Capii de răzvrătire, împotriva Steagului

O stare de vorbă a fratelui Traian Dorz cu câțiva frați din județul Neamț - 1981 (?)

- (...) (fr. Traian) Nu mulți am fost; dacă am fost trei, patru... În general, m-am dus acolo unde sunt probleme cu infiltrații sectare printre frați. Acestea sunt probleme de conștiință pentru mine. Pentru că-mi iubesc frații mei și-mi iubesc credința mea și doresc să nu se dezbine și să nu se împrăștie frații. Pentru asta am fost și în trecut, pentru asta mă voi duce și în viitor, indiferent ce mă costă. Le-am spus: „Știu că deplasările mele sunt nu numai eforturi, ci și riscuri. Boala mea de inimă oricând poate să facă un infarct. Și boala mea de tromboză oricând poate face o embolie, la fel, un atac. [Dar] asta nu mă interesează pe mine. Vreau să-mi fac datoria până la sfărșit”. Că-mi spusese: „Știi dumneata că n-ai voie să mergi înainte de a ne cere nouă permisiunea și a ne spune unde [te duci]?”.

Zic: „N-am totdeauna timp și ocazie să vă spun; dar eu știu că dumneavoastră totdeauna știți. Pentru că în jurul meu atâția agenți aveți și atâția informatori, încât oricând mă duc undeva, toți știu. Și pe copii i-ați pus să mă pândească... așa că nu-i nevoie să vă spun eu, că aflați totdeauna unde m-am dus. Și dacă știți unde am fost, știți și ce am vorbit, că dintre zece care înregistrează acolo, vor fi unul sau doi care vă aduc și dumneavoastră. Așa că lucrurile astea le știți și nu-i nevoie să spun eu prea multe. Și-n viitor, uite, săptămâna viitoare mă voi duce... (că atunci a fost chiar înainte de plecarea la [adunarea] din 12 februarie) trebuie să mă duc la tratament. Vă spun mai dinainte, să știți că plec”.

Nu mai are rost să mai ascund nimic, pentru că oriunde sunt doi sau trei oameni, unii sunt de-ai lor și... pot să afle. Mă duc pe mijlocul drumului și ceea ce fac pot declara; fac numai ceea ce pot declara: „Da, domnule, am făcut, am zis, am fost și gata! Că, de fapt, ei știu. Ei controlează numai ceea ce ar putea să le scape, să nu știe, sau... ce ar putea să le pună în primejdie scaunele și siguranța. Dar [dacă] ei știu că noi mergem pe drumul drept...

În privința aceasta, deci, cam asta-i situația. N-are importanță ce a declarat fratele. Nu mă atinge, nu mă atinge cu nimic. Pot să spun nu ce zice Pop. Am vorbit cu fratele Leon și zice: „A venit Magdici la mine cu un caiet de șaizeci de pagini. Și a scris acolo atâtea lucruri urâte despre frăția voastră... nu știu câte invenții... Și a amenințat că dacă nu-l primim în Lucrare, el se duce cu caietul la Securitate”.

- (fr. Nelu Aursulesei) Numai minciuni a spus.

- (fr. Traian) Da. Zic: „Frate Leon, te-ai temut de asta? Spune-i că eu am spus să se ducă imediat cu el la Securitate și să-l dea imediat; și să mai scrie zece caiete de astea, că nu îmi pasă de el”. Astea-s numai amenințări și baloane, invenții de-ale lor. Ăștia tot răul pe care au putut să mi-l facă mi l-au făcut. Dar cu asta numai șantajează pe frați: „Uite ce știm noi!...” Știind că frații țin la mine, [oamenii aceștia încearcă] să-i șantajeze: orice le-ar cere, să le facă, pentru ca ei să nu-mi facă mie vreun rău.

Fraților, spuneți-le: Uite, fratele Traian a auzit despre lucrurile acestea și ne-a spus să vă spunem: imediat să le duceți la Securitate. Și să mai scrieți zece caiete tot așa, că nu-l interesează. Este o judecată. Și judecata asta se face nu numai sub pământ, ci și pe pământ.

Ei au făcut aceste lucruri de mult... Eu am avut anchetă [pentru lucruri] deastea acum zece, cincisprezece ani. A venit milițianul și primarul, și președintele, și... nu știu câți și au spus, cu declarații din partea lor, că eu mai am nu știu câte soții... că am avut cu una trei copii, cu alta... nu știu câți. Am râs și am zis: „Uite, domnule, despre fiecare bărbat, soția lui e în măsură să știe cel mai bine adevărul. Întrebați-o pe soția mea, eu n-am nevoie să declar aici nimic”. Au întrebat-o! A declarat ea... și s-au dus... de-atunci [convinși] de toate invențiile astea. Astea-s toate scorniri. Pentru că știu că două lucruri prind, dacă inventezi despre un om: că a avut relații cu femei și... cu bani. Dacă vrei să vorbești despre cineva - și să te creadă -, spui că... cu femei și cu bani. Cele două lucruri pe care oricine le crede; pentru că acestea sunt așa, obișnuite între oameni. Și-atunci am spus: „Inventați orice!...”. Este un cuvânt în Psalmi: „Să mă apere nevinovăția și să mă păzească neprihănirea”; și-apoi nu-mi pasă. Când te apără nevinovăția, poate să zică orice... În sfârșit...

- (un frate) A fost Spulber... Cum a fost? Ce-ați făcut?

- (fr. Traian) Acuma asta este. Asta este metoda cu care luptă ei în contra mea. Știi de ce? Ei au creat în Lucrare (că v-am mai spus eu) o serie de capi de răzvrătire, cum e Moldoveanu... El are anturajul lui: cu Condruz, cu Tudose, cu Iordache Spulber... Cum e Ardeleanu de pe la Bacău, cum e Pop cu ai lui, cum este unul Ciupei cu sectarii...

- (un frate) [Mi-a spus, zice] de popa Avramescu...

