Cap. 20 - Rugul care nu se mistuie
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 2
„Îngerul Domnului S-a arătat într-o
flacără de foc care ieşea din
mijlocul unui rug.
Rugul era tot foc şi nu se mistuia”
Cu mult mai înainte de ziua când Moise a văzut pe muntele lui Dumnezeu minunea rugului care ardea fără să se mistuie - în chip văzut şi totuşi nevăzut - minunea acestui rug exista. Era lucrarea minunată a Harului lui Dumnezeu în lumea aceasta. Şi rugul care ardea fără să se mistuie închipuia şi închipuieşte această lucrare.
Din Veşnicia acoperită pentru noi a Trecutului, până în Veşnicia plină de lumină a Viitorului, în toate vremurile, toţi oamenii au putut vedea în mijlocul lor, minunea Prezenţei lui Dumnezeu în acest rug aprins: Lucrarea Harului lui Hristos.
Aprins cu iubirea lui Dumnezeu dinainte de veşnicii, el continuă să ardă şi azi până în vecii vecilor prin Jertfa Acestei Mari Iubiri.
Ce minunată este lumina lui Dumnezeu care îţi dă vederea cea nouă a credinţei. Prin ea poţi vedea şi poţi cunoaşte lucruri care înainte erau ascunse de înţelegerea ta şi pe care nici nu le puteai bănui măcar.
Începând cu Jertfa Singurului Său Fiu, jertfit pe Golgota mai înaintea lui Abel chiar (pentru că în clipa când Tatăl L-a făgăduit ca jertfă - El fusese ca şi jertfit), - jertfele care au ars pe uriaşul altar al Dragostei, au fost nenumărate.
Cei mai curaţi dintre aleşii lui Dumnezeu au fost sacrificaţi pentru a menţine puternică şi mare flacăra sfântă a acestui rug uriaş.
Mistuirea sufletului lor în slăvita slujbă a Evangheliei ca şi mistuirea trupului lor pe lespezile morţii - au fost deopotrivă de mari.
Prin ei au ars şi a continuat să ardă mereu în lume, Duhul Puternicului Dumnezeu şi focul Sfânt al Marii Lui Iubiri.
E adevărat că fiecare rând de oameni a văzut alte nume, alte feţe, alte trupuri... Dar focul a rămas acelaşi. Pentru că Puterea din care s-a aprins e aceeaşi. Şi aceeaşi este şi iubirea prin care arde. Doar că mereu e mai puternic, după cum se face din ce în ce mai mare numărul jertfelor care se adaugă la temelia lui.
Câţi oameni neputincioşi n-au încercat să atingă acest rug aprins al Lucrării Dragostei lui Dumnezeu de pe Dealul Golgotei!...
Începând de la Cain, vrăjmaşul neprihănirii - şi până la marii necredincioşi din toate vremurile care au căutat să se ridice mai presus de Dumnezeu, - câţi n-au încercat să-l înăbuşe!
Pe acest loc sfânt, pe care trebuie să umbli descălţat de orice prejudecăţi şi ticăloşie sufletească, atâţia au călcat încălţaţi cu răutate şi cu ură.
Şi rezultatul a fost că toţi aceştia, ca nişte musculiţe care se aruncă în flacăra lumânării, au căzut cu aripile arse. Cain murea izgonit, Iuda spânzurat, Irod mâncat de viermi, Neron smintit, Iulian Apostatul înfrânt, Voltaire deznădăjduit...
Iar rugul lui Dumnezeu arde mereu şi nu se mai mistuie. El este fără moarte, fără înfrângere, fără sfârşit...
Dar Rugul acesta are nevoie de jertfă, Dragostea de durere, Evanghelia de luptă.
În mijlocul acestui rug este „Îngerul Domnului”, este puterea arzătoare a Veşnicului Dumnezeu, care nu se sfârşeşte nici nu se mistuie niciodată...
Din această putere Dumnezeiască este viaţa şi înflăcărarea acestei minunate Lucrări a Oastei, care uneori pare că se stinge dar îndată după aceea, nu ştii de unde reizbucneşte iarăşi mai puternică, nici nu ştii unde, nici nu ştii cum. Pe care mulţi au căutat s-o stingă fără s-o poată... Şi pe care nimeni n-o poate înţelege şi cunoaşte decât dacă este în mijlocul ei.
Din această tainică şi nebiruită putere a reizbucnit şi minunata înflăcărare a frumosului an 1947. Ca şi cum jertfa cea nouă aruncată pe acest rug, l-ar fi aprins dintr-odată mai uriaş.
După plecarea fr. Marini am rămas la Sibiu înlocuindu-l la redactarea foii Isus Biruitorul... Era o muncă sub povara căreia rămăsesem acum singur, dar o făceam cu toată bucuria şi cu mult spor. Se strânseseră iarăşi în jurul foii toţi cei ce fuseseră la Familia Creştină. Am şi dat îndată la foaie anunţul următor:
„Pentru cititorii şi prietenii revistei Familia Creştină
Foaia aceasta care a fost steagul ridicat întâia dată de primul stegar al Oastei, păr. Trifa, - după lungi vremi de apăsare şi tăcere, a apărut din nou. Mulţumim adânc Bunului nostru Tată Ceresc că ne-a ascultat rugăciunile şi ne-a redat-o.
Câtă vreme foaia Isus Biruitorul era oprită, revista Familia Creştină a căutat a-i fi un slab înlocuitor, ducând mai departe, aşa cum s-a putut, lupta începută şi ţinând sus duhul în care am fost crescuţi în Lucrarea aceasta. Domnul Isus să răsplătească tuturor celor care au sprijinit şi prin răspândirea ei, Lucrarea Lui.
Acum Familia Creştină se contopeşte cu Isus Biruitorul.
Astfel toţi cititorii revistei Familia Creştină vor primi pe viitor foaia Isus Biruitorul. Acei care sunt în restanţă cu achitarea revistei, sunt rugaţi a-şi face socotelile conştiincios, şi a trimite costul revistelor primite pe adresa: Traian Dorz, Tip. Doina, Beiuş, jud. Bihor.
Foaia Isus Biruitorul care de acum 12 ani a fost flacăra care a aprins şi a ţinut aprins focul sfânt al Oastei Domnului este deci singura noastră foaie.
Uniţi cu o inimă şi un gând în jurul ei, să sprijinim răspândirea şi ajutorarea ei, sprijinind astfel lupta Domnului şi steagul care merge în fruntea noastră în lupta aceasta.
Slăvit să fie Domnul Isus!
Fr. Traian Dorz”
O mulţime de condeie tinere începură să scrie tot felul de încercări care de care mai izbutite, în toate fiind foc ceresc de inspiraţie şi de iubire.
Printre cei mai vechi continuau păr. Vladimir, fraţii Tudusciuc, David Bălăuţă, Eftimiu Florea şi (- tot mai rar! -) fr. I. Capătă.
Se ridicaseră tot mai harnici şi cei noi printre care: Silviu Hărăguş, Niculiţă Moldoveanu, Moise Velescu, Constantin Tudose, Magdici, Traistă...
Odată cu primăvara, începură marile „manevre sufleteşti” - cum li se spunea pe vremuri.
O mare foamete sufletească se trezise din nou. Din toate părţile soseau invitări pentru adunări ale Oastei, la care erau chemaţi misionari harnici. Ca rod al acestor adunări erau mii de suflete predate Domnului în aşa de mare măsură că foaia publica de fiecare dată doar numărul celor ce se predaseră în diferitele locuri.
Toată ţara părea rugul uriaş din Cartea Exodului în mijlocul căruia era Taina şi Izvorul Puterii sale: Isus Cel Răstignit, înflăcărându-l.
Asemeni Bisericilor din Apocalipsa cap. 2 şi 3, Domnul Isus ne trimise în lume Îngerul Oastei, Duhul prin care aţâţase acest Rug sfânt în Biserica şi în ţara noastră. Iar acestui Înger de lângă chiar Inima Sa, Domnul Isus Îi dăduse Evanghelia cea mai dulce şi mărturisirea cea mai limpede! Dar (poate tocmai de aceea) îi dăduse şi cea mai îngustă cale, mereu numai printre prigoniri şi necazuri...
Prin acest „Înger al Domnului” care era şi este în mijlocul rugului Oastei (asemeni duhurilor Bisericii din Efes, Sardes, Tiatira...) Domnul lucrează întreţinând flacăra luminii şi a căldurii din mijlocul nostru...
Ce scump înaintea Domnului trebuie să fie acest Înger minunat în grija căruia este dat rugul Oastei! Ce daruri minunate i s-au încredinţat lui, ca să le dea acestei Lucrări! Ce suflete minunate au fost alese, trimise şi rânduite de Dumnezeu ca să-şi afle mântuirea în această scumpă Lucrare... şi să şi-o ducă în ea, până la capăt! (Fap. Ap. 13, 48).
Ce adunări neuitate, ce cântări, ce descoperiri, ce dragoste!...
