Cap. 11 - Ce minunat lucrează Dumnezeu

„Mare este Domnul Dumnezeul nostru și puternic

prin tăria Lui. Înțelepciunea Lui este nemărginită...

Domnul sprijinește pe cei blânzi, - și doboară pe cei răi”.

Anul 1983, îndeosebi după Rusalii, a fost foarte bogat în evenimente. Am avut nespus de mari bucurii, dar și adânci frământări și încercări. Prin toate însă sprijinul Domnului și Dumnezeului nostru a fost necontenit și îndeaproape în ajutorul nostru. Adunările mari și nunțile puternice au continuat înmulțindu-se și lărgindu-se peste tot cuprinsul țării, în afară de cele trei provincii din sud, Muntenia, Oltenia și Dobrogea peste care apasă și se întinde parcă un blestem ca peste Marea Moartă. Cât ne-am ostenit să se miște ceva și aici, să învie vreun suflet, să se trezească vreo adunare - și nu s-a putut. De ani de zile se zbate aici câte un suflet lucrător în câte un județ - și parcă se zbate într-o mlaștină. Cu cât luptă mai mult parcă se scufundă mai adânc. Erau și pe aici, înainte de război, sute de adunări și mii de suflete vii și calde pentru Dumnezeu... Cândva Oastea Domnului făcea și pe aici ca peste tot o puternică lucrare. Dar după război, parcă a trecut peste toată partea aceasta cel mai pustiitor pârjol - că n-a mai rămas aproape nimic viu și verde.

În câteva rânduri am mai încercat - prin anii 1966-1970 - dar o prigoană pustiitoare urmărea orice pas și orice gând al nostru al celor care voiam să trecem această barieră neagră... Au mai mers și alții câțiva frați să se stabilească prin acele părți, dar cum au ajuns acolo parcă s-au petrificat și ei cu ceilalți care fuseseră și ei vii cândva, dar acum încremeniseră cu toții.

Una dintre cauze cred că este și că pe acolo sunt unele dintre cele mai potrivnice autorități civile cât și clericale.

O mentalitate atât de crudă, o stare atât de înapoiată și o ură atât de mare împotriva a tot ce este evanghelic domnește acolo încât orice început cât de timid și mic s-ar ivi - este zdrobit de îndată și fără nici o cruțare de către toți împreună. Superstiția și formalismul feroce și ucigător de orice înnoire, stăpânește peste tot cu atâta furie și cruzime încât este mai greu de pătruns acolo decât în cea mai întunecată zonă păgână din lume. Despotismul conservatorist tronează vigilent să nu permită absolut nici un vântișor de primenire spirituală nicăieri.

Într-o zi când vreo patru frați din Ardeal am încercat să mergem într-o misiune duhovnicească prin Oltenia, încă de la gara Craiova ne-am văzut încercuiți de vreo 10 inși cu înfățișări pline de amenințare ținându-se necurmat după noi. Unul dintre ascultătorii primejdioși care mișunau pretutindeni, trăsese cu urechea la vorbele noastre și descoperindu-ne că suntem credincioși și-a sesizat tovarășii - și îndată am văzut că suntem amenințați să fim luați și duși, înainte de a putea face ceva... A trebuit să folosim un mijloc de a ne strecura dintr-un tren cu o direcție în altul cu alta, pentru a scăpa din amenințarea lor... Astfel am scăpat noi printr-o minune, dar cei la care aflaseră ei că vom merge și care ne așteptau, au avut mult de pătimit: bătăi, amenințări, percheziții, confiscări. Acestea toate ne-ar fi așteptat și pe noi chiar din prima clipă, dacă Domnul nu ne înștiința din timp și nu ne-ar fi ajutat să le scăpăm printre degete. Atât preoții cât și orice autoritate mică și mare, lucrau strâns împreună spre a nu permite absolut nici o scânteie cerească acolo.

De atunci trecuseră acum câțiva ani. În toate celelalte părți de țară peste tot avuseseră loc mari transformări spre bine în privința evanghelizării Oastei Domnului, - numai în aceste părți din sudul țării, în tot cursul acestor ani nu s-a mai îndreptat nimic. Frica și spaima care au intrat în oameni în anii cei mai grei, n-a mai dispărut, nici nu s-a micșorat. Apoi obișnuința cu lenea duhovnicească și alergarea după cele ale firii pământești din ce în ce tot mai greu de găsit, i-a paralizat pe toți într-o nemișcare totală.