- Popa Avramescu, care iar e omul lor și lucrează tot în scopurile astea. Și mai sunt în diferite părți așa, capi - mai mici sau mai mari - de disidență în Lucrare. Că ei vor să dezbine dinăuntru Lucrarea lui Dumnezeu. Ăsta-i scopul lor. Nu mai lucrează din afară acuma: cu amenzi, cu închisori, cu bătăi. Ridică elemente de-astea ticăloase din Lucrarea Domnului, pe care îi momesc cu diferite... și oameni deaceștia care n-au credință, dar au gelozie, răutate, invidie și dorință de întâietate. Pe ăștia contează și cu ăștia caută să-și facă capi de disidență, de dezbinare în Lucrare. Și prin ăștia acuma ei lucrează și luptă contra unității Lucrării.

Dacă este cineva care reprezintă unitatea, [caută] să-l dărâme pe acela, că după aceea știu bine că toți dezbinații ăștia o să se lupte între ei, care să fie mai mare. Și-apoi statul, care vrea să aibă liniște înăuntru... scopul lor ăsta-i, să pună laba pe toți și să spună: „Apoi lucrarea asta care are numai dezbinători, numai răufăcători, numai tulburători... n-avem nevoie de încă o dezbinare în popor. Este destul...”. Și-așa urăsc Lucrarea Domnului.

Acuma asta-i metoda: să-i încurajeze pe dezbinătorii dinăuntru, cât mai mulți, împotriva unuia, până îl dărâmă pe acela. Și apoi îi agită pe unii contra altora, ca să poată pune călcâiul pe toți.

Dar ei nu-și dau seama... Ei nu-și dau seama ce joc ticălos fac. Că pe urmă ce se întâmplă? După ce vor face așa, vor condamna Lucrarea, [zicând] că Lucrarea aceasta este un cuib de dezbinători și de tulburare. Că și așa ne urăsc și autoritățile de stat pentru credință, și cele bisericești pentru... Și ei laolaltă fac planul ăsta, ca să poată lovi Lucrarea. Acuma ceea ce reprezintă o piedică este unul care reprezintă Lucrarea, unitatea. Îl dărâmă pe ăsta. Pe urmă, de ceilalți nu mai au nici o [teamă]. Pe ei îi agită pe unii contra altora și apoi condamnă Lucrarea întreagă, să nu se mai poată întâlni doi frați unul cu celălalt. În numele Oastei nu se va mai putea face nimic atunci.

Numai că Dumnezeul nostru are grijă și veghează. Ei nu-și dau seama, cei care luptă acuma contra mea, ca om. Ce rău le-am făcut eu? Când luptă contra mea ca om, ei nu-și dau seama că luptă, în primul rând, contra lor. Că după ce nu voi mai fi eu, o să-i dărâme pe toți. Și toată Lucrarea o s-o condamne. N-o să mai poată să miște nici unul în numele Oastei, nicăieri. Că vor condamna Lucrarea ca un cuib de dezbinări și de tulburare și în Biserică, și în popor. Pentru că autoritățile deja... că ăștia-s [vicleni], ăștia fac planuri... Trebuie să fii foarte... ca să-ți dai seama de cursele pe care le întind. Aceștia nu-și dau seama, nici Pop, nici Moldoveanu, nici cei care fac jocul ăstora.

Sergiu, dincolo, face iar un lucru foarte ticălos; lucruri politicești contra ăstora. Dar el lucrează în numele Oastei Domnului și se dă drept conducătorul Oastei Domnului. Și-atunci iată, de prin toate părțile, aceștia grămădesc motive de acuză, cu care vrăjmașul să zdrobească Lucrarea.

Aceștia mi-au spus: „Voi sunteți agenții ăluia de-acolo... voi nu puteți să spuneți [că nu e așa]. [Valerian] Trifa dincolo, Sergiu dincolo... voi sunteți organizație politică!” Da. Și uite așa [acționează]: dezbinătorii dinăuntru, ceilalți din afară. Pe toți diavolul îi ridică și țintește acolo, să-i ajute să dărâme Lucrarea Domnului și pe toți frații.

Numai că Domnul are grijă și milă de Lucrarea aceasta, [căci] sunt atâtea mii și mii de suflete nevinovate; și [ea] e gândul lui Dumnezeu. Vezi, trecem pas cu pas numai prin primejdii. Iar ăștia care aleargă după întâietate, lovind în mine, nu-și dau seama că lovesc în unitatea Lucrării și-n libertatea ei.

Așa au făcut totdeauna. Așa face vrăjmașul. Unde-i steagul unei unități, acolo dă să lovească, să dărâme garda steagului și steagul. Că după aceea știe că unitatea nu mai are nici o valoare. Că toți o să lupte... că dacă nu-i steag, nimeni nu știe unde să se-adune și cum să facă. Și-atunci se dărâmă toți. Pe cei grupați în diferite locuri ca niște cuiburi, îi nimicește curând.

Ăsta-i scopul: să lovească în unitate.

Dumnezeu are planurile Sale și va zădărnici planurile lor.

Acuma ei ce caută? Să mă discrediteze pe mine, să răspândească între frați tot felul de zvonuri. Da-s de la diavolul! Ca să lovească întâi în cinstea mea morală și să zdruncine încrederea și dragostea fraților. [Să-i facă să spună]: „Aaa, păi dacă toți sunt așa... nu...”. Și să se risipească unitatea Lucrării. Asta caută ei.

Și aceștia sunt uneltele lor. Se folosesc de ei. Dacă vine milițianul și spune: „Aaa... păi fratele vostru cutare e așa și așa...”, pe el nu-l crede. Dar dacă vine Pop sau Moldoveanu, sau cutare, sau cutare, apoi zice: „Da, ăsta știe, că au fost cu el... cum spune Magdici: „Nu știu eu, că noi am trăit acolo și am văzut...”; și scrie...

Poate să spună orice... că am întors luna și nu-i cum a fost ea la început; e altfel... Cine poate controla? Mincinosul, care n-are conștiință, frică de Dumnezeu și respect de adevăr, și teamă de păcat, poate să spună orice.

Dar spune așa: când era Mântuitorul la judecată, câți au venit și câte lucruri au spus: „Uă, Tu!...”. Și apoi au început să-L disprețuiască. El n-a răspuns nimic... să se dezvinovățească. Nu a coborât până acolo, să spună: „N-au dreptate”.

