Cap. 6 - Averea şi cinstea
Traian Dorz - Poemele lui Solomon
1 - Mai este-un rău pe care-asemeni, sub soare l-am văzut trăind
şi care-adesea printre oameni l-am întâlnit călătorind:
2 - De pildă, este-un om la care Cel Sfânt i-a dăruit averi
belşug, să-şi sature de toate, aici, a inimii plăceri
dar nu se bucură de ele, ci-ajung pe-o mână de străin
- şi-aceasta e-o deşertăciune
şi-un mare rău
şi-un mare chin...
3 - Chiar de-ar avea un om în viaţă mulţimi de fii, şi ani
la fel
când viaţa-i rea...
şi-o stârpitură-i mai fericită decât el.
4 - Căci ea măcar
chiar când se naşte
se duce-n locu-ntunecat.
5 - Nici n-a văzut nimic,
de-aceea-i mai bine ca de-acel bogat.
6 - Chiar mii de ani să-şi aibă viaţa aşa un om nefericit
nu tot acolo merge-odată?
nu-şi are tot acel sfârşit?
7 - Întreagă truda şi-o dă omul în viaţă pentru gura sa
şi totuşi pofta niciodată nu şi-o-mplineşte cum ar vrea.
8 - Căci ce-are înţeleptul oare mai mult, aici, ca cel nebun?
şi ce folos nenorocitul din drumul cuviinţei bun?
9 - Mai bine e ce vezi cu ochii
decât un ne-mplinit frământ
dar şi-asta-i o deşertăciune şi-o alergare după vânt.
10 - Ce este omul?
ce cunoaşte din numele ce i s-a dat?
ce-i din pământ!
ce-i slab!
şi cade în faţa celui mai înălţat.
11-Căci chiar făcând oricâtă vorbă,
să-i umple lumea vorba sa,
doar s-a mulţit deşertăciunea - şi ce folos va fi de ea?
12 - Şi cine ştie ce e bine pentru un om pe-al vieţii drum
în vieţuirea lui deşartă,
trecând prin lume ca un fum?
Şi cine poate să-i răspundă la bietul om dezamăgit
ce va fi după el sub soare,
ce vine după-al lui sfârşit?