Între timp, mulți dintre frații lucrători au murit, alții s-au mutat cu familiile ori cu serviciul, alții s-au lepădat de Hristos, întorcându-se la păcate. Tineretul a devenit lumesc. Cuvântul străin, dragostea rece, credința moartă. Din cauza urii și prigonirii necruțătoare suflete noi nu s-au mai hotărât pentru Domnul - și astfel păcatul și moartea întind tot mai fioros peste tot pustiul și gheața... Și cine, în afară de mila lui Dumnezeu mai poate ști, când va mai răsări un soare viu și cald peste acest întunecat ghețar de ură și vrăjmășie față de Hristos care a cuprins aceste trei nefericite și înapoiate regiuni? Și cine poate să știe ce blestem, din vina cui și până când va mai rămâne ca o lespede de gheață peste aceste suflete și peste aceste locuri? O Doamne Dumnezeule, dacă Te-ai îndura mai curând... Căci nimeni în afară de Tine nu mai poate face nimic aici.

Totuși în toate celelalte părți ale țării o frumoasă lucrare misionară se desfășoară, - deși ici colo se mai iau măsuri locale de înfricare a fraților prin percheziții, confiscări, amenzi, anchete. Îndeosebi asupra tineretului. Mulți tineri mai activi au fost retrogradați în serviciu din cauza credinței lor, ori mutați, ori avertizați aspru. În unele locuri se întocmesc fișe speciale pe baza unor chestionare amănunțite și abile, asupra unora dintre cei mai cunoscuți ca suflete active pentru Domnul. Surorilor tinere de la mai multe întreprinderi li s-a interzis să mai poarte pe cap baticul cuviincios, la care ele nu renunțau din cauza Cuvântului Sfânt de la 1 Cor. 11, 6. Pentru aceasta foarte multe surori au avut și mai au încă multe de suferit. Unora dintre ele cum a fost cazul la niște cooperative de covoare din regiunea Galați, li s-a desfăcut chiar și contractul de muncă, fiind date afară de răutatea celor otrăviți cu ura contra lui Hristos.

Dar suferința pentru Domnul ne întărește pe toți tot mai mult făcându-ne rugăciunea mai fierbinte, părtășia mai scumpă și credința mai puternică.

Mai avem încă unele întristări cu rămășițele învățăturilor dezbinătoare pe care le mai aduc unii oameni îndărătnici încurajați de bietul Moldoveanu. Aceștia, pe unde mai pot mai tulbură adunările frățești cu vorbiri ațâțătoare și cu discuții potrivnice lovind în învățătura Bisericii și batjocorind lucrurile sfinte, Crucea, Maica Domnului, ceremoniile, etc. După pilda învățătorului lor răzvrătit. Aceștia deși văd că toată Lucrarea Domnului din țară a ajuns să înainteze unită, ca niște oști puternice sub steagurile lor și ca apele unite ale unui fluviu puternic, - ei nu numai că nu vor să se atașeze frumos celorlalți, dar caută să se împotrivească tuturor. Nu văd că au ajuns ei cât și bietul Moldoveanu ca niște buturugi uscate pe care mersul puternic al apelor le înlătură tot mai la margine, până când sunt acoperite de mâl și uitare...

Ce soartă nefericită și-au ales - și totuși ambiția firească nu-i lasă nici să vadă, nici să se salveze din starea aceasta...

Am făcut anul acesta două mari încercări spre a-i apropia de dragostea frățească și de realitatea sănătoasă a Lucrării Oastei Domnului. Una pentru cei vreo 3-4 care mai sunt la Corocăiești lângă Suceava. Și alta cu Tudose Constantin de la Galați. Ne pare atât de rău de starea de izolare și împotrivire în care zac... Dar încercările noastre care păreau la început pline de speranță, s-au dovedit până la urmă tot zadarnice ca și cele de până acum cu ceilalți. Acești oameni robiți total și orbiți de duhul mândriei și al prefăcătoriei, au dovedit că nu se mai pot corecta, oricâte încercări s-ar face cu ei. După zeci de astfel de încercări, i-am încredințat total judecății lui Dumnezeu al Căruia Cuvânt Îl falsifică și a Cărui Lucrare o dezbină.

