Cap al familiei
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Dacă nu grijește cineva de familia sa, este mai rău decât un necredincios... Și dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? (1 Timotei 3, 5).
Grija atentă și iubitoare a familiei sale trebuie să o aibă fiecare om. Căci este mai bine să nu ai familie decât, având-o, să nu-ți pese de ea. Mai bine să nu-ți iei nevastă decât, după ce ai luat-o, să ți-o părăsești ca un nemernic. Sau să o neglijezi ca pe o nimica. Mai bine să nu ai copii decât, dacă îi ai, să-i lași să crească în voia întâmplării sau a păcatului. În grija străinilor sau străzii.
Nici o ocupație din lume nu te scutește de datoria față de familia ta, de casa ta, de soția ta, de copiii tăi. Și cu atât mai mult nu te scutește de aceste datorii ocupația cu lucrul Domnului.
Ba, tocmai dimpotrivă: însuși Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu te obligă în primul rând și chiar în folosul bunului mers al Evangheliei ca tu, lucrătorul Domnului, să ai grijă neapărat și de ai tăi. Să ai grijă nu numai de pâinea lor zilnică, dar și de aceasta. Să ai grijă nu în primul rând de trupul lor, dar și de acesta. Să ai grijă nu numai de bunăstarea lor, dar și de ea.
Căutând cu toată bunătatea iubitoare ca, în casa ta, să nu lipsească hrana Cuvântului Sfânt, vei avea grijă și de hrana trupului alor tăi, ca nici aceasta să nu le lipsească. Nelipsindu-i de căldura dragostei tale, nu-i vei lăsa nici fără căldura sobei. Având grija curăției lor sufletești, nu vei fi nepăsător nici față de curățenia și sănătatea lor trupească. Căutând să-i aduci la adăpostul Crucii și mântuirii lui Hristos, nu-i vei lăsa nici fără adăpostul unui acoperiș al lor.
Muncind cu toată râvna pentru creșterea și bunăstarea Lucrării lui Hristos, te vei interesa, tocmai în vederea acesteia, și de bunul mers al familiei tale. Căci neglijarea propriei familii, știm bine că este un păcat osândit de Sfântul Cuvânt al Domnului în atâtea locuri (Efes. 5, 25; Col. 3, 19-21; 1 Petru 3, 7).
Dar aici trebuie avută mare grijă. Căci între interesele familiei lui Hristos și ale propriei noastre familii este o fâșie foarte îngustă. Puțini lucrători au știut să se țină bine spre a nu cădea în ceea ce nu este îngăduit. Cugetul curat atât față de Hristos, cât și față de ai noștri, trebuie să ne fie ca o busolă asupra căreia să avem totdeauna ochii bine ațintiți.
Oricât de mult am iubi alte case, nici una să nu ia locul casei noastre. Oricât de mult am ține la alte ființe, nu trebuie uitat niciodată că soție nu avem și nu putem avea decât una și pe totdeauna. Oricât de frumoși și cuminți ni s-ar părea alți copii, dorința de a fi în primul rând ai noștri așa trebuie să fie cea mai însemnată pentru fiecare dintre noi, care dorim să fim niște vrednici lucrători ai lui Hristos.
Nu putem face unitate în Lucrarea Domnului cât timp în casa noastră facem dezbinare. Nu putem aduce un adevărat câștig lui Hristos câtă vreme suntem nepăsători de pierderea familiei noastre. Nu putem fi niște harnici economi ai Evangheliei când suntem niște leneși și nepăsători de treburile casei noastre.
Cine nu îngrijește să-și repare un gard la grădina sa sau să-și acopere o spărtură în acoperișul său, să-și facă un coteț, să-și sape un șanț, să-și repare un podeț – acela cum va face ceva bun pentru Domnul? Cum va vedea de altceva pentru Lucrarea sfântă?
Ochiul trupesc se deprinde să vadă după ochiul cel duhovnicesc. Gustul trupesc se formează după gustul cel duhovnicesc. Și cine va vrea să fie un bun ispravnic în slujba Domnului, acela trebuie mai întâi să înțeleagă că se cere să aibă cumpătare, hărnicie și interes neapărat și față de casa lui și față de familia sa.
Dar iarăși și iarăși spunem... Să nu cădem cumva în cursă. Ci, dacă trebuie neapărat să fie o pagubă, mai bine să păgubească casa mea decât Casa Domnului. Mai bine să pierdem noi decât El.
Slavă veșnică Ție, Doamne Iisuse, Care ai avut totdeauna grijă cel dintâi de Casa Tatălui, de Lucrarea Fiului, de Voia Tatălui.