Totuși m-ar interesa să pun mâna pe lucrurile acestea, pentru ca odată și odată toate lucrurile acestea să se arate. De altfel, știe Dumnezeu și ne va arăta El. Totuși, faptul trebuie consemnat. Știe Dumnezeu... poate, în urma noastră, urmașii noștri vor avea nevoie să cunoască adevărul despre una și despre alta. Însă e destul ceea ce rămâne în urma lor. E destul ce a zis Ioan despre Diotref și e destul ce a zis Pavel despre Căldăraru: „Ne clevetește cu vorbe rele”. Câte vorbe rele trebuie să fi fost, nimeni nu știe, că nu le-a mai însemnat nimeni. Doar atât. Și-apoi Dumnezeu va spune odată, în Ziua judecății: „Din cuvintele tale vei fi scos fără de vină și din cuvintele tale vei fi osândit”.

- (un frate) Oare știți de Tudorel? Știți că i-au făcut și lui o percheziție?...

- (fr. Traian) Am aflat, da... nu mai știu însă...

- (un frate) Am fost pe la el...

- (fr. Traian) Și ce spune, ce au căutat, în principal?

- (un frate) Au făcut așa o verificare la tot, tot ce-a avut... Și i-au luat tot.

- (fr. Traian) Ce i-au luat?

- (un frate) Au căutat și scrisori, și vederi, felicitări, invitații, tot, tot au strâns. Și, în sfârșit, broșurile care au apărut, toate le-au luat... Au luat cărțile cu [Cântări] Nemuritoare, dar a insistat să i le lase, căci zicea: „Sunt ale Lucrării Oastei, uitați”. Și după mare insistență i-a lăsat una; știți... ca să nu se supere... Dacă aude, el zice că noi le-am luat pe toate... Ce să zică... el știe că treburile așa se petrec. „Noi avem nevoie de ea, zice, lăsați-o.” A insistat și i-a lăsat-o.

- (fr. Traian) Ei au vrut mai mult...

- (un frate) Cu el n-am stat de vorbă, că era plecat de-acasă; numai cu bătrânii am stat de vorbă. Au venit prin surprindere, nu s-a așteptat.

- (fr. Traian) Deci, cam ce au căutat ei? Ei n-au dedus ceva?... Ei n-au dedus, decât au căutat tot, tot,... și ei cum s-au gândit că au pornit împotriva ...

- (fr. Traian) Ăsta este cel mai ticălos mijloc, minciuna, cu care se lucrează. N-o să fie prea mult până o să aflați și despre mine: „Aaa... păi, că și Dorz e agentul Securității...”. Pot să spună și așa!

- (un frate) Au și spus treaba asta, că frăția ta, în sfârșit... cutare.

- (fr. Traian) Sigur, au spus la unii. Ca să nu mai aibă nimeni încredere în nimeni, să nu mai lucreze nimeni. Așa fac. Și despre cutare... Dar noi ne cunoaștem... Domnul ne încredințează cine este și cine nu este. Numai că, uite, asta e îngrozitor să constați, că în vremuri de acestea nu te mai poți încrede decât în cel pe care îl cunoști foarte mult. Când vezi cât de mulți au căzut din har dintre câți am vorbit cândva, te-ngrozești într-adevăr ce procent de căderi și de prăbușiri se-ntâmplă. Și e foarte greu. Și de aceea fiecare trebuie să ne supraveghem pe noi înșine cum s-au supravegheat apostolii Domnului: „Nu cumva sunt eu, Doamne? Eu mă știu nevinovat, dar eu nu știu prin ce și cum aș putea și eu să greșesc”. Adică cel nevinovat se teme; cel vinovat se ascunde. El nu-și pune problema; se știe că este.

Așa că, în vremuri de-acestea, numai Dumnezeu ne încredințează care este; și numai după ce vom ieși din ele se va vedea cine a fost și cine nu. Dar asta-i cum spune în psalm: „Când domnește în țară silnicia, pretutindeni mișună cei răi”. Și atunci cel mai greu lucru este că se dărâmă încrederea în frați. Că ăsta-i și scopul: să nu mai aibă doi încredere unul în celălalt... Dezbină, ca să-i poată domina pe toți. Ăsta-i scopul lor.

Dumnezeu nu ne lasă. El ne încredințează prin harul Său. Și chiar dacă va trebui încă multe jertfe și multe pierderi, dincolo de foc vor ieși cei nevinovați, cu fețele strălucite și cu experiențele curățite și sfințite prin încercări. Și Dumnezeu va face cu aceștia lucrarea Lui în viitor. Dar încercările sunt ca cernerea care va alege și în noi, și dintre noi. Atunci e rău. Când treci prin încercări nu numai rândurile noastre se curăță, ci și ființele noastre. Dumnezeu ne curăță. E nevoie de încercare, pentru ca să ne curățim și să vedem. Domnul ne trece prin școala asta ca să ni se ia marama... multe marame de pe ochii noștri.

Ne-am încrezut în mulți oameni. Uneori chiar în noi înșine; ne-am făcut păreri prea înalte despre noi și când am fost în încercare Dumnezeu ne-a arătat ce suntem. Nu ca să ne cunoască El, ci să ne cunoaștem noi cât suntem uneori de slabi, de îndoielnici și de nepăsători sau de fricoși.

Dar scopul tuturor [acestor încercări] este ca Domnul să-l întărească pe cel care are cuget curat și să-l dea pe față pe cel care are cuget necurat. De fapt, nu Dumnezeu îi descoperă, ci ei se descoperă. Și cei care nu-s descoperiți încă, va veni vremea când vor striga, vor urla toți: „Eu am fost turnător!”; „Eu am fost vânzător!...”, cum a strigat Iuda: „Am păcătuit, că am vândut sânge nevinovat!” Toți vor striga. Vine vremea. Dumnezeu îi va face să strige; și păcatul pe care n-o să-l mai poată suporta; și conștiința lor care n-o să mai poată răbda povara mustrărilor; și viermele care nu moare, și focul care nu se stinge. Ei vor striga: „Eu am fost un trădător!...”. Dumnezeu îi va face să strige în felul acesta. Sau: „Eu am fost un dezbinător!”; „Eu am fost vânzător de frați!” Are Dumnezeu mijloacele Lui. Ei vor urla și pe pământ, și sub pământ.