În acest an s-a stins din viață într-un mod tragic și dureros bietul Gheorghe Condruz de la Nămoloasa, cel care fusese un frate bun cândva, - dar căzând mai târziu în cursa rătăcirii lui Moldoveanu, a ajuns și el o pricină de multă clătinare din cap, pentru cei care îl vedeau făcând și spunând lucruri și vorbe de om pierdut, - când intra cu căciula pe cap în biserică, când vorbind cu crucile de prin cimitire, când mergând cu spatele înainte spre oameni.

S-a sfârșit și acesta - spre nefericirea lui și alor cui l-au adus în starea aceasta, ca sub pedeapsa lui Dumnezeu încă de pe pământ. După cum se mai sfârșiseră și alții, ca și el și o luaseră și ei pe aceeași cale a rătăcirii - cum fuseseră Zaiță Ion, Silvestru Barbă și ceilalți câțiva pe care nu-i mai răbdase Dumnezeu - și despre care am scris la vremea lor, ca despre niște pilde cutremurătoare despre cum sfârșesc cei neascultători. Mai sunt însă vreo 3 încă în viață: Moldoveanu, Tudose, Iordache... dr. Banu, cel atât de viteaz cândva, acum alungat și de a doua nevastă, părăsit și de cei doi fii ai săi, își așteaptă moartea uitat de toți și părăsit într-un azil de bătrâni. Iscoadele de la Cluj care ne vânduseră după Poiana Brașovului în 1976 zac într-o stare nefericită, în aceeași izolare și părăsire a tuturor, - după cum este scris: păcatele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată - acestea se plătesc chiar și începând de aici. Ale altora merg pe urmă, - acestea vor fi plătite toate acolo (1 Tim. 5, 24). Ce cutremurător este adevărul acesta și ce pildă amară trebuie să ne fie și moartea celor ce tot nu voiesc să țină seama de nici o înștiințare bună!...

Nunțile, în general, au început să se încadreze în noul fel statornicit printre frați, încă din iarna trecută, cu cât mai mult loc pentru „partea Mariei” și cu cât mai puțin pentru „a Martei”. Totuși au mai fost vreo două care au ieșit din acest bun și chibzuit fel de a lucra, dar și-au primit plata chiar pe loc pentru neascultarea lor.

Începând din luna ianuarie a acestui an s-a căutat o mai strânsă lucrare cu tinerii frați și surori înzestrați de Domnul cu darul compunerii de melodii pentru cântările Oastei Domnului.

Până la Moldoveanu mai fuseseră și alți frați și surori cu darul acesta, dar când a apărut el și s-a infiltrat în frunte, pe lângă el n-a mai încăput nimeni. Rând pe rând i-a înlăturat într-un fel sau altul pe toți. Așa era pe vremea aceea Iacob Alecu, un coleg de al lui de la muzica militară din Sibiu. Acest Iacob compunea și el melodii frumoase, dar în curând Moldoveanu l-a înlăturat, iar bietul Iacob amărât a trecut la o lucrare străină unde s-a căsătorit, apoi a și plecat din țară.

Alți cântăreți erau fr. Niculiță Cioran și surorile lui din Cărpinișul Sibiului. Ce melodii frumoase compuneau și aceștia. Dorită Patrie-a Iubirii, Porumbel din stejarii depărtați,

De dorul Tău Isus Iubit - și multe multe altele de pe vremea aceea, de ei au fost cântate întâi... Dar tot din cauza lui Moldoveanu s-au oprit a mai cânta. E adevărat că și Moldoveanu a compus la început melodii frumoase cât a stat și el sub dulcea revărsare a Duhului Sfânt din frumoasa părtășie frățească a Oastei Domnului. Atunci nu el (nu noi) ci Duhul curat al frățietății primea aceste melodii cerești. Îndată însă ce el a rupt-o cu Duhul acesta, izvorul inspirației lui a încetat, puterea i s-a dus și dulcea vibrație i s-a stins. Nemaivoind să se îndrepte a căutat să se ambiționeze și să se forțeze să mai scoată încă acele acorduri de demult, dar n-a reușit să scoată decât niște subproduse forțate, care nu mai spun nimic. Textele lui, ca și melodiile compuse din ambiție și nu din har nu mai au nici o valoare.