Slavă Ție, Care ne-ai învățat și pe noi să avem, în primul rând, această sfântă și atentă grijă.
Dar tot Tu ai lăsat în Sfântul Tău Cuvânt pentru fiecare dintre noi și grija de cei mai apropiați nouă. Și ne-ai făcut din asta o datorie aproape tot așa de mare ca și cea dintâi.
De aceea Te rugăm, dăruiește tuturor împreună-lucrătorilor Tăi o minte totdeauna trează și o inimă totdeauna înțeleaptă, spre a ști cum să meargă frumos printre amândouă aceste datorii.
Să nu păgubească nici pe una.
Căci atunci le-ar pierde amândouă.
Ci, cu un cuget curat, să Te asculte și să Te urmeze pe Tine.
Amin.
*
Fiul meu, când vii acasă sau de-acasă, la plecare,
de pe față totdeauna șterge-ți orice frământare,
ca să nu stingi bucuria celor ce privesc la tine;
dacă fața ta-i senină, faci și pe-ale lor senine.
Părinte, nu-nceta!
Părinte, nu-nceta mustrarea
cât timp păcatul n-a-ncetat,
nu obosi mustrând păcatul
cât nu se-ndreaptă cel mustrat.
Nu înceta s-arați minciuna
cu care duhul prefăcut
atrage-n cursa rătăcirii
pe cei ce înger l-au crezut.
Nu înceta să strigi în fața
acelor orbi sau adormiți
ce merg neștiutori spre moarte
de-un duh înșelător robiți.
Nu înceta s-arați sfârșitul
acelora ce merg spre rău,
chiar dacă vezi că toți, întruna,
nesocotesc cuvântul tău.
Nu înceta să chemi la Domnul
pe câți îi vezi că merg și vin,
chiar dacă pentru mulți, prin asta,
vei deveni tot mai străin.
Nu înceta chiar dacă nimeni
nu te-ar primi, tu nu-nceta!
de nu mai poți salva pe alții
salvează-ți conștiința ta.
Testamentul tatălui credincios
Un părinte credincios era pe patul morții. Fiilor săi, care stăteau triști în jurul său, le zise:
- Nu fiți triști, oricine se naște trebuie să și moară. Însemnat lucru este nu că mori, ci cum mori. Și ce lași în urma ta.
Eu vă las puținul cinstit adunat cinstit. Dacă veți fi cinstiți, vă va ajunge. Vă las, mai presus, pilda vieții mele cu Hristos. Și un nume de care nu vă va fi rușine oriunde veți merge.
Dacă veți folosi bine puținul ce vă las, el vă va fi de ajuns.
Dacă veți trăi cu Hristos, veți fi fericiți.
Iar dacă veți cinsti numele pe care îl aveți, veți sta și voi liniștiți când veți fi în clipa în care sunt eu acum.
Ce spun Sfinții noștri Părinți
- Nașterea de copii din unirea soțului cu soția sa este în însăși natura acestora. Este o poruncă a lui Dumnezeu și o garanție de iubire dintre cei doi soți.
Părinții vor fi răspunzători și pedepsiți nu numai pentru păcatele lor, ci și pentru ale copiilor lor dacă nu se vor osteni să-i crească în duhul evlaviei și al ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Rostul celor căsătoriți este nașterea de fii. Dar de fii credincioși (Sf. Clement Alexandrinul)
- Ai știut să-ți naști copii? Să știi să-i și crești cum trebuie, pentru ca să porți cu vrednicie numele de părinte și fiii tăi să te cinstească. (Sf. Tihon)
*
O ceară caldă este sufletul copiilor voștri. Aveți grijă voi, părinților, despre ce fel de slove și ce fel de tipar apăsați în sufletele lor. Ei vor crește așa cum îi învățați voi.
Părinților, aveți grijă, un ogor ce așteaptă semănatul și sămânța este sufletul copiilor voștri. Voi sunteți răspunzători înaintea lui Dumnezeu și a viitorului de ce fel de sămânță semănați în acel ogor curat care este sufletul copiilor și al tinerilor voștri.
Ești tată de familie, ești mama unor copilași? Lucrează în moșioara aceasta în așa fel ca și tu și toată casa ta să-I slujiți Domnului.
Orice căsătorie are două mari răspunderi înaintea lui Dumnezeu: curăția dragostei și nedespărțirea părinților mai întâi, apoi nașterea și creșterea de copii credincioși. Numai acele căsătorii vor fi fericite și cinstite cu adevărat, în care amândoi soții și-au împlinit în totul aceste două mari îndatoriri. (Părintele Iosif Trifa)