Câteva mărturisiri de la cei care au scăpat de patima băuturii prin Oastea Domnului

Ţara e plină cu zeci de mii de suflete care au scăpat de patima beţiei prin Oastea Domnului. Mărturisirea acestora răsună prin adunările Oastei şi câteva s-au publicat şi prin cărţile şi foile noastre.

Dăm, în cele ce urmează, câteva din cele multe, multe. Ele vor ieşi pe urmă în aşa-numita Carte a biruinţelor, care va cuprinde special mărturisirile celor care au scăpat la o viaţă nouă prin vestirea Evangheliei de la Oastea Domnului.

Era să-mi omor soția

Slăvit să fie Domnul! Chiar să mă tragă pe roată, nu voi părăsi pe Părintele Trifa. Îmi amintesc cu groază clipele acelea. Ieşisem de la biserică şi, după obicei, intru în cârciumă. Am băut până seara, fără să fi mâncat ceva. Ies mort de beat şi mă îndrept spre casă. Sosind acasă, am dat cu cuţitul în uşă.

Biata soţie a fugit între fraţii ostaşi, care erau adunaţi undeva într-o casă. Eu o căutam în toate părţile, s-o omor. Negăsind-o, am plecat acasă şi m-am culcat. Dimineaţa m-am trezit la un timp. Erau numai copilaşii acasă. Bieţii copii mi-au istorisit totul. Atunci, ruşinat oarecum de prostiile mele, m-a cuprins o mâhnire grozavă. Am trimis la un vecin după cartea Intraţi în Oastea Domnului.

Citind în această carte, mi s-a luminat mintea şi m-am îngrozit, văzând starea în care mă aflam. Dar ea mi-a arătat şi calea cum să ies din ele. Am aruncat îndată tutunul, am urât crâşma şi toate păcatele. Am intrat în rândurile Oastei şi sunt fericit şi eu, şi toată casa mea.

Maftei Olteanu, ostaş,

Cioara - Alba

„Dormeam ca porcii în gunoaie”

Cucernice părinte. Cum s-ar putea să vă uit, scumpe părinte, când eu nu ascultam nici de tata, nici de mama, ci şedeam câte 2-3 zile pe la crâşmă şi dormeam ca porcii în gunoaie - unde mă apuca noaptea. Venea săraca mama după mine, dar eu nu vream să mă duc, ba o luam la înjurătură. Şi venea acasă tot plângând.

Dar acum, de când am primit duioasele foi şi cărţi de la scumpul nostru părinte Iosif Trifa, m-am lăsat de toate.

Cum să vă mulţumesc, scumpe părinte? Căci acum, seara zic rugăciuni şi cântări de ale Oastei şi mă culc şi eu pe perină, nu ca porcii în gunoaie. Acum, unde văd bând şi fumând, mi-e greaţă. Dragi fraţi care aveţi patima băuturii şi a fumatului, abonaţi foaia «Isus Biruitorul» şi cărţile de la scumpul nostru părinte. Căci eu vă spun că, cum am scris mai sus, nici tata, nici mama nu m-a putut desface de patimi, numai părintele Trifa, cu ajutor de la Dumnezeu, şi Fiul Său. Slăvit să fie Domnul.

Vasile Buta, ostaş

Podeni - Turda

După o noapte de beţie

Iubite părinte, mi-aduc aminte de noaptea de 20-21 ianuarie 1928, când, după o sărbătoare zdravănă în cinstea Sfântului Ioan, după o noapte de beţie, era să mor ca un mucenic al iadului. Dar prin sf. voastră mi-a venit scăparea. Aveam foi abonate şi le citeam. A doua zi m-am hotărât să intru în Oaste...

Astfel, scăpând de la moarte, am trecut la viaţă. Slăvit să fie Domnul.

Filip Ţurcan,

Pârjota - Bălţi

„...Unde purtam revolverul, port acum Biblia...”

Cucernice părinte Trifa!

Cu lacrimi mă voi ruga neîncetat Domnului pentru sfinţia ta, care m-ai adus la Domnul, scăpându-mă din moartea cea veşnică. Căci până a nu cunoaşte pe Domnul, trăiam ca un nemernic. Mă îmbătam, cădeam prin noroi ca animalele, suduiam şi huleam pe Dumnezeu ca un nebun. Aveam ciomag de fier, revolver, cuţit, puşcă: tabacherea cu tutun şi cutia cu cartuşe nu lipseau niciodată de la mine...