După ce le auzi odată, nu le mai dorești în veci. Ce faliment nefericit a avut acest om din cauza mândriei lui încăpățânate - și ce frumos viitor putea și el avea și pe pământ și în cer. Acum tot din același duh de ambiție continuă „să scrie meditații” copiindu-mă și răstălmăcindu-mă într-un mod scandalos și nerușinat. Dar nu semnează nimic, întâi pentru ca să nu sufere nimic din cauza scrisului său, pe care nu știu ce bogătaș din străinătate, orb ca și el, le publică în niște nefericite de broșuri, unele mai sucite decât altele. Apoi pentru ca cei de care nu știu, să creadă că le-am scris eu, fiindcă întrebuințează printre rânduri când numele părintelui Iosif, când al sfinților Părinți, când salutul nostru de Slăvit să fie Domnul, într-un fel exagerat, amestecându-le cu alte nume străine și opuse, ca zăpăceala și confuzia să fie depline.

Ce metode dezgustătoare, ce procedeu nelegiuit, ce lucrare rușinoasă... ce om nenorocit. Domnul să aibă milă de el și de familia lui.

Dar în locul unuia care s-a dovedit nevrednic, iată Domnul a ridicat deodată zece tineri cu harfe de aur care încep să cânte tot mai înflăcărat. Duhul care fusese cândva peste Moldoveanu când crease acele melodii nemuritoare, s-a întors acum și mai frumos înzecit peste acești noi cântăreți smeriți și curați.

În seara de 31 ianuarie 1982 am avut prima consfătuire cu ei dorind împreună să lucrăm cât mai ordonat. Am hotărât să compună melodii pentru textele din noua Carte de Cântări care nu aveau melodii. Astfel și-au ales pe rând, fiecare după îndemnul Duhului, textele cărora să le compună melodii, pentru a se evita mai multe melodii la același text. Și pentru a se crea o atmosferă de dulce colaborare între ei, pentru o cât mai inspirată și frumoasă reușită a lucrului sfânt. S-au repartizat atunci primele 500 de texte pentru a li se găsi cele mai frumoase melodii. Iată o frumoasă lucrare la care pornim cu o nouă rugăciune și cu un fierbinte entuziasm. Credeam atunci că Dumnezeu va binecuvânta cu mult har începutul acesta fericit. Și slăvit să fie Domnul că într-adevăr așa a și fost. Nu mult mai târziu aveam să vedem minuni la care nici nu putuserăm gândi, la acel modest început din 31 ianuarie 1982... Vom scrie și despre ele la vremea lor.

Când aceste prime 500 de texte vor fi primit toate melodii vom merge mai departe cu alte 500! Și așa până când toată Cartea noastră de peste 2.000 de cântări își va avea fiecare text melodia lui. Atunci le vom nota și ediția următoare din Cartea noastră de cântări va fi și cu note. Ce frumos va fi atunci!... Domnul ne va ajuta fiindcă dorința noastră este frumoasă, inima curată și sufletul tânăr.

O altă inițiativă frumoasă după cântăreți, am luat-o cu poeții.

Încă mulți ani înainte se manifestase printre frați un viu suflu poetic. Se adunaseră la mine zeci de caiete cu poezii, unele cuprinzând frumoase și talentate scrieri. Îndată ce am prins puțin răgaz liniștit am luat la rând aceste caiete și descoperind în ele viguroase promisiuni, am ales zece dintre cei mai tineri și mai talentați de la care am selectat câte o seamă de poezii din cele mai reușite și revăzându-le câte puțin le-am grupat sub titlul puțin cam pretențios, dar îndreptățit Prima antologie a tinerei noastre poezii religioase, Vol. 1, cuprinzând pe primii zece poeți mai talentați din Oastea Domnului. I-am așezat în ordinea alfabetică, cu o scurtă biografie și fotografia fiecăruia, urmate de cele câteva zeci de poezii alese din creația lui. În cuvântul introductiv cu titlu Frumoasa noastră poezie tânără, scriam printre altele:

„Slăvit să fie Domnul și pentru această nouă izbândă și mare bucurie pe care ne-o dă El astăzi Lucrării Sale frumoase Oastea Domnului. Pe lângă multe alte daruri și biruințe pe care le-a dat Domnul Oastei Sale, iată că poezia și cântarea religioasă, începute cu adevărat în țara noastră doar prin Oastea Domnului, dă acum un alt nou și frumos rod: prima antologie de poezie religioasă românească.

