Câteva pilde luate din Biblie

despre ce lucruri grozave face diavolul cu ajutorul alcoolului

Citind cele de până aici despre ce isprăvi grozave face alcoolul - poate s-ar afla cineva să zică: Ei, doar n-o fi tocmai aşa... e prea, prea... se prea exagerează lucrurile... astea sunt numai nişte închipuiri şi ocoşeli omeneşti.

Pentru aceştia şi pentru oricine s-ar mai îndoi că alcoolul este duhul şi lucrul diavolului - vom lua acum în mână Biblia, cartea lui Dumnezeu, în care Dumnezeu a pus adevărul cel veşnic. Şi vom arăta cu Biblia în mână câteva pilde din Biblie despre ce lucruri grozave şi ce biruinţe grozave a făcut şi face diavolul cu ajutorul alcoolului.

În special zguduitoare sunt cele trei pilde ce ni le arată Vechiul Testament despre cum au păcătuit şi au căzut cei trei aleşi ai Domnului: Noe, Lot şi Solomon, după ce Satan i-a ispitit cu duhul alcoolului şi al beţiei.

Singure aceste trei pilde înfricoşate ar trebui să-l facă pe orice creştin să fugă de alcool ca de şarpele ce muşcă de moarte trupul şi sufletul omului.

Tot atât de puternice sunt şi pildele şi învăţăturile din Noul Testament. Toată Sfânta Scriptură, de la începutul până la sfârşitul ei, ne arată acest duh al diavolului şi ne strigă să fugim de el.

„Şi s-a îmbătat Noe” (Facere. 9, 21)

Pe al doilea Adam al omenirii, Satan l-a înşelat cu ispita beţiei

Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis ca odinioară lui Adam. „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el»” (Facere. 9, 1).

Această binecuvântare era o a doua facere a lumii, o a doua facere a omenirii.

Potopul s-a gătat cu o împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Dumnezeu Se împăcase cu omul. Urma să trăiască pe pământ o omenire împăcată cu Dumnezeu.

Dar Satan nu putea sta liniştit faţă de această înnoire a lumii, a omului. Satan umbla acum să otrăvească şi pe acest al doilea Adam al omenirii. Aceasta este însuşirea diavolului. El umblă să strice ceea ce lucrează Dumnezeu.

Odinioară, în grădina Edenului, diavolul a stricat lucrul lui Dumnezeu, înşelând pe Adam şi Eva cu un măr frumos la vedere şi dulce la gustare. I-a înşelat cu ispita lăcomiei trupeşti.

Tot cu o astfel de ispită îl înşală şi pe Noe. „Şi a început a fi Noe lucrător de pământ şi a sădit vie. Şi a băut vin şi s-a îmbătat” (Facere. 9, 20-21).

Frumos la vedere şi dulce la gustare i s-a părut lui Noe rodul viţei, dar vai, pe urmă această lăcomie l-a ameţit, l-a îmbătat. Era ispita Satanei.

Diavolul s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Şi, vai, l-a biruit şi l-a smintit cu această ispită. „Şi s-a îmbătat Noe”... aceasta era o biruinţă tot aşa de mare ca cea din grădina Edenului: „Şi a gustat Eva din măr...”.

Cu ispita beţiei, Satan a otrăvit pentru a doua oară pe om şi omenirea. Îndată ce s-a îmbătat Noe, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor. Satan îşi strecurase otrava în sufletul omului şi acum această otravă îşi arată roadele. Beţia lui Noe a fost un izvor de nesfârşite rele şi răutăţi.

„Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat... Ham a râs de goliciunea tatălui său... Şi s-a trezit Noe din ameţeala vinului şi a cunoscut câte i-a făcut lui feciorul cel mai tânăr, şi a zis: «Blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi»” (Facere. 9, 20-25).

Când eram prunc la şcoală, dascălul stăruia să ne arate greşeala lui Ham, care a râs de tatăl său. Toată lecţia dascălului se descărca în capul lui Ham.

Greşeala lui Ham, adevărat, a fost mare, dar izvorul greşelii lui e a se căuta tocmai în faptul că „s-a îmbătat Noe”, că de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe, alesul Domnului, a început a... blestema.

