Câteva mărturisiri de la cei care au scăpat de patima băuturii prin Oastea Domnului

Țara e plină cu zeci de mii de suflete care au scăpat de patima beției prin Oastea Domnului. Mărturisirea acestora răsună prin adunările Oastei și câteva s-au publicat și prin cărțile și foile noastre.

Dăm, în cele ce urmează, câteva din cele multe, multe. Ele vor ieși pe urmă în așa-numita Carte a biruințelor, care va cuprinde special mărturisirile celor care au scăpat la o viață nouă prin vestirea Evangheliei de la Oastea Domnului.

Era să-mi omor soția

Slăvit să fie Domnul! Chiar să mă tragă pe roată, nu voi părăsi pe Părintele Trifa. Îmi amintesc cu groază clipele acelea. Ieșisem de la biserică și, după obicei, intru în cârciumă. Am băut până seara, fără să fi mâncat ceva. Ies mort de beat și mă îndrept spre casă. Sosind acasă, am dat cu cuțitul în ușă.

Biata soție a fugit între frații ostași, care erau adunați undeva într-o casă. Eu o căutam în toate părțile, s-o omor. Negăsind-o, am plecat acasă și m-am culcat. Dimineața m-am trezit la un timp. Erau numai copilașii acasă. Bieții copii mi-au istorisit totul. Atunci, rușinat oarecum de prostiile mele, m-a cuprins o mâhnire grozavă. Am trimis la un vecin după cartea Intrați în Oastea Domnului.

Citind în această carte, mi s-a luminat mintea și m-am îngrozit, văzând starea în care mă aflam. Dar ea mi-a arătat și calea cum să ies din ele. Am aruncat îndată tutunul, am urât crâșma și toate păcatele. Am intrat în rândurile Oastei și sunt fericit și eu, și toată casa mea.

Maftei Olteanu, ostaș,

Cioara - Alba

„Dormeam ca porcii în gunoaie”

Cucernice părinte. Cum s-ar putea să vă uit, scumpe părinte, când eu nu ascultam nici de tata, nici de mama, ci ședeam câte 2-3 zile pe la crâșmă și dormeam ca porcii în gunoaie - unde mă apuca noaptea. Venea săraca mama după mine, dar eu nu vream să mă duc, ba o luam la înjurătură. Și venea acasă tot plângând.

Dar acum, de când am primit duioasele foi și cărți de la scumpul nostru părinte Iosif Trifa, m-am lăsat de toate.

Cum să vă mulțumesc, scumpe părinte? Căci acum, seara zic rugăciuni și cântări de ale Oastei și mă culc și eu pe perină, nu ca porcii în gunoaie. Acum, unde văd bând și fumând, mi-e greață. Dragi frați care aveți patima băuturii și a fumatului, abonați foaia «Isus Biruitorul» și cărțile de la scumpul nostru părinte. Căci eu vă spun că, cum am scris mai sus, nici tata, nici mama nu m-a putut desface de patimi, numai părintele Trifa, cu ajutor de la Dumnezeu, și Fiul Său. Slăvit să fie Domnul.

Vasile Buta, ostaș

Podeni - Turda

După o noapte de beție

Iubite părinte, mi-aduc aminte de noaptea de 20-21 ianuarie 1928, când, după o sărbătoare zdravănă în cinstea Sfântului Ioan, după o noapte de beție, era să mor ca un mucenic al iadului. Dar prin sf. voastră mi-a venit scăparea. Aveam foi abonate și le citeam. A doua zi m-am hotărât să intru în Oaste...

Astfel, scăpând de la moarte, am trecut la viață. Slăvit să fie Domnul.

Filip Țurcan,

Pârjota - Bălți

„...Unde purtam revolverul, port acum Biblia...”

Cucernice părinte Trifa!

Cu lacrimi mă voi ruga neîncetat Domnului pentru sfinția ta, care m-ai adus la Domnul, scăpându-mă din moartea cea veșnică. Căci până a nu cunoaște pe Domnul, trăiam ca un nemernic. Mă îmbătam, cădeam prin noroi ca animalele, suduiam și huleam pe Dumnezeu ca un nebun. Aveam ciomag de fier, revolver, cuțit, pușcă: tabacherea cu tutun și cutia cu cartușe nu lipseau niciodată de la mine...

