Câteva pilde luate din Biblie

despre ce lucruri grozave face diavolul cu ajutorul alcoolului

Citind cele de până aici despre ce isprăvi grozave face alcoolul - poate s-ar afla cineva să zică: Ei, doar n-o fi tocmai așa... e prea, prea... se prea exagerează lucrurile... astea sunt numai niște închipuiri și ocoșeli omenești.

Pentru aceștia și pentru oricine s-ar mai îndoi că alcoolul este duhul și lucrul diavolului - vom lua acum în mână Biblia, cartea lui Dumnezeu, în care Dumnezeu a pus adevărul cel veșnic. Și vom arăta cu Biblia în mână câteva pilde din Biblie despre ce lucruri grozave și ce biruințe grozave a făcut și face diavolul cu ajutorul alcoolului.

În special zguduitoare sunt cele trei pilde ce ni le arată Vechiul Testament despre cum au păcătuit și au căzut cei trei aleși ai Domnului: Noe, Lot și Solomon, după ce Satan i-a ispitit cu duhul alcoolului și al beției.

Singure aceste trei pilde înfricoșate ar trebui să-l facă pe orice creștin să fugă de alcool ca de șarpele ce mușcă de moarte trupul și sufletul omului.

Tot atât de puternice sunt și pildele și învățăturile din Noul Testament. Toată Sfânta Scriptură, de la începutul până la sfârșitul ei, ne arată acest duh al diavolului și ne strigă să fugim de el.

„Și s-a îmbătat Noe” (Facere 9, 21)

Pe al doilea Adam al omenirii, Satan l-a înșelat cu ispita beției

Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis ca odinioară lui Adam. „Și a binecuvântat Dumnezeu pe Noe și feciorii lui și le-a zis: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți pe el»” (Facere 9, 1).

Această binecuvântare era o a doua facere a lumii, o a doua facere a omenirii.

Potopul s-a gătat cu o împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Dumnezeu Se împăcase cu omul. Urma să trăiască pe pământ o omenire împăcată cu Dumnezeu.

Dar Satan nu putea sta liniștit față de această înnoire a lumii, a omului. Satan umbla acum să otrăvească și pe acest al doilea Adam al omenirii. Aceasta este însușirea diavolului. El umblă să strice ceea ce lucrează Dumnezeu.

Odinioară, în grădina Edenului, diavolul a stricat lucrul lui Dumnezeu, înșelând pe Adam și Eva cu un măr frumos la vedere și dulce la gustare. I-a înșelat cu ispita lăcomiei trupești.

Tot cu o astfel de ispită îl înșală și pe Noe. „Și a început a fi Noe lucrător de pământ și a sădit vie. Și a băut vin și s-a îmbătat” (Facere 9, 20-21).

Frumos la vedere și dulce la gustare i s-a părut lui Noe rodul viței, dar vai, pe urmă această lăcomie l-a amețit, l-a îmbătat. Era ispita Satanei.

Diavolul s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beției. Și, vai, l-a biruit și l-a smintit cu această ispită. „Și s-a îmbătat Noe”... aceasta era o biruință tot așa de mare ca cea din grădina Edenului: „Și a gustat Eva din măr...”.

Cu ispita beției, Satan a otrăvit pentru a doua oară pe om și omenirea. Îndată ce s-a îmbătat Noe, răutățile și greșelile au început a curge ca dintr-un izvor. Satan își strecurase otrava în sufletul omului și acum această otravă își arată roadele. Beția lui Noe a fost un izvor de nesfârșite rele și răutăți.

„Și a băut Noe din vin și s-a îmbătat... Ham a râs de goliciunea tatălui său... Și s-a trezit Noe din amețeala vinului și a cunoscut câte i-a făcut lui feciorul cel mai tânăr, și a zis: «Blestemat să fie Ham, pruncul meu, și să fie slugă fraților săi»” (Facere 9, 20-25).

Când eram prunc la școală, dascălul stăruia să ne arate greșeala lui Ham, care a râs de tatăl său. Toată lecția dascălului se descărca în capul lui Ham.

Greșeala lui Ham, adevărat, a fost mare, dar izvorul greșelii lui e a se căuta tocmai în faptul că „s-a îmbătat Noe”, că de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greșelile și păcatele. Ham a început a râde, iar Noe, alesul Domnului, a început a... blestema.