Dar urmările beţiei lui Noe încă nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraţilor săi” şi cu asta s-a spart iubirea şi dragostea dintre fraţi. S-a spart pacea şi buna înţelegere din casa şi familia lui Noe. S-a iscat duşmănie între „slugă” şi „stăpân” şi această duşmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că „din neamurile feciorilor lui Noe s-au împărţit hotarele neamurilor pe pământ” (Facere. 10, 5).

Din beţie izvorăsc şi azi, ca dintr-un izvor spurcat, tot felul de fărădelegi şi păcate. Câte blesteme nu se fac şi azi din pricina beţiei: blestemă prunc pe tată şi tată pe prunc, soţ pe soţie etc. Beţia sparge şi azi pacea şi bună-înţelegerea din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică şi credincioasă ca băutura şi beţia, cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăţia iadului.

„Mărul” cu care diavolul l-a înşelat pe Adam şi Eva este azi paharul de băutură.

O istorioară despre via lui Noe

O istorioară din ţările Răsăritului spune că, după ce a scăpat Noe din potop şi a ieşit din corabie, începu a lucra pământul. Umblând şi lucrând încoace şi încolo, îi veni în minte să sădească şi vie. Dar via nu se prindea şi lui Noe îi era necaz.

Atunci, iată, vine diavolul şi îl îmbie pe Noe să-l bage şi pe el ortac la lucru, că el ştie ceva de care via se va prinde. Noe se învoi şi rămase ca agoniseala s-o împartă în două, după dreptate.

Atunci Necuratul luă sânge de leu, de porc şi de maimuţă; stropi butucii viei şi via îndată se prinse şi aduse rod.

La cules, Necuratul şi-a luat partea sa cu prisosinţă şi, cu toate că Noe a murit demult, dracul îşi ţine şi acum partea sa întreagă.

Şi de când a uns Necuratul butucii viei cu cele trei feluri de sânge, aşa a rămas până azi, că băutura îl face mai întâi pe om curajos ca un leu, mai apoi porc ce se tăvăleşte în noroi şi pe urmă maimuţă de care râd şi pruncii.

Cele două căruțe

Un căruţaş, întâlnind în drum un altul, voi să-l întreacă.

- Fă-mi loc să trec înainte, se răsti el către cel ce mergea înainte.

- Dar pe urma mea nu poţi merge?” - răspunse celălalt.

- Nu, zise cel dintâi, pentru că mie mi se cuvine să merg înaintea ta.

- Eu duc spirt şi ţuică.

- Atunci, frate, ai dreptate. Treci înainte, pentru că eu duc în căruţa mea coşciuge (sicrie) şi trebuie să merg în urma ta.

Beția lui Lot

Locul cel mai urât din Biblie ne arată ce poate face diavolul cu ajutorul alcoolului

Din potopul cel de apă scăpase numai Noe şi familia sa; din potopul cel de foc al Sodomei şi Gomorei scăpase numai Lot şi fetele sale.

Dar şi într-un loc, şi într-altul, diavolul a alergat să piardă şi pe aceşti scăpaţi. Pe Noe, diavolul l-a smintit cu alcoolul, cu beţia.

El se apropie acum şi de Lot cu aceeaşi înşelăciune. „Iar Lot - ne spune Biblia - s-a temut să rămână în Ţoar (unde se rugase de îngeri să-l lase). A rămas pe munte şi a locuit într-o peşteră cu cele două fete ale sale.” În această peşteră s-a petrecut cea mai urâtă istorie din toată Biblia. Fetele lui Lot - temându-se că vor rămâne fără copii - au îmbătat cu vin pe tatăl lor şi s-au împreunat, noaptea, cu el” (Facere. 19, 30-38).

Ah, ce lucru grozav a făcut şi aici diavolul cu ajutorul alcoolului! Ah, cum a stricat şi aici mântuirea celor trei suflete cu ajutorul alcoolului!

Pagina cea mai urâtă din Biblie este o mărturie despre ce poate face alcoolul şi este o strigare să ne ferim de alcool.

Am arătat ce urmări grozave a avut beţia lui Noe. Din această beţie a răsărit vrăjmăşia dintre fiii lui şi dintre neamurile pământului.

