Cap. 12 - Toate lucrează spre bine

„Domnul mi-a zis: Nu zice - sunt un copil, căci te vei

duce la toți aceia la care te voi trimite și vei

spune tot ce îți voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu

sunt cu tine ca să te scap - zice Domnul”.

Tot timpul anului 1983 au apărut în mai multe rânduri și în mai multe ziare atât centrale cât și județene din țară, multe articole cuprinzând materiale calomnioase și batjocoritoare împotriva Lucrării Oastei Domnului, în general. Și împotriva unor frați și surori în special. Astfel de materiale injurioase au apărut mai întâi în cărțile și broșurile de propagandă, iar după aceea și în reviste și ziare, în forme din ce în ce mai grave și mai dușmănoase.

Spicuiesc mai jos ceva din cele care numai cu totul întâmplător mi-au căzut în mână și le-am mai păstrat căci pe cele mai multe nu le-am mai nici căutat, pe altele le-am lăsat acolo unde le-am aflat, fără să mai țin seama de ele.

Iată una din ele:

„Ateism și religie” de Simion Asandei.

Scrie despre Oastea Domnului așa: - „Derivă din cultul creștin ortodox. A fost înființată de către preotul Iosif Trifa la inițiativa fostului mitropolit al Ardealului Nicolae Bălan. A fost interzisă de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Principiile ei dogmatice au fost preluate din religia creștină însă sunt însoțite de practici și ritualuri religioase, prelungite prin predici, cântări și rugăciuni. Practică un bigotism excesiv, urmărind să dezvolte fanatismul mistic la adepții săi, să-i pregătească pentru Împărăția Veșnică. Secta îndeamnă pe credincioși la izolare socială, la îndepărtarea de problemele curente ale vieții noastre cotidiene...”

În broșura de mai sus suntem trecuți în rândul celor mai periculoase dintre secte și se cere luarea de măsuri severe împotriva noastră.

Iată o alta și anume:

„Fețele reale ale sectelor religioase” - de P. Hladchi - Bucovineanu.

Și el scrie despre Oastea Domnului numărând-o la fel printre cele mai primejdioase secte... „Asociația religioasă Oastea Domnului a fost constituită după primul război mondial în cadrul Bisericii Ortodoxe Române cu scopul de a contracara activitatea sectelor religioase și pentru a preveni recrutarea enoriașilor acestei biserici de către alte grupări. Era cunoscută ca o asociație în care se acționa pentru trăiri religioase intense, cu cântări și mult fast. Ulterior a devenit o grupare anarhică, chiar în cadrul Bisericii Ortodoxe punându-se înainte de al doilea război mondial la dispoziția organizației fasciste Garda de Fier. Mai târziu s-a dovedit a fi un instrument de acțiune subversivă al acestei organizații acționând împotriva libertății democratice acordate de statul nostru...”

Ce falsuri și calomnii grosolane. Ce totală necunoaștere a adevărului acestei sfinte Lucrări!

Un alt calomniator al Oastei Domnului a fost prof. Petru Berar, originar din Chelmac, jud. Timiș, descendent dintr-o familie de foști ostași ai Domnului, apoi trecuți la alte culte. El era într-un loc înalt când a batjocorit Lucrarea Domnului, dar îndată după aceea a murit de o moarte violentă, - mergând să dea seamă Veșnicului Judecător, de vorbele și de faptele sale împotriva lui Dumnezeu.

Ziarele locale de la Arad, de la Zalău, de la Satu Mare și reviste din București și din alte părți, au scris de asemenea lucruri de batjocură și învinuire împotriva noastră, - dar cele mai multe învinuiri și calomnii au apărut de-a lungul anunțului în coloane ale ziarului Scânteia și Scânteia Tineretului din București.

Dar cea mai gravă dintre toate care a culminat cu cele mai îndrăznețe calomnii a fost Scânteia Tineretului din 1 februarie 1984 care la pagina Sensul Vieții pentru dezbaterea organizațiilor U.T.C. scria următoarele:

„Procesul întunericului” - împotriva sectelor, dincolo de fardul credinței...

