Crucea Mântuitoare
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - O suflete al meu, iată, priveşte la Crucea Mântuitoare a Domnului tău Isus Hristos, de pe Golgota pătimirii Lui,
priveşte la Sângele Lui Scump,
priveşte la lacrimile Lui pentru tine şi mântuirea ta.
Apoi priveşte la tot ce ţi-a făcut dragostea Lui neîncetat, până astăzi...
... şi apoi vezi, şi spune, şi simte, dacă vei putea bănui măcar vreodată cât de mult te-a putut şi te poate El iubi pe tine?
2 - Apoi adu-ţi aminte de toată răbdarea care a avut-o Domnul faţă de tine, de toată mila şi bunătatea şi grija Lui, pe care ţi le-a arătat...
... şi după toate acestea ruşinează-te cât de puţin L-ai iubit tu pe El
şi cât de netrebnic te-ai arătat tu faţă de El prin multe din purtările tale de până astăzi.
O, suflete al meu, fii cel puţin de acum înainte mai vrednic de marea Lui iubire.
3 - Încrederea noastră în Puterea lui Dumnezeu şi în minunile acestei puteri, trebuie să fie fără margini. Fiindcă El poate totul!
Lui Dumnezeu toate lucrurile fiindu-I cu putinţă, trebuie să fim deplin încredinţaţi că tot ce-I cerem noi, El poate să facă
şi că nimic nu este pentru El cu neputinţă.
4 - Desigur că Dumnezeu este totul... Dar El fără credinţa noastră nu poate să facă nimic.
Dar credinţa noastră trebuie să fie în fiecare caz neapărat tot atât de mare, cât de mare este minunea pe care I-o cerem Domnului să o facă.
Dacă e mai mică, ce să mai aşteptăm să primim?
5 - Desigur că Domnul are puterea să împiedice ca să nu se întâmple atâtea nenorociri, de care ochii noştri se îngrozesc şi inima noastră se cutremură!
Dar toate acestea se întâmplă pentru că acolo unde acestea au loc, Dumnezeu nu este chemat deloc.
Sau nu este chemat la timp.
Căci numai Dumnezeu poate lucra acolo unde este nevoie să fie împiedicat un rău.
Sau să fie alungat după ce s-a aşezat acolo.
6 - Dacă Hristos ar fi chemat undeva la timp, nici un rău nu s-ar fi întâmplat niciunde şi nimănui.
Sau dacă, - şi fără să fie chemat Dumnezeu s-a dus acolo prin vreun cuvânt, sau prin vreun trimis al Lui, şi a fost ascultat,
- orice rău a fost înlăturat la timp.
Sau va putea fi!
7 - Acolo unde un gând rău îndeamnă sufletele la rupere,
sau o boală rea duce la dezbinări şi tulburare,
dacă Hristos este chemat şi primit şi ascultat cu credinţă puternică şi cu rugăciune stăruitoare,
- nenorocirea nu se produce. Sau nu s-ar fi produs!
8 - Dar dacă n-ar fi fost chemat şi întrebat Domnul...
Sau dacă n-a fost ascultat, cu toate că trimişii Domnului stăruiau cu lacrimi pentru împiedicarea răului,
- atunci cine va mai putea să-i oprească pe cei care merg orbeşte la pieire?
Şi pe cei ce nu vor să primească nici o ascultare de Dumnezeu.
9 - Păcatul este cauza oricărei morţi, de orice fel.
Păcatele ascunse, sunt cauza oricărei dezbinări frăţeşti
- Dezbinarea se datoreşte în primul rând păcatului, prin care inima lor s-a stricat de la curăţia dragostei lui Hristos (2 Cor. 11, 3),
apoi se strică şi de la dragostea fraţilor.
10 - Cine trăieşte în păcate ascunse ani de zile, deşi îşi zice frate şi se laudă cu cunoştinţa lui,
acela nici nu poate ajunge decât rău.
