Casa zidită pe Stâncă
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 1
Domnul Iisus a zis:
„De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
Însă orișicine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit și prăbușirea i-a fost mare” (Mat 7, 24-27).
Slăvit să fie Domnul!
Ce mare har este să asculți Cuvântul lui Dumnezeu!
Înainte de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu era soarele, nu era lumea. Când s-a auzit pentru prima dată: „Să fie lumină!”, prin Cuvânt a fost!
Înainte de a auzi noi Cuvântul lui Dumnezeu, inima noastră era pustie și întunecoasă. Dar prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut lumină în sufletele noastre.
Ne bucurăm din suflet, dar ne și cutremurăm!... Pentru ce? Pentru că spune că cineva ar putea să audă Cuvântul lui Dumnezeu și totuși să nu-L păzească... Atunci întâmplarea din versetele citite mai sus se poate să se potrivească unora dintre noi.
Dar se poate, frate? Cineva să audă Cuvântul lui Dumnezeu și să nu-L păzească?
Dar se poate, frate? Cineva să spună Cuvântul lui Dumnezeu chiar cu buzele lui și să nu-L păzească?
Se poate! Dacă nu s-ar putea, nu s-ar vedea așa des!
Zilele trecute veneam de la lucru cu un autobuz. În fața mea scria: „Fumatul oprit!”. De altă parte am văzut cum scria: „Conducătorul autobuzului are drept să controleze biletele”. De cealaltă parte scria: „Oricine va fi găsit fără bilet va fi amendat”. M-am uitat la toate aceste lucruri și m-am gândit că e lege.
Slavă Ție, Doamne, că e lege. Și peste lege nu se poate trece. Binecuvântați să fie acei care au întocmit legile drepte, pentru ca acei ce le calcă să fie într-adevăr pedepsiți, ca să fie ordine și dreptate după rânduială...
Dar am văzut în lume altceva! Când omul se urcă în autobuz, conducătorul îi ia bănișorii și și-i pune în buzunar fără să-i mai dea și bilet. Când a plecat autobuzul, conducătorul aprinde țigara și nu se sinchisește că șaizeci de persoane trebuie să îndure și să înghită fumul lui în plămâni. Șoferul habar nu are. În fața lui scrie clar: „Fumatul oprit!” dar el s-a obișnuit atât de mult cu acest scris, încât pentru el nu mai înseamnă nimic.
În fața lui scrie: „Nimeni nu are voie să urce fără bilet!” dar lui nu-i pasă. S-a obișnuit atât de mult, încât lui nu-i pasă de călătorii care merg fără bilet; ba, lui îi place așa, că buzunarul lui se umple.
Aceasta-i Legea? Așa se respectă Legea?
Aude cineva Cuvântul lui Dumnezeu și să nu-L trăiască? Nu cumva avem Cuvântul lui Dumnezeu scris pe pereți în casa noastră? Nu cumva îl privim mereu?
Nu cumva avem Cuvântul lui Dumnezeu în buzunarele noastre și îl purtăm cu noi?
Ne-am obișnuit cu El așa de mult, încât nouă nu ne mai spune nimic acest Cuvânt a lui Dumnezeu?
Îl putem avea scris pe pereți și în cărți, și totuși să nu-l avem în inimile noastre!
O, dacă ar fi fost scris în inima acelui șofer cuvintele Legii care erau scrise în fața lui, atunci inima lui nu l-ar fi lăsat să le calce.
O, de-ar fi scris în inima mea! O, de-ar fi scris în inima ta, frate, Cuvântul pe care-l auzim noi, cuvintele pe care le spune Dumnezeu, cuvintele pe care le spunem noi - atunci casele noastre nu ar fi prăbușite, căci n-ar fi zidite pe nisip.
Unul și-a așezat casa pe stâncă! Binecuvântat să fie acest om cu judecată! Asta-i o judecată sănătoasă. Binecuvântați să fiți voi, toți care, atunci când ascultați Cuvântul lui Dumnezeu, îl și păziți cu scumpătate.
Binecuvântată să fie casa care se întemeiază astăzi! Noul cămin care se întemeiază astăzi să fie așezat pe această Stâncă - Hristos. Și atunci orice șuvoaie ar veni peste el, va birui.
De ce trebuie să vină șuvoaiele, frații mei dragi? De ce să vină și vânturi, și șuvoaie, și valuri? De ce? Ele vin să examineze! Ele vin să încerce! Ele vin să dovedească ce suntem și pe ce suntem așezați, pe ce am clădit, pe ce clădim!