Împlinindu-se trei ani de când această pagină își propune să pună în dezbaterea organizațiilor U.T.C., a colectivelor de tineret principalele probleme teoretice, metodologice și practice pe care le ridică educația materialist-științifică și umanist revoluționară a tinerei generații, în mod concret arsenalul de minciuni ieftine și utopiste cu care bigoții și șarlatanii aciuiți în primul rând printre fervenții propagandiști și stimulatori ai activității grupărilor religioase interzise de statul nostru, acționează pentru a mutila conștiința și a debulosa existența unor tineri, am socotit iată necesar să acordăm spațiul acestei rubrici pentru a răspunde întrebărilor tot mai dese ale unui mare număr de cititori care doresc precizări în legătură cu modul în care, contrar aparențelor, se prezintă tehnicile de racolare și manipulare ale conștiințelor tinere în cadrul sectei.

(Ce efort grozav trebuie să fi făcut acest gazetar scriind o frază record, ca aceasta formată din 124 de cuvinte fără să pună până aici nici un punct... Și după ce enumeră ca exemplu de mincinoși pe unii membri ai sectei Martorii lui Iehova și adventiștilor reformați - scrie mai departe textual:)

...De altfel trebuie să precizăm așa cum am făcut-o de-a lungul anchetelor publicate în această pagină, că în dese ocazii întâlnim făcând parte din rândul acestor secte, dar mai ales din al Martorilor lui Iehova și a Oastei Domnului, elemente declasate care în perioada dintre cele două războaie mondiale li s-au aflat în slujba cercurilor conducătoare din Germania Fascistă și au luat parte activă la acțiunile legionarilor, iar ulterior în anii noștri, în loc să înțeleagă sensul istoriei adevărate a poporului, s-au dedat la uneltiri și calomnii la adresa orânduirii noastre. Cazul cel mai semnificativ și reprezentativ este cel al lui Traian Dorz, actualul șef al grupării ilegale Oastea Domnului care nici acum în anii senectuții nu înțelege să-și respecte țara și poporul, cu un deloc neglijabil sprijin material și moral al căror cercuri dușmănoase din străinătate, împroașcă cu noroi în tot ce avem mai scump și mai drag, fiind desigur prezentat de cercuri specializate în asemenea propagandă mincinoasă drept o victimă a persecuțiilor religioase.

Cu aceasta revenim la o temă foarte dragă sufletului unor asemenea trădători, - aceea de a poza peste ocean în persecutați, în victime ale credinței. Nici vorbă. În cazul în care asemenea inși - inclusiv Traian Dorz, care au avut de a face cu justiția, faptul s-a datorat numai și numai împrejurării că au încălcat cu bună știință legile statului, comițând acțiuni contrare intereselor colectivității noastre. Că în nesăbuita lor dorință de aventură și crezând în mod stupid că peste granițele țării noastre s-ar putea realiza, (deși aici în țară sunt pur și simplu niște oameni de nimic) - unii dintre acești inși fără căpătâi sunt cuprinși brusc în extazul misticoid și intră în grupări religioase care le promit marea cu sarea și înainte de orice faptul că îi vor sprijini să plece definitiv în țări străine, etc.

(Și dedesubtul acestei pagini se iscălea autorul acestei învinuiri, anume Șerban Cionoff).

Calomniile directe despre mine și Lucrarea Oastei Domnului precum și minciunile deosebit de periculoase mi s-au părut de data aceasta ieșite cu totul din comun. Am întrezărit mai departe în intenția acestui calomniator deosebit de primejdios, planul de a învinui toată sfânta Lucrare a lui Dumnezeu, - de tot felul de acuze nelegiuite, pentru a o arunca apoi în mâinile necruțătoare ale legii, cu o acuză de crimă contra orânduirii sociale, cum am mai fost aruncați și acum 25 de ani, în 1959. Din felul cum începuse fără nici un frâu la pornirea lui ucigașă, cam asta o pregătea.

Văzând aceasta, a trebuit să i-o iau înainte, să încerc în Numele Domnului să-i zădărnicesc planul. Știam ce putere mare are un astfel de Goliat care este în slujba celei mai înalte stăpâniri lumești și are cele mai puternice arme la îndemâna sa. Știam de asemenea și ce mic și disprețuit sunt eu, încărcat cu un trecut atât de greu de lanțuri și învinuiri. Dar conștiința nevinovăției mele și a Lucrării lui Dumnezeu - și evidenta nedreptate a celui ce ne batjocorea, nu puteau să nu strige după dreptate la Dumnezeu.

