
Rugăciune (2)
Traian Dorz - Strângeți fărâmiturile Vol. 7
a fratelui Traian Dorz la adunarea de Botez de la Buciumi (SJ) - 28 noiembrie 1981
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Tatăl nostru care ești în cer, sfințească-se numele Tău. Vină împărăția Ta și facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția, puterea și slava acum și-n veci. Amin.
Doamne Dumnezeul și Tatăl nostru, din toată inima Îți mulțumim pentru acest prilej de bucurie și binecuvântare pe care ni l-ai dat. Îți mulțumim pentru familia aceasta și pentru copilașul cu ocazia botezului căruia ne-am putut întâlni să stăm de vorbă despre sfântul Tău Cuvânt.
Binecuvântat și slăvit să fii Tu pentru toate! Te rugăm să binecuvântezi acest copilaș cu toate binefacerile și binecuvântările Tale promise tuturor acelora care Te vor iubi și te vor asculta. Fă, Doamne, ca picioarele lui să umble în adevărul Tău; mâinile lui să lucreze în via Ta; ochii lui să privească Fața Ta, căile Tale Cuvântul Tău și să-l urmeze. Urechile lui să asculte cuvintele Tale și buzele lui să le mărturisească cu toată puterea.
Fă astfel, Doamne, pentru ca, Cuvântul Tău cel sfânt promis nouă să capete viață și putere de rod și de răsplată. Dacă Tu, prin Botez, ne-ai dat dreptul să ne facem copii ai Tăi, ajută-ne să ne facem prin credință, cu adevărat, după versetul care este scris: „La ai Săi a venit și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă...”. Prin Botez, noi avem dreptul, dar numai prin credintă ne facem cu adevărat copii ai Tăi.
Doamne, tuturor celor cărora ne-ai dat dreptul prin Botez, ajută-ne să ne facem prin credință și prin pocăință, și prin nașterea din nou adevărați copii ai Tăi. Pentru ca în felul acesta noi să moștenim cu adevărat răsplata și fericirea pe care ai promis-o tuturor celor care vor trăi și vor împlini cu fapta Cuvântul și Adevărul Tău.
Îți mulțumim din toată inima pentru toți părinții credincioși cărora le dai copii. Ei sunt fiii Tăi, Tu îi încredințezi lor ca să-i crească pentru Tine. Ajută-i pe toți să-i crească după voia Ta. Doamne, mamele și copilașii sunt cele mai slabe ființe, care au nevoie de cea mai multă apărare din partea Ta. Binecuvântează-le și apără-le, Te rugăm.
Ferește-ne, Doamne, de primejdii și de nenorociri, pentru că în toate acestea cei nevinovați și cei slabi suferă cel mai mult și cel mai greu. Din pricina celor nevinovați, îndepărtează răul de la toți.
Ferește-ne, Doamne, de războaie, de cutremure, de nenorociri. Apără țara noastră, poporul nostru de tot ceea ce poate fi rău, pentru ca, sub apărarea și sub ocrotirea Ta, Doamne, să putem duce o viață ascultătoare și de recunoștință față de Tine.
Binecuvântează părinții credincioși, părinții noștri duhovnicești și părinții cei trupești. Dăruiește-le toată lumina și ajutorul Tău și răsplătește tuturor celor care, din dragoste pentru Tine, ne-au iubit și pe noi și au ostenit pentru noi. Nu ne lăsa, Doamne, fără părinți credincioși. Nu lăsa neamul nostru fără profeți sfinți; fără preoți credincioși adevărați, fără credincioșii Tăi mărturisitori, care aleargă și ostenesc, punându-și în cumpănă viața lor, ca să ne aducă nouă Cuvântul Tău. Dacă n-ar fi fost ei, Doamne, noi am fi străini de Tine și depărtați. Și nici n-am cunoaște Cuvântul Tău și n-am ști nici să ne rugăm; nici n-am ști să citim un verset din sfânta Ta Carte; și n-am fi știut să deschidem gura noastră să rostim un cuvânt sau o cântare de slavă pentru Tine. Dar Îți multumim pentru părinții pe care ni i-ai trimis și care ne-au învățat. Pentru lucrătorii Tăi buni și pentru toți cei care au ostenit și s-au jertfit ca să ne aducă nouă Cuvântul vieții.
Nu lăsa, Doamne, neamul nostru, poporul nostru, niciodată fără astfel de oameni sfinți, fără aceste lumini și sare, care aduc putere și ajutor în mijlocul acestui întuneric, pentru toți.
