Ca o oaie mută și fără de glas

„Chinuit a fost, dar S-a supus și nu Și-a deschis gura Sa, ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa” (Is 53, 7).

În capitolul 53, versetul 7 de la Isaia, Mântuitorul, în suferințele și pătimirea Sa, este asemănat cu o oaie ce stă mută înaintea celui ce o tunde și nu-și deschide gura sa.

Asemănarea Mântuitorului cu oaia este plină de învățătură pentru noi.

Întâi și întâi, această asemănare ne îndeamnă stăruitor să ne gândim la răbdarea Mântuitorului. Răbdarea Prea Scumpului nostru Mântuitor este arătată în chipul oii care stă mută înaintea tunzătorului ei.

Domnul a fost adus în fața „tunzătorilor” și a stat liniștit ca o oaie. N-a grăit nimic. Cât de răbdător a fost Domnul în fața lui Pilat, în fața lui Irod, în fața lui Caiafa, în fața crucii și pe cruce! Nici o evanghelie nu ne spune că ar fi scos vreun strigăt de nerăbdare când suferea cumplit din pricina răutății omenești.

Pilat îi zise: „Nu răspunzi nimic? Uite ce grăiesc osânditorii Tăi...”.

Dar Domnul nu răspunde... El rabdă și tace până la sfârșit.

În fața acuzatorilor și dușmanilor, Domnul a stat „ca o oaie mută și fără de glas”. El n-a învinuit pe nici unul dintre ei de cruzime și nedreptate. Ei Îl hulesc - El tace. Ei ridică martori mincinoși - El nu răspunde.

Măcar când L-au scuipat, trebuia să vorbească (după judecata noastră). Dar El a tăcut.

Însă nu. El tace, ca și când n-ar auzi înjurăturile lor. El nu Se plânge în fața Tatălui Său.

El n-avea decât să-Și ridice ochii spre cer și legiuni de îngeri ar fi alungat pe cruzii soldați plătiți cu bani; o rază din aripa unui serafim - și Irod ar fi fost mâncat de viermi și Pilat, judecătorul cel nedrept, predat morții.

Dealul crucii putea să devină o gură de vulcan, spre a înghiți întreagă mulțimea care stătea în jurul Lui, batjocorindu-L și luându-L în râs.

Însă nu. Aici n-a fost arătarea puterii Lui, ci arătarea răbdării Lui.