Cap. 11 - Ce minunat lucrează Dumnezeu

„Mare este Domnul Dumnezeul nostru şi puternic

prin tăria Lui. Înţelepciunea Lui este nemărginită...

Domnul sprijineşte pe cei blânzi, - şi doboară pe cei răi”.

Anul 1983, îndeosebi după Rusalii, a fost foarte bogat în evenimente. Am avut nespus de mari bucurii, dar şi adânci frământări şi încercări. Prin toate însă sprijinul Domnului şi Dumnezeului nostru a fost necontenit şi îndeaproape în ajutorul nostru. Adunările mari şi nunţile puternice au continuat înmulţindu-se şi lărgindu-se peste tot cuprinsul ţării, în afară de cele trei provincii din sud, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea peste care apasă şi se întinde parcă un blestem ca peste Marea Moartă. Cât ne-am ostenit să se mişte ceva şi aici, să învie vreun suflet, să se trezească vreo adunare - şi nu s-a putut. De ani de zile se zbate aici câte un suflet lucrător în câte un judeţ - şi parcă se zbate într-o mlaştină. Cu cât luptă mai mult parcă se scufundă mai adânc. Erau şi pe aici, înainte de război, sute de adunări şi mii de suflete vii şi calde pentru Dumnezeu... Cândva Oastea Domnului făcea şi pe aici ca peste tot o puternică lucrare. Dar după război, parcă a trecut peste toată partea aceasta cel mai pustiitor pârjol - că n-a mai rămas aproape nimic viu şi verde.

În câteva rânduri am mai încercat - prin anii 1966-1970 - dar o prigoană pustiitoare urmărea orice pas şi orice gând al nostru al celor care voiam să trecem această barieră neagră... Au mai mers şi alţii câţiva fraţi să se stabilească prin acele părţi, dar cum au ajuns acolo parcă s-au petrificat şi ei cu ceilalţi care fuseseră şi ei vii cândva, dar acum încremeniseră cu toţii.

Una dintre cauze cred că este şi că pe acolo sunt unele dintre cele mai potrivnice autorităţi civile cât şi clericale.

O mentalitate atât de crudă, o stare atât de înapoiată şi o ură atât de mare împotriva a tot ce este evanghelic domneşte acolo încât orice început cât de timid şi mic s-ar ivi - este zdrobit de îndată şi fără nici o cruţare de către toţi împreună. Superstiţia şi formalismul feroce şi ucigător de orice înnoire, stăpâneşte peste tot cu atâta furie şi cruzime încât este mai greu de pătruns acolo decât în cea mai întunecată zonă păgână din lume. Despotismul conservatorist tronează vigilent să nu permită absolut nici un vântişor de primenire spirituală nicăieri.

Într-o zi când vreo patru fraţi din Ardeal am încercat să mergem într-o misiune duhovnicească prin Oltenia, încă de la gara Craiova ne-am văzut încercuiţi de vreo 10 inşi cu înfăţişări pline de ameninţare ţinându-se necurmat după noi. Unul dintre ascultătorii primejdioşi care mişunau pretutindeni, trăsese cu urechea la vorbele noastre şi descoperindu-ne că suntem credincioşi şi-a sesizat tovarăşii - şi îndată am văzut că suntem ameninţaţi să fim luaţi şi duşi, înainte de a putea face ceva... A trebuit să folosim un mijloc de a ne strecura dintr-un tren cu o direcţie în altul cu alta, pentru a scăpa din ameninţarea lor... Astfel am scăpat noi printr-o minune, dar cei la care aflaseră ei că vom merge şi care ne aşteptau, au avut mult de pătimit: bătăi, ameninţări, percheziţii, confiscări. Acestea toate ne-ar fi aşteptat şi pe noi chiar din prima clipă, dacă Domnul nu ne înştiinţa din timp şi nu ne-ar fi ajutat să le scăpăm printre degete. Atât preoţii cât şi orice autoritate mică şi mare, lucrau strâns împreună spre a nu permite absolut nici o scânteie cerească acolo.

De atunci trecuseră acum câţiva ani. În toate celelalte părţi de ţară peste tot avuseseră loc mari transformări spre bine în privinţa evanghelizării Oastei Domnului, - numai în aceste părţi din sudul ţării, în tot cursul acestor ani nu s-a mai îndreptat nimic. Frica şi spaima care au intrat în oameni în anii cei mai grei, n-a mai dispărut, nici nu s-a micşorat. Apoi obişnuinţa cu lenea duhovnicească şi alergarea după cele ale firii pământeşti din ce în ce tot mai greu de găsit, i-a paralizat pe toţi într-o nemişcare totală.