Dar astăzi, astăzi, cum să mulţumesc Domnului că am scăpat de acestea?...

În loc să mă duc la beţie şi la jocuri, mă duc la biserică. În locul unde purtam revolverul, astăzi port Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, şi citesc în ea. În locul cutiei de cartuşe, port cartea de cântări. În locul cuţitului, port foaia «Isus Biruitorul». Domnul să binecuvânteze pe cei ce mi-au arătat lumina, să nu cad în moartea de veci. Amin.

Alexandru Bădescu, ostaş, com. Valea lui Câine, jud. Gorj

„Mergeam și la biserică și la cârciumă”

Cucernice părinte Iosif.

Înainte de a cunoaşte Oastea Domnului, aveam un fel de credinţă cum au creştinii de acum. Mergeam şi la biserică, şi la crâşmă. Dar acum mulţumesc lui Dumnezeu că am aflat şi eu despre această Oaste a Domnului şi am văzut cât de frumos se roagă şi cântă fraţii ostaşi... şi toate mi-au căzut la inimă. Când eram de lume, cât câştigam într-o săptămână cheltuiam într-o noapte şi apoi eram gata să plec ca să fur ce au muncit alţii...

Acum, slavă Domnului! El m-a scăpat de toate acestea.

Crişan Mihăilă, ostaş Corna - Alba

Citind cartea „Oglinda Inimii”

...Eram băutor, fumător şi suduitor mare.

Într-o zi m-am dus la un vecin după nişte cărţi de poveşti. Şi el mi-a dat şi cartea cu Oglinda inimii omului, spunând că e frumoasă.

Aceasta era într-o sâmbătă seara, la Anul Nou 1931, pe la orele 4 spre seară.

M-am apucat de citit poveştile... Mă uitam însă mereu la cartea cu Oglinda. Îmi plăcea titlul.

Am lăsat poveştile, am pus mâna pe ea şi am început să citesc... Şi am citit toată noaptea şi ziua următoare până la amiază, până am petrecut-o toată. Am citit şi am plâns. Şi din noaptea aceea n-am mai băut rachiu. Tabacherea am aruncat-o pe fereastră, iar din gura mea cuvinte de sudalmă n-au mai ieşit.

De atunci, slăvit să fie Domnul, cu toată casa mea slujesc Domnului.

Vasile Matei, ostaş,

sat Mogoşeşti, comuna Buda, judeţul Dorohoi

Şi-a cuprins înapoi pământul mâncat cu beția

Un vechi luptător în Oastea Domnului, Augustin Toma din Vecerd (judeţul Târnava Mare), a fost un beţiv mare. Îşi mâncase şi averea cu beţia şi băutura. După ce a intrat în Oastea Domnului şi s-a lăsat de băutură, şi-a cuprins înapoi moşioara vândută şi şi-a cumpărat şi avere cerească. Istoria fratelui nostru Augustin de la Vecerd este o mărturie grăitoare despre puterea cu care lucrează şi azi Cuvântul lui Dumnezeu.

O mulțime de cârciumari și-au închis cârciumile, făcându-le case de adunare pentru Oastea Domnului

O altă biruinţă a Oastei sunt şi cârciumile pe care le-a închis. O mulţime de cârciumari au fost răpiţi de valurile Evangheliei, trezindu-se în ei grozava răspundere sufletească de a mai continua o meserie care aduce suflete la picioarele lui Satan.

Îngroziţi de trecutul lor, şi-au închis cârciumile şi le-au schimbat în case de adunare ale Oastei. Şi astfel, unde mai înainte răsunau cântările diavolului, azi răsună cântările Domnului. Din case de pierzare, s-au făcut case de binecuvântare. Unde mai înainte pescuia şi secera diavolul, azi seceră şi pescuieşte Evanghelia. Din multele cârciumi pe care le-a închis Oastea Domnului, dăm aici câteva:

Din birt, casă de rugăciune

Cucernice părinte Iosif.

