apoi să ajungă să vadă.
El vrea ca omul să creadă mai dinainte în ceea ce îi va spune Cuvântul Lui.
Dar omul cere şi el Domnului tot ca o condiţie, ca mai întâi să vadă, apoi să ajungă să creadă.
15 - Dacă am putea crede mai întâi noi pe Domnul, deplin şi întotdeauna, - cu cât mai binecuvântate roade spre mântuire ar avea viaţa noastră.
Şi cu cât mai liniştit ar fi tot drumul nostru spre cer.
Nu Domnul să asculte mai întâi de noi, ci noi mai întâi să ascultăm de El.
16 - Acum cunoaştem toţi nespus mai mult decât atunci când am pornit pe calea Domnului.
Dar mulţi credem nespus mai puţin.
Am văzut atât de multe minuni şi semne, dar unde este credinţa mai puternică din cei mai mulţi dintre noi?
17 - O, cât de minunat este să vezi avântul tot mai puternic, mersul tot mai frumos şi roadele tot mai curate ale unei credinţe care nu pune nici o condiţie lui Dumnezeu, sau semenilor săi,
ci face totul cu dragă inimă, fără să aştepte nimic. Nici mai întâi de a crede - şi nici mai în urmă, - după ce a crezut.
18 - Ce frumoasă este credinţa care crede, numai de dragul credinţei,
şi iubeşte, numai de dragul iubirii
şi face binele, numai pentru bucuria binefacerii...
Nu este o mai mare binecuvântare de la Dumnezeu decât aceasta.
O, de am dori-o şi de am dobândi-o cu toţii.
19 - Fiul Tatălui S-a purtat în toate, spre a-I fi cu adevărat un Fiu ascultător şi plăcut Tatălui Ceresc (Ioan 12, 49).
N-a fost Cuvânt al Tatălui pe care Fiul să nu-L fi ascultat...
De aceea n-a fost nici rugăciune a Fiului pe care Tatăl să n-o asculte.
Aşa Se poartă întotdeauna Tatăl Ceresc, cu orişicine doreşte să-I fie un fiu al Său ascultător şi plăcut.
20 - Ce dulce şi cerească este părtăşia ascultării dintre sufletul credincios şi Tatăl Ceresc.
Nu este o mai Dumnezeiască fericire pe pământ, ca această părtăşie în care sufletul ascultă de Dumnezeu,
iar Dumnezeu ascultă de el.
O Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm dă-ne tuturor o astfel de stare.
Amin.