Am făcut prima dată următoarea scrisoare către calomniatorul meu din ziar, precum urmează:

Mult stimate domnule Șerban Cionof,

De la cel dintâi cuvânt, vă doresc din toată inima numai sănătate și bucurie, atât dv. personal cât și familiei pe care probabil o aveți.

Și vă cer iertare pentru că n-am avut mai demult posibilitatea să vă scriu aceste rânduri. Dar sper că nici acum nu este totuși prea târziu. Vă rog deci următoarele: doresc foarte mult să vă întâlnesc personal. Dv. sunteți un om care iubiți foarte mult dreptatea și pacea. Că iubiți la fel patria noastră și că vă cinstiți profesiunea care este o misiune de cea mai mare însemnătate în slujba apărării acestor nobile valori.

Poate că și eu le iubesc pe acestea tot atât de mult ca și dv. numai că din cauză că nu ne cunoaștem încă atât de bine cât ar trebui, dv. v-ați format despre mine niște păreri și prejudecăți atât de rele pe care le scrieți.

Totuși, în aceste vremuri când peste tot este tendința să se caute cele mai bune căi pentru reglementarea pașnică a tuturor diferendelor prin dialog, prin negocieri binevoitoare și constructive, cred că și pentru dv. și pentru scopul pe care îl serviți, era demult necesar să căutați să ne întâlniți înainte de a scrie despre noi. Să căutați să vedeți dacă nu este totuși o cale de rezolvare sau clarificare pașnică și nu războinică a diferendelor pe care le vedeți dv. între noi. Ce bună ar fi fost această cale, ce necesară și înțeleaptă ar fi ea pentru toți și acum.

Vă rog deci respectuos gândiți-vă să-mi faceți o vizită acasă. Eu am 70 de ani - și ce ani! - și sunt foarte bolnav. Îmi este imposibil să vin la dv., deși aș face-o cu mare plăcere dacă aș putea.

Vă invit deci pe dv. respectuos, presupunând că sunteți mult mai tânăr și mai sănătos ca mine, - și vă invit cu toată omenia și iubirea sufletului nostru românesc. Ar fi și în interesul misiunii dv. care pretinde în primul rând de la slujitorii ei datoria de a fi documentați deplin și cinstit, mai înainte de a scrie ceva despre o problemă și despre un om. Adevărul acesta este atât de sfânt și atât de elementar.

Vă aștept deci oricând cu poarta și cu inima deschisă. Vă rog numai să fiți bun și să mă anunțați cu câteva zile mai înainte de venirea dv. ca să fiu acasă întrucât uneori mai sunt silit să lipsesc pentru tratamentul neputințelor mele trupești. Și mi-ar părea nespus de rău dacă m-ați căuta și nu ne-am întâlni. Acasă în lipsa mea este numai soția mea care este și mai bătrână și mai bolnavă decât mine. Ea stă permanent cu poarta închisă și nu poate primi pe nimeni... Mă puteți găsi în satul Livada Beiușului Nr. 9 - aproape, numai vreo 4 km de la gara Beiuș, spre răsărit. Cu trenul până la Beiuș, iar de acolo cu un alt mijloc, ori pe jos. Nu este departe. Și e frumos. Vă notez aici adresa mea clară pe care vă rog să-mi scrieți și la care vă aștept.

Salutându-vă cu cel mai deosebit respect și așteptându-vă cu cele mai bune gânduri.

Vă urez tot binele. Și numai binele.

Livada Beiușului,

15 februarie 1984

al D-voastră,

Traian Dorz.

3610 Livada Beiușului - Nr. 9 - Jud. Bihor.

Onor. redacția „Scânteia Tineretului” pag. Sensul Vieții,

personal tov. Șerban Cionof - București”.

Dar după ce am expediat această scrisoare m-am gândit că nu-i de-ajuns să-i scriu numai acestui redactor căci scrisul lui angajează poate într-o și mai mare măsură direcțiunea ziarului care știe - ori poate nu știe de faptele salariatului său.

Va trebui deci să scriu și mai pe larg o scrisoare direcțiunii ziarului, care desigur are cea dintâi și cea mai mare răspundere pentru cele publicate în coloanele acestui ziar.