Dar astăzi, astăzi, cum să mulțumesc Domnului că am scăpat de acestea?...

În loc să mă duc la beție și la jocuri, mă duc la biserică. În locul unde purtam revolverul, astăzi port Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, și citesc în ea. În locul cutiei de cartușe, port cartea de cântări. În locul cuțitului, port foaia «Isus Biruitorul». Domnul să binecuvânteze pe cei ce mi-au arătat lumina, să nu cad în moartea de veci. Amin.

Alexandru Bădescu, ostaș, com. Valea lui Câine, jud. Gorj

„Mergeam și la biserică și la cârciumă”

Cucernice părinte Iosif.

Înainte de a cunoaște Oastea Domnului, aveam un fel de credință cum au creștinii de acum. Mergeam și la biserică, și la crâșmă. Dar acum mulțumesc lui Dumnezeu că am aflat și eu despre această Oaste a Domnului și am văzut cât de frumos se roagă și cântă frații ostași... și toate mi-au căzut la inimă. Când eram de lume, cât câștigam într-o săptămână cheltuiam într-o noapte și apoi eram gata să plec ca să fur ce au muncit alții...

Acum, slavă Domnului! El m-a scăpat de toate acestea.

Crișan Mihăilă, ostaș Corna - Alba

Citind cartea „Oglinda Inimii”

...Eram băutor, fumător și suduitor mare.

Într-o zi m-am dus la un vecin după niște cărți de povești. Și el mi-a dat și cartea cu Oglinda inimii omului, spunând că e frumoasă.

Aceasta era într-o sâmbătă seara, la Anul Nou 1931, pe la orele 4 spre seară.

M-am apucat de citit poveștile... Mă uitam însă mereu la cartea cu Oglinda. Îmi plăcea titlul.

Am lăsat poveștile, am pus mâna pe ea și am început să citesc... Și am citit toată noaptea și ziua următoare până la amiază, până am petrecut-o toată. Am citit și am plâns. Și din noaptea aceea n-am mai băut rachiu. Tabacherea am aruncat-o pe fereastră, iar din gura mea cuvinte de sudalmă n-au mai ieșit.

De atunci, slăvit să fie Domnul, cu toată casa mea slujesc Domnului.

Vasile Matei, ostaș,

sat Mogoșești, comuna Buda, județul Dorohoi

Și-a cuprins înapoi pământul mâncat cu beția

Un vechi luptător în Oastea Domnului, Augustin Toma din Vecerd (județul Târnava Mare), a fost un bețiv mare. Își mâncase și averea cu beția și băutura. După ce a intrat în Oastea Domnului și s-a lăsat de băutură, și-a cuprins înapoi moșioara vândută și și-a cumpărat și avere cerească. Istoria fratelui nostru Augustin de la Vecerd este o mărturie grăitoare despre puterea cu care lucrează și azi Cuvântul lui Dumnezeu.

O mulțime de cârciumari și-au închis cârciumile, făcându-le case de adunare pentru Oastea Domnului

O altă biruință a Oastei sunt și cârciumile pe care le-a închis. O mulțime de cârciumari au fost răpiți de valurile Evangheliei, trezindu-se în ei grozava răspundere sufletească de a mai continua o meserie care aduce suflete la picioarele lui Satan.

Îngroziți de trecutul lor, și-au închis cârciumile și le-au schimbat în case de adunare ale Oastei. Și astfel, unde mai înainte răsunau cântările diavolului, azi răsună cântările Domnului. Din case de pierzare, s-au făcut case de binecuvântare. Unde mai înainte pescuia și secera diavolul, azi seceră și pescuiește Evanghelia. Din multele cârciumi pe care le-a închis Oastea Domnului, dăm aici câteva:

Din birt, casă de rugăciune

Cucernice părinte Iosif.