Ce jertfe, ce prigoniri, ce lacrimi! - în toate acestea care sunt unice, care parcă nu au mai fost date nimănui altcuiva - se vede dragostea cea cu totul deosebită de care se bucură din partea Domnului Îngerul din rugul Oastei...
O, cât de harnici şi devotaţi ar trebui să-l ajutăm fiecare din noi pe acest sol al Domnului ca să-şi împlinească slujba lui cea atât de scumpă şi de grea! Cum ar trebui să îmbrăcăm armele lui şi să-l ajutăm în lupta contra duhurilor străine care dau năvală împotriva lui din toate părţile spre a-l birui şi înlătura din mijlocul nostru, ca să poată pune apoi ele stăpânirea lor dezbinătoare şi vicleană asupra moştenirii lui.
Scumpii noştri fraţi şi surori, - oare nu văd ochii voştri duhovniceşti acest adevăr? Oare nu vedeţi voi că numai acest Duh Sfânt, acest Înger curat este binevoitorul şi binefăcătorul nostru ca o mamă dulce? Nu vedeţi voi că toate celelalte care se prefac că sunt mai bune şi mai frumoase decât această mamă dulce - sunt numai nişte mame înşelătoare?
Ţineţi la Duhul Oastei, ca la mama cea adevărată din sânul căreia v-aţi născut. Căci o altă mamă dulce ca ea nu veţi mai avea niciodată... Şi la sânul oricăreia vă veţi duce de la ea,
- nu veţi mai fi fericiţi...
După fiecare jertfă aruncată în focul acestui rug creşte mai mare focul lui! Se vede deci, limpede, că din când în când este neapărată nevoie de câte o jertfă, de un fel, pentru întreţinerea focului sfânt. Aceasta nu numai pentru Lucrarea - în mare - a întregii ţări, ci şi pentru Lucrarea - în mic - a fiecărei adunări în parte.
În vremea când s-a găsit o jertfă mare a unui singur, a fost de-ajuns una!... Dar când n-a fost una singură mare, au trebuit mai multe mici.
Unde n-a fost nimeni să dea o jertfă, acolo focul s-a stins. Unde s-a ivit iarăşi una, acolo focul s-a reaprins îndată. Încă odată: dacă grăuntele de grâu nu moare, rămâne... nimic. Dacă moare... rămân mii.
În 1947 se găsise o jertfă mare.
Ţara sufletească era o ţarină din nou plină de lucrători tineri, viguroşi şi harnici, care arau în lung şi în lat semănând seminţele de foc din care creştea tot mai mare vâlvătaia izbânzilor şi bucuriilor cereşti. Ca în frumosul an 1930...
Zeci şi sute de scrisori veneau iarăşi din toată ţara, aducând alte biruinţe şi alte minuni ca aceasta scrisă de fr. Popa Petru din Batiz:
„Scăpată de trei ori...
De curând, într-o adunare, la chemarea zguduitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, o tânără a venit în faţă şi căzând în genunchi a mărturisit printre zguduiri de plâns cum a scăpat-o pe ea Domnul din ghearele morţii...
- În urma unei vieţi chinuite şi de păcat, am vrut să mă sinucid de trei ori - mărturisea plângând! O dată am băut sodă caustică, dar Domnul m-a scăpat ca prin minune de la moarte. A doua oară m-am aruncat înaintea unui tren - şi Aceiaşi Mână bună a lui Dumnezeu a făcut ca trenul să se oprească numai la un pas de mine, şi am scăpat. A treia oară m-am spânzurat şi chiar în clipele din urmă, a venit un frate al meu şi a tăiat frânghia...
În toate aceste rânduri n-am cunoscut de ce nu mă lasă Dumnezeu să-mi sfârşesc viaţa. Acum însă îmi dau seama că Domnul Isus nu m-a lăsat să pier pe totdeauna, ci m-a scăpat de toate aceste trei ori, pentru ca să aud Cuvântul Lui, să-L primesc pe El şi să fiu mântuită... Când oare Îi voi putea mulţumi îndeajuns?...
Slavă veşnică dragostei Lui!
Popa Petru - Batiz
În fiecare judeţ al ţării erau tineri misionari înflăcăraţi care ne trimiteau mereu ştiri despre astfel de biruinţe ale Duhului Sfânt.
Din partea Clujului unde se afla atunci, Silviu Hărăguş ne scrise plin de bucurie cum printre alţii s-a predat Domnului într-o adunare de la Sărata, la chemarea sa, un tânăr, pe nume Pop Şandor, care este acum foarte înflăcărat - ne scria el - şi aleargă împreună cu mine peste tot, ca un fiu al meu în Domnul...
Dar nu peste mult într-o scrisoare următoare Silviu Hărăguş scria amărât: „Tânărul despre care am scris rândul trecut începe să-mi facă mult necaz pe aici având o fire nervoasă şi repezită... E foarte ambiţios şi neascultător. Începem să ne gândim că mai bine ar fi fost să nu fi venit în mijlocul nostru... În afară de acesta, toţi fraţii sunt bine - şi ne fac numai bucurii...”
Fratelui Niculiţă Moldoveanu - care ajunsese cu serviciul său la Sibiu - îi dam loc tot mai mult în foaie.
El scria mici însemnări şi extrase biblice, pe care le alegea într-un anumit fel şi le aranja cu un anumit înţeles.
Îl ascultam totdeauna fiindcă îmi era dragă râvna lui pentru cântări. De dragul melodiilor vechi pe care le cânta şi a altora noi pe care începea să le compună personal, - îi acopeream unele ieşiri din cele pe care le cunoscusem în noaptea aceea a trecerii noastre prin Olpreţ de la începutul lui 1940.
Era încă tânăr şi începător, nu prea îndrăznea să mă contrazică - dar vedeam bine că tot nu vrea să se lase convins... Îl lăsam aşa, în nădejdea că, odată şi odată tot se va convinge singur.
Nu ştiam atunci cât vom avea de furcă mai târziu cu ideile acestea ale lui.
O, dacă ar fi rămas el numai la cântări, cum l-am rugat încă de la început, - să nu se mai ocupe cu acele interpretări sucite şi răsucite cu care ani de zile ne-a putut amărî poate mai mult decât ne-a putut bucura cu frumoasele lui cântări.
Şi mă mir, fiindcă are o inimă atât de frumoasă!... Şi un dar atât de mare de la Dumnezeu...
Costică Magdici era un tânăr refugiat din Bucovina şi ocrotit prin familia fr. Leon Andronic de la Bacău.
L-am cunoscut în 1946 pe vremea foametei în adunările de prin Moldova... Mi-a plăcut înflăcărarea lui hotărâtă şi curajoasă pe care i-am văzut-o mai ales într-o seară pe peronul din gara Adjud, unde improvizasem o neaşteptată adunare cu fraţii şi se strânseseră în jurul nostru o mare mulţime de călători...
L-am luat apoi cu noi, l-am încurajat, i-am făcut nume prin foaie şi a ajuns şi el un „misionar pe ţară”...
Dar curând s-a prăbuşit în cel mai urât fel, devenind un mort... dar unul din aceia care tot mai vrea să-i meargă numele că trăieşte...
Fr. Popa Petru din Batiz, era un alt tânăr înflăcărat, fiul şi misionarul iubit al Hunedoarei.
Strânsese în jurul său o echipă frumoasă de tineri harnici pentru Domnul şi cutreierau până peste marginile judeţului, sufletele de adunări frăţeşti.
Acest lucrător binecuvântat şi statornic a fost un neobosit ostenitor pentru Domnul, de când l-am cunoscut în copilăria noastră - şi până astăzi, după atâtea zeci de ani. A fost lucrătorul prezent în primele linii ale tuturor marilor bătălii prin care a trecut Oastea Domnului.
Înzestrat de Dumnezeu cu un mare dar şi cu o mare putere în vorbire, el n-a obosit nici până azi, în anii bătrâneţii lui! E tot aşa de harnic şi de bucuros, ca şi în anii tinereţii. Atâţia s-au prăbuşit în jurul lui, dar el a rămas. A trecut până astăzi prin multe încercări, dar nici o furtună nu l-a îndoit. Apoi iarăşi atâţia s-au ridicat în jurul lui şi el este azi tot în mijlocul tinerilor copaci, plin de suc şi verde, cu ramuri mai înalte şi mai viguroase ca ale tuturor...
Dumnezeu să-l binecuvânteze până la sfârşit, ca pe un ispravnic bun care a fost găsit totdeauna credincios în lucrul şi locul încredinţat lui.
El este ginerele şi fiul sufletesc al fr. Gheorghe Munteanu din Batiz, pe al cărui loc s-a ridicat şi a cărui lucrare o continuă... În jurul lui sunt o mulţime de tinere lăstare duhovniceşti care promit să crească o pădure puternică, o livadă binecuvântată... Hunedoara lor a rămas tot judeţul Oastei. De acolo nu s-a ridicat nici un dezbinător al Lucrării Domnului ca de la Cluj ori de la Sibiu... De acolo n-am avut decât bucurii...