Domnul să ne ajute să ne păstrăm curați. E vremea cernerii. Să avem grijă să ne rugăm, să nu cădem în ispită. Prin ispită vom trece, să nu cădem în ea. Să trecem fără să cădem. Dacă ne rugăm și veghem, Dumnezeu nu ne lasă. Cugetul curat... Să avem cugetul curat. Să ne ferim de păcate și lăuntrice, și-n afară; și de păcatele ascunse, și de cele văzute; și Dumnezeu ne va feri și de primejdiile văzute, și de cele ascunse.

- (un frate) Referitor la situația aceasta, la dezbinarea aceasta, poziția noastră cum ar trebui să fie?

- (fr. Traian) Tăcere. Ignoranță. Cel mai bun lucru. Nu... niciodată să nu vă gândiți să apărați sau să justificați, sau să-i înfruntați. Lăsați-i să-și facă lucrarea fiecare, cum i-a lăsat Mântuitorul să zică orice au vrut. El nu S-a dezvinovățit, nu S-a îndreptățit. Nevinovăția nu se coboară până la discuție cu mincinosul. Nevinovăția, curăția inimii noastre să ne facă să ne menținem deasupra, în acea autoritate și demnitate sfântă cu care a stat Mântuitorul în fața acelor acuzatori mincinoși. E o înjosire să te aperi în fața unui mincinos. Să nu ne înjosim până la a ne apăra în fața lor. Să ne păstrăm demnitatea liniștit. Câinii latră, luna trece. Cum nu le răspunde luna la câinii care latră, să nu răspundem. Să ne facem datoria curat, demn, frumos și nevinovăția ne va apăra. Și tăcerea noastră este cel mai bun răspuns la toate acuzele acestora.

- (fr. Culiță Mihăilă) Scrisori de-acestea au venit în urma acelora care nu au strigat în satele noastre să rămânem în unitate. Și dacă am încercat să-i convingem pe unii să nu meargă în felul ăsta, tocmai ca răspuns am primit... Dar să vedeți ce scrie acolo...

- (fr. Traian) Adică sunt cei pe care cauți să-i scoți și ei se duc și te pârăsc. - (fr. Culiță) Da, da!

- (fr. Traian) Nu mai alergați după nimeni. Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele când se spun. Cine nu-i din Dumnezeu degeaba alergi după el, că cu atât mai mult se ambiționează, considerând că are cine știe ce importanță. Că te căciulești. Lăsați-i în pace. Și cine nu înțelege să nu înțeleagă. N-ai nevoie...

Noi avem nevoie să-L mărturisim pe Domnul și adevărul cinstit, demn; și nici nu mai reveniți nici cu aluzii la el, la faptele lui. Dacă cineva zice:

„Nu-i nimica, Dumnezeu va judeca pe fiecare și adevărul se va cunoaște”, [e destul]. Scurt.

Ascundeți-vă după Domnul și după Cuvântul Lui și lăsați-i. Nu ne mai luăm la discuții cu ei. Noi am căutat cât am putut, cu dorința sinceră să-i convingem că e rău ce fac. Ei, ne-am convins că nu mai pot fi convinși. Atunci îi lăsăm în pace.

Scrie așa Cuvântul Domnului: „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel care face dezbinări”. Întâia și a doua mustrare. Nu te mai lupta cu el. Gata! Cum spune Apostolul Pavel: „I-am dat pe mâna Satanei”. Dă-l pe mâna aceluia pe care îl slujește și nu te mai ocupa de el. Are Dumnezeu grijă de toți, la vremea lor. Ne compromitem, ne facem un rău nouă înșine dacă încercăm să discutăm cu ei, să ne apărăm.

Nici nu-i apărăm. Nevinovăția să ne apere și demnitatea noastră sfântă în Hristos. Munca noastră, lupta noastră, lucrările noastre să ne apere, nu insulta sau încercările noastre de... insulte. Că ăștia sunt ca râiosul: cu cât îl freci, cu atâta îi mai place. Ăștia, certărețul e așa... nu-l interesează cum te face să te cerți cu el, numai să te cerți. El vrea să discute. El suferă când nu-l asculți. El se bucură și dacă-i răspunzi urât, că el atunci are ocazie să-și verse mai multă răutate și tu nu poți să lupți cu armele cu care luptă el. Că el luptă cu minciuna, cu insulta, cu nervozitatea, cu răul, cu bârfirea. Tu n-ai voie să lupți cu armele astea; astea-s armele diavolului.

Noi n-avem voie să luptăm decât cu armele Domnului, care sunt: răbdarea, tăcerea, demnitatea, rugăciunea, lacrimile în fața Domnului, curăția, nevinovăția. Astea sunt armele cu care ne putem noi apăra. Noi n-avem voie să ne folosim de armele lor. El are voie. Lui diavolul îi dă voie cu tot felul de arme. El minte, înjură, bârfește, calomniază, nu-i pasă de adevăr, nu-i pasă de cinste, nu-i pasă de dreptate, nu-i pasă de frați, nu-i pasă de Dumnezeu, nu-i pasă de adevăr. Nu-i pasă, că dacă i-ar păsa de ceva s-ar teme. Așa că nu-i pasă...

Așa că nu mai e cazul să ne mai... N-am să mai răspund în nici un fel.

Și ăștia m-au întrebat: „Ce mai fac dizidenții dumneavoastră: Moldoveanu, Pop, Sergiu... cutare?”. Zic: „Despre aceștia n-am nevoie să mai vorbesc deloc, pentru că de ani de zile nu mă mai interesează ce fac. Dumneavoastră știți mai bine ce fac. Eu nu mai am nici un fel de legătură, nu mă mai interesează și vă rog să nu mă mai întrebați despre ei”. Scurt! Ei probabil că ar fi vrut să spun ba că-i așa... așa... Nu. De ce le dă voie să facă ce vor?