Tot atât de grozave urmări au ieşit şi din beţia lui Lot. Biblia ne spune că din zămislirea fetelor lui a ieşit neamul Amoniţilor şi Moabiţilor (Facere. 19, 36-38). Ei, bine, cine au fost aceste neamuri? Căutaţi în Biblie şi îi veţi afla pe aceşti Amoniţi şi Moabiţi pe tot locul luptându-se contra planurilor lui Dumnezeu.

Din beţia lui Lot au ieşit aşadar nişte fii ai diavolului. Beţia lui Lot a dat nişte bravi luptători pentru împărăţia iadului.

Tot atât de grozave sunt urmările beţiei şi azi. Prin beţie ajung oamenii fiii diavolului, fiii pierzării. Prin beţie îşi recrutează diavolul luptători pentru împărăţia sa.

Prin beţie se fac cele mai spurcate şi urâte păcate.

Vinul l-a smintit și pe înțeleptul Solomon

Biblia ne spune că Solomon, alesul şi iubitul Domnului, spre sfârşitul vieţii sale a căzut, a părăsit pe Domnul. „Muierile au abătut inima lui după alţi dumnezei... Pe muntele din faţa Ierusalimului a zidit altar pentru idolii femeilor lui, cu care aducea jertfă idolilor” (1 Regi 11). Grozavă cădere!

Să cercetăm puţin cum a putut cădea Solomon în o rătăcire atât de mare. Biblia ne spune şi acest lucru. Ni-l spune însuşi Solomon în cuvintele: „Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în vreme ce inima mă va cârmui cu înţelepciune; să stărui astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor” (Ecles 2, 3).

Eu socot că această hotărâre este începutul şi izvorul căderii lui Solomon. Nu-i vorbă, Solomon a luat această hotărâre nebună cu gând bun, de a cunoaşte prostia şi nebunia (Ecles 1, 17) ce o face băutura şi beţia, însă pe urmă Solomon nu s-a mai putut opri din „nebunia” în care se băgase.

A şi scris Solomon cele mai potrivite învăţături despre beţie la Prov 23, 31-34, unde zice: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar, alunecă uşor, dar pe urmă muşcă ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă. Ochii tăi se vor uita după muieri străine şi gura ta va grăi prostii. Şi vei fi ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci adormit la cârmă”. Ce învăţătură adevărată! Solomon a scos-o şi a scris-o din păţania lui.

O, ce afurisită e băutura! Omul, când „apucă cu băutura”, îşi vede pieirea, dar nu se poate opri.

Solomon simţea şi scria că a pierdut cârma vieţii şi totuşi nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii. N-are dracul nici un alt ajutor atât de bun ca băutura şi beţia. Băutura şi „femeile străine” (acestea două se ţin strâns deolaltă) omoară şi azi cele mai multe suflete. Puţini din cei ce apucă cu băutura se mai întorc înapoi pe cărările vieţii.

O pildă din Noul Testament

Beţia şi jocul au tăiat capul Sf. Ioan Botezătorul

Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în faţa noastră şi în gândul nostru, căci e plină de adânci învăţături.

Ioan era urât de Irod, pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Mc 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar şi la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern” din zilele noastre, ar fi închis ochii faţă de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii faţă de păcatele celor mari).

Dar diavolul - „tatăl minciunii” - urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. Aşa a fost şi cu Sfântul Ioan. Prin ura lui Irod şi Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă, pentru că Ioan era foarte iubit de popor.

Dar diavolul n-a disperat. Pentru planul lui, a aşteptat un prilej „potrivit”. A aşteptat o zi cu „bun prilej”, iar ziua aceea a fost ziua naşterii lui Irod. A aşteptat dracul ziua beţiei şi a jocului, căci ştia el, tartorul cel bătrân, că atunci e „prilej” să-l piardă pe Ioan. Şi planul diavolului a reuşit pe deplin. În faţa lui Irod cel beat, diavolul a jucat cu fata Irodiadei. Şi lui Irod cel beat i-a plăcut atât de mult acest joc drăcesc, încât pentru el a tăiat capul lui Ioan. Beţia şi jocul au tăiat capul Sfântului Ioan.

Cu ajutorul jocului, o fată mică a tăiat capul unui om mare.