Între timp, mulţi dintre fraţii lucrători au murit, alţii s-au mutat cu familiile ori cu serviciul, alţii s-au lepădat de Hristos, întorcându-se la păcate. Tineretul a devenit lumesc. Cuvântul străin, dragostea rece, credinţa moartă. Din cauza urii şi prigonirii necruţătoare suflete noi nu s-au mai hotărât pentru Domnul - şi astfel păcatul şi moartea întind tot mai fioros peste tot pustiul şi gheaţa... Şi cine, în afară de mila lui Dumnezeu mai poate şti, când va mai răsări un soare viu şi cald peste acest întunecat gheţar de ură şi vrăjmăşie faţă de Hristos care a cuprins aceste trei nefericite şi înapoiate regiuni? Şi cine poate să ştie ce blestem, din vina cui şi până când va mai rămâne ca o lespede de gheaţă peste aceste suflete şi peste aceste locuri? O Doamne Dumnezeule, dacă Te-ai îndura mai curând... Căci nimeni în afară de Tine nu mai poate face nimic aici.

Totuşi în toate celelalte părţi ale ţării o frumoasă lucrare misionară se desfăşoară, - deşi ici colo se mai iau măsuri locale de înfricare a fraţilor prin percheziţii, confiscări, amenzi, anchete. Îndeosebi asupra tineretului. Mulţi tineri mai activi au fost retrogradaţi în serviciu din cauza credinţei lor, ori mutaţi, ori avertizaţi aspru. În unele locuri se întocmesc fişe speciale pe baza unor chestionare amănunţite şi abile, asupra unora dintre cei mai cunoscuţi ca suflete active pentru Domnul. Surorilor tinere de la mai multe întreprinderi li s-a interzis să mai poarte pe cap baticul cuviincios, la care ele nu renunţau din cauza Cuvântului Sfânt de la 1 Cor. 11, 6. Pentru aceasta foarte multe surori au avut şi mai au încă multe de suferit. Unora dintre ele cum a fost cazul la nişte cooperative de covoare din regiunea Galaţi, li s-a desfăcut chiar şi contractul de muncă, fiind date afară de răutatea celor otrăviţi cu ura contra lui Hristos.

Dar suferinţa pentru Domnul ne întăreşte pe toţi tot mai mult făcându-ne rugăciunea mai fierbinte, părtăşia mai scumpă şi credinţa mai puternică.

Mai avem încă unele întristări cu rămăşiţele învăţăturilor dezbinătoare pe care le mai aduc unii oameni îndărătnici încurajaţi de bietul Moldoveanu. Aceştia, pe unde mai pot mai tulbură adunările frăţeşti cu vorbiri aţâţătoare şi cu discuţii potrivnice lovind în învăţătura Bisericii şi batjocorind lucrurile sfinte, Crucea, Maica Domnului, ceremoniile, etc. După pilda învăţătorului lor răzvrătit. Aceştia deşi văd că toată Lucrarea Domnului din ţară a ajuns să înainteze unită, ca nişte oşti puternice sub steagurile lor şi ca apele unite ale unui fluviu puternic, - ei nu numai că nu vor să se ataşeze frumos celorlalţi, dar caută să se împotrivească tuturor. Nu văd că au ajuns ei cât şi bietul Moldoveanu ca nişte buturugi uscate pe care mersul puternic al apelor le înlătură tot mai la margine, până când sunt acoperite de mâl şi uitare...

Ce soartă nefericită şi-au ales - şi totuşi ambiţia firească nu-i lasă nici să vadă, nici să se salveze din starea aceasta...

Am făcut anul acesta două mari încercări spre a-i apropia de dragostea frăţească şi de realitatea sănătoasă a Lucrării Oastei Domnului. Una pentru cei vreo 3-4 care mai sunt la Corocăieşti lângă Suceava. Şi alta cu Tudose Constantin de la Galaţi. Ne pare atât de rău de starea de izolare şi împotrivire în care zac... Dar încercările noastre care păreau la început pline de speranţă, s-au dovedit până la urmă tot zadarnice ca şi cele de până acum cu ceilalţi. Aceşti oameni robiţi total şi orbiţi de duhul mândriei şi al prefăcătoriei, au dovedit că nu se mai pot corecta, oricâte încercări s-ar face cu ei. După zeci de astfel de încercări, i-am încredinţat total judecăţii lui Dumnezeu al Căruia Cuvânt Îl falsifică şi a Cărui Lucrare o dezbină.