Ăsta face afaceri, organizează, se duce, vinde, înșală, minte, adună, risipește cu ei. Eu am găsit pe undeva (și încă nu știu sigur...) pe la Bogata, aici în comuna aceea... Am găsit pe unii care erau oameni și de-ai lui Pop, și de-ai lui Tudorel, care vindeau Cântări Nemuritoare și Biblii. Un timp am crezut că erau de la adunare. I-am dat și eu la un frate niște bani să-mi cumpere de la ei; și mi-a cumpărat. Cu trei sute de lei o carte de Cântări Nemuritoare și două Biblii, trecute pe la... (...). Și când m-am întâlnit cu un frate, în octombrie, venit de-acolo aici, le-am zis eu ceva, dar după aceea am văzut că-s nesinceri: „Am auzit că aveți pe acolo Cântări Nemuritoare de vânzare. M-ar interesa și pe mine. Am mai dat la cineva și mi-a mai cumpărat”. Atunci unul dintre ei i-a zâmbit la celălalt și zice: „Banii aceștia au fost și la mine” (pe care i-am dat eu, să-mi cumpere frații). Și zice: „Dacă veniți la noi, poate că mai găsiți”. Asta era când îmi întinseseră o cursă, să mă duc în toamnă la logodna... nu mai știu cui... C...) - (un frate) Da... Da...

Ei n-au știut, că ei erau nevinovați (el). Dar acolo Pop pusese la cale o cursă. Și acolo m-a căutat Securitatea. Dar Domnul m-a înștiințat să nu mă duc. N-am fost... deși ei erau siguri [că o să merg], că Pop era atunci la nuntă la Bucești. Că așa face ticălosul: când știe că aranjează undeva o cursă, el se duce departe, ca nu cumva să creadă cineva că... Așa a făcut și la Vulcana-Pandele, așa a făcut și în alte părți... (...)

Și i-am întrebat pe frați (...). După aceea nu m-am mai dus. Dar ei îmi promiseseră că au cărți Cântări Nemuritoare. Atunci m-am gândit eu așa, am făcut o asociere, nu știu... frate Nelu, din cărțile alea pe care le-au confiscat ei la Neamț atunci, m-am gândit că ei prin Pop le comercializează, le vând și fac afaceri cu ele. Că mi-a mai spus cineva că a văzut la Pop o geantă plină de Cântări Nemuritoare; în gară la Piatra Neamț sau la Podoleni... sau la Roznov. Și mă gândesc că ei le-au comercializat prin Pop. Asta ei or fi pus la cale și prin Pop le-au vândut. Și le-au vândut la mulți frați! Ăștia-s în stare de orice rău, frate! Pot să facă... de la ăștia te poți aștepta la orice.

Dar... nu-i nimica. Hai să mai vorbim de oile noastre, frate Culiță Ai mai lucrat ceva?

- (fr. Culiță) Am mai lucrat ceva... ce mi-a dat Domnul...

- (fr. Traian) Știi că ultimele mi-au plăcut tare mult... Mai erau ele... foarte...

- (fr. Culiță) Știți de ce... Acum nu ne ferim, că-s frați de nădejde... Înregistrarea s-a făcut într-o biserică.

- (fr. Traian) Așa...

- (fr. Culiță) Și biserica are reverberații... știți, are ecou. - (fr. Traian) Să știi totuși, dacă microfonu-i mai lângă voce...

- (fr. Culiță) Acum am încercat așa.

- (fr. Traian) Da. Microfonul să fie lângă voce, că mesajul cântării e vocea. Cealaltă-i numai un... un condiment, așa cum pui piper în zeamă, dar gustul îl dă carnea!...

- (fr. Culiță) Am primit totul cu bucurie.

- (fr. Traian) Știu! Știu, Culiță, că de-aia... vorbim, că cine-i din Dumnezeu ascultă și înțelege. Gândul nostru este să ajutăm, să facem ceva tot mai frumos pentru Domnul și pentru slava Lui.

Da... n-am aici... și nu pot asculta, că-s ăștia aici. Dar sunt convins că e bine. Și-atunci...

- (fr. Culiță) Nu sunt mulțumit nici acuma.

- (fr. Traian) Nici să nu fii, Culiță. Nici să nu fii. În momentul când am ajuns mulțumiți de noi e rău. Spun: „Doamne, [trebuie] și mai mult, și mai frumos, și mai bun. Să nu fiu mulțumit niciodată, când pot face ceva... [și mai bun]”. Un om mare a spus așa: „Dacă este cineva care poate face și mai mult, și mai frumos, și mai bine, cu ăla să nu te arați mulțumit niciodată. Pentru că poate și mai mult și e nevoie de și mai mult”.

Deși, Domnul știe cât de mare bucurie avem adeseori când ascultăm... și-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că, într-adevăr, copiii Lui cresc ca ăia din poveste: într-o zi, ca într-un an; și într-o lună, ca în zece. Are Dumnezeu grijă... și ăsta este un dar de la Dumnezeu. Câte bunuri, ce capital a investit Duhul Sfânt în Lucrarea asta! Atunci cum s-o lase El chiar așa, pe placul oricui? Nu lasă Dumnezeu. Noi trebuie să vedem că n-o lasă Dumnezeu.

Însă aceasta nu scuză răutatea ticăloșilor dintre noi, ci, dimpotrivă, acuză răutatea lor. Că și ei ar trebuie să vadă că Lucrarea asta este sub îndrumarea și sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Numai, așa cum am spus-o în fața... un evreu a zis așa: „Noi evreii stăm sub o mare binecuvântare și sub un mare blestem. Stăm sub o mare binecuvântare, pentru că lui Avraam i s-a spus: «Tot neamul și seminția ta va fi binecuvântată». (Și [aceasta] Dumnezeu a zis.) De aceea, oricine caută să ne nimicească nu ne va putea nimici, pentru că noi stăm sub o mare binecuvântare. Și totuși noi stăm sub un mare blestem. Părinții noștri au spus: «Sângele Lui, asupra noastră și asupra copiilor noștri». Oricine caută să ne facă nouă bine nu ne poate scăpa de nenorociri, pentru că noi stăm sub un mare bluestem”.

Tot așa e și cu Lucrarea lui Dumnezeu. Noi stăm sub o mare binecuvântare. „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”, zice Domnul. Și stăm și sub o mare amenințare: „În lume veți avea necazuri”; „În împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”; „Nimeni să nu-și piardă inima în aceste necazuri, că știți că la aceasta am fost rânduiți”.