Astfel am conceput și am scris și a doua scrisoare pe adresa redacției ziarului, după cum urmează:

„Mult stimate tov. director al ziarului „Scânteia Tineretului” - București

Subsemnatul Traian Dorz de 70 de ani domiciliat în satul Livada Beiușului, nr.9, jud. Bihor, cu cel mai deosebit respect vă aduc la cunoștință următoarele:

Începând din luna februarie anul trecut (1983) în ziarul dv. au apărut în mai multe rânduri prin pagina Sensul Vieții (resp. tov. Șerban Cionof) repetate afirmații jignitoare la adresa mea. Toate aceste afirmații, fiind tendențioase, absolut neadevărate și imposibil de dovedit, - eu le consider calomnii și protestez împotriva lor. Numai în ziarul de sâmbătă 11 februarie a.c. au apărut cel mai recent câteva din acestea. Citez textual:

„...elemente declasate care în perioada dintre cele două războaie mondiale s-au aflat în slujba cercurilor conducătoare din Germania Fascistă și au luat parte activă la acțiunile legionarilor, iar ulterior în anii noștri în loc să înțeleagă sensul istoriei adevărate a poporului, s-au dedat la uneltiri și calomnii la adresa orânduirii noastre... Cazul cel mai semnificativ și mai reprezentativ este al lui Traian Dorz, actualul șef al grupării ilegale Oastea Domnului, care nici acum la anii senectuții, nu înțelege să-și respecte țara și poporul. Și cu un deloc neglijabil și dezinteresat sprijin moral și material al unor cercuri dușmănoase din străinătate, împroașcă cu noroi în tot ce avem mai scump și mai drag, etc., etc. ...”

Aceste afirmații fiind foarte grave, eu vă rog tocmai pentru stabilirea adevărului, lucru absolut necesar, - să-l obligați pe tov. Șerban Cionof să prezinte dovezi concrete, documente scrise, martori oculari, mărturii demne de încredere și serioase care să ateste clar și concret următoarele:

1. Când și cum am slujit eu personal cercurile conducătoare din Germania Fascistă?

2. Când și cum și unde am participat eu personal la acțiunile legionarilor?

3. Când și la cel fel de uneltiri și calomnii m-am dedat eu personal la adresa orânduirii noastre?

4. Când și ce fel de ajutor și sprijin material am primit eu personal și din partea căror cercuri dușmănoase din străinătate?

5. Când și cum am împroșcat eu cu noroi în tot ce avem mai scump și mai drag?

Aceste documente autentice și mărturii adevărate rog să se publice, dacă vor putea fi aduse, exact în același loc în care au apărut afirmațiile de mai sus, ca să vadă toți cititorii că acele acuze nu sunt numai niște răutăcioase calomnii, ci au un temei real. Dar dacă cel obligat nu va putea prezenta nimic cu adevărat valabil și documentat, fiindcă de fapt așa ceva nici nu există, - atunci vă rog să dispuneți să se publice exact în același loc în pagina respectivă o dezmințire (sau rectificare, cum vreți) în acest sens, eventual cea anexată:

Rectificare

În trecut ziarul nostru, la pag. „Sensul Vieții” au apărut atât anul trecut cât și anul acesta repetate afirmații jignitoare la adresa și activitatea din trecut și din prezent a tov. Traian Dorz.

Regretăm că scriitorii acelor afirmații au fost informați greșit, neavând în susținerea acestora nici un temei adevărat, cel învinuit nu este vinovat de nici una din aceste acuze.

Facem cuvenita rectificare cerându-ne scuze atât tov. Traian Dorz cât și cititorilor noștri.

Redacția.

Stimate tov. director, - am acum și eu 70 de ani. Din copilăria mea m-am străduit să mă feresc de tot ce am văzut că este rău și să fiu cinstit din adâncul sufletului meu atât față de poporul nostru cât și față de credința părinților noștri. Și am căutat să le slujesc pe aceste unice valori cu toată puterea și priceperea pe care am avut-o. Se poate că uneori aceasta să fi părut depășită, dar a fost totdeauna sinceră în intențiile ei.

Dv. aveți toate posibilitățile să vă informați asupra acestui lucru.