De la începutul ei și de-a lungul celor 60 de ani de existență, Oastea Domnului a inițiat și a cultivat cu deosebită stăruință poezia și cântarea duhovnicească. Sute și sute de glasuri și condeie modeste dar curate s-au ivit de atunci încercând în versuri din ce în ce mai reușite să-I aducă lui Dumnezeu jertfa dragostei lor recunoscătoare pentru cunoașterea Lui. Această cunoaștere și iubire pentru Hristos care stătea adormită în sufletul poporului nostru de sute și sute de ani, s-a deșteptat abia cu apariția mișcării duhovnicești Oastea Domnului.

Abia Oastea Domnului a trezit poezia și cântarea religioasă, aceste „două frumoase adormite” ale sufletului și credinței noastre. Ele s-au trezit abia acum când Soarele Evangheliei acesteia vii și dulci și-a strălucit razele sale calde ale răsăritului său peste fețele lor.

Oastea Domnului a adus în viața poporului nostru Biblia, Sfântul și Viul Cuvânt al lui Dumnezeu, - și odată cu ea nașterea din nou. Iar deodată cu aceasta, câte minuni au apărut: misionarismul laic, din vremea creștinismului primar, voluntariatul duhovnicesc, evanghelizarea dinamică și înnoitoare, cuvântul înaripat, cântarea înlăcrimată, poezia inspirată, rugăciunea cutremurătoare, viața rodnică și activă în Hristos.

Pe lângă unele nume mai vechi și mai cunoscute ale poeziei și cântării noastre creștine, iată acum grupate aici într-o primă antologie a tinerei noastre poezii religioase, alte zeci de nume noi și tinere care s-au impus pe tărâmul poeziei, mai harnice și mai talentate în acești ani. Până la ei au mai fost puțini, - dar după ei vor mai fi încă mulți. Ei înșiși mai au multe lucrări și vor mai da încă și mai multe.

Fiecare dintre acești zece inspirați ai Domnului își are specificul său, particularitatea sa. Și pentru că au talent și voință, Duhul Sfânt îi va mai inspira desăvârșindu-l pe fiecare, în felul său, dar formându-i și unindu-i în înalta atmosferă a colaborării și părtășiei frățești pe același specific unic și frumos al Oastei, care îi va uni contopindu-i ca pe niște stele mai multe într-un singur foc. Ca pe niște sfere mai mici într-o singură sferă uriașă.

Încărcați de dragoste și de talent ei sunt acum încă în formare și devenire. Poate că nu toți vor putea aduce lucrări numai de nota zece, dar cei mai mulți și cele mai multe, - da! Din mijlocul lor desigur Dumnezeu va alege mari talente care vor da în viitor opere nemuritoare. Acest început îi va ajuta în primul rând pe cei zece, dar apoi și pe alții să înflăcăreze darul lui Dumnezeu care este cu ei. Și pornind de la nivelul acesta să-și dea toate silințele să realizeze viitoarele lor lucrări la un nivel calitativ tot mai frumos. În nici un caz mai jos, ci mereu mai înalt.

Acesta trebuie să fie țelul fiecăruia, fiindcă nici în dragostea Domnului față de noi nici în a noastră față de El spirala nu trebuie să scadă, ci să crească. Nu trebuie să fie nici o limită în mărime ori în frumusețe.

Suntem fericiți și recunoscători lui Dumnezeu că ne-a ajutat să facem și acest început care dorim să continue mereu mai frumos. Mai avem la rând multe alte caiete ale multor alți poeți. Vor mai apare alte volume cu cele mai bune lucrări, până când cei mai ostenitori și mai talentați se vor putea detașa de grup, prezentându-se cu lucrări personale, complete și viguroase.

Și tot așa și cu cântăreții.