În acest an s-a stins din viaţă într-un mod tragic şi dureros bietul Gheorghe Condruz de la Nămoloasa, cel care fusese un frate bun cândva, - dar căzând mai târziu în cursa rătăcirii lui Moldoveanu, a ajuns şi el o pricină de multă clătinare din cap, pentru cei care îl vedeau făcând şi spunând lucruri şi vorbe de om pierdut, - când intra cu căciula pe cap în biserică, când vorbind cu crucile de prin cimitire, când mergând cu spatele înainte spre oameni.

S-a sfârşit şi acesta - spre nefericirea lui şi alor cui l-au adus în starea aceasta, ca sub pedeapsa lui Dumnezeu încă de pe pământ. După cum se mai sfârşiseră şi alţii, ca şi el şi o luaseră şi ei pe aceeaşi cale a rătăcirii - cum fuseseră Zaiţă Ion, Silvestru Barbă şi ceilalţi câţiva pe care nu-i mai răbdase Dumnezeu - şi despre care am scris la vremea lor, ca despre nişte pilde cutremurătoare despre cum sfârşesc cei neascultători. Mai sunt însă vreo 3 încă în viaţă: Moldoveanu, Tudose, Iordache... dr. Banu, cel atât de viteaz cândva, acum alungat şi de a doua nevastă, părăsit şi de cei doi fii ai săi, îşi aşteaptă moartea uitat de toţi şi părăsit într-un azil de bătrâni. Iscoadele de la Cluj care ne vânduseră după Poiana Braşovului în 1976 zac într-o stare nefericită, în aceeaşi izolare şi părăsire a tuturor, - după cum este scris: păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată - acestea se plătesc chiar şi începând de aici. Ale altora merg pe urmă, - acestea vor fi plătite toate acolo (1 Tim. 5, 24). Ce cutremurător este adevărul acesta şi ce pildă amară trebuie să ne fie şi moartea celor ce tot nu voiesc să ţină seama de nici o înştiinţare bună!...

Nunţile, în general, au început să se încadreze în noul fel statornicit printre fraţi, încă din iarna trecută, cu cât mai mult loc pentru „partea Mariei” şi cu cât mai puţin pentru „a Martei”. Totuşi au mai fost vreo două care au ieşit din acest bun şi chibzuit fel de a lucra, dar şi-au primit plata chiar pe loc pentru neascultarea lor.

Începând din luna ianuarie a acestui an s-a căutat o mai strânsă lucrare cu tinerii fraţi şi surori înzestraţi de Domnul cu darul compunerii de melodii pentru cântările Oastei Domnului.

Până la Moldoveanu mai fuseseră şi alţi fraţi şi surori cu darul acesta, dar când a apărut el şi s-a infiltrat în frunte, pe lângă el n-a mai încăput nimeni. Rând pe rând i-a înlăturat într-un fel sau altul pe toţi. Aşa era pe vremea aceea Iacob Alecu, un coleg de al lui de la muzica militară din Sibiu. Acest Iacob compunea şi el melodii frumoase, dar în curând Moldoveanu l-a înlăturat, iar bietul Iacob amărât a trecut la o lucrare străină unde s-a căsătorit, apoi a şi plecat din ţară.

Alţi cântăreţi erau fr. Niculiţă Cioran şi surorile lui din Cărpinişul Sibiului. Ce melodii frumoase compuneau şi aceştia. Dorită Patrie-a Iubirii, Porumbel din stejarii depărtaţi,

De dorul Tău Isus Iubit - şi multe multe altele de pe vremea aceea, de ei au fost cântate întâi... Dar tot din cauza lui Moldoveanu s-au oprit a mai cânta. E adevărat că şi Moldoveanu a compus la început melodii frumoase cât a stat şi el sub dulcea revărsare a Duhului Sfânt din frumoasa părtăşie frăţească a Oastei Domnului. Atunci nu el (nu noi) ci Duhul curat al frăţietăţii primea aceste melodii cereşti. Îndată însă ce el a rupt-o cu Duhul acesta, izvorul inspiraţiei lui a încetat, puterea i s-a dus şi dulcea vibraţie i s-a stins. Nemaivoind să se îndrepte a căutat să se ambiţioneze şi să se forţeze să mai scoată încă acele acorduri de demult, dar n-a reuşit să scoată decât nişte subproduse forţate, care nu mai spun nimic. Textele lui, ca şi melodiile compuse din ambiţie şi nu din har nu mai au nici o valoare.