Deci, și binecuvântare, și necazuri. Însă când știm că Dumnezeu este Tatăl și Stăpânul nostru, noi trebuie să îndrăznim, dar să nu ne facem iluzii că nu vom mai avea suferințe și necazuri. Lucrarea aceasta poartă în numele ei Numele lui Hristos. Oastea Domnului. Deci, e angajat Numele Lui în ea. Și spune așa: „Eu te voi izbăvi pentru Numele Meu”, zice Domnul. Pentru Numele Lui ne va izbăvi. Noi trebuie să fim deplin încredințați de asta.

Dar Satana ne-a cerut să ne cearnă cum cerni grâul. Și Dumnezeu îngăduie, ca să se aleagă ce e curat și ce e necurat. Însă El S-a rugat pentru ai Lui și ei pot să treacă liniștiți. Petru a fost cernut greu. Dar El a spus: „Eu M-am rugat pentru tine. După ce te vei întoarce, să întărești pe frați”.

Asta e. Noi mergem acuma pe viață și pe moarte; printr-un baraj. Știi cum e la armată barajul de artilerie. Acolo fiecare e pe socoteala lui. Când va veni greul, iar mergem cum putem. Nu ne lasă Dumnezeu, numai să avem credință. Voi cei tineri să vă întăriți în Domnul și să vă hotărâți puternic. Noi am trecut prin încercări; și voi veți avea de trecut. Dar Cel care ne-a scăpat pe noi vă va scăpa pe toți; până la urmă ne va izbăvi. Iată, ce greu urcam munții. Ne ridicam adeseori... ca psalmistul [când] zice: „Îmi ridic ochii spre munți și spun: De unde îmi va veni ajutorul?” Că-s numai singur și ăștia-s numai munți în jurul meu, gata să se prăbușească peste noi. Numai munți... Și atunci [el a zis]: „Ajutorul meu vine de la Domnul”. Că El e mai mare decât munții. Și El ne-a izbăvit. Munții s-au prăbușit, dar nu peste noi. Și Dumnezeu ne-a izbăvit până la sfârșit.

O, ce biruitor puternic este Hristos! Ce frumoasă va fi biruința Lui! Când vom ajunge acolo lângă El și se va aminti despre luptele prin care am trecut, ce frumos va fi când vom putea spune: „Și noi am fost acolo”; „Și noi am fost acolo atunci... Am fost lângă Domnul când a fost în temniță, în foamete, în prigoane, în amenințări, în vânzare, oricând. Am fost lângă El și nu L-am părăsit”. Și El va fi lângă noi, și noi lângă El pentru totdeauna și în slavă, dacă am fost lângă El în ocară, dacă răbdăm împreună cu El.

Mincinoșii ăștia... A venit cineva și mi-a spus: „Păi, frate Dorz, dumneata nu poți avea pretenție să-ți dăm toate cărțile Cântări Nemuritoare dumitale, că jumătate sunt ale lui Moldoveanu”. „De unde știi dumneata?” „Păi ei au spus, cică jumătate sunt ale lui Moldoveanu, din poezii.”

Atunci, când am văzut că lucrurile acestea merg chiar așa, până acolo, am zis: semnez tot. Pentru ca să se știe că e a Lucrării, nu e a... mincinosului. Sau ceilalți, baptiștii, ziceau că-s cărțile baptiștilor, că nu le semnează nimeni. Sau cutare... sau cutare. Atunci am zis: risc orice și semnez numele. Nu mai las nimic nesemnat, pentru ca să nu-și pună alții floare-n pălărie și să zică că-i „a noastră” sau...

Așa e și așa trebuie să fie. Altfel n-aș fi semnat nimic. Numai pentru mincinoși și pentru înșelători trebuie să ai dovada paternității, să nu... pe urmă zice el că-i a lui și tu ai muncit degeaba, cum se întâmplă de obicei cu adunările: strângem sufletele și dacă nu le păzim, vine hoțul și le fură și... tu ai muncit pentru hoți și pentru mincinoși, și pentru înșelători. Așa că, dacă muncim, măcar muncim pentru ai noștri. Să se știe: e al nostru!

- (fr. Culiță) Există niște discuții cu modificarea de la Cântări Nemuritoare. Nu se mai termină asta.

- (fr. Traian) Știi de ce? Că ei au... le confruntă cu cele vechi. Eu am căutat să le refac. Nu le-au modificat ei, ci ei au înlăturat numai anumite bucăți care erau despre Cruce, despre Maica Domnului. Pe acelea nu le-au tipărit. Dar din ce e tipărit n-au modificat. Modificările eu le-am făcut. Și în cartea de cântări care o să vină (că e tipărită, o așteptăm), și-acolo sunt modificări. De ce? Se vor răspândi cântările așa. Le-am scurtat pe toate la câte cinci strofe, pentru ca să încapă două pe-o pagină. Pentru că două mii și o sută n-ar fi încăput, decât numai dacă s-ar fi făcut o carte așa... Și atunci le-am grupat în așa fel încât le-am pus două pe o pagină, ca să poată să aibă volum mic. Că și așa, cartea de cântări e mai mare decât Cântări Nemuritoare. E mai mare decât asta. Are peste o mie... cam o mie două sute de pagini. Deci e groasă. Și n-am putut face altfel.

Le-am mai scurtat, pentru că, de fapt, cum se întâmplă: la adunările noastre, și-așa nu se cântă, de obicei, o cântare întreagă. Se spune: „Cântăm două strofe din cântarea cutare...”. Când omul vrea s-o citească, o are în alte cărți; dar când vrea s-o cânte, o are în cartea de cântări. Cinci strofe e de-ajuns pentru o cântare. De cele mai multe ori nici nu se cântă toate cele cinci strofe. Le-am prescurtat așa. Va fi mai greu la început. Am scris acolo, în cuvântul înainte: din cauza mulțimii cântărilor și din cauza scurtimii timpului de adunare, am fost siliți să modificăm textul unor cântări, pentru ca să se cuprindă și în timp, și în spațiu cântarea. E mai greu la început, până se deprinde forma asta. După aceea se vor obișnui cu forma asta și apoi nu vor mai avea alta, ca să se poată încurca.