Fr. David Bălăuţă aşezat de Domnul ca un stâlp binecuvântat între fraţii din sudul Moldovei - este cunoscut din tot ce s-a scris despre el până aici.
El este unul din acei oameni ai lui Dumnezeu la care gândindu-te te umpli totdeauna de putere şi de curaj pentru Evanghelie. Împreună cu fr. Leon Andronic, numele lor au fost nelipsite de zeci de ani în şirul primilor viteji ai Domnului din Oaste.
Aşa au rămas şi azi.
Fr. Constantin Tudose era cel mai tânăr dintre cei trei fraţi Tudose din Lieşti, care s-au ostenit mult pentru Domnul în zilele începuturilor Oastei de acolo. - Era şi el prin 1947, în floarea virtuţilor sale frăţeşti.
Apoi ceva ca o umbră a trecut câteva clipe sau câţiva ani peste lumina sa, dar Domnul l-a ridicat iarăşi frumos şi hotărât - în bătrâneţele lui, revenind iarăşi la dragostea din tinereţea sa în Domnul. În toate acestea el a arătat că gândurile şi inima îi sunt curate.. L-am iubit şi îl iubim mult în Domnul pentru răbdarea şi dragostea pe care le-a avut prin toţi lungii ani de suferinţe prin care a trecut şi el pentru Numele Domnului Isus...
Fr. Moise Velescu pe care l-am cunoscut prin anii '40, când ne refugiasem şi lucram pe la Arad. Era pe atunci un tinerel din frumoasa cunună a tineretului din jurul Aradului.
De la început l-am simţit mai deosebit decât ceilalţi. - Şi Duhul nu ne-a înşelat: Curând a devenit un misionar harnic şi profund credincios.
Şi până astăzi, a rămas aşa, dovedindu-se a fi unul din acele rare suflete despre care fiecare apostol Pavel ar putea spune ca despre Timotei: „...N-am pe nimeni care să-mi împărtăşească simţirile ca el...”
La vremea căsătoriei, Domnul i-a pregătit o binecuvântată tovarăşă de viaţă la fel ca el. Astfel casa lor a devenit de atunci şi până astăzi o casă a mângâierii şi a poposirii tuturor fraţilor călători sau bolnavi.
Şi câte, câte alte nume minunate nu erau...
Şi câte, câte alte nume şi mai minunate se pregătesc să vină...
Ce istorie minunată, totuşi, am avut noi!
Cine ar putea însemna în vreo carte toate numele binecuvântare sau triste, fericite sau nefericite, statornice sau trecătoare - care s-au ivit, sau au dispărut în această Familie a dragostei lui Hristos?
Numărul lor este cunoscut numai de Dumnezeu. Numele lor este scris numai în Cartea Oastei din Cer. Şi toate faptele fiecăruia, bune sau rele, fericite sau nefericite, de laudă sau de ocară vor fi arătate numai în Ziua Cea Mare, când Dumnezeu Însuşi va judeca sau va răsplăti cele ascunse ale fiecăruia. „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”. (Eclesiast. 12, 14).
Şi faptul acesta se va vedea în Ziua când, după Evanghelie... Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor (Rom. 2, 16).
Numărătoarea clară a fraţilor din Oastea Domnului nu s-a putut face niciodată.
Dumnezeu a rânduit lucrurile în aşa fel că niciodată nimeni n-a putut să ştie clar numărul celor din Lucrarea aceasta. Nimeni nici dinăuntrul şi dinafara ei, n-a putut afla câţi suntem.
Cartea Oastei, (toate volumele ei, de la început) a dispărut - şi nimeni n-a mai aflat-o.
Cu o oarecare aproximaţie se bănuia prin 1935 că numărul celor ce se înscriseseră în Oaste ar fi undeva între 200 şi 300 de mii. Precis însă nu ştie nici azi nimeni.
S-ar putea ca cineva să încerce a face o numărătoare luând toate foile Oastei începând din primul an, 1935 - şi până când au dispărut toate aceste foi... Dar nici această numărătoare n-ar fi adevărată fiindcă foarte multe scrisori s-au pierdut ori s-au rătăcit înainte ca numele sau numărul celor ce se înscriau, să fie tipărit.
Despre alţii, cei mai mulţi, nu scria nimeni nimănui, astfel că ei erau înscrişi numai de Mâna Domnului Isus, în Cartea Lui cerească, - fiindcă numai El îi cunoştea pe toţi.
Mulţi apoi se înscriau numai cu numele, într-o clipă de înflăcărare, dar fără să se fi făcut în inima lor adevărata schimbare a naşterii din nou.
Astfel că, practic, aceste hotărâri n-aveau nici o valoare şi ele nici nu măreau nici nu scădeau numărul celor adevăraţi.
S-ar putea crede că adunările locale ar avea vreo însemnare a celor care au venit ori s-au dus. Nici din acest izvor nu se poate scoate nimic... Însemnările s-au pierdut, fiindcă cele mai multe din adunări au fost trecute prin focul încercărilor. Unele au pierit de tot după o scurtă viaţă duhovnicească. Altele au pierit după ce trăiseră un timp mai lung.
În cele ce au rezistat tuturor încercărilor, trăind şi biruind, - numărul a fost când mare când mic. Au venit mulţi dar au şi plecat mulţi. De numărat se numără numai cei care au venit şi au rămas întocmai după cuvântul care zice: vine oricine este chemat, - şi rămâne numai cine este ales. Vine oricine vrea - dar rămâne numai cine poate... Adică cine poate trăi, birui şi împlini voia lui Dumnezeu cu cerinţele statorniciei duhovniceşti pe calea aceasta îngustă şi grea a luptei mântuirii.
În anii de libertate, în vremile de pescuire largă - au venit mulţi. Adunările erau mari, casele şi bisericile neîncăpătoare. Atunci numărul celor ce se predau Domnului era ca al snopilor de mirişte în vremea secerişului.
Dar vremile s-au schimbat repede, au venit anii cernerii - şi peste toate s-a aşternut iarăşi întunericul. Atunci mulţi s-au ascuns de frică sau de întristare. Şi n-au mai mers cu fraţii. Apoi nu s-au mai văzut deloc...
Dar cine poate şti câţi şi din aceştia au rămas în inima lor credincioşi faţă de hotărârea pe care o luaseră! Chiar dacă dintr-o pricină sau alta - ei nu mai luau parte, cu prezenţa lor, acolo unde ar fi trebuit să rămână, orice s-ar fi întâmplat.
Iată deci cât de greu este a şti cu adevărat câţi am fost, câţi au plecat, câţi suntem!
Nici autorităţile de Stat sau cele bisericeşti care în multe rânduri au încercat să afle, prin slujitorii lor, câţi membri sunt în Oastea Domnului, - n-au putut afla exact niciodată numărul nostru. Pentru că totdeauna nu li s-a comunicat clar, şi de către toţi, aceste date. Nici preoţii, nici ceilalţi funcţionari n-au comunicat toţi datele adevărate. Unii pentru că nu le-au ştiut, alţii că n-au vrut, bănuind că cei care cereau situaţiile acestea aveau gând rău faţă de ostaşi, - iar ei căutând să scape pe unii - rudenii, vecini, prieteni - ne acopereau pe toţi.
Astfel că s-a întâmplat şi în privinţa asta cu Oastea, întocmai Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu din 2 Samuel cap. 24. Domnul a vrut să ţină numai sub cunoaşterea Sa, adevăratul număr al Oştirii Sale. Slavă veşnică Lui, - pentru aceasta.
Prigonirile fraţilor din Oastea Domnului nu au încetat niciodată. Fie de către slujbaşii Statului, fie de către cei ai Bisericii, fie de către alţii - dar totdeauna au fost - cea mai mare parte dintre fraţi - mereu prigoniţi.
Până aici am văzut multe cazuri cu numele şi cu locurile unde s-au petrecut prigonirile, - dar cine le poate însemna pe toate câte au fost?
Cei mai mulţi fraţi şi surori n-au mai spus nimănui tot ce li s-a întâmplat, lăsând totul în seama şi în plata numai a lui Dumnezeu.
Cine va şti vreodată de câte ori fratele Petru a fost luat noaptea de acasă şi dus în pădurea apropiată iar acolo legat de un copac şi bătut, spre a se lepăda de Oastea Domnului şi a înceta cu adunările şi vestirea Cuvântului? Căci el n-a spus nimănui acest lucru. L-am aflat întâmplător de la altcineva.
Cine va şti cum fratele Ion a fost luat noaptea şi înhămat la sania prigonitorului de calul aceluia, apoi bătut şi silit să fugă alături de calul de care era legat, trăgându-l pe cel din sanie care lovea sălbatic cu biciul când în cal când în om!
Până când fratele căzând, a fost târât de calul înnebunit de lovituri - cine ştie cât... Apoi aflat de un trecător, în zăpadă, abia viu!...
Cine va şti despre fratele Simion, ridicat de acasă tot noaptea - şi adus înapoi după trei zile!