După ce le auzi odată, nu le mai doreşti în veci. Ce faliment nefericit a avut acest om din cauza mândriei lui încăpăţânate - şi ce frumos viitor putea şi el avea şi pe pământ şi în cer. Acum tot din acelaşi duh de ambiţie continuă „să scrie meditaţii” copiindu-mă şi răstălmăcindu-mă într-un mod scandalos şi neruşinat. Dar nu semnează nimic, întâi pentru ca să nu sufere nimic din cauza scrisului său, pe care nu ştiu ce bogătaş din străinătate, orb ca şi el, le publică în nişte nefericite de broşuri, unele mai sucite decât altele. Apoi pentru ca cei de care nu ştiu, să creadă că le-am scris eu, fiindcă întrebuinţează printre rânduri când numele părintelui Iosif, când al sfinţilor Părinţi, când salutul nostru de Slăvit să fie Domnul, într-un fel exagerat, amestecându-le cu alte nume străine şi opuse, ca zăpăceala şi confuzia să fie depline.

Ce metode dezgustătoare, ce procedeu nelegiuit, ce lucrare ruşinoasă... ce om nenorocit. Domnul să aibă milă de el şi de familia lui.

Dar în locul unuia care s-a dovedit nevrednic, iată Domnul a ridicat deodată zece tineri cu harfe de aur care încep să cânte tot mai înflăcărat. Duhul care fusese cândva peste Moldoveanu când crease acele melodii nemuritoare, s-a întors acum şi mai frumos înzecit peste aceşti noi cântăreţi smeriţi şi curaţi.

În seara de 31 ianuarie 1982 am avut prima consfătuire cu ei dorind împreună să lucrăm cât mai ordonat. Am hotărât să compună melodii pentru textele din noua Carte de Cântări care nu aveau melodii. Astfel şi-au ales pe rând, fiecare după îndemnul Duhului, textele cărora să le compună melodii, pentru a se evita mai multe melodii la acelaşi text. Şi pentru a se crea o atmosferă de dulce colaborare între ei, pentru o cât mai inspirată şi frumoasă reuşită a lucrului sfânt. S-au repartizat atunci primele 500 de texte pentru a li se găsi cele mai frumoase melodii. Iată o frumoasă lucrare la care pornim cu o nouă rugăciune şi cu un fierbinte entuziasm. Credeam atunci că Dumnezeu va binecuvânta cu mult har începutul acesta fericit. Şi slăvit să fie Domnul că într-adevăr aşa a şi fost. Nu mult mai târziu aveam să vedem minuni la care nici nu putuserăm gândi, la acel modest început din 31 ianuarie 1982... Vom scrie şi despre ele la vremea lor.

Când aceste prime 500 de texte vor fi primit toate melodii vom merge mai departe cu alte 500! Şi aşa până când toată Cartea noastră de peste 2.000 de cântări îşi va avea fiecare text melodia lui. Atunci le vom nota şi ediţia următoare din Cartea noastră de cântări va fi şi cu note. Ce frumos va fi atunci!... Domnul ne va ajuta fiindcă dorinţa noastră este frumoasă, inima curată şi sufletul tânăr.

O altă iniţiativă frumoasă după cântăreţi, am luat-o cu poeţii.

Încă mulţi ani înainte se manifestase printre fraţi un viu suflu poetic. Se adunaseră la mine zeci de caiete cu poezii, unele cuprinzând frumoase şi talentate scrieri. Îndată ce am prins puţin răgaz liniştit am luat la rând aceste caiete şi descoperind în ele viguroase promisiuni, am ales zece dintre cei mai tineri şi mai talentaţi de la care am selectat câte o seamă de poezii din cele mai reuşite şi revăzându-le câte puţin le-am grupat sub titlul puţin cam pretenţios, dar îndreptăţit Prima antologie a tinerei noastre poezii religioase, Vol. 1, cuprinzând pe primii zece poeţi mai talentaţi din Oastea Domnului. I-am aşezat în ordinea alfabetică, cu o scurtă biografie şi fotografia fiecăruia, urmate de cele câteva zeci de poezii alese din creaţia lui. În cuvântul introductiv cu titlu Frumoasa noastră poezie tânără, scriam printre altele:

„Slăvit să fie Domnul şi pentru această nouă izbândă şi mare bucurie pe care ne-o dă El astăzi Lucrării Sale frumoase Oastea Domnului. Pe lângă multe alte daruri şi biruinţe pe care le-a dat Domnul Oastei Sale, iată că poezia şi cântarea religioasă, începute cu adevărat în ţara noastră doar prin Oastea Domnului, dă acum un alt nou şi frumos rod: prima antologie de poezie religioasă românească.

De la începutul ei şi de-a lungul celor 60 de ani de existenţă, Oastea Domnului a iniţiat şi a cultivat cu deosebită stăruinţă poezia şi cântarea duhovnicească. Sute şi sute de glasuri şi condeie modeste dar curate s-au ivit de atunci încercând în versuri din ce în ce mai reuşite să-I aducă lui Dumnezeu jertfa dragostei lor recunoscătoare pentru cunoaşterea Lui. Această cunoaştere şi iubire pentru Hristos care stătea adormită în sufletul poporului nostru de sute şi sute de ani, s-a deşteptat abia cu apariţia mişcării duhovniceşti Oastea Domnului.

Abia Oastea Domnului a trezit poezia şi cântarea religioasă, aceste „două frumoase adormite” ale sufletului şi credinţei noastre. Ele s-au trezit abia acum când Soarele Evangheliei acesteia vii şi dulci şi-a strălucit razele sale calde ale răsăritului său peste feţele lor.

Oastea Domnului a adus în viaţa poporului nostru Biblia, Sfântul şi Viul Cuvânt al lui Dumnezeu, - şi odată cu ea naşterea din nou. Iar deodată cu aceasta, câte minuni au apărut: misionarismul laic, din vremea creştinismului primar, voluntariatul duhovnicesc, evanghelizarea dinamică şi înnoitoare, cuvântul înaripat, cântarea înlăcrimată, poezia inspirată, rugăciunea cutremurătoare, viaţa rodnică şi activă în Hristos.

Pe lângă unele nume mai vechi şi mai cunoscute ale poeziei şi cântării noastre creştine, iată acum grupate aici într-o primă antologie a tinerei noastre poezii religioase, alte zeci de nume noi şi tinere care s-au impus pe tărâmul poeziei, mai harnice şi mai talentate în aceşti ani. Până la ei au mai fost puţini, - dar după ei vor mai fi încă mulţi. Ei înşişi mai au multe lucrări şi vor mai da încă şi mai multe.

Fiecare dintre aceşti zece inspiraţi ai Domnului îşi are specificul său, particularitatea sa. Şi pentru că au talent şi voinţă, Duhul Sfânt îi va mai inspira desăvârşindu-l pe fiecare, în felul său, dar formându-i şi unindu-i în înalta atmosferă a colaborării şi părtăşiei frăţeşti pe acelaşi specific unic şi frumos al Oastei, care îi va uni contopindu-i ca pe nişte stele mai multe într-un singur foc. Ca pe nişte sfere mai mici într-o singură sferă uriaşă.

Încărcaţi de dragoste şi de talent ei sunt acum încă în formare şi devenire. Poate că nu toţi vor putea aduce lucrări numai de nota zece, dar cei mai mulţi şi cele mai multe, - da! Din mijlocul lor desigur Dumnezeu va alege mari talente care vor da în viitor opere nemuritoare. Acest început îi va ajuta în primul rând pe cei zece, dar apoi şi pe alţii să înflăcăreze darul lui Dumnezeu care este cu ei. Şi pornind de la nivelul acesta să-şi dea toate silinţele să realizeze viitoarele lor lucrări la un nivel calitativ tot mai frumos. În nici un caz mai jos, ci mereu mai înalt.

Acesta trebuie să fie ţelul fiecăruia, fiindcă nici în dragostea Domnului faţă de noi nici în a noastră faţă de El spirala nu trebuie să scadă, ci să crească. Nu trebuie să fie nici o limită în mărime ori în frumuseţe.

Suntem fericiţi şi recunoscători lui Dumnezeu că ne-a ajutat să facem şi acest început care dorim să continue mereu mai frumos. Mai avem la rând multe alte caiete ale multor alţi poeţi. Vor mai apare alte volume cu cele mai bune lucrări, până când cei mai ostenitori şi mai talentaţi se vor putea detaşa de grup, prezentându-se cu lucrări personale, complete şi viguroase.