Împrejurările vieții m-au dus la situația să slujesc aceste idealuri și cu cuvântul tipărit, în niște ani și în niște condiții când acestea, așa cum erau, împlineau niște goluri și acopereau niște nevoi de cea mai mare însemnătate pentru viața unei mari părți din poporul nostru, în epoca respectivă. Va veni odată vremea când se va vedea bine acest adevăr. Dar și acum în țara noastră mai sunt multe mii de oameni cinstiți, care cunosc numele meu și știu bine despre activitatea mea. Toți aceștia știu de asemenea tot atât de bine și cât de neadevărate și de nedrepte sunt afirmațiile publicate despre mine în ziarul dv. la pagina menționată. Ar fi păcat și ar fi nedrept ca toți aceștia să-și facă părerea că întreagă conducerea ziarului se face vinovată de un neadevăr atât de evident și de un procedeu atât de contrar eticii și echității societății noastre.

Întreg anul trecut am tot așteptat cu speranța că cineva competent se va sesiza și va lua niște măsuri, pentru a se cerceta serios lucrurile și a se stabili adevărul. Dar văd că se merge tot mai spre agravarea acestora. Se vede că tăcerea și așteptarea nu numai că nu rezolvă nimic, dar întărește și părerea că dacă cel vinovat tace, înseamnă că se știe vinovat. Iată de ce protestez și cer să se facă lumină. Dacă sunt vinovat, să se dovedească concret că sunt vinovat. Dar dacă nu este nimic adevărat din tot ce se spune împotriva mea, atunci vă rog ca lucrul acesta să se spună în auzul tuturor celor care au văzut cele scrise de cei care m-au acuzat. Dacă strada și Justiția dau dreptul la apărare oricărui învinuit în ele, cred că presa ar trebui să dea acest drept cu atât mai mult cu cât învinuirile ei nu le aud numai niște vecini sau numai o sală ci o țară, o lume întreagă.

Consider deci că ziarul dv. care face o educație atât de frumoasă și de competentă în principal acelor care alcătuiesc viitorul patriei noastre, trebuie să se ridice și cel mai hotărât împotriva oricui încalcă adevărul, indiferent cine ar fi acela. Și pentru apărarea celui nedreptățit, oricine ar fi el. Toți suntem fiii acestui pământ. Fiecare îl iubim și am dat un preț de muncă ori de sacrificii pentru el. De aceea o nedreptate tolerată unuia aruncă o umbră asupra tuturor. Procedeul nu trebuie încurajat, fiindcă nu se știe cine poate fi mâine următoarea victimă. Frumusețea muncii dv. trebuie să rămână totdeauna mai presus de orice umbră și îndoieli.

Am scris ieri personal și tov. Șerban Cionof, invitându-l respectuos să-mi facă o vizită acasă, tocmai pentru a se documenta asupra tuturor acestor lucruri. Sper că o va face, dar vă rog respectuos și pe dv. să binevoiți a-l îndemna la aceasta. Vă anexez alăturat și dv. o copie a scrisorii adresate dânsului.

Cerându-vă din inimă iertare pentru tot acest deranj, sper că veți lua cele mai potrivite și înțelepte măsuri pentru rezolvarea acestei sesizări.

Livada Beiușului,

la 18 februarie 1984

Cu cel mai deosebit respect și considerațiune,

Traian Dorz

Domniei Sale Tov. Director al ziarului

„Scânteia Tineretului”

București.

Am scris la mașină mai multe copii după aceste două scrisori și le-am pregătit să le mai pot da și la cine va mai fi nevoie.

A doua zi după expedierea scrisorilor originale mi-au venit în casă pe neașteptate doi de la Securitatea Județeană pentru vizitele lor obișnuite la mine. Cum problema era personală și proaspătă, le-am arătat ziarul cu pricina și le-am zis:

- Ați citit dv. ziarul acesta, ați văzut cumva ce scriu acești oameni despre mine?

Ei au privit și s-au prefăcut mirați. Nu știu dacă îl citiseră acasă ori la birou, - aceștia nu au voie să spună niciodată adevărul.

- Nu, - mi-au răspuns ei - nu l-am citit. Ia să vedem ce scrie.

După ce l-au terminat de citit le-am zis:

- Dacă eu fac aici tot ce scrie ziarul acesta, iar dv. nu știți nimic, înseamnă că pe undeva sunteți învinuiți și dv.

- Să știi că așa este!

