Cap al familiei
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Dacă nu grijeşte cineva de familia sa, este mai rău decât un necredincios... Și dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? (1 Timotei 3, 5).
Grija atentă și iubitoare a familiei sale trebuie să o aibă fiecare om. Căci este mai bine să nu ai familie decât, având-o, să nu-ţi pese de ea. Mai bine să nu-ţi iei nevastă decât, după ce ai luat-o, să ţi-o părăseşti ca un nemernic. Sau să o neglijezi ca pe o nimica. Mai bine să nu ai copii decât, dacă îi ai, să-i laşi să crească în voia întâmplării sau a păcatului. În grija străinilor sau străzii.
Nici o ocupaţie din lume nu te scuteşte de datoria faţă de familia ta, de casa ta, de soţia ta, de copiii tăi. Şi cu atât mai mult nu te scuteşte de aceste datorii ocupaţia cu lucrul Domnului.
Ba, tocmai dimpotrivă: însuşi Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu te obligă în primul rând şi chiar în folosul bunului mers al Evangheliei ca tu, lucrătorul Domnului, să ai grijă neapărat și de ai tăi. Să ai grijă nu numai de pâinea lor zilnică, dar şi de aceasta. Să ai grijă nu în primul rând de trupul lor, dar şi de acesta. Să ai grijă nu numai de bunăstarea lor, dar şi de ea.
Căutând cu toată bunătatea iubitoare ca, în casa ta, să nu lipsească hrana Cuvântului Sfânt, vei avea grijă şi de hrana trupului alor tăi, ca nici aceasta să nu le lipsească. Nelipsindu-i de căldura dragostei tale, nu-i vei lăsa nici fără căldura sobei. Având grija curăţiei lor sufleteşti, nu vei fi nepăsător nici faţă de curăţenia şi sănătatea lor trupească. Căutând să-i aduci la adăpostul Crucii şi mântuirii lui Hristos, nu-i vei lăsa nici fără adăpostul unui acoperiş al lor.
Muncind cu toată râvna pentru creşterea şi bunăstarea Lucrării lui Hristos, te vei interesa, tocmai în vederea acesteia, şi de bunul mers al familiei tale. Căci neglijarea propriei familii, ştim bine că este un păcat osândit de Sfântul Cuvânt al Domnului în atâtea locuri (Efes. 5, 25; Col. 3, 19-21; 1 Petru 3, 7).
Dar aici trebuie avută mare grijă. Căci între interesele familiei lui Hristos şi ale propriei noastre familii este o fâşie foarte îngustă. Puţini lucrători au ştiut să se ţină bine spre a nu cădea în ceea ce nu este îngăduit. Cugetul curat atât faţă de Hristos, cât şi faţă de ai noştri, trebuie să ne fie ca o busolă asupra căreia să avem totdeauna ochii bine aţintiţi.
Oricât de mult am iubi alte case, nici una să nu ia locul casei noastre. Oricât de mult am ţine la alte fiinţe, nu trebuie uitat niciodată că soţie nu avem şi nu putem avea decât una şi pe totdeauna. Oricât de frumoşi şi cuminţi ni s-ar părea alţi copii, dorinţa de a fi în primul rând ai noştri aşa trebuie să fie cea mai însemnată pentru fiecare dintre noi, care dorim să fim nişte vrednici lucrători ai lui Hristos.
Nu putem face unitate în Lucrarea Domnului cât timp în casa noastră facem dezbinare. Nu putem aduce un adevărat câştig lui Hristos câtă vreme suntem nepăsători de pierderea familiei noastre. Nu putem fi nişte harnici economi ai Evangheliei când suntem nişte leneşi şi nepăsători de treburile casei noastre.
Cine nu îngrijeşte să-şi repare un gard la grădina sa sau să-şi acopere o spărtură în acoperişul său, să-şi facă un coteţ, să-şi sape un șanț, să-şi repare un podeţ – acela cum va face ceva bun pentru Domnul? Cum va vedea de altceva pentru Lucrarea sfântă?
Ochiul trupesc se deprinde să vadă după ochiul cel duhovnicesc. Gustul trupesc se formează după gustul cel duhovnicesc. Şi cine va vrea să fie un bun ispravnic în slujba Domnului, acela trebuie mai întâi să înţeleagă că se cere să aibă cumpătare, hărnicie şi interes neapărat şi faţă de casa lui şi față de familia sa.
Dar iarăşi şi iarăşi spunem... Să nu cădem cumva în cursă. Ci, dacă trebuie neapărat să fie o pagubă, mai bine să păgubească casa mea decât Casa Domnului. Mai bine să pierdem noi decât El.
Slavă veşnică Ţie, Doamne Iisuse, Care ai avut totdeauna grijă cel dintâi de Casa Tatălui, de Lucrarea Fiului, de Voia Tatălui.