Binecuvântează poporul nostru. Binecuvântează conducătorii rânduiți de Tine. Dăruiește-le toată lumina și ajutorul de care au nevoie, ca să putem duce și noi, cei mici și slabi, o viață de ascultare, de slobozenie, de bucurie, să ne putem întâlni unii cu alții, să ne putem îndemna la dragoste și la fapte bune, pentru ca harul Tău să rămână mereu peste hotarele țării noastre și apărarea Ta să-i păzească și să-i întărească pe cei care le păzesc.
Binecuvântează Biserica noastră; dăruiește preoților Tăi și tuturor celor care Te mărturisesc lumina și puterea de care au nevoie, ca să ducă o viață sfântă și să poată îndemna la sfințenie și la dragoste pe toți cei cărora trebuie să le mărturisească acest adevăr. Îți multumim pentru preoții credincioși, pentru cei care își împlinesc cu cutremur și cu dragoste datoria lor sfântă față de Tine și față de poporul căruia trebuie să-i mărturisească Cuvântul Tău. Ne rugăm, Doamne, și pentru ceilalți, să-i faci pe toți credincioși. Pentru ca să poată cu bucurie să dea socoteală în fața Ta când va veni vremea socotelilor și când vei cere din mâna fiecăruia ceea ce i-ai încredințat.
Binecuvântează mamele, surorile, soțiile, fiicele credincioase pe care le-ai ridicat în mijlocul Lucrării Tale și al poporului Tău. Te rugăm, ajută-le să-și împlinească datoria. Ne vom ruga neîncetat pentru mamele credincioase. Doamne, răsplătește-le pe toate aceste mame sfinte care Ți-au crescut copii sfinți. Și le dăruiește, Doamne, putere să ducă până la capăt slujba lor cu credincioșie; și le fă, Doamne, pe toate să fie așa, pentru ca poporul nostru să aibă numai tineret sfânt, copii credincioși, din care să crească preoți binecuvântați, profeți binecuvântați, slujitori binecuvântați, lucrători binecuvântați, pentru slava Numelui Tău Sfânt și pentru fericirea viitorului nostru.
Binecuvântează Lucrarea Oastei Tale, îngerul ei; dăruiește-i biruință în luptele lui cu duhurile potrivnice care caută să dezbine și să strice și dinăuntru, și din afară. Ajută-i, Doamne, pe frații noștri lucrători să lucreze uniți și credincioși pentru împlinirea scopului Tău pe care l-ai avut, prin Lucrarea aceasta, pentru noi toți și pentru întreg poporul nostru și urmașii noștri.
Binecuvântează vremile pe care le trăim; fă-le pașnice și libere, Doamne. Din inimile oamenilor [care au] numai grija lucrurilor trecătoare îndepărteaz-o; și fă-i să se preocupe de grija lucrurilor veșnice: în primul rând, de nădejdea mântuirii și de aflarea vieții veșnice.
Binecuvântează, Te rugăm, pe toți cei prin care ne faci nouă bine și prin care ne dai prilejul fericit să ne bucurăm sub adăpostul lor liniștit și împreună cu ceilalți.
Îți mulțumim pentru această adunare binecuvântată. Te rugăm să binecuvântezi și mai departe urmările ei și roadele ei. Binecuvântează sufletele care au luat parte [la ea] și fă ca tot cuvântul mărturisit să fie primit ca o sămânță bună primită într-un pământ bun, care să aducă roade.
Pe cei care s-au hotărât pentru Tine, fă-i, Doamne, tari în hotărârea lor, în legământul sfânt până la capăt.
Pe cei care au șovăit și care sunt încă slabi și care merg mai greu pe cale, Te rugăm să-i întărești și să-i ajuți să fie hotărâți deplin. Iar pe cei care încă n-au făcut pasul hotărârii, nu-i lăsa să mai amâne, Doamne, ci să prindă prilejul mântuirii astăzi, să se hotărască pentru Tine, să înceapă o viață nouă cu Tine, pentru ca să fie fericiți acum și-n veci.
Iar la venirea Ta, ajută-ne pe toți să vedem Fața Ta cu bucurie și toate cuvintele și toate versetele citite și mărturisite astăzi să mărturisească în Ziua cea mare pentru noi spre mântuire și spre încununarea noastră.
Pentru toate, fii slăvit și binecuvântat, că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.