Oastea Domnului Iisus Biruitorul din comuna noastră Ilova înaintează pe calea biruinţei. Duminică am avut sfinţirea steagului şi a casei fratelui Damian, care va fi de azi înainte o casă de laude pentru Domnul. Casa fratelui Damian fusese un birt. Dar după ce şi-a curăţit întâi casa dinlăuntru (sufletul), fratele Damian a ţinut să-şi cureţe şi să-şi sfinţească şi casa pământească.

La sfinţire au luat parte mai mulţi fraţi din comunele vecine. Domnul să fie slăvit în veci.

Jenia Nicolae, ostaş,

Ilova - Severin

Cârciuma din Feldru-Năsăud, schimbată în casă de adunare a Oastei

Pe la începutul anului 1934, am primit şi am publicat la foaia «Oastea Domnului» mult grăitoarea ştire de mai jos:

Casa ce se vede în chipul de alături este a fratelui Petru Iloaie din comuna Feldru - Năsăud, venit din America.

Până de curând, această casă a fost locaş de pierzare sufletească, loc de beţie şi de petrecere lumească.

Astăzi însă, lucrurile sunt schimbate. Duhul Domnului a lucrat, omul cel vechi a murit, locaşul de blestem s-a prefăcut în casă de binecuvântare.

Fratele nostru Petru, pe care America nu l-a adus schimbat şi s-a întors de acolo cu gândul de a deschide cârciumă în sat, a suferit o schimbare prin Oastea Domnului. Inima acestui frate, cunoscând dragostea Domnului, i s-a închinat Lui cu smerenie, iar căminul său de până aici, cârciuma, s-a schimbat întru casă de rugăciune.

Slăvit să fie Domnul.

Eram un cârciumar mort-viu

Cucernice părinte Trifa.

Eu unul eram un mort-viu. Eram cârciumar. Doi ani mi-au trebuit să citesc întruna cărţile Oastei, până ce am rupt-o definitiv cu păcatul şi am închis cârciuma. La mine în cârciumă se înjurau cele mai grozave înjurături, de către toţi creştinii şi conducătorii satului. Se făceau păcate strigătoare la cer.

Dacă în anul 1927 nu primeam cartea cu Oastea Domnului, ca să-mi văd starea în care mă aflu, eu şi azi eram un om mort, un mort viu. Şi cu mine erau toţi ceilalţi fraţi care, din mila Domnului, de când suntem în Oaste - să nu fie spre lauda noastră - am ridicat o cruce în sat cu 8.000 lei, iar alte 20.000 le-am strâns pentru ajutorarea celor năpăstuiţi. Slăvit să fie Domnul.

Ioan P. Prilipceanu

Coşula - Botoşani

Din cârciumar, ostaș al Domnului

Cucernice părinte, vin a vă raporta ceva de pe frontul comunei mele de naştere: Găişeni. Cu ajutorul Domnului, prin lupta fratelui Vasile Gavrilescu, Domnul a făcut ca hanul, o cârciumă din sat, să fie predată pentru adunarea Oastei.

Acel frate care a fost cârciumar acum urmează la adunare împreună cu sora, soţia lui - Domnul să-i aibă în mila şi paza Lui.

I. Binetea, V. Comănescu Găieşti - Dâmboviţa

În Gârbovăț - Severin

Casa fratelui Axente Goga, fostă cârciumă, răsună acum de laudele Domnului şi propovăduirea Evangheliei Lui.

„Casa mea era în slujba diavolului”

Cucernice părinte! Eu, ostaşul Petre T. Diaconu, am aşteptat ziua de 1 ianuarie ca pe o sfântă zi de fericire, căci, fiind cârciumar, casa mea şi sufletul meu erau puse în slujba diavolului, iar acum sunt puse în slujba Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, lăsând această osândă de suflet pierzătoare, vă rugăm a înscrie şi pe soţia mea în Oastea Domnului, alături de mine, căci morţi am fost şi am înviat, pierduţi am fost şi ne-am aflat.

Petre Diaconu şi soţia mea Lucia comuna Obârşia-Nouă, judeţul Romanaţi

Dumnezeu să ne ajute a ne câștiga traiul pe altă cale

Cuvioase părinte!