Dar urmările beției lui Noe încă nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraților săi” și cu asta s-a spart iubirea și dragostea dintre frați. S-a spart pacea și buna înțelegere din casa și familia lui Noe. S-a iscat dușmănie între „slugă” și „stăpân” și această dușmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că „din neamurile feciorilor lui Noe s-au împărțit hotarele neamurilor pe pământ” (Facere 10, 5).

Din beție izvorăsc și azi, ca dintr-un izvor spurcat, tot felul de fărădelegi și păcate. Câte blesteme nu se fac și azi din pricina beției: blestemă prunc pe tată și tată pe prunc, soț pe soție etc. Beția sparge și azi pacea și bună-înțelegerea din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică și credincioasă ca băutura și beția, cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăția iadului.

„Mărul” cu care diavolul l-a înșelat pe Adam și Eva este azi paharul de băutură.

O istorioară despre via lui Noe

O istorioară din țările Răsăritului spune că, după ce a scăpat Noe din potop și a ieșit din corabie, începu a lucra pământul. Umblând și lucrând încoace și încolo, îi veni în minte să sădească și vie. Dar via nu se prindea și lui Noe îi era necaz.

Atunci, iată, vine diavolul și îl îmbie pe Noe să-l bage și pe el ortac la lucru, că el știe ceva de care via se va prinde. Noe se învoi și rămase ca agoniseala s-o împartă în două, după dreptate.

Atunci Necuratul luă sânge de leu, de porc și de maimuță; stropi butucii viei și via îndată se prinse și aduse rod.

La cules, Necuratul și-a luat partea sa cu prisosință și, cu toate că Noe a murit demult, dracul își ține și acum partea sa întreagă.

Și de când a uns Necuratul butucii viei cu cele trei feluri de sânge, așa a rămas până azi, că băutura îl face mai întâi pe om curajos ca un leu, mai apoi porc ce se tăvălește în noroi și pe urmă maimuță de care râd și pruncii.

Cele două căruțe

Un căruțaș, întâlnind în drum un altul, voi să-l întreacă.

- Fă-mi loc să trec înainte, se răsti el către cel ce mergea înainte.

- Dar pe urma mea nu poți merge?” - răspunse celălalt.

- Nu, zise cel dintâi, pentru că mie mi se cuvine să merg înaintea ta.

- Eu duc spirt și țuică.

- Atunci, frate, ai dreptate. Treci înainte, pentru că eu duc în căruța mea coșciuge (sicrie) și trebuie să merg în urma ta.

Beția lui Lot

Locul cel mai urât din Biblie ne arată ce poate face diavolul cu ajutorul alcoolului

Din potopul cel de apă scăpase numai Noe și familia sa; din potopul cel de foc al Sodomei și Gomorei scăpase numai Lot și fetele sale.

Dar și într-un loc, și într-altul, diavolul a alergat să piardă și pe acești scăpați. Pe Noe, diavolul l-a smintit cu alcoolul, cu beția.

El se apropie acum și de Lot cu aceeași înșelăciune. „Iar Lot - ne spune Biblia - s-a temut să rămână în Țoar (unde se rugase de îngeri să-l lase). A rămas pe munte și a locuit într-o peșteră cu cele două fete ale sale.” În această peșteră s-a petrecut cea mai urâtă istorie din toată Biblia. Fetele lui Lot - temându-se că vor rămâne fără copii - au îmbătat cu vin pe tatăl lor și s-au împreunat, noaptea, cu el” (Facere 19, 30-38).

Ah, ce lucru grozav a făcut și aici diavolul cu ajutorul alcoolului! Ah, cum a stricat și aici mântuirea celor trei suflete cu ajutorul alcoolului!

Pagina cea mai urâtă din Biblie este o mărturie despre ce poate face alcoolul și este o strigare să ne ferim de alcool.

Am arătat ce urmări grozave a avut beția lui Noe. Din această beție a răsărit vrăjmășia dintre fiii lui și dintre neamurile pământului.