Slavă Ţie, Care ne-ai învăţat şi pe noi să avem, în primul rând, această sfântă şi atentă grijă.
Dar tot Tu ai lăsat în Sfântul Tău Cuvânt pentru fiecare dintre noi şi grija de cei mai apropiaţi nouă. Şi ne-ai făcut din asta o datorie aproape tot aşa de mare ca şi cea dintâi.
De aceea Te rugăm, dăruieşte tuturor împreună-lucrătorilor Tăi o minte totdeauna trează şi o inimă totdeauna înţeleaptă, spre a şti cum să meargă frumos printre amândouă aceste datorii.
Să nu păgubească nici pe una.
Căci atunci le-ar pierde amândouă.
Ci, cu un cuget curat, să Te asculte şi să Te urmeze pe Tine.
Amin.
*
Fiul meu, când vii acasă sau de-acasă, la plecare,
de pe faţă totdeauna şterge-ţi orice frământare,
ca să nu stingi bucuria celor ce privesc la tine;
dacă faţa ta-i senină, faci şi pe-ale lor senine.
Părinte, nu-nceta!
Părinte, nu-nceta mustrarea
cât timp păcatul n-a-ncetat,
nu obosi mustrând păcatul
cât nu se-ndreaptă cel mustrat.
Nu înceta s-araţi minciuna
cu care duhul prefăcut
atrage-n cursa rătăcirii
pe cei ce înger l-au crezut.
Nu înceta să strigi în faţa
acelor orbi sau adormiţi
ce merg neştiutori spre moarte
de-un duh înşelător robiţi.
Nu înceta s-araţi sfârşitul
acelora ce merg spre rău,
chiar dacă vezi că toţi, întruna,
nesocotesc cuvântul tău.
Nu înceta să chemi la Domnul
pe câţi îi vezi că merg şi vin,
chiar dacă pentru mulţi, prin asta,
vei deveni tot mai străin.
Nu înceta chiar dacă nimeni
nu te-ar primi, tu nu-nceta!
de nu mai poţi salva pe alţii
salvează-ţi conştiinţa ta.
Testamentul tatălui credincios
Un părinte credincios era pe patul morţii. Fiilor săi, care stăteau trişti în jurul său, le zise:
- Nu fiţi trişti, oricine se naşte trebuie să şi moară. Însemnat lucru este nu că mori, ci cum mori. Şi ce laşi în urma ta.
Eu vă las puţinul cinstit adunat cinstit. Dacă veţi fi cinstiţi, vă va ajunge. Vă las, mai presus, pilda vieţii mele cu Hristos. Şi un nume de care nu vă va fi ruşine oriunde veţi merge.
Dacă veţi folosi bine puţinul ce vă las, el vă va fi de ajuns.
Dacă veţi trăi cu Hristos, veţi fi fericiţi.
Iar dacă veţi cinsti numele pe care îl aveţi, veţi sta şi voi liniştiţi când veţi fi în clipa în care sunt eu acum.
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi
- Naşterea de copii din unirea soţului cu soţia sa este în însăşi natura acestora. Este o poruncă a lui Dumnezeu şi o garanţie de iubire dintre cei doi soţi.
Părinţii vor fi răspunzători şi pedepsiţi nu numai pentru păcatele lor, ci şi pentru ale copiilor lor dacă nu se vor osteni să-i crească în duhul evlaviei şi al ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Rostul celor căsătoriţi este naşterea de fii. Dar de fii credincioși (Sf. Clement Alexandrinul)
- Ai ştiut să-ţi naşti copii? Să ştii să-i şi creşti cum trebuie, pentru ca să porţi cu vrednicie numele de părinte şi fiii tăi să te cinstească. (Sf. Tihon)
*
O ceară caldă este sufletul copiilor voştri. Aveţi grijă voi, părinţilor, despre ce fel de slove şi ce fel de tipar apăsaţi în sufletele lor. Ei vor creşte aşa cum îi învăţaţi voi.
Părinţilor, aveţi grijă, un ogor ce aşteaptă semănatul şi sămânţa este sufletul copiilor voştri. Voi sunteţi răspunzători înaintea lui Dumnezeu şi a viitorului de ce fel de sămânţă semănaţi în acel ogor curat care este sufletul copiilor şi al tinerilor voştri.
Eşti tată de familie, eşti mama unor copilaşi? Lucrează în moşioara aceasta în aşa fel ca şi tu şi toată casa ta să-I slujiţi Domnului.
Orice căsătorie are două mari răspunderi înaintea lui Dumnezeu: curăţia dragostei şi nedespărţirea părinţilor mai întâi, apoi naşterea şi creşterea de copii credincioşi. Numai acele căsătorii vor fi fericite şi cinstite cu adevărat, în care amândoi soţii şi-au împlinit în totul aceste două mari îndatoriri. (Părintele Iosif Trifa)