El n-a mai spus nimănui ce i se întâmplase spre a nu-i îngrozi pe fraţi şi pentru ca nu cumva cei mai slabi să se lepede...
Numai după o săptămână, când a murit, - cei ce au trebuit să-i spele trupul, dezbrăcându-l l-au aflat plin de răni şi de vânătăi... El şi le acoperise şi le ascunsese suferind cumplitele chinuri şapte zile şi şapte nopţi - numai ca să nu întristeze pe nimeni dintre cei pe care îi iubea atât de mult în Domnul!
Cine ar putea şti ce a suferit fratele Gheorghe şi fiul său Nicu - până li s-au zdrobit capul şi oasele cu greutăţile de la cântar?
Ei au acoperit tot ce se putea acoperi, - iar de pe patul morţii n-au cerut nici o pedeapsă şi nici o despăgubire. Au iertat totul în Numele Celui care prin Cuvântul şi prin Fapta Lui de pe Cruce, ne-a învăţat şi pe noi să suferim şi să iertăm totul, pentru El şi ca El! - până şi celor mai nelegiuiţi ucigaşi ai noştri.
Numai când se va risipi întunericul pe totdeauna. Şi când vor fi descoperite toate cele ce s-au făcut sub acest întuneric şi de către fiii lor, - abia atunci se vor vedea strălucind câte lacrimi şi câte rane au fost în stare să-şi ascundă acei fii ai luminii care au vrut să-şi ducă mântuirea lor până la capăt şi crucea lor până la cunună.
Slavă veşnică Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos, Ajutorul nostru şi Pilda noastră, prin care ai Lui au putut toate acestea...
Foaia „Isus Biruitorul” îşi făcea drum biruitor şi în întindere şi în adâncime.
Îndată ce apărură mai multe numere şi se căpătă încrederea că foaia va continua, - abonamentele se înmulţiră şi tirajul crescu cu miile.
Acum foaia se răspândea nu numai în ţară, ci era cerută de tot mai mulţi abonaţi şi din străinătate.
Ce fericiţi eram când pregăteam pachetele cu foi şi scriam pe adresă: Franţa, Norvegia, Anglia, Canada, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Mexic, Australia, Noua Zeelandă, Congo, Argentina...Ungaria, Yugoslavia, Bulgaria, Cehoslovacia...
În toate aceste părţi ale pământului, Numele luminos şi Scump al lui Isus Biruitorul pleca ducând fraţilor noştri români din toată lumea, dragostea noastră fierbinte pentru Isus şi însemnările ostenelilor celor care lucram şi luptam şi aici pe pământul nostru românesc, pentru izbânda Luminii Evangheliei lui Hristos şi pentru slava lui Dumnezeu.
Odată refăcută legătura cu fraţii noştri îndepărtaţi - începură să sosească de la ei tot mai multe scrisori de încurajare - sau de cerere pentru cărţi şi sfaturi duhovniceşti.
Ce minunat ar fi fost dacă peste acest ogor care înverzea atât de frumos nu avea să se năpustească în curând şi dintr-odată tăvălugul nimicitor!
Rusaliile anului 1947 se apropiau, iar la Sibiu se plănuiau tot felul de măsuri pentru a împiedica orice strângere a noastră şi orice pelerinaj la mormântul părintelui, fie chiar şi în numărul cel mai mic.
Stăteam în cumpănă ce să facem cu pelerinajul de aceste Rusalii. Opreliştea autorităţilor era o cauză, iar greutăţile materiale cu hrana, cu încartiruirea fraţilor şi chiar cu mijloacele de transport dus şi întors, era altă cauză.
Astfel nevoind nici să-i dăm vrăjmaşului un prilej de a face rău - şi nici fraţilor să nu le creăm greutăţi în acest an de încercări, am socotit să facem astfel: Vom înştiinţa pe fraţi că anul acesta, din cauza anumitor greutăţi, în loc de o adunare mare la Sibiu - să se facă mai multe adunări pe diferite centre din ţară. Simţeam că şi duhul părintelui este cu noi în acest gând.
Astfel am publicat în foaia I. B. din 15 mai următorul anunţ:
„Adunările de Rusalii
Vestim pe toţi iubiţii noştri fraţi din ţară că din cauza lipsurilor de alimente, de bani, etc., precum şi din cauza greutăţilor cu transportul, de cartiruirea lor în Sibiu, adunarea obişnuită de Rusalii nu poate să se mai ţină anul acesta la Sibiu.
Pentru ca totuşi la acest praznic să ne putem aduna şi întări sufleteşte, sunteţi invitaţi la dorinţa fraţilor din ţară la şase mari adunări, unde vor participa şi câţiva fraţi cunoscuţi.
I. Moldova. Adunarea de Rusalii va avea loc în com. Goioasa, sat Preluci, pe linia Comăneşti-Ciceu (gara Goioasa) cu prilejul nunţii fr. Ghiţă Anăstăsoaiei şi sora Nataliţa Iordache. Cu ajutorul Domnului vor lua parte fr. T. Dorz, D. Bălăuţă, Leon Andronic, etc.
II. Nordul Ardealului. Adunarea va avea loc în com. Poiana Blenchii, jud. Someş, pe linia Dej-Jibou (gara Gâlgău). Vor lua parte fr. S. Hărăguş, Farcaş Gh., Gh. Biji, etc.
III. Alba - Hunedoara. Adunarea va avea loc în Ighiel, jud. Alba, pe linia Alba Iulia-Zlatna (gara Şard). Vor lua parte fraţii Ioan Opriş, Popa Petru, I. Marini, etc., precum şi câţiva fraţi din Sibiu.
IV. Arad - Bihor. Adunarea se va ţine în com. Sepreuş, jud. Arad, pe linia Arad-Cermei (gara Cermei). Vor lua parte fr. Stancu Petru, Moise Velescu, Petru Jucu, etc.
V. Muntenia - Oltenia. Adunarea va avea loc în com. Vulcana Pandele, jud. Dâmboviţa, pe linia Târgovişte-Pucioasa. Vor lua parte păr. Vladimir, fr. Costică Magdici, Simion Paraschiv, I. Martici, etc.
La toate aceste adunări, cei care vor lua parte sunt rugaţi să-şi ia cu ei şi hrana trupească pentru ca din cauza greutăţilor de aprovizionare şi a lipsurilor mari să nu fie o sarcină pentru cei care îi vor găzdui.
Domnul Isus să binecuvânteze şi acest gând şi să dea şi cu acest prilej mari biruinţe şi bucurii tuturor celor ce se ostenesc în slujba sfântă a Evangheliei Lui.”
Iar în numărul de după Rusalii, I. B. publica:
„Marile bucurii şi biruinţe din adunările de Rusalii...
La cele şase mari adunări anunţate în foaia noastră pentru zilele de Rusalii au participat mii de suflete din 35 de judeţe.
Peste 350 de suflete s-au hotărât pentru Domnul şi ceilalţi mulţi alţii, au auzit Cuvântul Evangheliei spre mântuire sau mărturie...
Dăm o foarte scurtă descriere despre mersul acestor adunări, pline de bucurii, care nu se vor putea niciodată scrie pe hârtie...
I. Moldova
În prima zi de Rusalii, adunările s-au ţinut în jud. Bacău, com. Goioasa, sat Preluci.
A doua zi în com. Asău, acelaşi judeţ.
În ziua următoare, marţi, în com. Nămoloasa, sat Putna.
Joi în Gugeşti şi Urecheşti, jud. Râmnicu-Sărat.
Iar vineri, fr. Dorz fiind în drum spre casă, s-a făcut o bogată lucrare misionară în închisoarea Văcăreşti din Bucureşti.
Din Cuvântul Domnului au vorbit fraţii: Popa - Bacău, Plut. Aivănesei - Vaslui, Scorţaru - Bacău, Tache Grădinaru - Covurlui, Andronic - Bacău, David Bălăuţă - Bacău, Mily King - Bucureşti, fr. Traian Dorz, etc.
Au participat fraţi din 12 judeţe şi după aceste zile, de la toate adunările, un număr de peste 260 de suflete au făcut act de predare pentru a sluji Domnului Isus.
II. Muntenia
Adunările s-au ţinut în com. Vulcana Pandele cu fraţi veniţi din 5 judeţe.
Cuvântul Domnului Isus a fost vestit cu putere de păr. Vladimir, fr. Magdici, N. Traistă, Martici Lazăr, Simion Paraschiv, etc.
Un număr de 24 de suflete s-au predat Domnului, făgăduindu-I întoarcere şi ascultare.
III. Hunedoara
Adunările s-au ţinut în com. Ighiu şi Ighiel cu participanţi din 4 judeţe.
Au luat cuvântul fraţii: Popa Petru, Ioan Opriş, Ilie Marini, Ioana Meiciu, Alex. Bolunduţ, fr. primar din Ighiel, sora Minerva Botar, etc.
Duhul Domnului revărsat cu putere peste adunarea aceasta, a făcut ca alte 42 de suflete să primească chemarea Evangheliei şi să se hotărască pentru Domnul.