Oastea Domnului Iisus Biruitorul din comuna noastră Ilova înaintează pe calea biruinței. Duminică am avut sfințirea steagului și a casei fratelui Damian, care va fi de azi înainte o casă de laude pentru Domnul. Casa fratelui Damian fusese un birt. Dar după ce și-a curățit întâi casa dinlăuntru (sufletul), fratele Damian a ținut să-și curețe și să-și sfințească și casa pământească.

La sfințire au luat parte mai mulți frați din comunele vecine. Domnul să fie slăvit în veci.

Jenia Nicolae, ostaș,

Ilova - Severin

Cârciuma din Feldru-Năsăud, schimbată în casă de adunare a Oastei

Pe la începutul anului 1934, am primit și am publicat la foaia «Oastea Domnului» mult grăitoarea știre de mai jos:

Casa ce se vede în chipul de alături este a fratelui Petru Iloaie din comuna Feldru - Năsăud, venit din America.

Până de curând, această casă a fost locaș de pierzare sufletească, loc de beție și de petrecere lumească.

Astăzi însă, lucrurile sunt schimbate. Duhul Domnului a lucrat, omul cel vechi a murit, locașul de blestem s-a prefăcut în casă de binecuvântare.

Fratele nostru Petru, pe care America nu l-a adus schimbat și s-a întors de acolo cu gândul de a deschide cârciumă în sat, a suferit o schimbare prin Oastea Domnului. Inima acestui frate, cunoscând dragostea Domnului, i s-a închinat Lui cu smerenie, iar căminul său de până aici, cârciuma, s-a schimbat întru casă de rugăciune.

Slăvit să fie Domnul.

Eram un cârciumar mort-viu

Cucernice părinte Trifa.

Eu unul eram un mort-viu. Eram cârciumar. Doi ani mi-au trebuit să citesc întruna cărțile Oastei, până ce am rupt-o definitiv cu păcatul și am închis cârciuma. La mine în cârciumă se înjurau cele mai grozave înjurături, de către toți creștinii și conducătorii satului. Se făceau păcate strigătoare la cer.

Dacă în anul 1927 nu primeam cartea cu Oastea Domnului, ca să-mi văd starea în care mă aflu, eu și azi eram un om mort, un mort viu. Și cu mine erau toți ceilalți frați care, din mila Domnului, de când suntem în Oaste - să nu fie spre lauda noastră - am ridicat o cruce în sat cu 8.000 lei, iar alte 20.000 le-am strâns pentru ajutorarea celor năpăstuiți. Slăvit să fie Domnul.

Ioan P. Prilipceanu

Coșula - Botoșani

Din cârciumar, ostaș al Domnului

Cucernice părinte, vin a vă raporta ceva de pe frontul comunei mele de naștere: Găișeni. Cu ajutorul Domnului, prin lupta fratelui Vasile Gavrilescu, Domnul a făcut ca hanul, o cârciumă din sat, să fie predată pentru adunarea Oastei.

Acel frate care a fost cârciumar acum urmează la adunare împreună cu sora, soția lui - Domnul să-i aibă în mila și paza Lui.

I. Binetea, V. Comănescu Găiești - Dâmbovița

În Gârbovăț - Severin

Casa fratelui Axente Goga, fostă cârciumă, răsună acum de laudele Domnului și propovăduirea Evangheliei Lui.

„Casa mea era în slujba diavolului”

Cucernice părinte! Eu, ostașul Petre T. Diaconu, am așteptat ziua de 1 ianuarie ca pe o sfântă zi de fericire, căci, fiind cârciumar, casa mea și sufletul meu erau puse în slujba diavolului, iar acum sunt puse în slujba Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, lăsând această osândă de suflet pierzătoare, vă rugăm a înscrie și pe soția mea în Oastea Domnului, alături de mine, căci morți am fost și am înviat, pierduți am fost și ne-am aflat.

Petre Diaconu și soția mea Lucia comuna Obârșia-Nouă, județul Romanați

Dumnezeu să ne ajute a ne câștiga traiul pe altă cale

Cuvioase părinte!