Suntem pe stâncă sau suntem pe nisip?... Am vrea cu durere, deși suntem la o nuntă, să plângem pe acel frate care și-a zidit casa pe nisip... Și-a zidit și el o casă, a depus și el o muncă. Precum cel care și-a zidit casa pe stâncă, așa și cel care a zidit-o pe nisip, a depus și el o muncă destul de grea. Nopți și zile de sudoare, de alergare, de griji... Muncă s-a depus și pentru această casă... Și, la urma urmei, această casă să fie prăbușită...
Ce dureros, ce dureros! Era și el un frate, era și el un om care dorea să aibă o casă a lui, dar se dovedește un chip de nechibzuință la el. Căci la începutul lucrării n-a controlat dacă temelia casei este pe nisip...
Ce este stânca? Stânca este o piatră puternică, cea care nu se mișcă. Oricâte vânturi ar veni peste ea, nu o mișcă pe o piatră puternică. Chiar dacă este în mijlocul mării, oricât ar lovi-o valurile, nu o pot clinti din loc. Are greutate și toate se sparg, lovindu-se de stâncă.
Ce este nisipul? Nisipul este format din firișoare micuțe, micuțe de praf pe care le adună apa în val și le împrăștie vântul, și le spulberă când bate. De ce? Ele sunt foarte mărunte, foarte micuțe, foarte ușoare. Stau unul lângă altul, unul lângă altul ziua întreagă, dar nu lipite unul de celălalt. Și, fiindcă nu stau lipite unul de celălalt, în orice clipă le pot spulbera vânturile și valurile.
Frații mei cei dragi, suntem adunați la o nuntă, suntem o mulțime! Ce suntem noi oare? Ce suntem noi, niște firișoare de nisip? Nimic nu suntem niciunul dintre noi...
Un firișor de nisip este talentul pe care-l ai...
Un firișor de nisip este înțelepciunea pe care o ai...
Un firișor de nisip este vechimea ta...
Un firișor de nisip ești, frate!...
Tu ai dori să fii mai presus decât frații tăi, ca toți să asculte de tine, ca toți să facă ceea ce spui tu...
Și firișoarele de nisip le spulberă vântul când vine și le duce apa când vine! Atunci să lăsăm nisipul! Mâne-l apa... N-are nici o valoare! Haidem pe Stânca cea care este Hristos! Să stăm acolo toți feriți de griji, scutiți de necazuri!
Gânduri bune au avut acești oameni și o judecată a fost și aceasta, dar nu s-a potrivit cu voia și cu planul lui Dumnezeu. Dumnezeu voiește ca toate firișoarele de nisip să nu fie luate de vânt, să nu fie mânate de valuri și de ape. Dumnezeu voiește ca toți oamenii să fie mântuiți, ca toți oamenii căzuți să fie scoși la liman, să fie îndreptați spre o țintă, să aibă viața toți cei ce o doresc.
Atunci a făcut un plan! Ce să facem cu firișoarele de nisip ca să le folosim? Ca să nu mai stea unul lângă altul, ca să nu mai stea unul cu altul, să facem o lucrare ca toate firișoarele să fie unul în celălalt... Și să se poată face o unitate, și să se poată face o închegare, și să se poată face o legătură.
Acestea au fost planuri mari, o înțelepciune înaltă, o judecată înaltă, mai presus de mințile noastre, mai presus de puterile noastre. Atunci s-a ales un mijloc, s-a găsit un leac: „Să facem praf de stâncă!” Firișoarele mici de stâncă să le coborâm în praful nisipului jos, ca, amestecându-le unul cu celălalt, să le putem învălui. Căci piatra, firișoarele de piatră, ele nu-și pierd puterea lor, ci au putere în sine însele să închege iarăși, să unească iarăși... Pentru ca firișoarele de nisip să nu mai fie împrăștiate, ci să fie închegate, să se facă din ele o stâncă, o unitate, și să poată și ele să fie folosite. Adică nisipul cel de aruncat, care nu e bun de nimic, să ajungă iarăși stâncă puternică...
Ce plan a fost planul acesta mare și minunat! Dumnezeu a acceptat ca Stânca să fie zdrobită! Să fie făcută praf! Să fie coborâtă jos, în praful firișoarelor de nisip, pentru ca din Jertfa Crucii, pentru ca din Sângele ce-a curs, pentru ca din lacrimile tale de căință, ale firișoarelor de nisip, să se închege ceva, să se întemeieze iarăși ceva. Pentru ca să putem fi de folos și noi în planul lui Dumnezeu.
