Când Tu-mi pluteşti
Traian Dorz - Hristos - Pâinea noastră
Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri
din mal în mal se face cale
lumina valurilor mele
sărută umbra tălpii Tale.
Când Tu-mi cobori Isuse
tot cerul este-al meu
lumina Feţei Tale
mă mângâie mereu.
Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul
pustiu al ţarinilor mele
tot praful meu sărută urma
şi talpa Ta, călcând pe ele.
Când Tu-mi cobori pe liniştirea
cuvintelor Scripturii Sfinte
m-apropiu şi-Ţi sărut cu lacrimi
umblarea Ta printre cuvinte.
Când Tu-mi pui jugul Tău pe umeri
şi-mi faci pe cruce loc şi mie
şi-mi dai o parte de ocară
- cum le sărut cu bucurie.
Când stau plecat, cum norii serii
în rugăciunea lor spre soare,
de sărutarea Feţei Tale
mi-s buzele strălucitoare.
Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume
o slavă-asemeni pentru mine
ca sărutarea-mpărtăşirii
nemaidesprinsă-n veci de Tine!