IV. Sighişoara
La adunările pline de putere şi de har din ambele zile ale praznicului au luat parte fraţi veniţi din 5 judeţe.
Cuvântul Domnului a fost vestit cu putere de către fraţii: Niculiţă Moldoveanu, Constantin Tudose, N. Cioran, I. Diac, V. Bădilă, Nicolae Marini, I. Alecu, etc.
Un număr de 14 suflete s-au adăugat prin legământ, la oştirea luptătoare a Domnului Isus.
V. Arad - Bihor
Adunările s-au ţinut în ambele zile, în com. Sepreuş, jud. Arad.
Au luat parte fraţi şi surori din 5 judeţe. Din Cuvântul Sfânt al Evangheliei au vorbit fr. Moise Velescu, Petru Jucu, Dumitru Păduraru, sora Viorica din Laz, Pârvu Ioan, etc.
În prima zi după Liturghie a predicat şi delegatul episcopiei, C. Sa protopop Ilarion Pelea.
Două suflete s-au mai predat Domnului, după ce tot aici înainte de Paşti s-au mai predat Domnului 30 de suflete.
VI. Nordul Ardealului
Adunările s-au ţinut în com. Poiana Blenchii, jud. Someş, luând parte fraţi din 6 judeţe.
Din cauza că până la încheierea foii nu s-a primit încă o comunicare scrisă despre vorbitori şi numărul de suflete care s-au predat Domnului, darea de seamă mai amănunţită despre mersul acestor adunări se va publica în nr. viitor.
Un prim mod al acestor adunări ni-l comunică însă fr. Miron Dănuţ.
Astfel la 8 iunie s-au predat Domnului în com. Fersig 23 de suflete. Iar la 15 iunie în com. Coaş s-au predat Domnului alte 40 de suflete.
Domnul să ia aminte şi să-i treacă pe toţi în Cartea Sa (Maleahi, 3, 16).
Dragostea fierbinte pentru Domnul Isus din sufletele celor care au alergat sute de km. pe jos, cum e cazul celor din jud. Neamţ, care au venit până la Goioasa şi Asău, sau cum e cazul celor din Maramureş, până la Poiana Blenchii în Someş, - dragostea aceasta fierbinte pentru Isus, a fost răsplătită deplin cu marile bucurii şi revărsări ale Duhului Sfânt.
Iar noi am avut sub ochii noştri încă odată dovada că Duhul Domnului şi puterea Lui Sfântă ne-a însoţit cu aceleaşi roade sfinte cu care a lucrat în cea dintâi Cincizecime, în adunarea copiilor Săi. Slavă veşnică Numelui Său Sfânt.
Ştim că dragostea fierbinte care i-a mânat pe apostoli în slujba lor sfântă, dacă ne va călăuzi şi pe noi - vom avea încă nenumărate astfel de binecuvântări în lupta noastră şi lucrul nostru pentru Dumnezeu va fi pecetluit cu multe roade, aşa precum a fost a lor.
Iar voi, copii scumpi ai lui Dumnezeu, care aţi plecat cu o dragoste fierbinte pentru Isus în suflete: - curaj!... Dumnezeul nostru ne-a arătat că este cu noi. Cu noi este Mântuitorul nostru, cu noi sunt îngerii Lui, cu noi este Duhul şi puterea Lui - înainte!
Pentru sufletele nemântuite care ne aşteaptă, pentru cununa vieţii care ne aşteaptă, pentru Isus, Răsplata noastră cea foarte mare (Geneza 5, 1) care ne aşteaptă - o dragoste fierbinte în inimi - şi înainte!
Biruinţa Lui să vă însoţească până la capăt. Amin.”
În acelaşi număr în care se publicau aceste biruinţe se publica şi invitarea pentru adunarea anuală de la Săsciori.
De data aceasta trebuie ca adunarea de la Săsciori să fie o puternică manifestare a dragostei şi preţuirii noastre pentru numele şi familia fr. Marini. Dacă n-am putut să mergem de Rusaliile acestea la mormântul părintelui Iosif, cel puţin să mergem la al fratelui Marini.
Am publicat deci următoarea:
„Invitarea pentru adunarea de la Săsciori.
Pe ziua de 20 iulie (Sf. Ilie) în fiecare an a fost hotărâtă adunare anuală la Săsciori. Anul acesta însă, adunarea de la Săsciori va avea o însemnătate deosebită, fiind prima adunare după trecerea la Domnul a fr. Marini, redactorul foii noastre.
Sunt rugaţi a lua parte la adunarea noastră toţi fraţii care vor avea putinţa din toată ţara. Va fi aceasta o datorie de recunoştinţă faţă de memoria neuitatului nostru frate Marini şi a părinţilor săi.”
Lucrarea Oastei Domnului căpătase un atât de mare avânt încât nu se mai ajungea nici timpul şi nici paginile foii spre a consemna tot întinsul şi frumuseţea lucrului sfânt.
În foaie apăreau aproape în fiecare număr anunţuri ca acesta:
„Într-o dragoste fierbinte pentru Isus
Hotărâri:
În urma adunărilor şi cercetărilor frăţeşti s-au mai hotărât intrând în Oastea Domnului Isus Biruitorul, un mare număr de suflete, dintre care amintim:
În com. Mizieş - Bihor, în 3 rânduri 32 de suflete.
În com. Cotliget - 12 suflete.
În com. Dobreşti - Bihor - 15 suflete.
În com. Ţigăneşti - Bihor - 8 suflete.
În com. Lunguleţu - Dâmboviţa - 6 suflete.
În com. Teleaga - Prahova - 6 suflete.
În com. Cărăstău - Bihor - 10 suflete.
În com. Copăceni - Bihor - 8 suflete.
În com. Bordeni şi Teleaga - Prahova - 52 de suflete.
Doamne Isuse, Mântuitorul nostru binecuvântează Tu hotărârea acestor suflete şi fă, rămânându-Ţi Ţie credincioase, numele lor să rămână veşnic scris printre copiii Tăi, în Cartea Vieţii. Amin.
Invitări:
Într-o dragoste fierbinte pentru Isus, sunt invitaţi toţi cei care pot, a lua parte la marile adunări care se vor ţinea:
În nordul Ardealului
În 6 august la Botiza - Maramureş, - fr. Neagu Ioan.
În 10 august la Călineşti - Maramureş, - fr. Gheorghe Şerban.
În 15 august la Mânăstirea Sf. Ana Rohia - Someş, - stareţ Iustinian Gh.
În 17 august la Văleni - Satu Mare, gara Mireşul Mare, - fr. Miron Dănuţ.
Cu ajutorul Domnului la unele din aceste adunări va merge şi fr. Traian Dorz.
În 6 august la Mireşul Mare - Satu Mare, - fr. Paşca Ion.
În 15 august la Sânmihaiul Român - Cluj, gara Aghireş.
În 17 august la Călacea - Cluj, - fr. Victor Marin şi Nicu Micu.
În 7 septembrie la Stârci - Crasna - Sălaj.
În 8 septembrie la Hurezu - Sălaj. Cu maşina de la Ciucea - Plesc. - fr. Sav Nicolae.
În jud. Arad
În 7 şi 8 septembrie în com. Sepreuş, gara Cermei, - fr. Pârvu Ioan.
În 21 septembrie în com. Toc, - fr. Stanciu Traian.
Jud. Alba
În 3 august în com. Ţelna.
În 10 august în com. Măgina, gara Aiud.
În 17 august în Buciumi - Poeni.
În 29 august în com. Corna.
În 31 august în com. Roşia Montană.
Jud. Hunedoara
În 6 august la Simeria Veche.
În 15 august la Leauţ, gara Baia de Criş.
În 17 august la Baia de Criş, - fr. Cristea Petru.
Va lua parte cu ajutorul Domnului şi fr. Popa Petru - Batiz.
În 24 august în com. Vinerea, - fr. Adam Borza.
În 8 septembrie în com. Şibot, - sora Ioana Meiciu.
Jud. Rădăuţi
La 14 sept. - Înălţarea Sf. Cruci - în com. Volovăţ, - fr. Ioan Moroz.
Jud. Turda
În 3 august la Grindeni.
În 6 august la Oarbe.
Vor lua parte cu ajutorul Domnului şi fr. Farcaş Gh., Silviu Hărăguş, sora Viorica şi Anuţa.
Jud. Teleorman şi Caraş
La 15 august în com. Purani - Teleorman, - fr. M. Drăgşan.
La 29 august în com. Ezeriş - Caraş, - fr. Bihoi Nicolae.
La 31 august în Reşiţa - Caraş, - sora Ana Carabaş.
La aceste adunări, cu ajutorul Domnului, va lua parte şi fr. Costică Magdici.
Jud. Bacău
În 17 august în com. Dărmăneşti, sat Plopu, - fr. Petre Pascu.
Va lua parte şi fr. David Bălăuţă.
Jud. Dâmboviţa
La 14 august în com. Lunguleţu.
La 24 august în com. Comişani.
