Lupta Oastei Domnului
Pr. Iosif Trifa - Alcoolul - duhul diavolului
Zeci de mii de suflete a scos această mișcare din prăpădul bețiilor și cârciumilor.
Cum s-a pornit mișcarea Oastei?
Mișcarea Oastei Domnului are azi peste 100 de mii de membri luptători. Și duce contra alcoolului cea mai mare luptă din câte s-au dat cândva în țara aceasta.
Mișcarea Oastea Domnului s-a înfiripat la Anul Nou 1923.
A ieșit dintr-o rugăciune. Mâhnit în sufletul meu de felul păgân și păcătos cum trec creștinii dintr-un an într-altul, cu beții și îmbătări de cap, m-am rugat Bunului Dumnezeu să ne dea putere mai multă contra întunericului, contra răutăților și contra vrăjmașului diavol.
Rugăciunea s-a prefăcut - sau, mai bine zis, Domnul a prefăcut-o - într-un fel de chemare la o hotărâre contra bețiilor și sudălmilor.
Această chemare s-a publicat la foaie de Anul Nou 1923, însoțită de o Hotărâre, un legământ contra bețiilor și sudălmilor. Chemarea spunea, între altele:
„Veniți să facem o intrare creștinească în anul cel nou. Avem noi, românii, două mari păcate care, mai ales, ne strică sufletul și traiul cel creștinesc: sudalma și beția.
Veniți să facem o hotărâre și o întovărășire de luptă împotriva lor, ca să le scoatem din casa noastră, din traiul nostru și al vecinilor noștri”.
Chemarea a răzbit în suflete. Era venită și pornită de la Domnul de sus. Valurile ei au crescut an de an.
Azi, Oastea Domnului a împânzit toată țara cu ostașii ei și cu lupta ei. Lupta ei s-a pornit mai întâi contra bețiilor și sudălmilor. A trecut apoi într-o mare mișcare de renaștere duhovnicească.
În lupta cu vrăjmașul alcool, Oastea Domnului a făcut și face adevărate minuni. S-ar putea scrie o carte întreagă despre aceste lupte și biruințe. Peste 100 de mii de oameni a hotărât această Mișcare să-și păzească viața și sufletul de șarpele alcool. Și zeci de mii de suflete prinse în ghearele beției au scăpat la picioarele Crucii. Oastea Domnului a închis și câteva zeci de cârciumi, prefăcându-le în case de adunare a Oastei.
Regulile Oastei Domnului privitoare la băuturile alcoolice
Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei Domnului sunt următoarele:
Un bun ostaș al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-odată, cu totul, de orice băuturi alcoolice. Omul poate trăi și fără băuturi îmbătătoare (ba încă trăiește mai mult și mai bine).
Avându-se în vedere faptul că în țara noastră sunt peste 500 de mii de podgoreni, pentru care ar fi prea grea opreliștea să nu-și guste vinul și li s-ar închide cu totul ușa intrării în Mișcarea noastră religioasă; avându-se în vedere și faptul că Apostolul Pavel a sfătuit pe Timotei să „folosească puțin vin, pentru desele sale îmbolnăviri” (1 Tim 5, 23)... lăsăm și noi folosința unui pahar de vin curat. Punem însă îndată condiția ca acest pahar să nu treacă în alte pahare, să nu fie o ușă deschisă spre alte pahare, spre beție. Lângă cel dintâi pahar, punem îndată cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Vinul este de la Dumnezeu, beția de la diavolul...”. Un pahar de vin curat este destul, pentru caz de osteneală și boală.
Oastea Domnului oprește cu totul de la orice fel de băuturi alcoolice:
1. pe cei pătimași, pe cei bețivi, pentru că în cei pătimași băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire și stăpânire. Pentru bețiv, cel dintâi pahar deschide larg ușa spre beție. Pentru cei pătimași nu este o altă cale de scăpare, decât ruperea cu orice fel de băutură, pentru vecii vecilor.
2. Oastea Domnului oprește apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toți cei necăsătoriți (fie juni, fie văduvi), pentru că aceștia trebuie să stăruie în virtutea înfrânării poftelor. Băuturile alcoolice sunt cel mai mare dușman al acestei virtuți. Virtutea înfrânării poftelor se potrivește cu alcoolul întocmai ca uleiul cu focul. E ca și când ai pune ulei în foc. „Nu beți vin, întru care este desfrânare”, zice Apostolul Pavel (Efes 5, 18).
