Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea S-a înfiorat în duhul Lui, şi S-a tulburat.
Nimic nu-i mai puternic şi mai hotărâtor, ca lacrimile.
Sunt uneori şi unele inimi care rămân împietrite la orice îndemn, la orice chemare, la orice stăruinţă - dar nu pot totuşi rămâne nepăsători în faţa lacrimilor!
În faţa unei puternice propovăduiri cu lacrimi puţine, inimile nu vor fi străpunse.
În faţa unei mustrări făcute cu lacrimi, puţini vor rămâne împietriţi.
În faţa unei cereri, sau chemări, sau mărturisiri înlăcrimate, cele mai multe inimi vor fi înfrânte.
În faţa unei hotărâri şi a unor legăminte făcute cu lacrimi stăruitoare,
puţine sunt piedicile şi inimile care pot rezista.
Împietrit trebuie să fie sufletul acela pe care nici lacrimile, ultimul mijloc de convingere, nu-l pot clinti!
Dar oamenii, care rămân nepăsători oricât le vorbeşti despre păcatele lor, despre moartea lor veşnică, despre preţul mântuirii, despre starea jalnică a sufletului lor, fără lacrimi,
atunci când te poţi apropia de ei, cu lacrimi,
şi când poţi îngenunchea lângă ei
- şi când te poţi ruga deci, şi pentru ei şi lângă ei, cu lacrimi fierbinţi, - atunci nu mai pot rămâne îngheţaţi.
Cu lacrimile tale, pline de durere şi de cutremur, îi dezgheţi,
nu se poate să mai stea nemişcaţi. Vederea plânsului tău sincer îi va zgudui şi îi va întoarce la Dumnezeu!
Sfântul apostol Pavel, spune celor din Efes că timp de trei ani de zile cât fusese între ei, nu înceta să stăruiască zi şi noapte cu lacrimi pe fiecare din ei.
Trei ani de zile... zi şi noapte pe fiecare... cu lacrimi...
O, de câte lacrimi a fost nevoie pentru fiecare, atâtea zile şi nopţi, trei ani întregi...
Câtă împietrire, câtă nepăsare, câtă neascultare, câte alte păcate trebuie să fi fost acolo, - şi mai ales câtă dragoste de a putea da atâta preţ de lacrimi sfinte şi sfâşietoare pentru fiecare dintre ei.
Dar după aceea, ce frumoasă dragoste au arătat şi ei aceluia care i-a stropit cu plânsul lui, spre a-i face să rodească aşa frumos apoi pentru Dumnezeu (Fap. Ap. 20, 31).
De aceea scumpă soră credincioasă, nu înceta nici tu să te rogi cu lacrimi pentru fiii tăi, - şi de fiii tăi. Căci lacrimile tale, până la urmă vor birui, deschizând şi inimile lor pentru Domnul şi porţile harului ceresc pentru ei.
Soră şi frate nu înceta să te rogi, dar cu multe lacrimi, pentru sora şi fratele vostru,
lângă ei, cu ei, pentru ei,
până când lacrimile voastre vor birui.
Fraţi iubiţi nu încetaţi să plângeţi înaintea Domnului pentru curăţirea şi pentru orientarea, pentru sfinţirea şi pentru mulţumirea,
pentru înzestrarea şi libertatea Lucrării Sale, a Frăţietăţii noastre duhovniceşti,
pentru că dacă veţi face cu toţii
şi dacă veţi face cu stăruinţă,
şi dacă veţi lucra cu credinţă şi cu răbdare pentru aceasta, prin harul Domnului nostru Isus Hristos şi mijlocirea Lui, lacrimile noastre nu se poate să nu fie ascultate,
când Domnul Isus vă va vedea plângând mereu şi cerându-I cu stăruinţă şi cu încredere acest lucru, Domnul nu va mai putea opri împlinirea cererilor voastre, ci va îndepărta pe toţi potrivnicii,
va întocmi toate evenimentele,
va influenţa toate inimile
şi va grăbi trecerea vremii care mai era, - în aşa fel, încât aşteptarea noastră să fie răsplătită strălucit, mult mai curând decât aţi crezut!
Căci dacă o inimă omenească, rea şi învârtoşată, nu poate rămânea nepăsătoare, ci lacrimile o biruiesc,
cu cât mai mult Inima cea nespus de bună a lui Dumnezeu Tatăl nostru şi a Dulcelui nostru Mântuitor care abia aşteaptă să Se îndure de noi, va fi biruită de lacrimile noastre curate şi fierbinţi (Isaia 51, 3),
numai să credem puternic şi să stăruim neîncetat.
Slavă veşnică Ţie Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Nemărginit de Bun şi de Milostiv,
Slavă Ţie, care ne-ai dat lacrimile cu care putem despica pietrele,
cu care putem muta stâncile,
cu care putem dezgheţa nepăsarea,
cu care putem deschide cerul,
cu care putem mişca Inima Ta,
cu care putem grăbi sau întârzia Timpul,
şi cu care suntem atotputernici la Tine.
Te rugăm, dăruieşte-ne Doamne Isuse totdeauna lacrimi fierbinţi,
numai lacrimi fierbinţi şi adevărate totdeauna, pentru toţi, lângă toţi şi cu toţi,
căci totdeauna este cea mai mare nevoie de ele atât pentru noi cât şi pentru semenii noştri.
Dăruieşte-ne lacrimi şi când suntem în faţa Ta pentru oameni şi când suntem în faţa oamenilor pentru Tine.
Fă-ne să plângem către ei vorbind despre Tine şi să plângem către Tine vorbind despre ei.
Nu ne lăsa Doamne niciodată ochii nescăldaţi de lacrimi fierbinţi, căci vai de inima aceea care nu mai poate plânge!
O astfel de inimă va ajunge uscată şi gata să-i fie pus focul osândei veşnice.
Ci dă-ne tuturor binefacerea cea mare a lacrimilor...
dă-ne uşurarea şi fericirea lor cea cerească.
Amin.