Rugăm stăruitor a lua parte şi fanfara din Cosoba - Ilfov, păr. Constantin N. Galeriu - Prahova, fr. Traistă, N. Ardeleanu, Martici, etc.
Jud. Sibiu
La 10 august în com. Alţina, - sora Paraschiva Preda.
Vor lua parte fraţii din Sibiu.
La toate aceste adunări cei care vor lua parte sunt rugaţi a se îngriji să-şi aducă hrană trupească.
Slăvit să fie Domnul Isus Biruitorul!”
Iată şi amănunte cum a decurs:
„Măreaţa adunare din 20 iulie de la Săsciori
Au luat parte peste 2.000 de fraţi şi surori din 30 de judeţe şi 145 de localităţi. – Bucurii şi lacrimi binecuvântare.
Chemarea făcută pentru adunarea de Sf. Ilie în aducerea aminte a neuitatului nostru frate Ioan Marini, a avut un mare răsunet în toată ţara. Din toate părţile cei care l-au iubit şi care îi păstrează recunoştinţă pentru osteneala şi jertfa lui, s-au grăbit să vină pentru a dovedi încă odată că dragostea nu uită ce datorează dragostei şi că o viaţă îngropată zi de zi în această înaltă jertfire de sine pentru binele altora, a adus aşa binecuvântate roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu. O, dacă grăuntele n-ar fi murit – ar fi rămas singur... Dar dacă şi-a dat viaţa în slujba aceasta, iată roadele: mii de inimi care din toate părţile ţării vin să spună dragostea, mulţumirea şi recunoştinţa lor.
Sâmbătă 19 iulie
Încă de sâmbătă au început a sosi mulţi dintre cei aşteptaţi. Pe uliţele satului Săsciori, se vedeau mereu noi grupuri de fraţi venind. Sufletele se luminau de bucurie, în revederea după atâţia ani...
Ce bucurie a fost venirea păr. Vladimir. Inimile s-au înduioşat până în adânc şi ochii s-au umplut de lacrimi.
Fraţi din Banat cu fr. Bihoi Nicolae...
Din Arad, cu Stancu Petru, Moise Velescu, Dumitru Păduraru, Petru Sas, Ioan Tarcea...
Din Bihor cu fr. Eftimiu Florea, M. Roman, Codoban, cei din Sibiu, etc....
Din Maramureş cu fr. Urda Ştefan, Oanţa Ioan, etc....
Din Nordul Ardealului cu fr. Florian, Georz, Baiaş...
De la Turda cu fr. Farcaş...
Din Moldova cu fr. Bălăuţă, Andronic, Traistă, Magdici, Tudose, Condruz, etc. Scumpa familie Anăstăsoaiei din Preluci şi cei din Podoleni... Fraţi iubiţi din Pechea, Mânjina, Nămoloasa, Dărmăneşti, etc.... Iubiţii noştri de la Brăila, cu fr. D-tru, C. N. Bratu...
Fraţii din Muntenia, din Bucureşti, cu fr. şi sora Constantinescu... Cei din Comişani, Lunguleţu, Vulcana, Dâmboviţa cu Martici Lazăr, M. Avramescu, etc.
Fraţi din toate părţile Ardealului... suflete de fraţi şi surori care au fost alături de fr. Marini în bucurii şi în încercări...
Îi priveşti pe rând şi vederea fiecăruia îţi trezeşte în inimă duioase aduceri aminte care sunt legate de fiinţele lor şi de viaţa ta... Anii de zbucium şi de lacrimi în slujba sfântă a lui Dumnezeu, pentru ţinta minunată a mântuirii sufletelor celor pierduţi...
Iată: fr. Capătă, Popa Petru, Adam Borza... Iubitul frate Ilie Marini, frate şi tovarăş al celui plecat... Silviu Hărăguş, Ioan Opriş, Nemeş Niţu. Cei din Sighişoara cu fr. Moldoveanu, Alecu, etc. Doritele surori Ioana Meiciu, Suzana Florea de la Cricău, Vara Romanenco, suflet care i-a fost de mult ajutor în lupta Domnului.
Sunt foarte mulţi din cei care sunt noi hotărâţi pentru Domnul din toate părţile. Mulţi din ei acum se văd şi se cunosc întâia dată...
Duminica
După ce înainte de masă am luat parte la Sf. Liturghie, a avut loc adunarea în cimitirul bisericii, în jurul mormintelor dragi a fr. Marini şi a iubiţilor săi părinţi. În cimitir era o mare de capete... Peste 2.000 de fraţi şi surori erau adunaţi în jurul fratelui plecat.
După rugăciunea rostită de fr. Ilie Marini, a urmat şirul vorbirilor începând cu fr. David Bălăuţă, fr. Dr. Banu, Popa Petru, Ioan Opriş, Ilie Marini, Nicolae Marini, Aurelia Marini, Ioan Capătă, Traian Dorz, Pr. Gheorghe Secaş, Gh. Gaşpar şi Constantin Tudose...
Fraţii vorbitori au arătat marele preţ al Jertfei Domnului Isus... Dragostea Lui care ne-a înfrăţit... Recunoştinţa care o datorăm marilor noştri înaintaşi: păr. Iosif Trifa, vasul ales de care Domnul S-a folosit la mântuirea sufletelor noastre şi fr. Ioan Marini, care l-a înţeles şi urmat îndeaproape pe păr. Iosif. Şi după îndemnul Cuvântului Sfânt al Bibliei, am privit la sfârşitul felului de vieţuire al înaintaşilor noştri şi cu toţii am făcut legământ din nou a le urma credinţa, fără a ne abate nici la dreapta, nici la stânga nici din drumul urmat de ei.
Toată mulţimea celor adunaţi - şi cu ei toată mulţimea celorlalţi care n-au fost decât cu duhul prezenţi, au îngenuncheat şi pecetluit cu lacrimile şi hotărârile lor, legământul din 20 iulie, de lângă mormântul fratelui nostru.
Alte 17 suflete s-au predat Domnului Isus, făcând hotărâre de legământ de a-I sluji Lui până la moarte. Fratele Marini ne predica şi din mormânt.
Adunarea de duminică din cimitir a continuat în casa fraţilor şi surorilor Gavrilă până seara târziu... Unii din fraţi au plecat, iar alţii au mai rămas până luni, marţi şi miercuri...
Bucuriile au fost mari şi Numele Domnului a fost vestit şi cântat cu o dragoste fierbinte de toate inimile celor prezenţi. Iar noi care ne bizuim pe Numele Lui, ne încredem în El orice ar veni însă peste noi.
Plini de această încredere ne-am făgăduit o altă întâlnire şi anul viitor lângă acest mormânt care împreună cu al dragului nostru părinte Iosif - ne vor rămâne mereu printre locurile scumpe de reculegere, de îmbărbătare şi de pildă.
Slăvit să fie Domnul Isus!”
Dar şi greutăţile materiale ale Lucrării erau din ce în ce mai mari.
Oricât de mare era Cuvântul Lucrării Domnului, greutăţile ei materiale - au rămas şi ele tot mari. La nepăsarea multora care duceau foaia şi cărţile noastre pe credit (dar care apoi uitau să-şi mai plătească datoriile la timp) - se mai adăuga şi nestatornicia vremilor cu scăderea din zi în zi a preţului banilor.
Valoarea banilor scădea atât de repede încât fiecare număr din foaia noastră avea un alt preţ.
În ianuarie se vindea o foaie Isus Biruitorul ca o carte poştală, - cu 1.500 de lei.
În martie cu 2.000 de lei.
În aprilie cu 5.000 de lei.
În mai cu 8.000 de lei.
În iunie cu 10.000 de lei.
În august - nici nu i-am mai pus preţul. Nu ştiam cu cât va mai fi.
Nu mai puteam face faţă la cheltuieli!...
Cei care ne plăteau datoriile din ianuarie în iulie - vă închipuiţi cât ne ajutau.
Şi mulţi-mulţi au plătit aşa, încât pe o Biblie mare sau pe o carte de cântări dată în ianuarie şi plătită în iulie - nu mai puteam cumpăra nimic.
Fratele Titus care se ocupa cu administraţia nu ştia sărmanul ce o să mai facă spre a acoperi datoriile pentru foaie şi cărţi precum şi plata zilnică pentru toate trebuinţele tiparului şi a taxelor... Se chinuia şi el acum ca biata soră Liţa pe vremuri, în faţa cămării şi a mesei goale...
În august a venit stabilizarea banilor: 1 leu pentru 20.000 de lei.
Am publicat atunci un tabel despre 160 de datornici cu multe sute de mii de lei pentru cărţile luate înainte... Şi îi rugam să ne trimită datoria măcar aşa cum se socotea acum: un leu pentru 20.000 de lei dinainte.
Şi nici aşa n-au plătit mulţi nimic.
Cu aşa greutăţi luptam atunci!
Însă Domnul avea grijă, prin ai Săi, care înţelegeau să pună umărul la înaintarea lucrului Sfânt.