- Eu am făcut aici o contestație scrisă către direcțiunea ziarului. Iată o copie și pentru dv., pentru ca să știți ce se petrece. Oare cum este posibil să se scrie niște neadevăruri chiar atât de necontrolate? Nu-i nimeni să vadă asta?

- Noi vom sesiza pe superiorii noștri și vom cere o anchetă. Să vedem ce va fi.

Asta se petrecea în ziua de 23 februarie. Din ziua aceea n-a mai apărut absolut nici o referire nici la numele Oastei Domnului și nici la al meu în paginile acestui ziar. Și n-am mai văzut, cât am putut eu afla - nici în paginile vreunui alt ziar sau revistă care mai publică referiri calomnioase la credincioși în general. De vreo două ori a mai apărut pagina „Sensul Vieții” a numitului ziarist Șerban Cionof dar nici o aluzie la cazul meu.

Pe urmă n-a mai apărut nici pagina lui.

Am urmărit un timp să văd dacă vor publica vreo urmă de document compromițător ticluit în vreun fel, dar nimic. N-a publicat nici rectificarea mea. O tăcere totală s-a lăsat peste toată problema ridicată și nimeni n-a mai amintit despre ea ca și când nici n-ar fi fost.

Slavă veșnică Ție Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor care ești atât de credincios și puternic, împlinindu-Ți cu atâta dragoste făgăduințele Tale făcute nevinovaților Tăi nedreptățiți și batjocoriți pentru Numele Tău, de fiii cei mincinoși și potrivnici ai lumii.

O cât de minunat este Dumnezeu Apărătorul nostru! Cine s-ar fi gândit că un uriaș ca acel batjocoritor, care tocmai atunci își sărbătorise trei ani de izbânzi prin pagina lui împotriva lui Hristos și a copiilor Lui, va fi doborât dintr-o dată și pe neașteptate, tocmai când era în culmea sărbătorii lui?!

Încă odată deci - și oare a câta oară! - noi putem binecuvânta pe Dumnezeul nostru pentru încă o biruință, pentru încă o minune pe care o făcuse Iubirea Lui pentru noi - potrivit făgăduinței din Cuvântul Lui Cel Sfânt: nu te teme, iată Eu sunt cu tine - ca să te scap. Într-adevăr tocmai prin asta s-a arătat atât de strălucită lucrarea puterii Tale Doamne, cu cât eu eram nu numai cel mai slab, dar și cel mai disprețuit - și socotit ca o lepădătură, iar Lucrarea Oastei ca un gunoi în fața lor.

Într-un timp parcă îmi era și milă de acel nenorocit de Goliat care ne sfidase plin de trufie și de dispreț când se credea în toată puterea lui, - dar care acum se vede bine că fusese prăbușit. Că Dumnezeu Apărătorul nostru îi trimisese o piatră în frunte și îl trântise undeva. Mă gândeam la înfrângerea și înlăturarea lui din fruntea bucatelor unde se desfăta. Și poate că avea copii. Și poate că avea conștiință. Și poate că avea suflet.

Dumnezeu să aibă milă de copiii lui. Și de conștiința și sufletul său.

N-am mai aflat nimic despre el până în toamnă când venind din nou cei de la Oradea la mine și aducând ca din întâmplare vorba despre el în legătură cu un alt caz unde altcineva din partea puterii făcuse un abuz față de niște frați, iar eu îi zisesem îndurerat din nou:

- Cum e cu putință să se meargă chiar până acolo? (Era vorba de stricarea cortului nunții de la Ivești, chiar în ceasul când trebuia să înceapă nunta).

- Cine a făcut aceasta? - îmi ziseră ei.

- Organul puterii locale.

- Pe ce motiv?

- Ceva fără nici un temei. O invenție.

- Acesta este un abuz - îmi ziseră indignați. Trebuie semnalat organelor superioare.

Nu-i permis așa ceva. Orice abuz trebuie pedepsit. Și se pedepsește dacă este semnalat.

Legea este lege pentru toți. Ai văzut ce s-a întâmplat și cu ziaristul cel din februarie?

- Ce s-a întâmplat?

- A fost o anchetă acolo, venită din ordin superior. S-a dovedit că nu avea dreptate în ce a scris și a fost sancționat. Dar d-ta să nu aștepți să ți se ceară scuze sau să se recunoască public. Înțelegi că...