Odată cu învățăturile frumoase despre suflarea Duhului Sfânt ce le-am citit în foaia «Oastea Domnului», Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt a suflat și în casa noastră. De câtva timp, eram hotărâți a lăsa cârciuma și a nu mai sluji la doi domni.

Dar de câte ori am plecat cu brevetul la perceptor, ceva ne oprea și nu puteam merge; am văzut bine că diavolul e contra. Patru zile plecam și ne întorceam. Pe urmă n-am mai ascultat de nimeni. Duhul Sfânt a biruit, diavolul s-a întors rușinat.

Am dus brevetul și, odată cu începerea Anului Nou, vrem ca toată grija cea lumească să o lepădăm și rugăm pe Dumnezeu să ne ajute a ne câștiga traiul vieții noastre pe altă cale.

Eftenie Drăgan și soția Elisaveta ostași în Oastea Domnului, Săliște - Sibiu

A curățit cârciuma și a pus-o în slujba Domnului

Prea cucernice părinte și semănătorule de lumină!

Vă fac cunoscut că, după ce s-a înființat Oastea Domnului și la noi în Poiana Mărului, județul Brașov, un cârciumar de aici cu numele Ioan Enescu, la stăruințele cuvioasei sale femei, care este cu o inimă bună și a fost cea dintâi în Oastea Domnului, a lăsat cârciuma și localul acela care era pus în slujba diavolului, l-a curățit și împodobit frumos și l-a pus în slujba Domnului. În localul acela unde se vorbeau vorbe urâte și murdare, sudălmi, certuri, bătăi, astăzi se înalță rugăciuni și cântări în Domnul. Noi n-am știut cât e de dulce viața cu Domnul și cât de dulce este hrana sufletească. Acum zicem și noi ca Apostolul: „Cine ne va mai despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu?”. Nimenea!

Ioan Flangea

Secretarul Oastei Poiana-Mărului

Moș Ion

Moș Ion, mai zis și „Rață”, dintr-un sat de pe la noi, O ducea de-o vreme-ncoace în necazuri și nevoi. Să nu credeți că-l lovise din văzduh vreun nenoroc, Cum ar fi, de pildă, apa sau cuprindere de foc.

Căci doar „Rață” i se zise pentru nesățioasa-i gură, Care n-avea altă grijă decât pentru băutură.

Azi o sticlă, mâine alta, tot așa ținând mereu,

Moș Ion pierdu averea și credința-n Dumnezeu.

Ar fi mers așa nainte, dar și trupul lui voinic Începu cumplit să ardă de atâta metilic.

Deci văzându-se deodată zdruncinat de tot sărmanul, Caută să-și facă moartea, cum îl învăța vicleanul.

Și luptându-se cu gândul, i-a ieșit un om în cale, Întrebându-l cu blândețe: - „Ce-i cu tine, moș Ioane?”. - Mi-am pierdut averea, cinstea, sănătatea în păcate,

Mi-am pierdut acum și mintea și vreau să-mi fac singur moarte.

- Dragul meu, i-a răspuns dânsul cu blândețe ca un tată, Tu să știi că ai un suflet ce nu moare niciodată. Și cătând să scapi de viață, rău, vai, rău o să greșești, Căci în munca cea amară sufletul îți osândești.

Uite, dragă Moș Ioane, fost-am și eu ca și tine Prins în ghearele beției, vai și-amar era de mine. Dar în casa mea veniră niște oameni ziși ostași

Și mă scoaseră din mâna lui Satan cel ucigaș...

Și-i grăi duios ostașul despre Oastea lui Iisus, Duse-l și la adunare și Ion căință-a pus.

Astăzi, Moș Ion e altul; slab, dar chipeș și voios, Plânge și-n genunchi se roagă Domnului Iisus Hristos. Pe bețivi când întâlnește, moșul îi oprește-n loc Și le zice duios-dulce, cu cuvinte ca de foc: Dragii mei! Fugiți de crâșmă ca de-un șarpe veninos, Haideți și intrați îndată-n Oastea Domnului Hristos!