Și suntem hotărâți și rugăm pe Domnul să ne ajute să putem realiza și în privința asta, culegând din cele mai frumoase cântări, melodii și texte pe note ale acelor tot pe atâția tineri compozitori de muzică religioasă din Oastea Domnului. Vor fi din acestea multe volume la rând. Ce lucrare minunată va fi și aceasta.

Vor apare apoi la rând desenatorii, graficienii noștri tineri, dintre care au și realizat niște lucrări de o inspirație și o frumusețe unică.

Apoi interpreții muzicii și cântării duhovnicești. Sunt în Lucrarea Oastei atâtea voci de o frumusețe și claritate divină, care îți leagănă sufletul ca pe o candelă sfântă, între cele șapte ceruri ale muzicii îngerești când își topesc în cântare inima și lacrimile lor cu ale noastre. Aceste voci trebuiesc culese pentru a rămâne printre noi pe totdeauna. Și noi printre ele.

Și mai câte alte binecuvântări ne mai pregătește încă Dumnezeu prin Lucrarea asta. Nu uităm teatrul religios, piesele potrivite oricăror momente sărbătorești, ori aniversare, cu actori talentați și vrednici, din care iarăși avem un număr frumos. Vor apare și acestea în serii la rândul lor.

Doamne și Dumnezeul nostru Te rugăm binecuvântează toate acestea și multe altele încă, spre slava Ta și mântuirea tuturor semenilor noștri.

Acest prim volum a și apărut în cursul anului 1984.

Tot în acest an - 1983 am lucrat la alte trei scrieri: Dreptarul Învățăturii Sănătoase, care doream să fie un scurt ghid în orientarea și cunoașterea învățăturii noastre, pe temeiul Sfintei Scripturi, a sfinților părinți bisericești și a părintelui Iosif Trifa. Am ales toate principiile noastre de credință și apoi am stăruit asupra fiecăruia în parte, cercetând cum învață despre el întâi Sfânta Scriptură, apoi Sfinții Părinți, adică Biserica, iar apoi ce ne învață părintele nostru Iosif. De încheiere urma îndrumarea cum trebuie să facem noi, ca datori față de cele trei porunci.

Acest Îndrumător cu toată graba și scăderile lui, a umplut un mare gol ajutând pe foarte mulți să se orienteze deplin și frumos pe linia învățăturii noastre adevărate, lucru de neapărată trebuință, spre a ne feri de învățăturile străine și de a ne zidi pe deplin pe temelia învățăturii noastre. Dacă l-am fi avut mai demult, am fi avut mai puține necazuri cu amăgirile de la credință. Acest dreptar a devenit ghidul nostru călăuzitor în școlile noastre biblice și în meditațiile noastre.

A doua lucrare este: Trei zile și adevăruri istorice din viața Oastei Domnului. E vorba despre 12 septembrie 1937 și despre adevărul statornicit atunci cu privire la atitudinea Oastei Domnului față de biserică. Apoi despre ziua de 12-16 februarie 1938, ziua morții și înmormântării părintelui Iosif și despre legământul frățesc depus atunci lângă sicriul lui. Adevărul statornicit atunci a fixat pentru totdeauna atitudinea Oastei Domnului față de ea însăși, de ideea ei, de scopul său și despre misiunea sa.

În al treilea rând este vorba despre ziua de 7 noiembrie 1976, când la Consfătuirea pe țară de la Poiana Brașovului s-a statornicit adevărul și atitudinea Oastei Domnului față de toate celelalte confesiuni și culte din țară.

Și această lucrare foarte necesară a fost și va fi de mare folos pentru orientarea multora și mai ales va restabili adevărul istoric asupra rostului Oastei Domnului în țara și în Biserica noastră. Și asupra unora dintre cele mai însemnate evenimente din viața ei, pe care mulți neștiutori ori rău intenționați le-au denaturat total.

A treia lucrare este Sfinții noștri Înaintași. Lucrarea aceasta este rezultatul unor munci grele și îndelungate de strângere a datelor asupra vieții și activității celor mai cunoscuți înaintași ai noștri din câmpul de lucru evanghelic al Oastei Domnului, din primii și cei mai grei ani ai începutului ei. Începând cu părintele Iosif și continuând cu cei mai buni apropiați colaboratori ai săi, de aproape și de departe pentru răspândirea și biruințele Oastei Domnului.

