Călăuzirea Duhului Sfânt
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - O, frate lucrător al Domnului, păstor al bisericii, trimis al lui Hristos, - ce bine este atunci şi de tine şi de toţi cei ce te ascultă, când tu umbli călăuzit de Duhul Sfânt,
când vorbeşti ce-ţi dă Duhul Sfânt,
când mergi unde te trimite El şi lucrezi potrivit cu voia Lui.
Ce binecuvântare se revarsă acolo, ce căldură cuprinde sufletele şi ce roade minunate rămân în urma ta.
Dumnezeu să te binecuvânteze pentru a fi mereu în Duhul şi într-o astfel de stare cerească!
2 - Tot ce dai atunci cu mâna ta, ce scoţi din inima ta, ce cânţi cu graiul tău sau cu harfa ta, va fi inspirat, vibrant, viu, dulce şi fericit, căci aşa sunt cele pe care le dă Duhul Sfânt.
Şi mulţimea va vedea aceasta şi-L va primi pe Hristos cu putere, cu grabă, cu bucurie, cu adevărat.
3 - Nu te ridica la vorbire dacă nu ai un puternic îndemn din partea Duhului Sfânt şi o aprinsă lumină de la El.
Căci atunci predicuţa ta va fi searbădă, cântarea ta uscată şi roada lor moartă.
Ci umple-te mai întâi de Duhul Sfânt prin rugăciune, prin meditaţie, prin smerenie, - şi numai apoi spune, şi atunci cântă.
O, ce minunate lucruri îţi va da Domnul ţie atunci - şi prin tine altora.
Şi ce bine ar fi dacă în adunarea Domnului ar fi numai astfel de stări în Duhul
şi a celor ce dau şi a celor ce primesc.
4 - Ce minunată este întotdeauna împreună lucrarea dintre Dumnezeu şi trimişii Lui.
Dintre Hristos şi ucenicii Săi!
Dintre Duhul Sfânt şi uneltele Sale!
Din această împreună lucrare ies totdeauna roade minunate şi oameni minunaţi.
Izvorul unei lucrări a Duhului Sfânt este totdeauna limpede, viu şi puternic.
Şi orice lucrare a Duhului Sfânt, atâta vreme este limpede, puternică şi vie, câtă vreme ea se păstrează şi rămâne în curăţie.
5 - O lucrare a Duhului Sfânt este aceea care iese dintr-un vuiet de Sus şi nu dintr-o publicitate de jos.
Care iese aprinsă de focul Duhului Sfânt şi nu de focul ambiţiilor, al laudelor şi al certurilor de partide hrăpăreţe şi necinstite.
Care are roadele cereşti ale Duhului şi naşte suflete şi adunări care îşi dau toate silinţele să umble şi să lucreze în sfinţenie,
după cum Sfânt este şi Duhul Cel care le-a născut de Sus.
6 - Şi după cum Unul este Duhul şi unul Adevărul, tot aşa una este şi Lucrarea Sa adevărată în toate timpurile, în toate veacurile şi în toate popoarele.
Şi toţi cei care fac parte din această Unică Lucrare a Duhului Sfânt, sunt pretutindeni la fel şi sunt totdeauna asemănători şi între ei.
Din orice limbă, din orice confesiune, din orice rasă şi din orice culoare ar face ei parte.
7 - Dar după cum vrăjmaşul Satan, a căutat să imite pe Tatăl pornind de la porunca Lui, dar dând o altă direcţie şi interpretare acestei porunci - pentru a nimici Lucrarea Tatălui.
Şi după cum Anticrist a căutat să imite pe Hristos, răstălmăcindu-I învăţătura şi degradându-I Evanghelia, pentru a zădărnici Lucrarea Fiului,
- tot aşa duhurile falselor adevăruri caută să imite acum pe Duhul Sfânt, denaturându-I Lucrarea şi falsificându-I darurile.
- Pentru a batjocori Sfinţenia Sa, a degrada Lucrarea Sa, şi a împotmoli în mlaştina falimentului deznădăjduit, - toată osteneala slăvită spre mântuirea şi reintegrarea noastră în Dumnezeu.
8 - De aceea trebuie să fim cu ochii sufletului nostru deschişi şi cu toate părţile inimii noastre treze.