Şi tot aşa şi cu cântăreţii.

Şi suntem hotărâţi şi rugăm pe Domnul să ne ajute să putem realiza şi în privinţa asta, culegând din cele mai frumoase cântări, melodii şi texte pe note ale acelor tot pe atâţia tineri compozitori de muzică religioasă din Oastea Domnului. Vor fi din acestea multe volume la rând. Ce lucrare minunată va fi şi aceasta.

Vor apare apoi la rând desenatorii, graficienii noştri tineri, dintre care au şi realizat nişte lucrări de o inspiraţie şi o frumuseţe unică.

Apoi interpreţii muzicii şi cântării duhovniceşti. Sunt în Lucrarea Oastei atâtea voci de o frumuseţe şi claritate divină, care îţi leagănă sufletul ca pe o candelă sfântă, între cele şapte ceruri ale muzicii îngereşti când îşi topesc în cântare inima şi lacrimile lor cu ale noastre. Aceste voci trebuiesc culese pentru a rămâne printre noi pe totdeauna. Şi noi printre ele.

Şi mai câte alte binecuvântări ne mai pregăteşte încă Dumnezeu prin Lucrarea asta. Nu uităm teatrul religios, piesele potrivite oricăror momente sărbătoreşti, ori aniversare, cu actori talentaţi şi vrednici, din care iarăşi avem un număr frumos. Vor apare şi acestea în serii la rândul lor.

Doamne şi Dumnezeul nostru Te rugăm binecuvântează toate acestea şi multe altele încă, spre slava Ta şi mântuirea tuturor semenilor noştri.

Acest prim volum a şi apărut în cursul anului 1984.

Tot în acest an - 1983 am lucrat la alte trei scrieri: Dreptarul Învăţăturii Sănătoase, care doream să fie un scurt ghid în orientarea şi cunoaşterea învăţăturii noastre, pe temeiul Sfintei Scripturi, a sfinţilor părinţi bisericeşti şi a părintelui Iosif Trifa. Am ales toate principiile noastre de credinţă şi apoi am stăruit asupra fiecăruia în parte, cercetând cum învaţă despre el întâi Sfânta Scriptură, apoi Sfinţii Părinţi, adică Biserica, iar apoi ce ne învaţă părintele nostru Iosif. De încheiere urma îndrumarea cum trebuie să facem noi, ca datori faţă de cele trei porunci.

Acest Îndrumător cu toată graba şi scăderile lui, a umplut un mare gol ajutând pe foarte mulţi să se orienteze deplin şi frumos pe linia învăţăturii noastre adevărate, lucru de neapărată trebuinţă, spre a ne feri de învăţăturile străine şi de a ne zidi pe deplin pe temelia învăţăturii noastre. Dacă l-am fi avut mai demult, am fi avut mai puţine necazuri cu amăgirile de la credinţă. Acest dreptar a devenit ghidul nostru călăuzitor în şcolile noastre biblice şi în meditaţiile noastre.

A doua lucrare este: Trei zile şi adevăruri istorice din viaţa Oastei Domnului. E vorba despre 12 septembrie 1937 şi despre adevărul statornicit atunci cu privire la atitudinea Oastei Domnului faţă de biserică. Apoi despre ziua de 12-16 februarie 1938, ziua morţii şi înmormântării părintelui Iosif şi despre legământul frăţesc depus atunci lângă sicriul lui. Adevărul statornicit atunci a fixat pentru totdeauna atitudinea Oastei Domnului faţă de ea însăşi, de ideea ei, de scopul său şi despre misiunea sa.

În al treilea rând este vorba despre ziua de 7 noiembrie 1976, când la Consfătuirea pe ţară de la Poiana Braşovului s-a statornicit adevărul şi atitudinea Oastei Domnului faţă de toate celelalte confesiuni şi culte din ţară.

Şi această lucrare foarte necesară a fost şi va fi de mare folos pentru orientarea multora şi mai ales va restabili adevărul istoric asupra rostului Oastei Domnului în ţara şi în Biserica noastră. Şi asupra unora dintre cele mai însemnate evenimente din viaţa ei, pe care mulţi neştiutori ori rău intenţionaţi le-au denaturat total.