Tot atât de grozave urmări au ieșit și din beția lui Lot. Biblia ne spune că din zămislirea fetelor lui a ieșit neamul Amoniților și Moabiților (Facere 19, 36-38). Ei, bine, cine au fost aceste neamuri? Căutați în Biblie și îi veți afla pe acești Amoniți și Moabiți pe tot locul luptându-se contra planurilor lui Dumnezeu.

Din beția lui Lot au ieșit așadar niște fii ai diavolului. Beția lui Lot a dat niște bravi luptători pentru împărăția iadului.

Tot atât de grozave sunt urmările beției și azi. Prin beție ajung oamenii fiii diavolului, fiii pierzării. Prin beție își recrutează diavolul luptători pentru împărăția sa.

Prin beție se fac cele mai spurcate și urâte păcate.

Vinul l-a smintit și pe înțeleptul Solomon

Biblia ne spune că Solomon, alesul și iubitul Domnului, spre sfârșitul vieții sale a căzut, a părăsit pe Domnul. „Muierile au abătut inima lui după alți dumnezei... Pe muntele din fața Ierusalimului a zidit altar pentru idolii femeilor lui, cu care aducea jertfă idolilor” (3 Regi 11). Grozavă cădere!

Să cercetăm puțin cum a putut cădea Solomon în o rătăcire atât de mare. Biblia ne spune și acest lucru. Ni-l spune însuși Solomon în cuvintele: „Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în vreme ce inima mă va cârmui cu înțelepciune; să stărui astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor” (Ecles 2, 3).

Eu socot că această hotărâre este începutul și izvorul căderii lui Solomon. Nu-i vorbă, Solomon a luat această hotărâre nebună cu gând bun, de a cunoaște prostia și nebunia (Ecles 1, 17) ce o face băutura și beția, însă pe urmă Solomon nu s-a mai putut opri din „nebunia” în care se băgase.

A și scris Solomon cele mai potrivite învățături despre beție la Pilde 23, 31-34, unde zice: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar, alunecă ușor, dar pe urmă mușcă ca un șarpe și înțeapă ca o viperă. Ochii tăi se vor uita după muieri străine și gura ta va grăi prostii. Și vei fi ca un om culcat în mijlocul mării și ca un cârmaci adormit la cârmă”. Ce învățătură adevărată! Solomon a scos-o și a scris-o din pățania lui.

O, ce afurisită e băutura! Omul, când „apucă cu băutura”, își vede pieirea, dar nu se poate opri.

Solomon simțea și scria că a pierdut cârma vieții și totuși nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii. N-are dracul nici un alt ajutor atât de bun ca băutura și beția. Băutura și „femeile străine” (acestea două se țin strâns deolaltă) omoară și azi cele mai multe suflete. Puțini din cei ce apucă cu băutura se mai întorc înapoi pe cărările vieții.

O pildă din Noul Testament

Beția și jocul au tăiat capul Sf. Ioan Botezătorul

Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în fața noastră și în gândul nostru, căci e plină de adânci învățături.

Ioan era urât de Irod, pentru că îl mustra că ține pe muierea fratelui său (Mc 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar și la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern” din zilele noastre, ar fi închis ochii față de păcatul lui Irod (așa cum se închid și azi ochii față de păcatele celor mari).

Dar diavolul - „tatăl minciunii” - urăște cu toate puterile sale adevărul și pe mărturisitorii adevărului. Așa a fost și cu Sfântul Ioan. Prin ura lui Irod și Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă, pentru că Ioan era foarte iubit de popor.

Dar diavolul n-a disperat. Pentru planul lui, a așteptat un prilej „potrivit”. A așteptat o zi cu „bun prilej”, iar ziua aceea a fost ziua nașterii lui Irod. A așteptat dracul ziua beției și a jocului, căci știa el, tartorul cel bătrân, că atunci e „prilej” să-l piardă pe Ioan. Și planul diavolului a reușit pe deplin. În fața lui Irod cel beat, diavolul a jucat cu fata Irodiadei. Și lui Irod cel beat i-a plăcut atât de mult acest joc drăcesc, încât pentru el a tăiat capul lui Ioan. Beția și jocul au tăiat capul Sfântului Ioan.

Cu ajutorul jocului, o fată mică a tăiat capul unui om mare.

