Atunci ucenicul, pe care-l iubea Isus, a zis lui Petru: Este Domnul! Când a auzit Simon Petru că este Domnul, și-a pus haina pe el, și s-a încins, căci era dezbrăcat, și s-a aruncat în mare.
Când iubești puternic pe cineva, împrumuți nu numai felul lui de a umbla ci și felul lui de a vorbi.
Multe din persoanele care ne sunt apropiate, rămân pentru noi cu numele pe care li l-au dat odată copiii lor iubiți. Sau părinții lor în copilăria lor iubită.
Ceilalți evangheliști când vorbesc despre sf. apostol Petru îi spun simplu: Petru. Dar sf. Ioan este obișnuit să-i spună mereu numele întreg: Simon Petru, așa cum îi spune Domnul Isus.
Ce minunat este când credinciosul Domnului deprinde felul de-a vorbi al lui Isus! Când vorbirea noastră se formează după vocabularul clar, cuviincios și dulce al Bibliei!
Este o fericire să asculți vorbirile pline de miez ale unor ucenici credincioși ai lui Isus, care nu numai că vorbesc adevărul sănătos al mântuirii, dar îl și înfățișează în cuvintele simple, limpezi și înțelese de toți, ale vocabularului biblic.
Dar ce întristat îți rămâne sufletul de multe ori când auzi pe câte unii alergând anume după cuvintele cele mai neînțelese și mai străine, pentru a se arăta pe ei, nu pe Isus. Ba încă de multe ori acești vorbăreți în dorința lor de a se arăta prea știutori, rostesc și cuvinte al căror înțeles adevărat nu-l cunosc, dându-și astfel pe față nu numai trufia ci și prostia. Pentru că cuvântul radical rostit de ei cu trufie prostească are cu totul alt înțeles și alt loc decât cel în care îl înfățișează ei.
Astfel de vorbiri și astfel de vorbitori nu aduc niciodată nici un folos nimănui, ci numai pagubă. În primul rând lor înșiși, dovedindu-se și trufași și neștiutori, apoi și Lucrării lui Dumnezeu.
După o astfel de vorbire care ne-a răpit un ceas din cea mai scumpă vreme a unei mari mulțimi de suflete - am auzit un glas în jurul meu spunând: n-am înțeles chiar nimic, ca și cum ar fi vorbit turcește.
Ce păcat de ceasul acela scump, pierdut fără nici un folos. Și cât am cheltuit eu ca să ajung până aici. Și alții la fel. Iată ce pagubă poate face un trufaș neștiutor!
Frați vestitori ai Cuvântului Sfânt, citiți și adânciți mai mult Biblia, Cuvântul Domnului Isus.
Învățați pe dinafară cele mai însemnate din versetele ei, ca să deprindeți astfel și voi felul ei de a se exprima, de a vorbi, pe înțeles.
Deprindeți-vă nu numai cu adevărurile Bibliei, ci chiar și cu expresiile ei, denumirile ei pentru aceste adevăruri. Vocabularul Bibliei este alcătuit din cuvintele frumoase pe care le înțeleg toți oamenii, de orice stare școlară sau neșcolară ar fi ei.
Dacă veți întrebuința o vorbire simplă, vă vor înțelege și cei învățați. Iar dacă aceștia sunt cu adevărat învățați, auzindu-vă vă vor prețui ca pe niște înțelepți, chiar dacă sunteți pescari.
Dar dacă veți întrebuința o vorbire încâlcită și pretențioasă, pentru a-i uimi pe ascultători nu cu adevărul și cu puterea Duhului ci cu expresiile culese de voi de prin nu știu ce dicționare, și cu citate de prin nu știu ce filozofi - nu numai că mulțimea fraților nu vor înțelege și nu se va alege cu nimic, ci chiar și dacă ar fi acolo un om cult, acela vă va disprețui. Pentru că nici nu vă purtați cum vă este vorba, nici nu vorbiți cum vă este portul. Ce să mai spună ei apoi despre expresiile voastre rău folosite, din care ajunge chiar și numai una singură spre a vă da de gol că sunteți doar niște proști înfumurați, niște bieți pretențioși, nu culți ci desculți.