Pe atunci încă simţul de a ajuta şi cu mâna nu numai cu vorba, la lucrul Evangheliei - nu-l aveau prea mulţi. Harul dărniciei, bucuria de a da pentru Domnul n-o aveau decât puţini... Nu-şi plăteau mulţi nici ce erau datori, cum apoi să mai şi ajute, dând din al lor?
Trebuinţele erau atât de mari încât din cauza lipsurilor au rămas nefăcute multe lucruri bune - cum rămăseseră şi în urmă, pe vremea părintelui Iosif. Precum este scris despre ele la vremea acelora.
Dar precum am mai spus: Dumnezeu nu ne-a lăsat!
Erau mari greutăţi şi lipsuri... Erau multe piedici de tot felul, - şi totuşi s-ar fi putut face mult mai mult, dacă am fi fost înţeleşi şi sprijiniţi cu un simţământ ceva mai mare al dragostei şi înţelegerii de către toţi cei care erau datori să facă - sau puteau să facă mai mult.
Acum vremea acelor posibilităţi s-a pierdut pe totdeauna, cum s-au pierdut pe totdeauna şi avuţiile acelora care au fost zgârciţi atunci faţă de Domnul... Şi cum s-au pierdut pe totdeauna şi sufletele multora dintre acei care n-au înţeles atunci sau n-au vrut să înţeleagă, - în ce minunat fel ar fi putut ei să aibă un câştig veşnic în locul acestei pierderi veşnice.
Pentru cei din trecut acest prilej e pierdut. Dar pentru cei din prezent şi din viitor ei pot fi o pildă şi o învăţătură cutremurătoare.
Pe prima pagină a foii noastre apăreau soliile puternice ale prezenţei sau trebuinţei lui Isus în mijlocul tuturor problemelor vieţii. Astfel în vremea stabilizării banilor, când scriam despre nestatornicia tuturor valorilor de pe pământ, în prima pagină noi anunţam fericiţi: „Noi ne bizuim pe Numele Lui!”... iar peste tot textul scris cu negru, tipăream cu litere mari şi roşii, ca să izbucnească până în inimă, Numele Isus, - ca o fericită mărturie despre siguranţa şi liniştea acelor ce se bizuiesc pe Numele Lui.
Când se sărbătorea ziua eliberării - noi scriam despre „Marele nostru Eliberator” şi împreună cu Chipul Lui, - scriam peste toată pagina cu roşu: ISUS.
Când începeau şcolile, noi scriam: „Marele nostru Învăţător”... Şi iarăşi peste tot cu litere mari şi roşii: ISUS.
Iată spre exemplu ce scriam despre asta:
„Era vremea începerii tuturor şcolilor.
Se pregătesc astăzi cei care ne vor înlocui mâine pe noi în conducere, în muncă şi în viaţă.
Răspunderea noastră, a celor de azi, pentru pregătirea lor, este mare, este uriaşă. În faţa lui Dumnezeu, în faţa cugetului nostru, răspunderea noastră pentru pregătirea lor este copleşitoare: vom avea urmaşii pe care ni-i pregătim. Cursul istoriei noastre de viitor, începe de la noi. Suntem părinţii, educatorii, tiparul generaţiei şi generaţiilor care ne vor urma.
Pe părinţii trupeşti ca şi pe părinţii sufleteşti, deopotrivă, Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos, ne face părtaşi faptelor copiilor noştri şi nu ne scuteşte de urmările lor.
Când Domnul vorbeşte lui Iuda, se spune: „Iuda, fiul Iscarioteanului”. Iar când se scrie despre Petru, se spune: „Simone, fiul lui Iona”, - făcând astfel pe aceşti părinţi părtaşi la faptele şi la viaţa de mai târziu a copiilor lor, pe care i-au educat într-un fel sau altul.
Suntem părinţi şi educatori cu toţii. Într-un fel sau altul chiar dacă n-avem copii de hrănit sau de învăţat, fiecare din noi suntem nişte părinţi şi învăţători pentru fiinţele mici şi fragede care ne înconjoară. Copiii învaţă să vorbească şi să trăiască după cum văd şi aud de la noi. Vom răspunde fiecare în faţa lui Dumnezeu, pentru învăţătura pe care le-am dat-o (Matei 18, 2-6). Vom răspunde pentru viitorul lor, a familiilor şi a sufletului lor...
Pe frontispiciul unor Universităţi mahomedane, stă scris un cuvânt mare: Ştiinţa este necesară; Alah este mai necesar. Adică: Învăţătura este de o mare trebuinţă; Dumnezeu este de o şi mai mare...
E foarte adevărat că toate popoarele lumii înaintează şi caută să înainteze în cunoştinţe, în învăţătură. Şi este adevărat că trebuie să ţinem şi noi pasul cu ele. Dar este vremea să ne învăţăm pe noi şi pe copiii noştri, cel mai mare adevăr: Cunoştinţa este necesară; Hristos este şi mai necesar!
Marele, Unicul Învăţător Isus Hristos, care de acum două mii de ani de pe catedra mai înaltă decât toate catedrele lumii - de pe Muntele Fericirilor! - predică cea mai înaltă şi sublimă Ştiinţă!...
Acest Învăţător trebuie reprimit la catedra tuturor inimilor familiilor şi şcolilor noastre. Generaţiile pregătite de El, vor fi binecuvântate şi vor lăsa în urmă binecuvântarea.
Nu uitaţi pe Hristos! Părinţilor şi învăţătorilor: Nu uitaţi pe Hristos.
Pe uşile larg deschise ale tuturor şcolilor noastre, de la grădiniţă până la Universitate - de la începutul cursurilor până la încheierea lor - chemaţi-L să intre mai întâi Marele Dascăl, Marele Profesor, Marele Educator: Isus Hristos!
Dacă va vorbi El de la catedră, vom auzi şi din bancă, şi de la plug şi de la uzină, răspunsul Lui:
Pacea, Mulţumirea, Binecuvântarea...
Să luăm aminte despre ce ne avertizează Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu în timpurile de acum:
Cartea este necesară,
Pâinea este necesară,
Maşina este necesară,
dar
HRISTOS ESTE CEL MAI NECESAR!
Frământările lăuntrice însă continuau cu mare putere, provocând multe dureri, necazuri, jigniri şi pierderi de timp.
Prigonirile din partea Bisericii, care ne dădea pe mâna autorităţilor spre a ne face rău, precum şi acţiunea dinafară a unor membri ai diferitelor culte străine, îi clătinau pe mulţi.
Ideile extremiste născute de situaţia asta, idei ale căror unelte erau cei câţiva din Sibiu cu influenţă între fraţi şi cu legături în afară de Oaste, se întindeau şi spre alte părţi.
Nesfârşite „sfaturi frăţeşti”, prin care unii căutau să se lămurească pe alţii, - aveau loc pretutindeni, ori înainte, ori după fiecare adunare mai mare.
O mostră despre un astfel de sfat a fost cel puţin la Laz, după adunarea de la Săsciori din iulie 1947.
La acest sfat provocat de doctorul Banu şi de către unii care îl sprijineau, a fost discutată problema Cinei Domnului, problemă ridicată de el şi de acei care aveau ideile lui.
În toate aceste discuţii extrema aceasta căuta să influenţeze toată Lucrarea spre a o atrage spre varianta sectaristă.
Discuţiile au durat multe ceasuri şi s-au sfârşit (adică mai bine zis nu s-au sfârşit) - fără nici un rezultat.
Toate încercările dr. Banu şi ale soţilor săi în lupta lor de a abate Frăţietatea Oastei spre drumul voit de ei - Dumnezeu le-a zădărnicit. Şi atunci şi după aceea.
În legătură cu aceste frământări vom mai avea încă multe de spus, fiindcă ele vor avea să ne chinuiască mulţi ani. Iar în sufletele noastre - îşi vor descoperi gândurile lor ascunse, încă multe inimi de printre noi.
Mişcarea în rândurile tineretului, capătă o tot mai mare întindere şi adâncime.
Parcă avusese loc o schimbare totală a înfăţişării Oastei. O mare întinerire a adunărilor Oastei se vedea pretutindeni, iar prezenţa aceasta tânără avea nevoie de o îndrumare tot mai vie şi mai puternică.
În preocupările noastre de a găsi mijloace noi şi cu rezultate mai puternice spre înfrumuseţarea sufletească a celor hotărâţi pentru Domnul - şi spre a-i ajuta în munca de atragere la Domnul a altor suflete - ne-am gândit la un fel de şcoală biblică pentru tineret şi pentru începători.
Am folosit spre acest scop următoarele:
„Chemarea pe frontul din Nordul Ardealului
În ziua de 9 noiembrie a.c. va avea loc cu ajutorul Domnului, o adunare mare în com. Chiuieşti, jud. Someş, gara Căşei, unde sunt invitaţi cu dragoste toţi cei care pot lua parte. După adunare va urma în aceeaşi comună o săptămână de şcoală biblică pentru tineret şi pentru fraţii vorbitori, unde se vor lămuri în lumina Evangheliei toate problemele în legătură cu Lucrarea Domnului. E de absolută trebuinţă această şcoală biblică mai ales pentru cei veniţi de curând, pentru a se întemeia în credinţă şi a rămâne statornici şi hotărâţi în mijlocul curentelor religioase de tot felul care bântuie azi în lume.