Noi nădăjduim că Dumnezeu ni le va da, că nu le-a făcut El degeaba, să rămână nu știu unde nefolosite.

- (fr. Traian) Da. Eu, frate Timotei, acuma, cu ajutorul Domnului, sunt în definitivarea lucrărilor. Vreau să fac formă definitivă a cântărilor. Nu mai am timp apoi. Sau la cărțile la care lucrez... Și atunci rămâne pentru o carte care trebuie să apară, cum a fost Cărarea tinereții curate, Împreună lucrători cu Dumnezeu și Scumpele noastre surori. Astea merg împreună. Sunt îndrumări pentru... În volumul doi din [seria] asta vor fi iarăși trei cărți: O zi istorică din istoria Oastei, pe larg dezbătută. Pentru că ăsta e hotarul dintre cele două generații; ultima sfătuire la care a fost de față Părintele Iosif. (...)

...Ei l-au întrebat pe Petru: „Învățătorul vostru nu plătește?” Și Domnul i-a zis lui Petru: „Stăpânitorii neamurilor, împărații neamurilor de la cine iau dare: de la fiii lor, ori de la străini?”. „De la străini”, zice. „Atunci du-te și plătește. Noi suntem străini...”.

Mulțumim lui Dumnezeu că avem o Patrie în care nu vom fi străini. Când va veni Domnul nostru și Stăpânul nostru, atunci nu vom mai fi străini. Până atunci... suntem străini. Și străini, și călători. De două ori necăjiți. Dacă suntem călători, măcar să nu fim străini; dacă suntem străini, să nu fim călători. Dar așa a rânduit Domnul, că și El era tot așa.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru bucuriile că ne vedem și că, totuși, în toate aceste împrejurări deosebite, El este cu noi și nu ne lasă.

(Trebuie să vorbim în șoaptă, că pe-aici sunt... vin din aceștia prea curioși totdeauna... întreabă totdeauna... sunt în jurul nostru. Încă de-acasă am observat, de la plecare. Era cineva prea curios chiar de-acolo, de la bilete. A stat acolo până am venit noi, să vadă [pentru] unde cerem bilete, cu ce tren plecăm și ne-a întrebat... Și pe-aici am văzut noi... Dar, în sfârșit, Dumnezeu nu ne lasă.) (…)

Pe-acolo cum sunteți? Mai aveți și acolo câte un [necaz] (...)?

- (fr. Nelu Aursulesei) Mai sunt. Nu suntem scutiți de ele.

- (fr. Traian) Chiar fără necazuri nu se poate... Așa-i... așa-i pe lumea asta. E greu... Va avea Dumnezeu grijă și de unii, și de alții. Însă să știm: nu ne ajunge nici un necaz care să nu fi fost potrivit cu puterea noastră. Dumnezeu ori ne mărește puterea, ori ne micșorează necazul nostru. Nu ne trece peste cap... Direct, personal, ați avut vreun necaz acu’ de curând?

- (fr. Nelu) Nu așa mare... (...). Problema este cu Șandor Pop.

- (fr. Traian) El este omul răului pus acolo; și peste tot, nu numai acolo.

- (fr. Nelu) A început de-acuma să facă o lucrare mult mai avansată, în felul ăsta de a porni și cu rău împotriva... cu amenințări. Acuma eu, am început iar discuția cu el, că s-a adresat către mine. Sunt frații care cunosc... De curând, ne-a trimis și nouă câte o scrisoare, așa, clandestină... Acum a fost pentru mine personal...

- (fr. Traian) N-aveți o scrisoare de la el?

- (fr. Nelu) Da, avem...

- (fr. Culiță) Ne-am zis că e bine s-o citiți. E ceva care aparține, nu că ne-a beștelit pe noi, că meritam poate, dar e Lucrarea la mijloc; și ne doare că trebuie să pierdem timpul cu așa ceva...

- (fr. Traian) Acum... asta este istoria noastră. Ăsta este originalul? E a lui?

- (fr. Nelu) Da, el a scris.

- (fr. Traian) Pentru toți, sau pentru frăția ta? - (fr. Culiță) Întâi pentru mine.

- (fr. Traian) Și pentru frăția ta?

- (fr. Nelu) Eu am separat...

- (fr. Traian) Vă trebuie neapărat?... Sau ne-o puteți lăsa, să o citesc mai liniștit? Că asta... cere timp.

- (fr. Culiță) Da, putem s-o lăsăm.

- (fr. Traian) Dacă puteți să mi-o lăsați, lăsați-mi-o.

- (fr. Nelu) Îmi pare rău că n-am luat-o și pe cealaltă...

- (fr. Traian) Lasă că mai vin eu.

- (fr. Culiță) Dar totuși, să fie păstrată, pentru că...

- (fr. Traian) Atunci știi ce? Fă-mi o copie frăția ta. Fă-mi o copie. Eu n-am timp acuma. Eu am nevoie de lucrurile acestea pentru istoria viitoare. Astea trebuie să rămână neuitate și-n fața lui Dumnezeu, și a frățietății.

- (fr. Culiță) Rămâne aici. Rămâne aici.

- (fr. Nelu) Dacă mai vine careva, o s-o trimitem și pe cealaltă.

- (fr. Traian) Faceți-i o copie... ca s-o aveți, dacă vreți s-o păstrați.

- (fr. Nelu) Nu, pentru noi...

- (fr. Traian) Eu vreau să am copie la acestea, pentru că istoria trebuie să pomenească și pe Diotref, și pe Căldăraru, și pe toți cei care merită să fie amintiți.

- (fr. Nelu) Se adresează foarte mult la... toți și, în special, la frăția ta.

- (fr. Traian) Știu... Toți au pornit campania asta. Toți agenții lor au această misiune acum, să lovească în mine, pentru ca să discrediteze. Că ei știu că dacă acolo unde se poartă steagul lovești, se dărâmă acolo... Și atunci ei caută să... Au venit direct la mine nu demult, și mi-au zis: „Știi dumneata ce lucruri grele se spun de dumneata?... Și Popa. Pop Șandor și Pop... la fel.