- Nici n-am așteptat să mi se ceară scuze. Înțeleg totul. Am vrut numai să se vadă că nu avea dreptate. Și să se pună capăt acelor calomnii. Și sunt mulțumit că asta s-a făcut.

În martie 1984 am căzut din nou grav bolnav fiind iarăși internat pentru două săptămâni în spital la Cluj, iar de aici trimis pentru alte două săptămâni de tratament la Covasna. M-am întors de acolo ceva mai refăcut. Era și nevoie întrucât începuse iarăși sezonul fericit al nunților frățești - și îndată ce au simțit că mă refăcusem puțin, frații stăruiau din toate părțile să fiu în mijlocul lor.

Astfel începând din luna iulie în care au avut loc trei nunți mari, la Pechea - Galați, la Cluj în oraș și la Ivești - Tecuci. La fiecare dintre aceste nunți au luat parte între 2 și 4 mii de frați. Cuvântul Domnului s-a mărturisit puternic zile și nopți întregi în fața a mii de suflete, în mare parte străini veniți să asculte programul nunții format din cântări, rugăciuni, cuvântări și declamări de poezii pline de putere și de lacrimi. O mare lucrare de trezire sufletească se producea pretutindeni. În august s-au mai adăugat tot de aceeași amploare și alte nunți la Rogoz, Buciumi, Suceava... În septembrie la fel la Petrileni, Călan, Liebling. A fost anul cu cele mai multe nunți mari din șirul tuturor anilor de până acum. Binecuvântările mari primite succesiv cu aceste ocazii peste toate zonele mari ale țării au umplut de o mare bucurie toate sufletele și de un mare avânt Lucrarea Domnului, iar noi am mulțumit cu lacrimi Domnului și Dumnezeului nostru pentru aceste mari biruințe și bucurii.

Lucrarea Domnului se bucura de un timp de pace și mâna stăpânirii nu apăsa cu atâta putere peste noi ca în anii de până acum. Așa că ne-am străduit să folosim cât mai bine și mai din plin vremea și harul pe care ni-l dăruia Dumnezeu.

Praznicul Rusaliilor la mormântul părintelui nostru Iosif de la Sibiu s-a desfășurat și el cu mai multă putere și cu mai mari mulțimi decât în toți anii de până acum. Programul a ținut de la ora 6 dimineața și a continuat fără întrerupere până la ora 12 când s-a făcut o pauză în care s-au împărțit darurile pregătite în numele și în memoria părintelui nostru iubit.

Apoi venind preotul chemat, au urmat rugăciunile obișnuite, însoțite de noi toți frații și surorile, cu lumânările aprinse în mâini și cu lacrimi în ochi.

Aici la acest mormânt sfânt este singurul loc unde ne întâlnim cu toții, venind din toată țara. Mai puțini la 12 februarie și mai mulți la Rusalii. S-a statornicit de acum un pelerinaj la care de fiecare dată vin suflete din toate părțile țării - și chiar de peste hotare, ca la un loc de mare putere și o deosebită sfințenie, pentru a se reculege și a se întări duhovnicește.

Pentru cei din Oastea Domnului de fiecare dată este un nou prilej de înnoire a legământului și de o primenire sufletească. Pentru mulți alții nou veniți, este un prilej de luare a legământului de predare și slujire lui Dumnezeu.

Mulțumim Domnului și Dumnezeului nostru că nu ne-a conturbat nimeni și cu nimic nici de data asta frumosul nostru praznic. Ne-am rugat și ne rugăm de fiecare dată pentru țara noastră și pentru mai marii noștri care ne conduc, așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu și pentru ca să nu ni se tulbure cu nimic bucuriile și sărbătorile noastre.

În toamna anului 1984 la 8 noiembrie am primit o nouă telegramă trimisă de la Lia, nepoata părintelui Iosif din Sibiu, fiica lui Titus care în urmă cu 9 ani, în 1975, tot prin aceste zile de noiembrie mă anunțase despre moartea tatălui ei Titus. Acum îmi spunea tot așa: „mama a murit. Înmormântarea poimâine...”