Dacă trupeşte avem un singur vrăjmaş: moartea, care lucrează prin păcat, - apoi sufleteşte avem o mie de vrăjmaşi care lucrează în toate chipurile, pentru a nimici veşnicia noastră.
9 - Dacă Duhul Sfânt are un singur fel de a lucra, - duhurile diavolului au o mie de feluri.
Şi dacă Adevărul curat al lui Hristos este Unul, adevărurile false ale lui Anticrist sunt o mie.
Căci imitatorul este atât de şiret, uzurpatorul este atât de încăpăţânat şi nelegiuitul este atât de înrăit, - încât nu se dă la o parte de la orice.
Şi nu nesocoteşte nimic, - pentru a-şi ajunge scopul lui ucigaş împotriva seminţiei lui Hristos.
Şi a rânduielii Duhului Sfânt.
10 - Limba Duhului Sfânt este una şi aceeaşi, pentru toţi oamenii din toate părţile lumii.
Cine are urechi să audă ce zice Bisericilor Duhul, - acela înţelege această limbă, din orice naţionalitate pământească ar face el parte.
În Ziua Pogorârii Duhului Sfânt a făcut minunea înţelegerii în felurite limbi a Aceluiaşi Cuvânt.
Aceasta este totdeauna minunea pe care o face vorbirea Duhului, fiindcă nu apostolii vorbeau, ci Duhul, iar El cunoştea limba fiecăruia şi îi traducea adevărul pe limba pe care îl putea înţelege el, fiecare.
Să-L rugăm totdeauna pe Duhul Sfânt să vorbească El prin noi şi să nu-L împiedicăm în Lucrarea Sa. Atunci totdeauna ascultătorii Lui vor veni la Hristos.
11 - Avându-L pe Hristos - Înţelepciunea lui Dumnezeu ca înţelepciune a noastră, atunci nu numai că noi vom vorbi cuvintele lui Dumnezeu,
şi vom avea gândurile Lui, fiind una cu El în lucrarea pe care o face El împreună cu noi,
- dar vom fi una şi cu cei care sunt una cu El, din orice loc şi neam şi stare - ar fi ei sau noi.
Având acelaşi cap, avem aceeaşi limbă şi având aceeaşi înţelepciune avem aceeaşi vorbire,
având acelaşi auz, înţelegem la fel
şi având acelaşi duh - simţim întru totul asemenea, fără deosebire unii de alţii.
12 - Oricine este un trimis al Duhului Sfânt, vorbeşte pe limba fiecăruia dintre cei ce-l aud. Duhul Sfânt îi dă darul acesta al vorbirii în felurite limbi, după feluritele trebuinţe sufleteşti ale celor cărora le vorbeşte sau le scrie.
13 - Iată-l pe părintele Iosif. Când Duhul Sfânt S-a revărsat peste el şi l-a trimis să propovăduiască Lucrarea Vântului şi Focului Ceresc, - pentru trezirea Bisericii şi a poporului nostru, - el a vorbit în aşa fel încât toţi cei care eram de toate neamurile de sub cer şi de sub iad: beţivi, mincinoşi, desfrânaţi, suduitori, hoţi, clevetitori, certăreţi, fumători, lacomi, ucigaşi - l-am auzit şi noi fiecare, vorbindu-ne pe limba noastră...
Şi toate sutele de mii de ascultători şi cititori am simţit că acest cuvânt ne străpunge inimile,
că ne îndoaie genunchii,
că ne scaldă ochii
şi că ne prăbuşeşte la picioarele Crucii lui Hristos, strigând din sutele noastre de mii de guri cu un singur glas:
- Cred Doamne, ajută necredinţei mele!
14 - Cine a făcut minunea asta, dacă nu darul şi Harul Duhului Sfânt?
Care putere de om mai este în stare să facă aşa ceva?
Ce trâmbiţă cerească a mai răsunat aşa în Biserica noastră de la sfântul Ioan Gură de Aur până astăzi, - ca prin el?
Nu este asta o minune a revărsării Duhului Sfânt, - după cum ne-a spus de atâtea ori, el însuşi?