Acest Meșter Zidar Înțelept a fost Dumnezeu. După Modelul lui Hristos a lucrat și Sfântul Petru, care, în ziua Cincizecimii a unit 3000 de firișoare de nisip cu Stânca de pe Golgota. El a fost acela care a adus pe Hristos-Stânca la firișoarele de nisip printr-o unire și le-a spus: „Aici nu mai sunt doi, ci Unul Singur: Hristos!” Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un gând, pentru că s-au unit cu Hristos, pentru că au fost uniți cu Hristos și toți erau sudați.
Iată ce putere! Mare înțelepciune a fost înțelepciunea aceasta, frații mei dragi!
După Apostolul Petru au fost alții care au făcut tot la fel. Misiunea noastră este aceasta, cum s-a mai spus: să-L ducem pe Hristos la lume și pe oameni la Hristos. De la el au fost mulți meșteri zidari până la noi, care au început să facă lucrul acesta.
Noi lucrăm la construcții de case. Temelia casei o facem din piatră, zidurile pereților, din cărămidă, dar la cărămidă, pentru ca una cu alta să se unească - ca și cu firișoarele de nisip care sunt neputincioase, mici, multe - pentru ca să se facă această legătură, această unitate, folosim cimentul. Cimentul este praful, firișoarele de piatră, de stâncă, prelucrate, care, deși au fost sfărâmate și zdrobite, nu și-au pierdut puterea lor de stâncă. Ele au putere iar să unească, iar să facă stâncă, iar să-i închege pe toți acei uniți cu ele.
Câțiva meșteri zidari au fost învinovățiți, când lucrările lor s-au dărâmat, că n-au pus material de-ajuns. Au pus foarte puțin, o cantitate slabă de ciment în nisip, și de aceea lucrarea n-a fost închegată cum trebuia, n-a fost legată, n-a fost unită așa cum trebuia - și de aceea zidurile s-au dărâmat. Pentru că a fost prea puțină cantitate din piatră, din tărie, și prea multă cantitate de nisip, de firicele de nisip.
Frații mei dragi, frați lucrători, frați meșteri, priviți în adunarea voastră! Nu se întâmplă de multe ori să fie numai niște firișoare de nisip în ea? Nu se întâmplă uneori că frate lângă frate stă? Unul lângă altul, și nu unul în celălalt?
Ce faci tu atunci, frate meșter zidar?
Ce faci tu atunci, frate meșter lucrător?
Știi ce ar trebui făcut? Pusă o mai mare cantitate din Hristos, o mai mare cantitate din Stâncă! Mai multă cantitate din Hristos!
Apleacă-te atunci mai mult la lacrimile tale...
Pune atunci mai puțin din tine...
Mai puțin din înțelepciunea ta... Mai puțin din talentul tău...
Mai puțin din situația ta...
Și mai mult din lacrimile lui Hristos, din mila lui Hristos și din smerenia lui Hristos.
Și vei vedea atunci cum se încheagă firișoarele tale!
Vei vedea atunci adunarea ta cum se încheagă. Vei vedea atunci cum se unește!
Vei vedea cum se sudează. Vei vedea cum lucrează Dumnezeu, dacă tu te vei coborî cât mai jos și vei pune cât mai puțin din tine și cât mai mult din Hristos.
Să-i urmăm pe cei ce L-au coborât pe Hristos până la noi, dar, coborându-L pe Hristos, s-au coborât mai întâi ei înșiși.
Părintele Iosif... El a fost un meșter zidar atât de înțelept, care a vrut ca firișoarele acestea de nisip să le unească cu Hristos, pentru ca orice valuri, orice vânturi ar veni, să nu le poată lua, să nu le poată clătina. Părintele Iosif! Un trupușor slăbuț și bolnăvicios. Un preot simplu de la țară, Dumnezeu s-a folosit de el și a făcut o lucrare atât de mare prin ascultarea lui, prin lucrarea pe care a putut s-o facă prin el. El a fost acela care a amestecat prin Jertfa lui Hristos, prin Sângele lui Hristos firișoarele acestea de nisip, o mulțime de firișoare de nisip din Biserica noastră, din țara noastră, din poporul nostru și ne-a unit cu Hristos.