Odată cu învăţăturile frumoase despre suflarea Duhului Sfânt ce le-am citit în foaia «Oastea Domnului», Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt a suflat şi în casa noastră. De câtva timp, eram hotărâţi a lăsa cârciuma şi a nu mai sluji la doi domni.

Dar de câte ori am plecat cu brevetul la perceptor, ceva ne oprea şi nu puteam merge; am văzut bine că diavolul e contra. Patru zile plecam şi ne întorceam. Pe urmă n-am mai ascultat de nimeni. Duhul Sfânt a biruit, diavolul s-a întors ruşinat.

Am dus brevetul şi, odată cu începerea Anului Nou, vrem ca toată grija cea lumească să o lepădăm şi rugăm pe Dumnezeu să ne ajute a ne câştiga traiul vieţii noastre pe altă cale.

Eftenie Drăgan şi soţia Elisaveta ostaşi în Oastea Domnului, Sălişte - Sibiu

A curățit cârciuma și a pus-o în slujba Domnului

Prea cucernice părinte şi semănătorule de lumină!

Vă fac cunoscut că, după ce s-a înfiinţat Oastea Domnului şi la noi în Poiana Mărului, judeţul Braşov, un cârciumar de aici cu numele Ioan Enescu, la stăruinţele cuvioasei sale femei, care este cu o inimă bună şi a fost cea dintâi în Oastea Domnului, a lăsat cârciuma şi localul acela care era pus în slujba diavolului, l-a curăţit şi împodobit frumos şi l-a pus în slujba Domnului. În localul acela unde se vorbeau vorbe urâte şi murdare, sudălmi, certuri, bătăi, astăzi se înalţă rugăciuni şi cântări în Domnul. Noi n-am ştiut cât e de dulce viaţa cu Domnul şi cât de dulce este hrana sufletească. Acum zicem şi noi ca Apostolul: „Cine ne va mai despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu?”. Nimenea!

Ioan Flangea

Secretarul Oastei Poiana-Mărului

Moș Ion

Moş Ion, mai zis şi „Raţă”, dintr-un sat de pe la noi, O ducea de-o vreme-ncoace în necazuri şi nevoi. Să nu credeţi că-l lovise din văzduh vreun nenoroc, Cum ar fi, de pildă, apa sau cuprindere de foc.

Căci doar „Raţă” i se zise pentru nesăţioasa-i gură, Care n-avea altă grijă decât pentru băutură.

Azi o sticlă, mâine alta, tot aşa ţinând mereu,

Moş Ion pierdu averea şi credinţa-n Dumnezeu.

Ar fi mers aşa nainte, dar şi trupul lui voinic Începu cumplit să ardă de atâta metilic.

Deci văzându-se deodată zdruncinat de tot sărmanul, Caută să-şi facă moartea, cum îl învăţa vicleanul.

Şi luptându-se cu gândul, i-a ieşit un om în cale, Întrebându-l cu blândeţe: - „Ce-i cu tine, moş Ioane?”. - Mi-am pierdut averea, cinstea, sănătatea în păcate,

Mi-am pierdut acum şi mintea şi vreau să-mi fac singur moarte.

- Dragul meu, i-a răspuns dânsul cu blândeţe ca un tată, Tu să ştii că ai un suflet ce nu moare niciodată. Şi cătând să scapi de viaţă, rău, vai, rău o să greşeşti, Căci în munca cea amară sufletul îţi osândeşti.

Uite, dragă Moş Ioane, fost-am şi eu ca şi tine Prins în ghearele beţiei, vai şi-amar era de mine. Dar în casa mea veniră nişte oameni zişi ostaşi

Şi mă scoaseră din mâna lui Satan cel ucigaş...

Şi-i grăi duios ostaşul despre Oastea lui Iisus, Duse-l şi la adunare şi Ion căinţă-a pus.

Astăzi, Moş Ion e altul; slab, dar chipeş şi voios, Plânge şi-n genunchi se roagă Domnului Iisus Hristos. Pe beţivi când întâlneşte, moşul îi opreşte-n loc Şi le zice duios-dulce, cu cuvinte ca de foc: Dragii mei! Fugiţi de crâşmă ca de-un şarpe veninos, Haideţi şi intraţi îndată-n Oastea Domnului Hristos!

