
Cântarea Anei
Traian Dorz - Cântările Bibliei
Partea 1
Mi se bucură inima-n Domnul
căci puterea mea El a nălțat
spre vrăjmaș gura larg mi-e deschisă
cu-ajutorul Său m-a bucurat.
Nimeni nu este-așa sfânt ca Domnul
nu este-alt dumnezeu peste tot
nu e stâncă așa cum e Domnul
Dumnezeu Cel Preaînalt Savaot.
Nu vorbiți cu-atâta-ngâmfare
nu rostiți al mândriei cuvânt,
căci El e-un Dumnezeu care știe
cântări, tot ce faci pe pământ.
Arcul celor puternici sfărâmat e
iar cei slabi cu putere-s încinși
cei flămânzi au acuma odihnă
cei sătui azi de foame-s învinși.
Chiar și-aceea ce n-avea pe nimeni
a primit fericită copii
iar aceea ce-avea o mulțime
lâncezită-a rămas fără fii.
Partea 2
Domnul omoară, El învie și El pogoară, cu amar
în locuința Morții rece... și El de-acolo scoate iar
Domnul dă lipsurile grele... El dă averea după plac
El îi smerește pe cei trufași și El înalță pe sărac.
Din praf ridică pe cel umil și din gunoi pe cel lipsit
și-l pune ca să șadă-alături de cei mari, într-un lor cinstit
da, El vă va da moștenire un tron cu slavă îmbrăcat
c-ai Lui sunt stâlpii tari pe care, El, lumea-ntreagă-a așezat.
La preaiubiții Lui de-a pururi El pașii toți le va păzi
dar cei răi pier în întuneric, căci omul nu va birui
vrăjmașii Domnului pieri-vor... Cu tunet îi va judeca
dar l-al Său Uns va da putere
și-a Lui tărie-o va înălța.