- (fr. Culiță) De asta amintește aici.

- (fr. Traian) Zic: Știu, dar nu mă mai interesează. Eu știu că nu-i nimeni pe care toți oamenii să-l vorbească numai de bine, că și pe Dumnezeu, Care face numai bine la toți [Îl neagă unii]. Știu că acești oameni nu sunt în stare de altceva, decât să ne vorbească de rău. Însă cine se interesează, dumneavoastră care vă interesați de cinstea cuiva, trebuie să știți și să hotărâți ce se poate dovedi din ce spune sau ce e numai basm. Că am și declarat în scris [despre] lucrurile acestea; zic: „Eu mă știu cu cugetul curat și cu mâinile curate în fața lui Dumnezeu și-n fața tuturor oamenilor. Și aștept. Dumnezeu îmi va face dreptate. Eu aștept, nu mă grăbesc. Ori pe pământ, ori sub pământ. Știu că Dumnezeu îmi face dreptate, pentru că El cunoaște felul cum am umblat și cum am lucrat. Așa că nu mă grăbesc și nu mă interesează ce zic alții”.

Ei acum mă acuză că am legături cu străinătatea. Mai mult, că am strâns nu știu câte milioane... sute de mii de lei. Zic: „Acuma dumneavoastră vedeți (era unul de la București și unul de la Oradea), dumneavoastră puteți vedea, după cincizeci de ani de muncă de scriitor, după ce am tipărit atâtea sute de mii și milioane de cărți și reviste, numai din drepturile de autor, ar trebui să am cine știe ce. Oricine muncește are dreptul să... vedeți în ce condiții trăiesc”.

Atunci s-au ridicat și au plecat zâmbind. Au văzut că totul e urzeală de minciună. Dar toate minciunile acestea nu pornesc numai de la răutatea agenților ăstora care-s puși de ei între noi. Ci ei le inspiră mai mult, ca ăștia să le răspândească printre frați. Toate pornesc în primul rând de la ei, și după aceea lichelele astea dintre noi, frații mincinoși, se fac instrumentele lor. Mai adaugă și de la răutatea lor, că sluga ticăloasă, dacă stăpânu-i ticălos, se face și mai ticăloasă, pentru ca să placă stăpânului care-o plătește. Uite, așa e...

Când Mântuitorul era la judecata lui Caiafa, aprodul care era sluga lui Caiafa L-a lovit pe Mântuitorul în fața stăpânului. Lucrul acesta, stăpânul, de formă, nu l-ar accepta, pentru că este josnic și insultător să-l lovești pe un acuzat în fața judecătorului. Îl lovești după ușă sau... mai dincolo. Dar chiar în fața judecătorului, este o ofensă pentru judecător ca aprodul să-l lovească în fața lui pe acuzat. Însă sluga ticăloasă știa că asta-i place stăpânului. Și chiar dacă nu-i poruncea direct: „Lovește!” știa că-i place dacă-l lovește. Și așa fac... Ăștia știu că lucrurile acestea plac celor ce-i plătesc; și chiar dacă nu le cere atâta, ei de la ei mai adaugă răutate. După cum și omul bun de la el mai adaugă ceva, din dragoste pentru stăpânul său.

Când spune Mântuitorul: „Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce lucru neobișnuit faceți? Și păgânii fac la fel”, ce lucru e aici!... Adică păgânii îi iubesc pe cei care îi iubesc, pe când unii dintre cei care se numesc creștini nu-i iubesc nici pe cei care îi iubesc pe ei, nici pe cei care le fac bine. Zice: „Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce lucru neobișnuit faceți? Și păcătoșii fac asemenea”. Ei, păcătoșii, adică cei declasați și josnici, fac bine celor ce le fac bine. Uite, aceștia care se pretind [credincioși], nu numai că le fac rău celor care le fac bine - că niciodată nu le-am făcut nici un rău la oamenii aceștia. Bine le-am făcut. Când erau nenorociți și neajutorați, și necunoscuți, i-am ajutat să fie cunoscuți și i-am purtat... uite... Ei, aceștia nu numai că nu fac bine, dar fac rău intenționat; și mai adaugă de la ei, pe lângă ceea ce li se cere.

Dar, ce să mai... e păcat să mai tot vorbim atâta...

- (fr. Nelu) A venit Spulber la frăția ta de curând. Ați stat de vorbă cu el?

- (fr. Traian) A venit acasă la noi Spulber și Mierlușcă.

- (fr. Nelu) Eu duminică am fost la ei acolo. Știți că s-au auzit zvonuri între ei, pe-acolo așa.

- (fr. Traian) Ce anume?

- (fr. Nelu) V-am scris atunci un pic, cum a fost... în privința faptului că, pe undeva, ați fi fost foarte nemulțumit... cam așa, în sensul că ați avut mari greutăți - și aveți și în perioada [actuală] - datorită faptului că ați venit pe la noi... Asta s-a spus peste tot.

- (fr. Traian) Cine a zis? Nu. Eu, frate Nelu, eu am fost anchetat pe chestia tuturor deplasărilor mele de la Covasna, nu numai la Neamț. Lor nici nu le-am spus despre Piatra Neamț, n-am amintit nimic. Am spus despre Maramureș - că știau -, am spus despre Pechea, despre Matca, despre Rediu, despre Galați (...).

- (fr. Nelu) Eu le-am spus lor că la intervenția mea... eu am venit și am insistat de frăția ta ca să vii...

- (fr. Traian) Cui ai spus?

- (fr. Nelu) Am fost chemat la Securitate...

- (fr. Traian) M-au întrebat ei... dar despre Neamț nu m-au întrebat nimic...

- (fr. Nelu) Am început să povestesc că am luat totul pe seama mea, ca să nu mai tragă pe nimeni la răspundere. Și totul s-a încheiat cu bine, n-a fost nici o...

- (fr. Traian) Că nici n-a fost nimica, nici pe mine nu m-au întrebat nimic; știau. Știau despre Maramureș, știau despre Pechea, despre Galați. Dacă am văzut că nu mai știu despre altceva, n-am mai spus nimic. (...)