C. Tudusciuc, cântăreţ bisericesc, ostaş al Domnului, Brăhăşoaia - Vaslui

O nuntă ostășească

Precum am spus mai înainte, ostaşii Domnului fac botezuri, ospeţe, îngropăciuni fără alcool şi beţii. Iată mai jos pilda unei nunţi ostăşeşti.

Cucernice părinte Trifa! În comuna Uleş am avut o nuntă pe care a făcut-o fratele Ioachim Buna fiului său. La nuntă am luat parte mulţi ostaşi şi grupe de ostaşi din jur.

Ostaşii, înainte de masă, au luat parte la Sfânta Liturghie, apoi, venind de la biserică, fiind adunaţi toţi ostaşii în curtea mirelui, fanfara a cântat rugăciunea „Către Hristos, Împăratul măririi”, apoi s-a înşirat convoiul câte doi cu doi, cu steagul Oastei în frunte, şi s-au dus după nănaşul, cântând cântări religioase însoţite de fanfară. Pe masa nănaşului ne aşteptau bucate pentru nuntaşi şi, mai presus de toate, în mijlocul mesei era „pâinea vieţii”, Sfânta Scriptură, de unde ne-am şi adăpat cu apa mântuirii ca dintr-un izvor de viaţă veşnică.

Apoi am plecat după mireasă, zicând rugăciunea domnească „Tatăl nostru”. Pe drum spre biserică, aşijderea am cântat cântări religioase.

După cununie, ajungând la locaşul mirelui, în curte ne aşteptă o masă cu flori, între care era pusă Biblia cu Sfânta Cruce în faţă, între două pahare cu flori de bună mireasmă. Iar în faţa mesei aştepta mama mirelui sosirea fiilor săi, ţinând o prea frumoasă vorbire despre dragostea părintească către fiii săi. Iar după predică, nănaşul a pus Biblia în mâna mirilor şi aşa au intrat în casă cu Sfânta Scriptură, la cei adunaţi în numele Domnului. Apoi cu toţii am luat masa şi petrecând în cântări religioase însoţite de fanfara Oastei Domnului.

Laurenţiu Hereu, ostaş,

Peştişu Mic, judeţul Hunedoara

Frate dragă lasă-te de băutură

Vai, te miri cu câtă trudă

Se câştigă azi un ban,

Dar cu câtă uşurinţă

Merge-n mâna lui Satan!

Şase zile-n săptămână

Bietul om s-a ostenit

Şi duminica la crâşmă,

Iată, tot a cheltuit.

Copilaşii plâng acasă,

Plâng grozav cu mama lor,

Pare c-a uitat de dânşii.

Vai! Săracul muncitor!

Casa lui este-n ruină,

Lângă ea cresc bălării;

Iată cum apar în zdrenţe

Şi micuţii lui copii.

Pâinea astăzi le lipseşte

Şi nimic n-au ce mânca,

Însă tatăl lor la crâşmă

Bănişorii toţi îi bea.

„Mamă, când vine tăticul,

Căci de-aseară a plecat?

Vai! Ni-e foame, mamă dragă,

Ştii că astăzi n-am mâncat.”

„Bea, creştine, zice dracul,

Bea, căci banii tăi îi bei,

I-ai muncit şi ai tot dreptul,

Fă cu dânşii orice vrei.

Bea, creştine, şi petrece,

Bea, să te mai veseleşti!

Căci o săptămână-ntreagă,

Ca un rob, din greu munceşti.

Ca să uiţi de sărăcie,

De necazuri, de nevoi,

Nu te mai gândi acasă,

E mai bine-aici la noi.

Bea, creştine, bea otravă,

Bea, căci faci pe placul meu,

Bea, creştine, bea şi-njură

Numele lui Dumnezeu.”

- Scumpul meu şi iubit frate,

Tu nu vezi cum te-a minţit?

Tu nu vezi pe-ntunecatul,

Pe diavolul cel smintit?

Lasă-te de băutură,

Lasă-te de porcii lui,

Fugi de crâşmă, de beţie,

Vină-n Oastea Domnului!

Poezia acestei cântări este a iubitului nostru frate I. Tudusciuc. Melodia e de la fraţii din Seliştea, Maramureş; notată de fratele Alex. Moraru, învăţător.