El a suferit... fiindcă ne-a iubit

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (In 1, 29).

„Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi” (Efes 5, 2).

Față de batjocoritorii lui, Domnul a fost plin de răbdare și iubire. Tot așa, și față de noi, Mântuitorul este nespus de bun și răbdător. Și noi suntem în rândul batjocoritorilor Lui. El ar putea să ne răspundă și nouă cu vorbe și judecăți aspre.

Dar El rabdă. El pune în fața noastră dragostea și răbdarea Lui.

Trebuie să ne dăm seama că, de pe crucea Golgotei, Domnul a văzut și timpurile viitoare.

I-a văzut pe toți oamenii din toate timpurile. El a văzut și nepăsarea noastră, nesimțirea noastră și josnica necredință și ne-ar fi putut lăsa ca moștenire cuvinte cam ca acestea: „Eu sufăr pentru aceia care sunt cu totul nevrednici de dragostea pe care am avut-o față de ei. Dragostea lor va fi numai un răspuns slab la dragostea Mea față de ei. Chiar dacă Eu acum Mi-aș da întreagă inima Mea pentru ei, totuși dragostea lor față de Mine este numai căldicică. Ei s-au scârbit de Mine și pe Mine Mă doare că Mi-am dat sângele inimii Mele pentru un neam așa de ticălos, cum este poporul Meu”.

Însă Domnul nu ne-a lăsat acest testament. Nu. Precum i-a iubit atunci pe ai Săi, care erau în lume, așa îi iubește pe toți până la sfârșitul veacului. El n-a murmurat, pentru că a suferit de dragul oamenilor. Nici un cuvânt jignitor față de dușmanii de atunci și nici față de noi, cei de astăzi, nici un cuvânt față de Tatăl Său și nici cea mai mică nemulțumire față de pedeapsa aspră pe care a suferit-o de bunăvoie pentru noi.

Voi și eu am murmurat când a trebuit să trecem vreo suferință cu mult mai ușoară decât a Lui și ne-am crezut prea aspru tratați.