Pentru izbânzile sale, dracul pândeşte şi azi zile cu „bun prilej”. Iar aceste zile sunt şi azi zilele în care se fac beţii şi jocuri. În astfel de zile „taie” diavolul şi azi „capuri” şi ucide suflete. Pe oriunde se fac jocuri şi beţii, se „taie” şi azi „capuri”, se pierd suflete. Câteodată, pe la jocuri şi beţii, se junghie şi se omoară trupuri - dar suflete, regulat, la orice joc şi petrecere.

Durere, şi „ziua numelui” creştinilor de azi e - ca pe vremea lui Irod - un „bun prilej” pentru diavolul. În loc de rugăciune, de ziua numelui lor, creştinii de azi fac beţii şi păcate.

Jocul a tăiat capul Sfântului Ioan. Cu ajutorul jocului a secerat diavolul o astfel de biruinţă. De aceea, toţi Sfinţii Părinţi spun că jocurile sunt lucrul dracului şi le osândesc cu cele mai grele cuvinte. Toţi Sfinţii Părinţi, toate canoanele şi toate pravilele osândesc jocurile ca pe lucrul dracului şi pun la afurisanie pe preoţii şi laicii care joacă (vom strânge cândva într-o carte întreagă aceste lucruri).

Din ziua în care jocul a tăiat capul lui Ioan, jocul ar trebui blestemat şi afurisit de toţi creştinii cei adevăraţi.

Dar, durere, jocurile sunt azi apărate de multe ori chiar de cei ce ar trebui să le blesteme.

Alte pilde din Vechiul Testament

În Vechiul Testament mai sunt şi alte multe pilde şi întâmplări despre răutăţile ce le face alcoolul.

Amintim, pe scurt, numai câteva.

David a îmbătat pe Urie

Ca să scape de păcatul desfrânării făcut cu femeia lui Urie, David prorocul - desigur, la sfatul diavolului - „l-a poftit pe Urie să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat” (2 Sam 11, 13).

Iar după ce planul cu această beţie n-a reuşit, tot diavolul l-a sfătuit pe David să pună la cale uciderea lui Urie.

Tot cu beţia vinului şi a desfrânării l-a smintit diavolul şi pe proorocul David.

Beţia lui Nabal

Şi despre Nabal ne spune Biblia că şi-a sfârşit viaţa cu o beţie.

Când se întorsese Abigail, soţia lui, de la David, unde-i ceruse iertare, l-a aflat chefuit şi „mort de beat”.

„Şi după cam zece zile, Domnul a lovit pe Nabal şi a murit” (1 Sam 25, 36-38).

Ospăţul lui Baltazar

Şi la ospăţul împăratului Baltazar din Babilon a lucrat vinul şi beţia.

În stare de beţie, împăratul şi oaspeţii lui au pângărit vasele sfinte aduse din Templul de la Ierusalim.

Această beţie şi pângărire a atras asupra împăratului urgia şi pedeapsa lui Dumnezeu vestită prin acea fioroasă arătare: „Mene, Tekel, Fares” (Dan 5, 1-25).

Ce spune înțeleptul Solomon și înțeleptul Sirah?

„Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile?

Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?

Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.

Nu te uita la vin când curge şi face mărgăritare în pahar. El alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca o viperă.

Ochii ţi se vor uita după femeile altora şi inima îţi va grăi prostii.

Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg. M-a lovit, dar nu mă doare. M-a bătut, dar nu simt nimic. Când mă voi trezi? Mai vreau vin” (Prov 23, 29-35).

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase, oricine se îmbată cu ele nu este înţelept” (Prov 20, 1).

„Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibează cu carne. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc” (Prov 23, 20-21).

„Nu fi viteaz la vin, căci pe mulţi i-a pierdut vinul” (Sirah 31, 29).

„Amărăciunea sufletului este vinul când se bea mult; oftări şi căderi face” (Sirah 31, 34).

Vinul şi muierile înşală pe cei înţelepţi” (Sirah 19, 2).

„Lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi, cel ce nu bagă de seamă de cele mici, pe încet va cădea” (Sirah 19, 1).

„Nu te face sărac făcând ospeţe de împrumuturi, când nu ai nimic în pungă” (Sirah 18, 33).