3. Un ostaș al Domnului nu va umbla pe la cârciumi și nu va gusta nici un fel de băuturi pe la cârciumi, pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari.
Acestea ar fi, pe scurt, regulile cu băuturile. Spun adevărat că ani de zile m-am frământat cu dezlegarea lor și tremur și acum, să nu fi greșit cu precizarea lor. Ca un munte de fier parcă apasă asupra conștiinței mele întrebarea: oare nu cumva am lăsat o ușiță deschisă pentru ispita Satanei? Băgați de seamă, căci paharul de vin care l-am lăsat poate fi o ușă deschisă pentru Satan, poate fi mărul din grădina Edenului, dacă nu grijim. Satan este viclean mare. Dacă are o ușiță deschisă, apoi, cu zi, cu noapte, umblă și se viclenește cum ar puteao lărgi, ca să intre prin ea.
Aici voi spune o mult grăitoare istorioară.
Doi bătrâni, un moșneag și o babă, luară hotărâre să se lase de băutură, că prea tare caliciseră din pricina asta. Își lăsară însă voie să bea aldămaș când ar cumpăra sau ar vinde ceva, căci doar târg fără aldămaș unde s-a mai pomenit?
Hotărârea o ținură bătrânii o săptămână, două; da’ gura tare le ardea după rachie. Atunci baba prinse o găină și zise către moșneag: „Știi ce? M-am gândit să-ți vând ție găina mea”. „Bine te-ai gândit”, răspunse moșneagul. Făcură târg și băură aldămaș. Și tot așa merseră târgurile între ei până când, nemaiavând bani de aldămaș, începură a face târgurile cu cârciumarul, până când își băură și hainele de pe ei și ajunseră în drum.
Decât astfel să vă înșele și pe voi Satan, decât să aveți veșnic o ușă deschisă, eu zic: mai bine închideți ușa de tot; lepădați-vă de orice băutură îmbătătoare.
Închei, spunând încă o dată: un ostaș al Domnului face cel mai bine dacă se leapădă de orice fel de băuturi alcoolice.
„Am câștigat 10.000 lei de când am intrat în Oastea Domnului”
Prea cucernice părinte! Iată, sunt întrebat de mai mulți oameni băutori și fumători, ce folos sau dobândă am dacă sunt înscris în Oastea Domnului? Eu le-am răspuns: Iată, de doi ani nefumând și nebând alcool, am dobândit 10.000 de lei, din care a zecea parte, adică 500 de lei, îi trimit pentru fondul de evanghelizare și de 500 de lei am luat cărți religioase tot de la societatea Oastea Domnului, pentru hrană sufletească; și 9000 de lei i-am întrebuințat pentru hrană și îmbrăcăminte.
Capu Codrului, Bucovina la 9 decembrie 1928
Ioan Măzărescu, ostaș în Oastea Domnului
Canonul 24, Sinodul din Laodicea
Nu se cuvine celui sfințit, începând de la preot până la diacon, și de aici înainte oricăruia din tagma bisericească, până la servitor, cititori sau cântăreți, sau cateheți, sau portari, sau din tagma călugărilor, să intre în cârciumă.
În Vechiul Testament, fiul bețiv era omorât cu pietre
În Vechiul Testament era legea care judeca păcatul fără iertare, după greutatea lui. Într-un loc din Biblia Vechiului Testament este arătată și judecata beției. „Dacă un om are un fiu neascultător, să spună bătrânilor cetății:
«Iată, fiul nostru este neascultător și îndărătnic, nu ascultă de glasul nostru și este lacom și bețiv». Și toți oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre și să moară” (Deut 21, 18-21).
Ce pedeapsă groaznică! Bețivul era omorât cu pietre. Arată și această pedeapsă cât de grozav era socotit păcatul beției.
În Noul Testament, e primit cu iertare și ospăț de bucurie
Față de legea Vechiului Testament, în Noul Testament a venit darul, dragostea și iertarea Tatălui ceresc. Și în Noul Testament este un fiu care și-a mâncat averea cu beții și desfrânări: fiul cel pierdut. Dar, întorcându-se acasă, a fost iertat și primit cu ospăț de bucurie.
Dragă cititorule! Poate și tu ești apucat pe calea cea pierdută a băuturii și beției. Oprește-te, iubitul meu, în loc, oprește-te cu fiul cel pierdut și te întoarce cu el „acasă”. Oricât de căzut și de decăzut ai fi, află că Tatăl ceresc te dorește și te așteaptă cu brațele deschise.