15 - Cine a mai făcut o astfel de Lucrare duhovnicească cu un astfel de răsunet limpede, dulce şi cald, cum este Lucrarea Oastei Domnului, Lucrarea Duhului Sfânt, Lucrarea Oastei Rusaliilor, a Cincizecimii Dumnezeieşti?
Şi iată, nu numai dovada roadelor ei, dar şi dovada trăiniciei ei, a duratei ei în timp...
Câte furtuni a stârnit diavolul împotriva ei, nu numai dinafară, ci mai ales dinăuntru!
Ce vânt rău au stârnit valurile învolburate din 1935 bântuind până în 1947, - timp de 12 ani, înecând atâtea suflete şi spărgând atâtea corăbii care porniseră spre Ierusalimul de Sus - dar n-au mai ajuns niciodată în portul lui, din pricină că şi-au pierdut credinţa.
Şi ce vânt viclean se strecoară iarăşi, cu vârtejul ascuns şi cu răsuciri ucigaşe, aruncând praful şiretelor încredinţări şi gunoaiele orbiei pierzătoare - în ochii multora, de atâţia ani - până şi azi.
Şi totuşi Lucrarea Duhului Sfânt merge înainte biruind!
16 - Da! - Lucrarea aceasta merge înainte şi va merge mereu crescând, biruind şi rodind pentru Dumnezeu - fiindcă ea este revărsarea Duhului Sfânt şi prin Ea lucrează Puterea şi Numele lui Hristos.
Şi nimeni şi nimic nu o va putea nici nimici şi nici abate de la slujba şi chemarea ei, până ce le va împlini
- fiindcă Dumnezeu Şi-a pus Numele Său şi pecetea Lui peste Ea.
17 - Oricine îşi simte o trimitere cerească,
oricine are de dus o solie a Duhului Sfânt,
oricine are de împlinit o slujbă mântuitoare,
- acela trebuie neapărat să ştie vorbi în limba fiecăruia dintre cei cărora li se adresează solia pe care o duce el.
Altfel, dacă el nu va vorbi pe limba celui la care se duce, - nu va avea nici un folos. El va fi un străin pentru cel căruia îi va vorbi, iar acela va rămânea la fel un străin pentru Hristos.
18 - Mântuitorul nostru Iubit a spus sfântului Său apostol Petru - şi tuturor celor ce vor mai păstori, cu puţin timp înaintea plecării Sale în Cer - o rugăminte. Două. Trei rugăminţi...
Şi cred că atunci Domnul Isus l-a privit pe Petru în ochi, cu cea mai mare duioşie şi îl va fi rugat cu cel mai adânc suspin:
- Simone, fiul lui Iona, dacă Mă iubeşti mai mult decât aceştia o dată, - paşte mieluşeii Mei!...
Dacă Mă iubeşti mai mult ca ei de două ori, - paşte oiţele Mele!...
O, ce duioase, ce sfâşietoare sunt rugăminţile acestea!...
19 - Cel puţin două lucruri mari spuneau aceste cuvinte:
Întâi, că numai o singură iubire - şi iubirea cea mai mare - este în măsură să dea hrană şi să dea creştere şi să dea viaţă cu adevărat, altora.
Şi apoi că iubirea aceasta trebuie să ştie cum să-i hrănească pe toţi: şi pe cei copii şi pe cei tineri şi pe cei bătrâni.
Şi pe cei începători şi pe cei mijlocii şi pe cei înaintaţi. Şi pe cei ce nu ştiu nimic, şi pe cei ce ştiu ceva, şi pe cei ce ştiu mult.
20 - Iar ca să ştii cum să-i hrăneşti pe toţi, trebuie să-l cunoşti pe fiecare.
Iar ca să-l cunoşti pe fiecare trebuie să-i ştii limba lui... Limba prin care să-i poţi împărtăşi ceea ce el trebuie ca să ştie.
De aceea un adevărat păstor poate fi numai acela care se poate transpune în situaţia fiecăruia dintre oi, oiţe, sau mieluşei,
pentru că numai astfel el va simţi cu sufletul acela şi îl va putea ajuta cu adevărat.
Doamne Isuse, Te rugăm ajută-ne să fim cum ne ceri Tu.
Amin.