Lupta Oastei Domnului

Zeci de mii de suflete a scos această mişcare din prăpădul beţiilor şi cârciumilor.

Cum s-a pornit mişcarea Oastei?

Mişcarea Oastei Domnului are azi peste 100 de mii de membri luptători. Şi duce contra alcoolului cea mai mare luptă din câte s-au dat cândva în ţara aceasta.

Mişcarea Oastea Domnului s-a înfiripat la Anul Nou 1923.

A ieşit dintr-o rugăciune. Mâhnit în sufletul meu de felul păgân şi păcătos cum trec creştinii dintr-un an într-altul, cu beţii şi îmbătări de cap, m-am rugat Bunului Dumnezeu să ne dea putere mai multă contra întunericului, contra răutăţilor şi contra vrăjmaşului diavol.

Rugăciunea s-a prefăcut - sau, mai bine zis, Domnul a prefăcut-o - într-un fel de chemare la o hotărâre contra beţiilor şi sudălmilor.

Această chemare s-a publicat la foaie de Anul Nou 1923, însoţită de o Hotărâre, un legământ contra beţiilor şi sudălmilor. Chemarea spunea, între altele:

„Veniţi să facem o intrare creştinească în anul cel nou. Avem noi, românii, două mari păcate care, mai ales, ne strică sufletul şi traiul cel creştinesc: sudalma şi beţia.

Veniţi să facem o hotărâre şi o întovărăşire de luptă împotriva lor, ca să le scoatem din casa noastră, din traiul nostru şi al vecinilor noştri”.

Chemarea a răzbit în suflete. Era venită şi pornită de la Domnul de sus. Valurile ei au crescut an de an.

Azi, Oastea Domnului a împânzit toată ţara cu ostaşii ei şi cu lupta ei. Lupta ei s-a pornit mai întâi contra beţiilor şi sudălmilor. A trecut apoi într-o mare mişcare de renaştere duhovnicească.

În lupta cu vrăjmaşul alcool, Oastea Domnului a făcut şi face adevărate minuni. S-ar putea scrie o carte întreagă despre aceste lupte şi biruinţe. Peste 100 de mii de oameni a hotărât această Mişcare să-şi păzească viaţa şi sufletul de şarpele alcool. Şi zeci de mii de suflete prinse în ghearele beţiei au scăpat la picioarele Crucii. Oastea Domnului a închis şi câteva zeci de cârciumi, prefăcându-le în case de adunare a Oastei.

Regulile Oastei Domnului privitoare la băuturile alcoolice

Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei Domnului sunt următoarele:

Un bun ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-odată, cu totul, de orice băuturi alcoolice. Omul poate trăi şi fără băuturi îmbătătoare (ba încă trăieşte mai mult şi mai bine).

Avându-se în vedere faptul că în ţara noastră sunt peste 500 de mii de podgoreni, pentru care ar fi prea grea opreliştea să nu-şi guste vinul şi li s-ar închide cu totul uşa intrării în Mişcarea noastră religioasă; avându-se în vedere şi faptul că Apostolul Pavel a sfătuit pe Timotei să „folosească puţin vin, pentru desele sale îmbolnăviri” (1 Tim 5, 23)... lăsăm şi noi folosinţa unui pahar de vin curat. Punem însă îndată condiţia ca acest pahar să nu treacă în alte pahare, să nu fie o uşă deschisă spre alte pahare, spre beţie. Lângă cel dintâi pahar, punem îndată cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Vinul este de la Dumnezeu, beţia de la diavolul...”. Un pahar de vin curat este destul, pentru caz de osteneală şi boală.

Oastea Domnului opreşte cu totul de la orice fel de băuturi alcoolice:

1. pe cei pătimaşi, pe cei beţivi, pentru că în cei pătimaşi băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire şi stăpânire. Pentru beţiv, cel dintâi pahar deschide larg uşa spre beţie. Pentru cei pătimaşi nu este o altă cale de scăpare, decât ruperea cu orice fel de băutură, pentru vecii vecilor.

2. Oastea Domnului opreşte apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toţi cei necăsătoriţi (fie juni, fie văduvi), pentru că aceştia trebuie să stăruie în virtutea înfrânării poftelor. Băuturile alcoolice sunt cel mai mare duşman al acestei virtuţi. Virtutea înfrânării poftelor se potriveşte cu alcoolul întocmai ca uleiul cu focul. E ca şi când ai pune ulei în foc. „Nu beţi vin, întru care este desfrânare”, zice Apostolul Pavel (Efes 5, 18).