A treia lucrare este Sfinţii noştri Înaintaşi. Lucrarea aceasta este rezultatul unor munci grele şi îndelungate de strângere a datelor asupra vieţii şi activităţii celor mai cunoscuţi înaintaşi ai noştri din câmpul de lucru evanghelic al Oastei Domnului, din primii şi cei mai grei ani ai începutului ei. Începând cu părintele Iosif şi continuând cu cei mai buni apropiaţi colaboratori ai săi, de aproape şi de departe pentru răspândirea şi biruinţele Oastei Domnului.

Lucrarea cuprinde sute de nume şi bibliografii ale celor dintâi ostaşi, trecuţi la Domnul biruitori şi credincioşi. Vieţile şi pildele lor de curaj şi hărnicie pentru Domnul, sunt şi vor fi pe totdeauna exemple vrednice de urmat pentru toţi cei prezenţi şi viitori. Munca şi jertfa lor nu trebuie uitate niciodată, fiindcă datorită lor noi ne putem bucura astăzi de un atât de mare har şi binecuvântare, pe drumul nostru şi în ţara noastră.

Tot în acest an prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii Cântări Nemuritoare - şi se vede că citindu-le a fost foarte mişcat, că mi-a scris dictând soţiei sale o scrisoare de mulţumire încheind cu cuvintele: „în ceasurile de înălţare sufletească nu uita nici de zbuciumul sufletului meu...”

Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de-asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.

Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care spunea el - nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „inscripţie pe un pridvor”. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui „Azi 7 decembrie 1983”. O păstrez şi azi în original.

Despre această idee mi-a vorbit şi părintele profesor Dumitru Stăniloaie din Bucureşti, scriind şi dânsul cu întâmpinare, câteva rânduri pe frontispiciul ei. Şi tot aşa şi prietenul meu poetul Ioan Alexandru. Le păstrez şi pe acestea ambele - în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi pe cerul scrisului nostru contemporan, n-a mai putut apare nici azi. Ea cuprinde 500 din poeziile pe care le-am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Şi aşteaptă o zi prielnică să-şi poată lua zborul spre zările sufletelor care o aşteaptă.

- Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? - m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile, ori au discutat cu mine.

- Ce să vă spun? - le răspundeam simplu şi apoi tăceam. Într-adevăr ce să le spun, când şcoala mea era cu totul alta de cum credeau ei şi de cum puteam să le spun eu. Unora le-am zis:

- Aceea care se vede şi se aude la mine.

Altora le-am spus cu ochii plini de lacrimi:

- Am patru facultăţi: a muncii, a rugăciunii, a iubirii şi a suferinţei. Cea mai adâncă este cea a lacrimilor din iubire şi suferinţă. La acestea am învăţat şi din ele am adus tot ce mi-a mai rămas după ce m-au prădat de tot mai întâi vrăjmaşii, apoi prietenii, trecând aproape cu toţii la fel de necruţător peste hotarul meu.

- Dar copii câţi ai avut?

- Trupeşti ori sufleteşti? Trupeşti cinci, din care mai trăiesc trei. Sufleteşti nu ştiu câţi am avut, nici câţi mai trăiesc din ei. Dar unii dintre cei sufleteşti îmi fac atât de mari bucurii încât uit toate necazurile care mi le-ar fi făcut şi o sută dintre cei trupeşti.

- Despre copiii cei trupeşti de ce nu ai scris nimic?

- Acestea fac parte dintre adevărurile despre care va vorbi numai Hristos la Venirea Lui.

- Mai faci poezii şi cântări şi cărţi?

- Acum mă străduiesc să fac poeţi nu poezii. Cântăreţi nu cântări. Scriitori nu cărţi. Când munceşti să faci o poezie frumoasă, este ceva. Dar când reuşeşti să faci un poet frumos trebuie să recunoşti că este de o mie de ori mai mult. Aşa este şi cu cântările şi cu cărţile.

- Într-adevăr!

- Care este Istoria Oastei Domnului?

- Există scrisă în trei volume până acum. A început în 1923 printr-o revelaţie divină. A fost iniţiată de preotul Iosif Trifa în cadrul Bisericii Ortodoxe române ca o mişcare evanghelică de trezire şi trăire în Hristos. Ea merge progresiv cu etape mai grele ori mai uşoare. N-a fost legalizată niciodată nici sprijinită oficial. Trăieşte numai prin puterea vie a Duhului Sfânt. Are două caracteristici: misionarismul laic şi voluntariatul duhovnicesc.