C. Tudusciuc, cântăreț bisericesc, ostaș al Domnului, Brăhășoaia - Vaslui

O nuntă ostășească

Precum am spus mai înainte, ostașii Domnului fac botezuri, ospețe, îngropăciuni fără alcool și beții. Iată mai jos pilda unei nunți ostășești.

Cucernice părinte Trifa! În comuna Uleș am avut o nuntă pe care a făcut-o fratele Ioachim Buna fiului său. La nuntă am luat parte mulți ostași și grupe de ostași din jur.

Ostașii, înainte de masă, au luat parte la Sfânta Liturghie, apoi, venind de la biserică, fiind adunați toți ostașii în curtea mirelui, fanfara a cântat rugăciunea „Către Hristos, Împăratul măririi”, apoi s-a înșirat convoiul câte doi cu doi, cu steagul Oastei în frunte, și s-au dus după nănașul, cântând cântări religioase însoțite de fanfară. Pe masa nănașului ne așteptau bucate pentru nuntași și, mai presus de toate, în mijlocul mesei era „pâinea vieții”, Sfânta Scriptură, de unde ne-am și adăpat cu apa mântuirii ca dintr-un izvor de viață veșnică.

Apoi am plecat după mireasă, zicând rugăciunea domnească „Tatăl nostru”. Pe drum spre biserică, așijderea am cântat cântări religioase.

După cununie, ajungând la locașul mirelui, în curte ne așteptă o masă cu flori, între care era pusă Biblia cu Sfânta Cruce în față, între două pahare cu flori de bună mireasmă. Iar în fața mesei aștepta mama mirelui sosirea fiilor săi, ținând o prea frumoasă vorbire despre dragostea părintească către fiii săi. Iar după predică, nănașul a pus Biblia în mâna mirilor și așa au intrat în casă cu Sfânta Scriptură, la cei adunați în numele Domnului. Apoi cu toții am luat masa și petrecând în cântări religioase însoțite de fanfara Oastei Domnului.

Laurențiu Hereu, ostaș,

Peștișu Mic, județul Hunedoara

Frate dragă lasă-te de băutură

Vai, te miri cu câtă trudă

Se câștigă azi un ban,

Dar cu câtă ușurință

Merge-n mâna lui Satan!

Șase zile-n săptămână

Bietul om s-a ostenit

Și duminica la crâșmă,

Iată, tot a cheltuit.

Copilașii plâng acasă,

Plâng grozav cu mama lor,

Pare c-a uitat de dânșii.

Vai! Săracul muncitor!

Casa lui este-n ruină,

Lângă ea cresc bălării;

Iată cum apar în zdrențe

Și micuții lui copii.

Pâinea astăzi le lipsește

Și nimic n-au ce mânca,

Însă tatăl lor la crâșmă

Bănișorii toți îi bea.

„Mamă, când vine tăticul,

Căci de-aseară a plecat?

Vai! Ni-e foame, mamă dragă,

Știi că astăzi n-am mâncat.”

„Bea, creștine, zice dracul,

Bea, căci banii tăi îi bei,

I-ai muncit și ai tot dreptul,

Fă cu dânșii orice vrei.

Bea, creștine, și petrece,

Bea, să te mai veselești!

Căci o săptămână-ntreagă,

Ca un rob, din greu muncești.

Ca să uiți de sărăcie,

De necazuri, de nevoi,

Nu te mai gândi acasă,

E mai bine-aici la noi.

Bea, creștine, bea otravă,

Bea, căci faci pe placul meu,

Bea, creștine, bea și-njură

Numele lui Dumnezeu.”

- Scumpul meu și iubit frate,

Tu nu vezi cum te-a mințit?

Tu nu vezi pe-ntunecatul,

Pe diavolul cel smintit?

Lasă-te de băutură,

Lasă-te de porcii lui,

Fugi de crâșmă, de beție,

Vină-n Oastea Domnului!

Poezia acestei cântări este a iubitului nostru frate I. Tudusciuc. Melodia e de la frații din Seliștea, Maramureș; notată de fratele Alex. Moraru, învățător.