Dacă noi suntem azi aici, suntem datorită aceluia care ne-a unit, care ne-a țesut, care a trebuit să fie sfărmat și zdrobit, datorită acelui meșter înțelept care a ascultat și a știut pune cantitate din Hristos și să nu pună din el. Pentru ca să avem o Biserică vie, pentru ca să avem o Lucrare vie, ca să avem un popor credincios și cinstit, așa cum ne dorește societatea, așa cum ne dorește Biserica, cum ne dorește patria. Așa a lucrat și așa a dorit el.
Astăzi nu mai suntem slugi. Frații noștri, astăzi Domnul a făcut ca toată țara să răsune de bucuria unității. Dar oare am putut să facem aceeași unitate? Am putut să facem aceeași închegare cum a făcut-o Dumnezeu prin acel om simplu al Lui, prin acel meșter, prin acel zidar înțelept? Am putut noi în zilele noastre să facem aceeași unitate? Cu durere, frații observă că nu! Și aceasta dovedește că prea mult am pus din noi și prea puțin am pus din Hristos.
Dorim ca, plecând din locul acesta, dragii mei frați care lucrați pe ogoarele Evangheliei, să puneți o mai mare cantitate din Hristos. Și vom vedea atunci marea minune pe care o face Dumnezeu când poate să închege și să unească sufletele, pentru ca firișoarele de nisip să nu mai fie unul lângă altul fără nici o unitate, ci toate închegate în ciment, toate unite în Hristos; să avem iarăși aceeași bucurie, aceeași dragoste.
Dorim pentru noul cămin așa. Dorim pentru fratele nostru mire și sora mireasă așa să fie, încât căminul lor să fie întemeiat pe Stâncă, iar ascultarea lor de Cuvântul lui Dumnezeu așa să fie. Ei să strălucească în mijlocul tinerilor, să strălucească în mijlocul societății, în mijlocul adunării. Ei să strălucească și să fie o pildă vie.
Dorim ca ascultarea de înaintașii noștri ascultători, de părinții noștri, de cei ce ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu să o aibă întotdeauna, să fie ascultători de Biserică, de mai-marii Bisericii.
Dorim să fie ascultători stăpânirii, ascultători de mai-marii poporului nostru.
Dorim să fie harnici și credincioși, pentru ca să aducă spor în toate lucrurile lor.
O, hărnicie și credincioșie, ce binecuvântate sunteți! Copiii lui Dumnezeu, credincioșii lui Dumnezeu, noi muncim cu atâta drag, cu atâta bucurie când vedem că, prin munca noastră, familia noastră ajunge să fie fericită; când societatea noastră ajunge să fie fericită, poporul nostru și Biserica noastră înfloresc mereu.
Munca ne este așa de dragă, noi muncim așa de fericiți!
Am dori ca fiecare cămin să se întemeieze pe Hristos, pentru că numai atunci, numai prin Hristos se poate face o legătură trainică.
O, poporul nostru, dacă și-a păstrat legătura lui, unitatea lui de neam, credincioșia lui, doar numai prin Hristos, numai prin Biserică și le-a păstrat.
Dorim la cât mai mulți tineri să-și întemeieze căminul lor numai pe Hristos, numai pe această Stâncă-Hristos. Căci mai multe cămine întemeiate sănătos formează o Biserică vie, sănătoasă.
Mai multe cămine și mai multe familii întemeiate așa formează o societate sănătoasă pentru care luptăm, pe care o dorim fiecare dintre noi.
Domnul să binecuvânteze nunta din ziua de azi. Să binecuvânteze mirii noștri dragi, să-i facă tot mai credincioși, tot mai roditori și tot mai înfloritori.
Pentru sora noastră mireasă: Domnul să-i fie mângâierea cea dulce și adăpostul ei, pentru că și-a pierdut mama de la vârsta de 6 ani, rămânând fără mamă. Domnul să-i fie mamă, Domnul să-i fie adăpost. Și să nu uite, așa cum s-a spus aseară, „să-și aducă aminte de fiii lui Barzilai, care au făcut mult bine” în vremurile de oarecând. Să nu uiți, soră mireasă, pe cei ce ți-au făcut ție mult bine, să le întorci cât vei putea cu dragostea ta, cu primirea ta, cu rugăciunea ta.
Fă bine cât vei putea de mult acelor ce ți-au făcut bine în vremile de întristare, în vremile de plâns. Amin.
Slăvit să fie Domnul!