Pentru izbânzile sale, dracul pândește și azi zile cu „bun prilej”. Iar aceste zile sunt și azi zilele în care se fac beții și jocuri. În astfel de zile „taie” diavolul și azi „capuri” și ucide suflete. Pe oriunde se fac jocuri și beții, se „taie” și azi „capuri”, se pierd suflete. Câteodată, pe la jocuri și beții, se junghie și se omoară trupuri - dar suflete, regulat, la orice joc și petrecere.

Durere, și „ziua numelui” creștinilor de azi e - ca pe vremea lui Irod - un „bun prilej” pentru diavolul. În loc de rugăciune, de ziua numelui lor, creștinii de azi fac beții și păcate.

Jocul a tăiat capul Sfântului Ioan. Cu ajutorul jocului a secerat diavolul o astfel de biruință. De aceea, toți Sfinții Părinți spun că jocurile sunt lucrul dracului și le osândesc cu cele mai grele cuvinte. Toți Sfinții Părinți, toate canoanele și toate pravilele osândesc jocurile ca pe lucrul dracului și pun la afurisanie pe preoții și laicii care joacă (vom strânge cândva într-o carte întreagă aceste lucruri).

Din ziua în care jocul a tăiat capul lui Ioan, jocul ar trebui blestemat și afurisit de toți creștinii cei adevărați.

Dar, durere, jocurile sunt azi apărate de multe ori chiar de cei ce ar trebui să le blesteme.

Alte pilde din Vechiul Testament

În Vechiul Testament mai sunt și alte multe pilde și întâmplări despre răutățile ce le face alcoolul.

Amintim, pe scurt, numai câteva.

David a îmbătat pe Urie

Ca să scape de păcatul desfrânării făcut cu femeia lui Urie, David prorocul - desigur, la sfatul diavolului - „l-a poftit pe Urie să mănânce și să bea cu el și l-a îmbătat” (2 Regi 11, 13).

Iar după ce planul cu această beție n-a reușit, tot diavolul l-a sfătuit pe David să pună la cale uciderea lui Urie.

Tot cu beția vinului și a desfrânării l-a smintit diavolul și pe proorocul David.

Beția lui Nabal

Și despre Nabal ne spune Biblia că și-a sfârșit viața cu o beție.

Când se întorsese Abigail, soția lui, de la David, unde-i ceruse iertare, l-a aflat chefuit și „mort de beat”.

„Și după cam zece zile, Domnul a lovit pe Nabal și a murit” (1 Regi 25, 36-38).

Ospățul lui Baltazar

Și la ospățul împăratului Baltazar din Babilon a lucrat vinul și beția.

În stare de beție, împăratul și oaspeții lui au pângărit vasele sfinte aduse din Templul de la Ierusalim.

Această beție și pângărire a atras asupra împăratului urgia și pedeapsa lui Dumnezeu vestită prin acea fioroasă arătare: „Mene, Tekel, Fares” (Dan 5, 1-25).

Ce spune înțeleptul Solomon și înțeleptul Sirah?

„Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile?

Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roșii?

Ale celor ce întârzie la vin și se duc să golească paharul cu vin amestecat.

Nu te uita la vin când curge și face mărgăritare în pahar. El alunecă ușor, dar pe urmă ca un șarpe mușcă și înțeapă ca o viperă.

Ochii ți se vor uita după femeile altora și inima îți va grăi prostii.

Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg. M-a lovit, dar nu mă doare. M-a bătut, dar nu simt nimic. Când mă voi trezi? Mai vreau vin” (Pilde 23, 29-35).

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase, oricine se îmbată cu ele nu este înțelept” (Pilde 20, 1).

„Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibează cu carne. Căci bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc” (Pilde 23, 20-21).

„Nu fi viteaz la vin, căci pe mulți i-a pierdut vinul” (Sirah 31, 29).

„Amărăciunea sufletului este vinul când se bea mult; oftări și căderi face” (Sirah 31, 34).

Vinul și muierile înșală pe cei înțelepți” (Sirah 19, 2).

„Lucrătorul bețiv nu se va îmbogăți, cel ce nu bagă de seamă de cele mici, pe încet va cădea” (Sirah 19, 1).

„Nu te face sărac făcând ospețe de împrumuturi, când nu ai nimic în pungă” (Sirah 18, 33).