Cântarea Deborei
Traian Dorz - Cântările Bibliei
Partea 1
Nişte viteji s-au pus în fruntea
poporului lui Israel
şi toţi au fost de luptă gata...
Slăvit să fie Domnul, - El -
Voi toţi cei mari luaţi aminte:
cânta-voi Domnului, cânta,
lui Dumnezeu spre slava Sa.
Când din Seir ieşit-ai Doamne,
din a Edomului câmpii,
pământul tremura... şi cerul tuna din nori
cu vijelii
naintea Domnului toţi munţii înfricoşaţi
s-au clătinat
de Dumnezeul lui Israel
Sinaiul s-a cutremurat.
De-atuncea drumurile drepte
pustii şi părăsite stau
iar călătorii strâmbe drumuri
şi căi greşite apucau
cei mari erau fără putere,
neputincioşi în Israel
pân-ce m-am ridicat deodată
eu, ca o mamă pentru el.
Noi zei Israel şi-alesese
când de război erau cuprinşi
dar nu vedeai nici scut nici suliţi
la patruzeci de mii de inşi.
Inima mea spre voi se-ndreaptă
câţi sunteţi mari în Israel
spre-acei ce vreau cu dor să lupte...
Slăvit să fie Domnul, - El!
Partea 2
Voi cei viteji ce alergaţi călare
şi voi cei care pe covoare-aţi stat
şi voi acei ce mergeţi pe cărare:
- cântaţi un cântec binecuvântat.
Arcaşii din mijloc de-adăpătoare
să cânte-n glas mereu pe Domnul lor
să-I cânte binecuvântarea-I mare
a cârmuirii peste-al Său popor.
Atunci poporul Domnului în cor
a venit la porţi şi toţi strigau mereu:
trezeşte-te, trezeşte-te Debora
şi zi-o cântare pentru Dumnezeu.
Atuncea din popor o rămăşiţă
a biruit puternicii vrăjmaşi
căci Dumnezeu ne-a dat o biruinţă
asupra celor mai viteji ostaşi.
Din Efraim veneau locuitorii
din Beniamin veneau în Oastea Ta
din Machir au venit cârmuitorii
şi Zabulon şi Isahar venea.
De ce-ai rămas în staule-astă dată
ca să asculţi al turmei behăit,
căci la pâraiele lui Ruben, iată
mari hotărâri şi sfaturi s-au pornit?
De ce n-a mers Galaad din locuinţe,
Dan pentru ce-n corăbii a rămas,
de ce-a stat Aşer jos pe ţărmul mării
de ce-n limanuri şi-a făcut popas?
- Căci Zabulon chiar moartea o-nfruntase
Neftali o-nfruntase în câmpii
cu împăraţi vestiţi când se luptase
şi n-au luat vreo pradă-n bătălii.
Partea 3
Din ceruri stelele-au luptat
atuncea cu vrăjmaşii
pârâul Chison le-a luat
şi le-a necat ostaşii.
O suflete al meu
zdrobeşte-l pe cel rău
o suflete al meu
calcă-n picioare pe vrăjmaşul tău.
Atunci copitele sunau
de goana lor cea mare
căci toţi războinicii luptau
cuprinşi de răzbunare.
Atunci i-au blestemat
pe cei ce n-au luptat,
atunci i-au blestemat
pe cei ce pentru Domnul n-au luptat.
Dar toţi vor binecuvânta
dintre femei, pe care
a biruit cu mâna sa
vrăjmaşul cel mai tare.
Vrăjmaşul cel temut
în faţă i-a căzut,
vrăjmaşul cel temut
jos la picioarele ei a căzut.
Pe geam se uită mama lui
Sisera şi grăieşte:
- de ce nu vine carul lui,
de ce mai zăboveşte?
O, oare de ce nu-i
soseşte mai degrabă carul lui?
Femeile-nţelepte-i spun
şi singură-şi grăieşte:
- acum ei prada şi-o adun
el prada o-mpărţeşte...
Aşa să piară fă-i
pe toţi vrăjmaşii Tăi
iar cei ce Te-or iubi
ca soarele să-i faci a străluci.