Știrea m-a îndurerat adânc. Se ducea acum și sora Jenica cea cu care ne cunoscusem de copii din casa și din adunarea părintelui Iosif, prin anii 1933 - și de mai târziu până azi. Se căsătorise după moartea părintelui cu fiul său Titus, având împreună două fete, pe Cristina și Iulia. Fusese adânc credincioasă soțului și copiilor ei, prin toate necazurile lor și și-a păstrat curat și credința ei față de Domnul și față de Oastea Sa până la moarte. Am regretat-o mult, fiindcă ea ne-a fost de un mare sprijin totdeauna și în tot ce am avut de lucru, mai ales la cimitir pentru aranjarea lucrărilor necesare la mormântul părintelui Iosif. A iubit din toată inima ei pe frați și i-a primit de fiecare dată cu toată dragostea, în casa ei ospătând cu bucurie pe cei ce treceau pe acolo, nu numai de Rusalii ori de 12 februarie, ci oricând avea acest prilej.

La sosirea mea atunci în gara Sibiu, m-am regăsit tot numai cu fr. Moise de la Arad, singurul care ca și acum 9 ani, a fost gata și de data asta să vină la înmormântarea sorei Jenica, după cum fusese gata și atunci la înmormântarea fr. Titus, - să lase totul și să vină spre a fi aici în ceasul acesta greu, pentru această încercată și neuitată familie.

Am însoțit toată procesiunea înmormântării până la cimitirul Sibiului. Dar ea nu dorise să fie îngropată în același mormânt cu părintele Iosif și cu soțul ei Titus, fiindcă - zicea ea - eu nu sunt vrednică să stau acolo. Ci pe mine să mă înmormântați lângă părinții mei, ceva mai departe de mormântul părintelui și mai spre dreapta.

Acolo am și dus-o, încredințând pământului trecător trupul ei trecător - și cerului veșnic sufletul ei cel veșnic.

Dormi în pace scumpă soră Jenica până în clipa marii Învieri când Glasul Domnului nostru Isus și trâmbița arhanghelului Său ne va trezi și ne va ridica din morți, spre viața și fericirea veșnică, pentru care ne-am predat Domnului în Oastea Lui și am luptat și am suferit împreună cu El și cu ai Lui. Atunci vom întâmpina pe Domnul în văzduh, ne vom duce împreună cu El și vom fi pe veci împreună, în Împărăția Lui și a noastră. Amin.

În toamna aceasta Domnul Isus ne-a mai ajutat să-mi pot îndeplini încă una din marile datorii pe care le aveam față de părinții mei și față de copiii mei trecuți în veșnicie - și care erau înmormântați în fundul cimitirului de lângă biserica noastră din Mizieș. Vechile cruci de lemn așezate acolo putreziseră demult. Era de datoria mea să caut să le așez și la capătul lor un semn recunoscător al dragostei mele. Eu sunt dator nu numai față de cei vii, ci și față de cei morți.

Vorbisem mai demult cu un alt prieten al meu sculptor în piatră, pentru o placă memorială la mormântul celor iubiți ai mei, cum vorbisem cândva pentru cele trei cruci de mai demult a fratelui Ioan Marini, a fr. Eftimiu Florea și a păr. Iosif, cu bădița Dani Andrițoiu - care le lucrase atât de frumos. Acum se dusese și el la odihnă sub crucea lui lucrată de altul.

Când placa a fost gata eu cu un frate lângă mine am lucrat o săptămână întreagă cu mâinile noastre, cu lacrimile mele și cu genunchii mei până când Domnul mi-a ajutat să văd îndeplinită și datoria asta, - una dintre ultimele mele datorii pe care țineam neapărat să mi-o împlinesc înainte de a mă duce și eu acolo unde mă așteaptă ei.

Sub numele celor patru părinți ai mei și al celor doi fii - am scris următoarele:

Dormiți părinți și fii iubiți

la Sânul Mângâierii,

până când toți veți fi treziți

de Trâmbița-nvierii.

Atunci ne va chema Isus

la Marea-I Bucurie,

și-apoi vom fi-mpreună Sus

cu El pe veșnicie...

Nu poate fi deplin liniștit sufletul nostru decât atunci când simte că și-a făcut întreaga datorie și în chipul cel mai frumos.

Te rugăm Doamne și Dumnezeul nostru ajută-ne să nu rămânem datori niciodată și întru nimic, nici celor vii nici celor morți, nici celor binefăcători nici celor răufăcători față de noi căci Tu faci până la urmă ca toate să lucreze împreună spre binele celor ce Te iubesc pe Tine și caută să facă voia Ta.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!