3. Un ostaş al Domnului nu va umbla pe la cârciumi şi nu va gusta nici un fel de băuturi pe la cârciumi, pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari.

Acestea ar fi, pe scurt, regulile cu băuturile. Spun adevărat că ani de zile m-am frământat cu dezlegarea lor şi tremur şi acum, să nu fi greşit cu precizarea lor. Ca un munte de fier parcă apasă asupra conştiinţei mele întrebarea: oare nu cumva am lăsat o uşiţă deschisă pentru ispita Satanei? Băgaţi de seamă, căci paharul de vin care l-am lăsat poate fi o uşă deschisă pentru Satan, poate fi mărul din grădina Edenului, dacă nu grijim. Satan este viclean mare. Dacă are o uşiţă deschisă, apoi, cu zi, cu noapte, umblă şi se vicleneşte cum ar puteao lărgi, ca să intre prin ea.

Aici voi spune o mult grăitoare istorioară.

Doi bătrâni, un moşneag şi o babă, luară hotărâre să se lase de băutură, că prea tare caliciseră din pricina asta. Îşi lăsară însă voie să bea aldămaş când ar cumpăra sau ar vinde ceva, căci doar târg fără aldămaş unde s-a mai pomenit?

Hotărârea o ţinură bătrânii o săptămână, două; da’ gura tare le ardea după rachie. Atunci baba prinse o găină şi zise către moşneag: „Ştii ce? M-am gândit să-ţi vând ţie găina mea”. „Bine te-ai gândit”, răspunse moşneagul. Făcură târg şi băură aldămaş. Şi tot aşa merseră târgurile între ei până când, nemaiavând bani de aldămaş, începură a face târgurile cu cârciumarul, până când îşi băură şi hainele de pe ei şi ajunseră în drum.

Decât astfel să vă înşele şi pe voi Satan, decât să aveţi veşnic o uşă deschisă, eu zic: mai bine închideţi uşa de tot; lepădaţi-vă de orice băutură îmbătătoare.

Închei, spunând încă o dată: un ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se leapădă de orice fel de băuturi alcoolice.

„Am câștigat 10.000 lei de când am intrat în Oastea Domnului”

Prea cucernice părinte! Iată, sunt întrebat de mai mulţi oameni băutori şi fumători, ce folos sau dobândă am dacă sunt înscris în Oastea Domnului? Eu le-am răspuns: Iată, de doi ani nefumând şi nebând alcool, am dobândit 10.000 de lei, din care a zecea parte, adică 500 de lei, îi trimit pentru fondul de evanghelizare şi de 500 de lei am luat cărţi religioase tot de la societatea Oastea Domnului, pentru hrană sufletească; şi 9000 de lei i-am întrebuinţat pentru hrană şi îmbrăcăminte.

Capu Codrului, Bucovina la 9 decembrie 1928

Ioan Măzărescu, ostaş în Oastea Domnului

Canonul 24, Sinodul din Laodicea

Nu se cuvine celui sfinţit, începând de la preot până la diacon, şi de aici înainte oricăruia din tagma bisericească, până la servitor, cititori sau cântăreţi, sau cateheţi, sau portari, sau din tagma călugărilor, să intre în cârciumă.

În Vechiul Testament, fiul bețiv era omorât cu pietre

În Vechiul Testament era legea care judeca păcatul fără iertare, după greutatea lui. Într-un loc din Biblia Vechiului Testament este arătată şi judecata beţiei. „Dacă un om are un fiu neascultător, să spună bătrânilor cetăţii:

«Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, nu ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv». Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară” (Deut 21, 18-21).

Ce pedeapsă groaznică! Beţivul era omorât cu pietre. Arată şi această pedeapsă cât de grozav era socotit păcatul beţiei.

În Noul Testament, e primit cu iertare și ospăț de bucurie

Faţă de legea Vechiului Testament, în Noul Testament a venit darul, dragostea şi iertarea Tatălui ceresc. Şi în Noul Testament este un fiu care şi-a mâncat averea cu beţii şi desfrânări: fiul cel pierdut. Dar, întorcându-se acasă, a fost iertat şi primit cu ospăţ de bucurie.

Dragă cititorule! Poate şi tu eşti apucat pe calea cea pierdută a băuturii şi beţiei. Opreşte-te, iubitul meu, în loc, opreşte-te cu fiul cel pierdut şi te întoarce cu el „acasă”. Oricât de căzut şi de decăzut ai fi, află că Tatăl ceresc te doreşte şi te aşteaptă cu braţele deschise.