Crucea Mântuitoare
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - O suflete al meu, iată, privește la Crucea Mântuitoare a Domnului tău Isus Hristos, de pe Golgota pătimirii Lui,
privește la Sângele Lui Scump,
privește la lacrimile Lui pentru tine și mântuirea ta.
Apoi privește la tot ce ți-a făcut dragostea Lui neîncetat, până astăzi...
... și apoi vezi, și spune, și simte, dacă vei putea bănui măcar vreodată cât de mult te-a putut și te poate El iubi pe tine?
2 - Apoi adu-ți aminte de toată răbdarea care a avut-o Domnul față de tine, de toată mila și bunătatea și grija Lui, pe care ți le-a arătat...
... și după toate acestea rușinează-te cât de puțin L-ai iubit tu pe El
și cât de netrebnic te-ai arătat tu față de El prin multe din purtările tale de până astăzi.
O, suflete al meu, fii cel puțin de acum înainte mai vrednic de marea Lui iubire.
3 - Încrederea noastră în Puterea lui Dumnezeu și în minunile acestei puteri, trebuie să fie fără margini. Fiindcă El poate totul!
Lui Dumnezeu toate lucrurile fiindu-I cu putință, trebuie să fim deplin încredințați că tot ce-I cerem noi, El poate să facă
și că nimic nu este pentru El cu neputință.
4 - Desigur că Dumnezeu este totul... Dar El fără credința noastră nu poate să facă nimic.
Dar credința noastră trebuie să fie în fiecare caz neapărat tot atât de mare, cât de mare este minunea pe care I-o cerem Domnului să o facă.
Dacă e mai mică, ce să mai așteptăm să primim?
5 - Desigur că Domnul are puterea să împiedice ca să nu se întâmple atâtea nenorociri, de care ochii noștri se îngrozesc și inima noastră se cutremură!
Dar toate acestea se întâmplă pentru că acolo unde acestea au loc, Dumnezeu nu este chemat deloc.
Sau nu este chemat la timp.
Căci numai Dumnezeu poate lucra acolo unde este nevoie să fie împiedicat un rău.
Sau să fie alungat după ce s-a așezat acolo.
6 - Dacă Hristos ar fi chemat undeva la timp, nici un rău nu s-ar fi întâmplat niciunde și nimănui.
Sau dacă, - și fără să fie chemat Dumnezeu s-a dus acolo prin vreun cuvânt, sau prin vreun trimis al Lui, și a fost ascultat,
- orice rău a fost înlăturat la timp.
Sau va putea fi!
7 - Acolo unde un gând rău îndeamnă sufletele la rupere,
sau o boală rea duce la dezbinări și tulburare,
dacă Hristos este chemat și primit și ascultat cu credință puternică și cu rugăciune stăruitoare,
- nenorocirea nu se produce. Sau nu s-ar fi produs!
8 - Dar dacă n-ar fi fost chemat și întrebat Domnul...
Sau dacă n-a fost ascultat, cu toate că trimișii Domnului stăruiau cu lacrimi pentru împiedicarea răului,
- atunci cine va mai putea să-i oprească pe cei care merg orbește la pieire?
Și pe cei ce nu vor să primească nici o ascultare de Dumnezeu.
9 - Păcatul este cauza oricărei morți, de orice fel.
Păcatele ascunse, sunt cauza oricărei dezbinări frățești
- Dezbinarea se datorește în primul rând păcatului, prin care inima lor s-a stricat de la curăția dragostei lui Hristos (2 Cor. 11, 3),
apoi se strică și de la dragostea fraților.
10 - Cine trăiește în păcate ascunse ani de zile, deși își zice frate și se laudă cu cunoștința lui,
acela nici nu poate ajunge decât rău.
Și cum să nu fie lăsat de Dumnezeu, un astfel de om, pradă blestematelor duhuri, care îi nimicesc sufletul prin lucrările rătăcirii de la credința cea dreaptă, -
când păcatul contra curăției iubirii, este cel mai mare păcat?
O, cât ar trebui să ne doară și să ne îngrozească, chiar și numai gândul că am putea cădea în el.
11 - Dacă nici Cuvântul Sfânt, cunoscut de ani de zile de către cei căzuți
și dacă nici lacrimile fraților cunoscuți
și dacă nici dragostea, nici aducerile aminte, nici nimic nu-i mai mișcă
- oare mai pot aceștia sfârși bine?
12 - Când temerea de Dumnezeu nu-l poate pe om împiedica de la păcat, atunci nici Puterea lui Dumnezeu nu vrea să-l mai împiedice de la pierzare.
O, ce cutremurătoare sinucidere este aceasta!
13 - O, acesta este locul grozav unde ajung, toți cei bolnavi de vreun păcat: la moarte.
Și iată starea pe care o dobândesc acei pe care nici porunca Domnului, nici mijloacele frățești, nu i-au putut opri de la ruptură,
pentru că de nici unele ei n-au voit să țină seamă!
14 - O peșteră de moarte duhovnicească este locul unde ajung cei care și-au părăsit adunarea frățească,
cei care și-au lepădat învățătura și credința,
cei care și-au călcat legământul unic și veșnic,
cei care n-au rămas până la sfârșit în ceea ce au primit și auzit de la început (Colos. 2, 6-7; 1 Ioan 2, 24).
15 - O piatră devine inima celor dezbinați de familia frățească și nimic nu mai pătrunde până la starea în care putrezesc ei încet-încet,
până ce ajung la totala descompunere sufletească,
în aceștia nimeni niciodată nu va mai putea recunoaște nici un semn de viață, nici ceva măcar, din tot ce fusese cândva așa de curat și viu și frumos, în ființa și în umblarea lor.
16 - Nicăieri nu poate fi mai bine ascuns păcatul decât sub o formă de evlavie,
sau sub o răstălmăcire biblică.
Nicăieri nu se simte Satana mai sigur, decât la adăpostul unei „credințe” călduțe.
Sau false.
17 - În balta stării căldicele, în care mișună tot felul de scârnăvii sufletești, bine ascunse sub răstălmăcirea interesului,
acolo duhul mincinos se simte mai bine, fiindcă sufletul are o falsă mulțumire de sine fiindcă sub nepăsarea neascultării
și sub îngâmfarea îndărătniciei
- păcatul este mereu sigur și spornic.
18 - Sub lespedea unei neascultări, în care inima omului rămâne nesimțitoare la orice îndemn, - acolo viața acelui om este pedepsită cu împietrirea.
Acolo putrezirea poate lucra neîmpiedicată, spre nimicirea definitivă.
Cel căzut în starea aceasta, va ajunge din rău în și mai rău. Din mort în și mai mort.
19 - Câtă vreme omul neascultător era în mijlocul fraților, care foloseau față de el când vinul mustrării, când untdelemnul îndemnurilor bune, spre vindecarea ranelor lui (Luca 10, 34),
- atâta vreme microbul păcatului nu putea lucra deplin în ființa lui duhovnicească.
Nu putea bietul om să aibă „tihna” păcatului slobod, ca după ce s-a despărțit de frați.
Însă vai de „tihna” aceasta!
20 - Îndată ce omul neascultător o rupe cu frații, și se duce între cei care aveau și mai dinainte „slobozenia” stricăciunii în ei, el se „liniștește”...
- Sub numele și sub plapuma acelei stări, el poate de-acum să facă ce-i place.
Însă vai pe vecii vecilor, de oricine se bucură de starea asta. Bunule Doamne, ai încă o rază de milă față de aceștia, fiindcă nu este o nenorocire mai mare decât a acelora care au ajuns în starea aceasta.
Amin.