Să ne deprindem apoi a fi evlavioși, adică a întrebuința în toată vorbirea noastră mai ales între frați, sau în cercul prietenilor noștri, o vorbire cuviincioasă și respectuoasă!
Este așa de neplăcut uneori să auzi pe unii credincioși strigându-se și întrebându-se tare și cu vorbe și numiri necuviincioase de mă, tu, - sau altfel de expresii și mai dure.
Evanghelia și Duhul Domnului, înnoind făptura noastră, prin Lucrarea Sa Dumnezeiască, trebuie să se vadă că e înnoit pe deplin și felul nostru de a vorbi cu oamenii, sau pentru oameni. Evlavia, adică cea mai înaltă bunăcuviință, este o treaptă superioară pe scara creșterii duhovnicești de la 2 Petru 1, 5-7.
Nu este permis să se audă din gura unui credincios, nu numai cuvintele urâte, glumele proaste, bancurile lumești ori râsul ușuratic, - dar nici chiar expresiile deplasate sau neserioase de altădată. Chiar dacă ele nu par acum de-a dreptul rele. Totul trebuie să fie evlavios la noi. Vorbirea serioasă, plină de bunăcuviință, măsurată și demnă, este o datorie sfântă pentru orice suflet care spune că este credincios sau credincioasă.
Aceasta face parte din chiar roadele Duhului Sfânt care trebuie neapărat să se vadă că însoțesc nașterea din nou în viața fiecăruia dintre noi.
Să ne cercetăm dar cu multă asprime pe noi înșine fiecare și în privința aceasta, gândindu-ne neîncetat la înștiințarea Domnului că în Ziua Judecății omul va trebui să dea seama de orice expresie neziditoare care i-a ieșit din gură.
Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, sau din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12, 36-37).
Ce trist este uneori să auzi din gura multora când vorbesc despre Domnul spunând dur și ușor: Isus, fără să spună respectuos niciodată: Domnul Isus! Sau: Dumnezeu, - fără să spună vreodată cuviincios și temător: Domnul Dumnezeu!
Sau, vorbind despre marii oameni ai lui Dumnezeu zic: Pavel, sau Petru, sau Matei, - fără să se gândească deloc, ce frumos și cuviincios ar fi să spună: sfântul Pavel, sfântul Petru, sfântul Ioan... Sau vorbind mai cuviincios chiar și despre alții mai mici ca aceștia, - dar nespus mai superiori ca noi.
Preaiubitule, tu nu urma răul ci binele, chiar și în privința aceasta. Mai bine să greșești dând cuiva cinste mai multă, decât dându-i mai puțină.
Dacă Dumnezeu vorbește respectuos despre ai Săi, cum să nu vorbim noi?
Sfântul apostol Petru când a auzit că Cel de pe țărm este Domnul s-a îmbrăcat și s-a încins... Nu se putea înfățișa înaintea Domnului oricum. Era dezbrăcat, - nu putea merge la El.
Să învățăm și noi că nu numai în vorbirea, dar și în ținuta noastră trebuie să fie totdeauna o stare cuviincioasă, fiindcă totdeauna suntem înaintea Domnului și în fața Lui.
O, dar, pentru atunci când ne vom înfățișa odată Sus în locul Său Cel Sfânt, nu trebuie oare ca să avem grijă de pe acum de o ținută sfântă?
Slavă veșnică, sfântă și curată Ție, Sfântul nostru Domn și Învățător Isus Hristos!
Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău care este pentru noi școala adevăratei înțelepciuni și în vorbire și în purtare.
Te rugăm dă-ne Duhul Tău prin care să înțelegem și să ne însușim învățătura Ta în tot felul nostru de a vorbi semenilor noștri. Sau a ne purta cu ei și între ei.
Cine Te respectă pe Tine va respecta și pe alții. Și cine Te iubește pe Tine va împrumuta felul Tău și față de semenii săi, în vorbire și purtare.
Fă-ne Doamne Isuse să dovedim și prin aceasta că suntem ai Tăi.
Amin.