Lucrarea cuprinde sute de nume și bibliografii ale celor dintâi ostași, trecuți la Domnul biruitori și credincioși. Viețile și pildele lor de curaj și hărnicie pentru Domnul, sunt și vor fi pe totdeauna exemple vrednice de urmat pentru toți cei prezenți și viitori. Munca și jertfa lor nu trebuie uitate niciodată, fiindcă datorită lor noi ne putem bucura astăzi de un atât de mare har și binecuvântare, pe drumul nostru și în țara noastră.

Tot în acest an prietenul scriitor Ștefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri niște scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestrați poeți (de acum) ai țării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav și cineva îi dusese cartea noastră de poezii Cântări Nemuritoare - și se vede că citindu-le a fost foarte mișcat, că mi-a scris dictând soției sale o scrisoare de mulțumire încheind cu cuvintele: „în ceasurile de înălțare sufletească nu uita nici de zbuciumul sufletului meu...”

Mi-a mai trimis câteva din cărțile sale, cu autograf și de-asemenea unele reviste cu poeziile și fotografiile sale. I-am mulțumit adânc mișcat sufletește, atât în scris cât și verbal prin Ștefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.

Tot prin Ștefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecții din poeziile mele care să poată apărea la o editură de stat de aici din țară. Însuflețit de acest gând mi-a și trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care spunea el - nu știu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „inscripție pe un pridvor”. El a dictat această inscripție lui Ștefan Doncea și a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui „Azi 7 decembrie 1983”. O păstrez și azi în original.

Despre această idee mi-a vorbit și părintele profesor Dumitru Stăniloaie din București, scriind și dânsul cu întâmpinare, câteva rânduri pe frontispiciul ei. Și tot așa și prietenul meu poetul Ioan Alexandru. Le păstrez și pe acestea ambele - în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi pe cerul scrisului nostru contemporan, n-a mai putut apare nici azi. Ea cuprinde 500 din poeziile pe care le-am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Și așteaptă o zi prielnică să-și poată lua zborul spre zările sufletelor care o așteaptă.

- Ce facultate ai făcut? Ce școală ai? - m-au întrebat în câteva rânduri mulți dintre cei care mi-au citit cărțile, ori au discutat cu mine.

- Ce să vă spun? - le răspundeam simplu și apoi tăceam. Într-adevăr ce să le spun, când școala mea era cu totul alta de cum credeau ei și de cum puteam să le spun eu. Unora le-am zis:

- Aceea care se vede și se aude la mine.

Altora le-am spus cu ochii plini de lacrimi:

- Am patru facultăți: a muncii, a rugăciunii, a iubirii și a suferinței. Cea mai adâncă este cea a lacrimilor din iubire și suferință. La acestea am învățat și din ele am adus tot ce mi-a mai rămas după ce m-au prădat de tot mai întâi vrăjmașii, apoi prietenii, trecând aproape cu toții la fel de necruțător peste hotarul meu.

- Dar copii câți ai avut?

- Trupești ori sufletești? Trupești cinci, din care mai trăiesc trei. Sufletești nu știu câți am avut, nici câți mai trăiesc din ei. Dar unii dintre cei sufletești îmi fac atât de mari bucurii încât uit toate necazurile care mi le-ar fi făcut și o sută dintre cei trupești.

- Despre copiii cei trupești de ce nu ai scris nimic?

- Acestea fac parte dintre adevărurile despre care va vorbi numai Hristos la Venirea Lui.

- Mai faci poezii și cântări și cărți?

- Acum mă străduiesc să fac poeți nu poezii. Cântăreți nu cântări. Scriitori nu cărți. Când muncești să faci o poezie frumoasă, este ceva. Dar când reușești să faci un poet frumos trebuie să recunoști că este de o mie de ori mai mult. Așa este și cu cântările și cu cărțile.

- Într-adevăr!

- Care este Istoria Oastei Domnului?

- Există scrisă în trei volume până acum. A început în 1923 printr-o revelație divină. A fost inițiată de preotul Iosif Trifa în cadrul Bisericii Ortodoxe române ca o mișcare evanghelică de trezire și trăire în Hristos. Ea merge progresiv cu etape mai grele ori mai ușoare. N-a fost legalizată niciodată nici sprijinită oficial. Trăiește numai prin puterea vie a Duhului Sfânt. Are două caracteristici: misionarismul laic și voluntariatul duhovnicesc.