Şi cum să nu fie lăsat de Dumnezeu, un astfel de om, pradă blestematelor duhuri, care îi nimicesc sufletul prin lucrările rătăcirii de la credinţa cea dreaptă, -
când păcatul contra curăţiei iubirii, este cel mai mare păcat?
O, cât ar trebui să ne doară şi să ne îngrozească, chiar şi numai gândul că am putea cădea în el.
11 - Dacă nici Cuvântul Sfânt, cunoscut de ani de zile de către cei căzuţi
şi dacă nici lacrimile fraţilor cunoscuţi
şi dacă nici dragostea, nici aducerile aminte, nici nimic nu-i mai mişcă
- oare mai pot aceştia sfârşi bine?
12 - Când temerea de Dumnezeu nu-l poate pe om împiedica de la păcat, atunci nici Puterea lui Dumnezeu nu vrea să-l mai împiedice de la pierzare.
O, ce cutremurătoare sinucidere este aceasta!
13 - O, acesta este locul grozav unde ajung, toţi cei bolnavi de vreun păcat: la moarte.
Şi iată starea pe care o dobândesc acei pe care nici porunca Domnului, nici mijloacele frăţeşti, nu i-au putut opri de la ruptură,
pentru că de nici unele ei n-au voit să ţină seamă!
14 - O peşteră de moarte duhovnicească este locul unde ajung cei care şi-au părăsit adunarea frăţească,
cei care şi-au lepădat învăţătura şi credinţa,
cei care şi-au călcat legământul unic şi veşnic,
cei care n-au rămas până la sfârşit în ceea ce au primit şi auzit de la început (Colos. 2, 6-7; 1 Ioan 2, 24).
15 - O piatră devine inima celor dezbinaţi de familia frăţească şi nimic nu mai pătrunde până la starea în care putrezesc ei încet-încet,
până ce ajung la totala descompunere sufletească,
în aceştia nimeni niciodată nu va mai putea recunoaşte nici un semn de viaţă, nici ceva măcar, din tot ce fusese cândva aşa de curat şi viu şi frumos, în fiinţa şi în umblarea lor.
16 - Nicăieri nu poate fi mai bine ascuns păcatul decât sub o formă de evlavie,
sau sub o răstălmăcire biblică.
Nicăieri nu se simte Satana mai sigur, decât la adăpostul unei „credinţe” călduţe.
Sau false.
17 - În balta stării căldicele, în care mişună tot felul de scârnăvii sufleteşti, bine ascunse sub răstălmăcirea interesului,
acolo duhul mincinos se simte mai bine, fiindcă sufletul are o falsă mulţumire de sine fiindcă sub nepăsarea neascultării
şi sub îngâmfarea îndărătniciei
- păcatul este mereu sigur şi spornic.
18 - Sub lespedea unei neascultări, în care inima omului rămâne nesimţitoare la orice îndemn, - acolo viaţa acelui om este pedepsită cu împietrirea.
Acolo putrezirea poate lucra neîmpiedicată, spre nimicirea definitivă.
Cel căzut în starea aceasta, va ajunge din rău în şi mai rău. Din mort în şi mai mort.
19 - Câtă vreme omul neascultător era în mijlocul fraţilor, care foloseau faţă de el când vinul mustrării, când untdelemnul îndemnurilor bune, spre vindecarea ranelor lui (Luca 10, 34),
- atâta vreme microbul păcatului nu putea lucra deplin în fiinţa lui duhovnicească.
Nu putea bietul om să aibă „tihna” păcatului slobod, ca după ce s-a despărţit de fraţi.
Însă vai de „tihna” aceasta!
20 - Îndată ce omul neascultător o rupe cu fraţii, şi se duce între cei care aveau şi mai dinainte „slobozenia” stricăciunii în ei, el se „linişteşte”...
- Sub numele şi sub plapuma acelei stări, el poate de-acum să facă ce-i place.
Însă vai pe vecii vecilor, de oricine se bucură de starea asta. Bunule Doamne, ai încă o rază de milă faţă de aceştia, fiindcă nu este o nenorocire mai mare decât a acelora care au ajuns în starea aceasta.
Amin.