Cântarea Deborei
Traian Dorz - Cântările Bibliei
Partea 1
Niște viteji s-au pus în fruntea
poporului lui Israel
și toți au fost de luptă gata...
Slăvit să fie Domnul, - El -
Voi toți cei mari luați aminte:
cânta-voi Domnului, cânta,
lui Dumnezeu spre slava Sa.
Când din Seir ieșit-ai Doamne,
din a Edomului câmpii,
pământul tremura... și cerul tuna din nori
cu vijelii
naintea Domnului toți munții înfricoșați
s-au clătinat
de Dumnezeul lui Israel
Sinaiul s-a cutremurat.
De-atuncea drumurile drepte
pustii și părăsite stau
iar călătorii strâmbe drumuri
și căi greșite apucau
cei mari erau fără putere,
neputincioși în Israel
pân-ce m-am ridicat deodată
eu, ca o mamă pentru el.
Noi zei Israel și-alesese
când de război erau cuprinși
dar nu vedeai nici scut nici suliți
la patruzeci de mii de inși.
Inima mea spre voi se-ndreaptă
câți sunteți mari în Israel
spre-acei ce vreau cu dor să lupte...
Slăvit să fie Domnul, - El!
Partea 2
Voi cei viteji ce alergați călare
și voi cei care pe covoare-ați stat
și voi acei ce mergeți pe cărare:
- cântați un cântec binecuvântat.
Arcașii din mijloc de-adăpătoare
să cânte-n glas mereu pe Domnul lor
să-I cânte binecuvântarea-I mare
a cârmuirii peste-al Său popor.
Atunci poporul Domnului în cor
a venit la porți și toți strigau mereu:
trezește-te, trezește-te Debora
și zi-o cântare pentru Dumnezeu.
Atuncea din popor o rămășiță
a biruit puternicii vrăjmași
căci Dumnezeu ne-a dat o biruință
asupra celor mai viteji ostași.
Din Efraim veneau locuitorii
din Beniamin veneau în Oastea Ta
din Machir au venit cârmuitorii
și Zabulon și Isahar venea.
De ce-ai rămas în staule-astă dată
ca să asculți al turmei behăit,
căci la pâraiele lui Ruben, iată
mari hotărâri și sfaturi s-au pornit?
De ce n-a mers Galaad din locuințe,
Dan pentru ce-n corăbii a rămas,
de ce-a stat Așer jos pe țărmul mării
de ce-n limanuri și-a făcut popas?
- Căci Zabulon chiar moartea o-nfruntase
Neftali o-nfruntase în câmpii
cu împărați vestiți când se luptase
și n-au luat vreo pradă-n bătălii.
Partea 3
Din ceruri stelele-au luptat
atuncea cu vrăjmașii
pârâul Chison le-a luat
și le-a necat ostașii.
O suflete al meu
zdrobește-l pe cel rău
o suflete al meu
calcă-n picioare pe vrăjmașul tău.
Atunci copitele sunau
de goana lor cea mare
căci toți războinicii luptau
cuprinși de răzbunare.
Atunci i-au blestemat
pe cei ce n-au luptat,
atunci i-au blestemat
pe cei ce pentru Domnul n-au luptat.
Dar toți vor binecuvânta
dintre femei, pe care
a biruit cu mâna sa
vrăjmașul cel mai tare.
Vrăjmașul cel temut
în față i-a căzut,
vrăjmașul cel temut
jos la picioarele ei a căzut.
Pe geam se uită mama lui
Sisera și grăiește:
- de ce nu vine carul lui,
de ce mai zăbovește?
O, oare de ce nu-i
sosește mai degrabă carul lui?
Femeile-nțelepte-i spun
și singură-și grăiește:
- acum ei prada și-o adun
el prada o-mpărțește...
Așa să piară fă-i
pe toți vrăjmașii Tăi
iar cei ce Te-or iubi
ca soarele să-i faci a străluci.