- Cine sunt conducătorii Oastei Domnului?

- Cei dovediți de Duhul Sfânt printr-o trăire mai frumoasă, printr-o activitate mai devotată și printr-un spirit de sacrificiu mai fierbinte.

- Cât de mare este Oastea Domnului?

- Mărimea și numărul ei nu-l știe cu adevărat decât Domnul. Nu s-a putut ținea niciodată o evidență clară din cauza prigoanelor atât clericale cât și de stat. Cu aproximație numărul ar fluctua între câteva sute de mii și un milion de suflete. Poate mai mult, poate mai puțin.

- Din care congregație și grup social vin membrii Oastei Domnului?

- În special dintre ortodocși și foști greco-catolici. Țărani și muncitori, dar și intelectuali. Îndeosebi tineret. Mai mult români dar și alte naționalități.

- Ce structură are Oastea Domnului?

- Structura Bisericii primare!

- Care sunt doctrinele în teorie și în practică ale Oastei Domnului?

- Doctrina Bisericii Ortodoxe române, atât în teorie cât și în practică, cu marele accent pe trăirea personală a părții evanghelice a doctrinei.

- Face Oastea Domnului evanghelizare? Cum?

- Da! Evanghelizarea se face în special de la om la om și prin adunări de trei feluri:

de Școală Biblică, de Rugăciune și de Evanghelizare. Școala Biblică miercuri seara.

De Rugăciune vineri seara. Și de Evanghelizare duminică după masă. Adunările se țin în case particulare, în aer liber și mai rar prin biserici, unde preoții sunt membrii ai Oastei Domnului, ori binevoitori.

- Cum pot deveni oamenii membri ai Oastei Domnului? Care sunt regulile de urmat?

- Membrii devin prin nașterea din nou, predarea în slujba Domnului Isus, cu legământ personal și individual în mijlocul adunării ori în alte locuri.

- Crește Oastea Domnului? Unde? Cum?

- În unele locuri crește, în altele scade. Unii vin, alții se duc, după împrejurimi.

Dar în general crește.

- Cât de Ortodoxă este Oastea Domnului?

- Atât cât pretinde și cât permite Evanghelia!

- Sunt ceva probleme cu autoritatea de ordine lumească în Lucrarea Oastei Domnului?

- Aceste probleme au fost de la început și ele vor continua mereu, până când Dumnezeu ne va despărți pe totdeauna. Cum lupul și mielul. Oare nu așa este scris? (Luca 10, 3). Dar noi ne-am străduit să nu avem conflict deschis niciodată și cu nimeni. Am iubit, am tăcut, am răbdat, ne-am rugat și am așteptat.

- Au fost arestări înainte dintre membrii Oastei? Dar acum?

- Înainte au fost multe. Sute și sute. Depinde de perioade. Acum, momentan nu sunt.

Dar pare că sunt în curs de pregătire. Campania ostilă susținută prin presă contra noastră plină de cele mai grele calomnii și acuze, asta înseamnă. Dacă Dumnezeu va permite.

- Ce aspect politic are Oastea Domnului?

- Nici un aspect politic. Absolut nici unul, în afară de cel poruncit de Evanghelie sau insinuat de prigonitori.

- Cât sunt de gata membrii Oastei Domnului să mărturisească apartenența lor la Oastea Domnului?

A - În biserică.

B - între prieteni

C - la serviciu

D - la autorități.

- Majoritatea fac permanent acest lucru cu orice risc, curaj și cu demnitate oricând

și oriunde. În primul rând trăirea personală, apoi și prin cuvânt.

- Care este cel mai bun mod pentru străini să ajute O. D. ?

- Prin rugăciune, apoi prin literatura necesară și specifică O. D. !

- Este mare nevoie de literatură? Unde în țară?

- Da. În toate părțile fiindcă nu avem literatură religioasă deloc.

- Care este cea mai mare nevoie pe care o au membrii Oastei Domnului?

- Rugăciunea și literatura. Amin.

Doamne și Dumnezeul nostru Te rugăm binecuvântează munca noastră pentru Tine,

de orice fel ar fi ea. Și privește și primește roadele ei tot mai minunate și mai multe.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!