Pentru aceea rugăm în primul rând pe fraţii din Nordul Ardealului (Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Someş, Cluj) în special pe cei tineri, să dea tot concursul şi să ia parte la această săptămână de şcoală biblică pentru folosul şi creşterea lor duhovnicească şi pentru înaintarea lucrării de vestire a Evangheliei în ţară.
De asemenea rugăm pe fraţi, mai ales pe cei din apropiere, să contribuie şi cu de ale „Martei”, pentru a nu fi îngreuiaţi peste măsură fraţii din Chiuieşti. Va fi o săptămână de jertfă, de bucurie, de înălţare sufletească - şi face să-ţi pui toată inima şi toată dragostea pentru aducerea la îndeplinire a acestui plan.
Dorim să avem în mijlocul nostru pe fr. Dorz, N. Marini, Niculiţă Moldoveanu, Ioan Opriş, I. Şerdean, Costică Magdici, Moise Velescu, etc.
Domnul să binecuvânteze şi să aducă la îndeplinire planul acesta, spre slava Lui. Amin!
Fr. Silviu Hărăguş”
După ce totul s-a încheiat, foaia a publicat următoarea dare de seamă pe scurt:
„Într-o dragoste fierbinte pentru Isus
În prima jumătate a lunii noiembrie au avut loc minunate adunări cu mari roade sufleteşti în toată ţara. Dintre toate însă, cele petrecute la Chiuieşti - Someş, cu prilejul şcolii biblice pentru tineretul din Nordul Ardealului, a întrecut orice aşteptare.
La adunarea de început, în 8-9 noiembrie, au luat parte fraţi şi surori veniţi din 8 judeţe şi 42 de comune, în număr de aproape 1.000 de suflete.
Frumoasa biserică din Chiuieşti a fost neîncăpătoare.
O mare parte din cei veniţi au rămas la şcoala biblică urmărind până la sfârşit cu un deosebit interes cursurile ţinute.
Nu ne ajunge locul pentru a arăta aici nici pe scurt, minunatele lucruri cu mare folos sufletesc, dezbătute la această şcoală binecuvântată. Pe scurt, programul împărţit pe o săptămână s-a compus din:
I. Temeiuri de credinţă: Despre Mântuire, Credinţă, Biserică, Botez, Sf. Împărtăşanie, Venirea Domnului, etc., susţinute de fr. Hărăguş, Dorz, etc.
II. Istoria Oastei Domnului, de fr. Traian Dorz, Opriş, N. Marini.
III. Tineretul. Fecioria, Căsătoria, Viaţa în Căsnicie, Ideal, Luptă, etc., de fr. Opriş, Magdici, Hărăguş, Dorz, etc.
IV. Biblia. Istoria ei, Începuturile, Autorul şi scriitorii ei, Rolul şi roadele ei în lume, Societate şi individ, Oastea Domnului şi Biblia, păr. Iosif Trifa şi Biblia, etc., de fr. Dorz, Hărăguş, etc.
V. Rugăciunea. Puterea ei, Oameni ai rugăciunii, Însemnătatea ei, de fr. Magdici, Opriş, Velescu.
VI. Păcate mai răspândite. Beţia, Jocurile, Desfrânarea, Lenea, etc., de fr. Opriş, Magdici, N. Marini, Hărăguş, Dorz, etc.
VII. Ore de evanghelizări pentru străini s-au ţinut în Chiuieşti şi Măgoaja. Au vorbit fraţii: Baiaş, Topan, Boza, Sili Marcu, I. Şerdean, Şerba Gheorghe, Neagu I., G. Mureşan, Igna, Florian, Capră, Aleman, Velescu, Marini, Danciu, Sasu, Magdici, Hărăguş, Opriş, Dorz, etc.
Un număr de 64 de suflete s-au mai predat aici Domnului, până la încheierea şcolii biblice.
Datorită marelui har revărsat cu putere peste această Lucrare, un mare avânt a umplut toate sufletele celor care au luat parte. O dragoste fierbinte a fost turnată cu prisosinţă în inimi şi tot ce s-a făcut a fost însufleţit de ea.
Un mare ajutor am avut din partea scumpilor fraţi din Chiuieşti şi a ostenitoarelor noastre surori Magdalena, Suzana, sora Moaşă, etc.
Multă înţelegere am găsit în păr. Lador şi dl. şef al postului de Jandarmi, cu al căror preţios concurs marea adunare a reuşit de minune.
După terminarea şcolii biblice, fraţii misionari întăriţi s-au împărţit în câteva echipe plecând cu o mare însufleţire la muncă în câmpul Evangheliei.
Dăm slavă veşnică Numelui Slăvit al Domnului nostru care a ajutat ca primul început de acest fel să iese atât de minunat. Cu ajutorul Domnului, altele vor urma, grupând pe regiuni îndeosebi tinerii noştri misionari, care vor fi pregătiţi cât mai temeinic pentru slujba slăvită a Evangheliei spre binele Bisericii şi poporului nostru.
Plecaţi în misiune:
Spre Satu Mare: N. Marini, Sili Marcu, etc.
Spre Someş: I. Şerdean, I. Aleman, etc.
Spre Teleorman: Costică Magdici, Moise Velescu, etc.
Spre Caraş: sora Viorica Faur, Magda, etc.
Spre Bucovina: N. Traistă, Asandei, etc.
Fraţii vor putea face la ei comenzi de cărţi, achitări şi înnoiri de abonamente, calendare, etc.”
Cu astfel de rezultate şi cu astfel de iniţiative se ducea lupta Oastei atât înăuntru cât şi înafară, prin toate piedicile de orice fel atât dinăuntru - cât şi dinafară.
La 25 de ani de la înfiinţarea Oastei a căror împlinire se apropie cu Anul Nou 1948 - ne gândeam să facem un praznic deosebit.
Împrejurările însă continuau să ne fie mereu potrivnice, atât în ce privea desfăşurarea unui program deosebit cu această ocazie la Sibiu - cât şi greutăţile materiale cu care luptam.
Am ţinut însă cu ocazia aceasta să-i îndemnăm pe toţi fraţii la împlinirea celor mai arzătoare dintre datoriile noastre creştineşti de Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, mai ales în împrejurările de mari lipsuri care erau atunci în toată ţara.
Astfel în numărul pentru 25 decembrie 1947 am dat la foaie următoarea înştiinţare:
„O datorie creştinească
Fraţii au hotărât ca de Sărbătorile Naşterii Domnului să fie cercetaţi în chip deosebit toţi cei care se găsesc în temniţe, în spitale, în aziluri, în orfelinate - şi oriunde sunt semeni de ai noştri în suferinţă.
Este de datoria noastră a fiecăruia cercetarea celor bolnavi, neputincioşi şi închişi - de aceea credem că este bine şi potrivit să dăm acest îndemn tuturor fraţilor şi surorilor noastre.
Rugăm deci pe cât se va putea ca toţi fraţii noştri din toată ţara, în chip deosebit duminică, a patra zi de Crăciun, să o socotească ziua cercetării şi ajutorării celor lipsiţi.
Acolo unde sunt în apropiere: spitale, aziluri de bătrâni, orfelinate sau temniţe, fraţii se vor împărţi pentru a-i cerceta ducându-le Cuvântul lui Dumnezeu în cărţi şi vorbiri - şi pe cât se poate şi cu hrană trupească rece şi caldă, precum şi îmbrăcăminte.
În acest scop se va lua din timp legătură cu conducerea acestor aşezăminte, pentru ca totul să decurgă în ordine. Dacă este posibil, se va căuta ca înainte de împărţirea darurilor să se ţină un program religios cu cei cercetaţi.
Acolo unde în apropiere nu sunt nici spitale, nici aziluri, nici închisori, fraţii vor cerceta pe cei bolnavi din apropierea lor mângâindu-i şi ajutându-i.
Domnul să vă dea tuturor o iubire jertfitoare.”
Aşa ne pregăteam noi pentru sărbătorirea a 25 de ani de la înfiinţarea Oastei.
Slăvit să fie Domnul!
Meditaţii:
„Dragostea vine din bunăvoinţă,
iar bunăvoinţa vine din dragoste”.
Sf. Ioan Gură de Aur
+
„Oastea Domnului nu este altceva decât întoarcerea noastră la trăirea frumoasă a fraţilor şi surorilor din epistolele sf. ap. Pavel.
Şi cum aceia au dus în mijlocul neamurilor păgâne lumina învăţăturii şi vieţii lui Hristos,
- tot aşa trebuie să arătăm şi noi în mijlocul stricăciunii şi păgânismului de azi, frumuseţea unei vieţi cu adevărat după voia şi porunca lui Hristos”.
Păr. Iosif Trifa