- Cine sunt conducătorii Oastei Domnului?

- Cei dovediţi de Duhul Sfânt printr-o trăire mai frumoasă, printr-o activitate mai devotată şi printr-un spirit de sacrificiu mai fierbinte.

- Cât de mare este Oastea Domnului?

- Mărimea şi numărul ei nu-l ştie cu adevărat decât Domnul. Nu s-a putut ţinea niciodată o evidenţă clară din cauza prigoanelor atât clericale cât şi de stat. Cu aproximaţie numărul ar fluctua între câteva sute de mii şi un milion de suflete. Poate mai mult, poate mai puţin.

- Din care congregaţie şi grup social vin membrii Oastei Domnului?

- În special dintre ortodocşi şi foşti greco-catolici. Ţărani şi muncitori, dar şi intelectuali. Îndeosebi tineret. Mai mult români dar şi alte naţionalităţi.

- Ce structură are Oastea Domnului?

- Structura Bisericii primare!

- Care sunt doctrinele în teorie şi în practică ale Oastei Domnului?

- Doctrina Bisericii Ortodoxe române, atât în teorie cât şi în practică, cu marele accent pe trăirea personală a părţii evanghelice a doctrinei.

- Face Oastea Domnului evanghelizare? Cum?

- Da! Evanghelizarea se face în special de la om la om şi prin adunări de trei feluri:

de Şcoală Biblică, de Rugăciune şi de Evanghelizare. Şcoala Biblică miercuri seara.

De Rugăciune vineri seara. Şi de Evanghelizare duminică după masă. Adunările se ţin în case particulare, în aer liber şi mai rar prin biserici, unde preoţii sunt membrii ai Oastei Domnului, ori binevoitori.

- Cum pot deveni oamenii membri ai Oastei Domnului? Care sunt regulile de urmat?

- Membrii devin prin naşterea din nou, predarea în slujba Domnului Isus, cu legământ personal şi individual în mijlocul adunării ori în alte locuri.

- Creşte Oastea Domnului? Unde? Cum?

- În unele locuri creşte, în altele scade. Unii vin, alţii se duc, după împrejurimi.

Dar în general creşte.

- Cât de Ortodoxă este Oastea Domnului?

- Atât cât pretinde şi cât permite Evanghelia!

- Sunt ceva probleme cu autoritatea de ordine lumească în Lucrarea Oastei Domnului?

- Aceste probleme au fost de la început şi ele vor continua mereu, până când Dumnezeu ne va despărţi pe totdeauna. Cum lupul şi mielul. Oare nu aşa este scris? (Luca 10, 3). Dar noi ne-am străduit să nu avem conflict deschis niciodată şi cu nimeni. Am iubit, am tăcut, am răbdat, ne-am rugat şi am aşteptat.

- Au fost arestări înainte dintre membrii Oastei? Dar acum?

- Înainte au fost multe. Sute şi sute. Depinde de perioade. Acum, momentan nu sunt.

Dar pare că sunt în curs de pregătire. Campania ostilă susţinută prin presă contra noastră plină de cele mai grele calomnii şi acuze, asta înseamnă. Dacă Dumnezeu va permite.

- Ce aspect politic are Oastea Domnului?

- Nici un aspect politic. Absolut nici unul, în afară de cel poruncit de Evanghelie sau insinuat de prigonitori.

- Cât sunt de gata membrii Oastei Domnului să mărturisească apartenenţa lor la Oastea Domnului?

A - În biserică.

B - între prieteni

C - la serviciu

D - la autorităţi.

- Majoritatea fac permanent acest lucru cu orice risc, curaj şi cu demnitate oricând

şi oriunde. În primul rând trăirea personală, apoi şi prin cuvânt.

- Care este cel mai bun mod pentru străini să ajute O. D. ?

- Prin rugăciune, apoi prin literatura necesară şi specifică O. D. !

- Este mare nevoie de literatură? Unde în ţară?

- Da. În toate părţile fiindcă nu avem literatură religioasă deloc.

- Care este cea mai mare nevoie pe care o au membrii Oastei Domnului?

- Rugăciunea şi literatura. Amin.

Doamne şi Dumnezeul nostru Te rugăm binecuvântează munca noastră pentru Tine,

de orice fel ar fi ea. Şi priveşte şi primeşte roadele ei tot mai minunate şi mai multe.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!