Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El Singur.
Până când omul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, fuge după slava lumii. După ce Îl cunoaşte, fuge de ea.
Bieţi şi nenorociţii împăraţi ai lumii, nu vă temeţi: Hristos nu va râvni niciodată să vă ia netrebnicele voastre coroane şi urgisitele voastre tronuri.
Sfânta şi nobila sărăcie a lui Dumnezeu este mult mai bogată ca voi
şi cine a cunoscut fericita avuţie a cugetului curat, n-ar schimba-o pe aceasta pentru toate grămezile voastre de aur.
Când Domnul nostru a ştiut că bietul popor umbla să-L facă împărat cu de-a sila, S-a dus iarăşi în munte.
Împărăţia Luminii şi Duhului este nespus mai bogată şi mai strălucită. Cine a cunoscut-o n-ar mai schimba-o pentru toate tronurile pământului.
Hristos nu caută slava care vine de la oameni. Este fericit şi mulţumit cu slava care vine de la Dumnezeu, Tatăl Său Iubit.
La slava lumii, Hristos priveşte ca la cel mai infect gunoi, cu cel mai adânc şi nemărginit dispreţ, ca la cea mai scârboasă dintre toate urâciunile, cu care se nefericesc fiii oamenilor. O priveşte cum ar fi un împărat cu bogăţii, la zdrenţele murdare ale unui cerşetor.
Nu să i le ia! Dar şi să se uite la ele îi este silă. Şi dezgust...
Aşa le-a privit Domnul nostru toate lucrurile lumii
şi aşa le privim şi noi, toţi câţi umblăm numai după slava care vine de la Singurul Dumnezeu. Dispreţuind toată slava pe care şi-o dau oamenii lumii, unii altora (Ioan 5, 44).
Nu vă temeţi niciodată nici de noi, voi nefericiţi împăraţi şi stăpânitori ai lumii acesteia!
Noi nu vă invidiem şi nici nu dorim scaunele şi coroanele voastre.
Nu e nevoie să vă păziţi cu străji aurul şi palatele, - nu ne vom întina niciodată atingându-ne de ele şi dorindu-le.
Nu fugim după acestea, ci fugim de ele, cum a fugit şi Domnul nostru. Pentru că nici împărăţia noastră nu-i din lumea aceasta, cum n-a fost a Lui (Ioan 18, 36).
Nu ne atrage inima nimic din ceea ce aveţi voi oamenii lumii acesteia, şi nu ne dorim nimic din ele.
Împărăţiile voastre se clatină,
tronurile voastre se prăbuşesc în clipa când le credeţi mai tari,
inima voastră tremură în fiecare clipă pentru ele,
ura pe care o semănaţi, vă înăbuşe orice bucurie,
iar aurul vă otrăveşte şi mâncarea şi somnul şi conştiinţa.
Fiţi liniştiţi! Noi nici n-am uneltit, nici nu vom unelti niciodată în contra ordinei voastre. Şi puteţi să n-aveţi nici o teamă de noi, fiindcă niciodată nu vom întrebuinţa faţă de nimeni nici o violenţă, căci nu râvnim nici o stăpânire pe pământ.
Noi avem o împărăţie veşnică şi care nu se clatină.
De pe acum avem bucuria făgăduinţei ei, iar mâine dimineaţă vom primi-o.
Ce aţi putea oare avea voi, măcar asemănător cu aceasta?
Voi nu o doriţi pe a noastră, noi nu râvnim la ceea ce aveţi voi. Suntem atât de despărţiţi unii de alţii, încă de pe acum.
Dorind numai slava care este în părtăşia cu Hristos, noi fugim de laudele voastre şi de locurile voastre alese.
Şi nu ştim cum să facem nu s-o câştigăm ci să scăpăm deplin de slava lumii.
Singurătatea şi rugăciunea sunt pentru noi o fericire de mii de ori mai mare decât orice fanfare şi aplauze lumeşti,
iar petrecerea împreună cu fraţii noştri şi cu cei care privesc spre slava viitoare, este o bucurie şi o cinste mai mare decât a sta la masa împăraţilor pământului.
Scaunele voastre înalte şi măririle lumeşti ne-au ajuns şi nouă o scârbă şi o greutate de nesuportat. Ca şi pentru voi credinţa noastră.
Sus pe munţii meditaţiei şi renunţării, cu cât mai departe de pământ, cu atât mai aproape de cer, noi suntem nespus mai fericiţi decât orice împărat lumesc.
În dragostea şi în părtăşia cu Hristos, noi suntem păstraţi mereu pe înălţimi binecuvântate şi avem mereu o stare din care putem privi cu o suverană milă la toată nimicnicia şi deşertăciunea tuturor tronurilor lumii. Deplângând pe nefericiţii care se frâng sub greutatea lor.
Nici o împărăţie nu se poate asemăna cu împărăţia pe care o avem noi în Hristos. Şi nici un tron nu-i asemenea tronului nostru (Apoc. 3, 21).
Cinstea de robi şi de prieteni ai lui Hristos, n-am vrea s-o schimbăm cu cinstea întregii lumi (Rom. 6, 22).
Poporul voia să-L facă împărat...
Dar nu-I sosise încă ceasul.
Hristos va fi înălţat, dar ceva mai târziu, pentru o zi, pe o cruce, ca Împărat al iudeilor (Ioan 19, 19).
Apoi în slavă, pe vecie, ca Împărat al Cerului şi al pământului celui nou în care va locui neprihănirea (Filip. 2, 9-10).
Căci numai aşa vom putea să stăm alături de El, atunci în slavă.
Aceasta este toată cinstea şi toată fericirea noastră. Altceva nu mai dorim pe pământ.
Cu ce oare ar face s-o schimbăm?
O Doamne Isuse, Împăratul şi Domnul nostru,
noi Te slăvim şi ne închinăm înaintea Ta dorind mereu să spunem şi să arătăm prin faptele noastre că suntem ai Tăi, dorind să fim ca Tine.
Pune în inima noastră mereu Duhul Tău şi în mintea noastră gândul care era în Tine,
ca ori de câte ori ne va ispiti lumea cu slava ei să ne aducem aminte cum ai privit-o Tu, ca aşa s-o privim şi noi,
până vom dobândi slava Ta.
Amin.
+
Nu râvni la vaza lumii, ea mai mult a preţuit
şi-a iubit întotdeauna pe bogat ca pe cinstit
cel ce are bani, nu cel ce are cinste i-e pe plac,
- pe-o astfel de preţuire tu dispreţuieşte-o-n veac.