Cătră femei
Pr. Iosif Trifa - Spre Canaan (1919)
Crucea răsboiului de eri și jugul greutăților de azi le-am purtat și le purtăm nu numai noi bărbații ci și voi femeilor.
În cuvintele mele de azi, cătră voi dară mă întorc femei. În vieața, în traiul vostru vreau să mă uit, lucrările și purtările voastre vreau să le cercetez, ca să văz ce parte ați avut și aveți în luptele, frământările grele de eri și de azi.
Cele mai multe dintre voi ați fost mame și soții cari v’ați petrecut fii și soții pe calea răsboiului. Cu cea dintâi zi de răsboi vi s’a schimbat și vieața voastră; ați plecat și voi pe calea durerilor, grijilor, ostenelilor. Cea dintâi zi de răsboiu a scos liniștea din casa voastră și în locui suferința și-a făcut cuib.
De câte ori mă uit peste ceata voastră, care și azi în mare parte poartă haină neagră și inimă cernită, înțeleg durerile prin cari ați trecut. Vă văd parcă și acum acolo departe la începutul năcazului. Aud parcă și acum plângerea cu care i-ați petrecut pe scumpii voștri și dorul și teama cu care i-ați așteptat.
Trecea an după an și voi mamelor și soțiilor trebuia să purtați mai departe gândul și dorul fiilor și soților voștri.
Cum vă fulgera durerea când copilașii voștri întrebau tot mai stăruitor după tata și tata nu mai venia...
Cât de mult vă apăsa în suflet groaza că azi mâne ați putea ajunge văduve și copilașii voștri orfani.
Pe lângă aceste dureri, ce le-ați purtat în inima voastră câte altele ați purtat apoi în traiul vostru. Cele mai multe dintre voi ați fost capul, conducătoriul casei și voi a trebuit să alergați în toate laturile, să câștigați pâne, haine și încălțăminte pe seama voastră și a copiilor voștri. Acul, grebla și furca voastră nu mai puteau acoperi aceste lipsuri strigătoare, de aceea mânile, voastre au trebuit să apuce plugul din brazdă, să poarte coasa în iarbă, să ridice săcurea în pădure. Brațele voastre plăpânde și slabe au trebuit să ridice, să poarte poveri bărbătești.
Trecuseră vremile când soții voștri strângeau bucate și a voastră era numai grija și meșteșugul coptului. Nu mai era cine să aducă bucate. Copii voștri însă cereau pâne. Strigarea lor v’a plecat pe voi făpturi slabe și neumblate preste munți, hotară și sate, să aduceți pâne. În sute de părți trebuia să alergați, să le isprăviți pe toate singure căci afară de Dumnezeu, de la altcineva puțin sprijin aveați.
Cu adevărat voi ați fost al doilea front, al doilea câmp de luptă, în care v’ați luptat deoparte cu dorul, teama și grija soților voștri, de altă parte cu greutățile, năcazurile traiului nostru.
Dar să nu vă pară rău, femeilor, că ați gustat și voi din păharul durerilor, că ați purtat ani de zile crucea suferințelor; căci cutez a zice crucea și jugul v’au adus și foloase și anume: foloase sufletești. Suferințele și durerile v’au apropiat mai tare ca oricând cătră Dumnezeu și biserica sa. Suferințele au aprins rugăciunea în casa voastră, v’au strâns mânile cu căldură spre olaltă, v’au învățat să stropiți cu lacrimi rugăciunele voastre. Grigile și alergările au obosit corpul vostru, dar ele au curățit, au luminat și întărit puterile voastre sufletești.
Am zis că în năcazurile și greutățile voastre v’ați întors cu rugăciuni cătră Dumnezeu. Și Dumnezeu a auzit rugăciunea voastră, v-a dat putere, sănătate, ajutor ca toate să le puteți isprăvi. Și rugăciunea v’a sprijinit nu numai pe voi ci ea a ajutat și pe soții voștri din câmpurile suferințelor. Rugăciunea voastră caldă a trecut peste țări și hotare ducând soților voștri întărire, mângăere.
Când după ani de zile, osteniți de greutățile suferite au sosit acasă soții voștri ei și-au aflat cuibul lor curat, cinstit și grijit!... Cât de mare a fost bucuria lor!
Între voi însă sunt și de acelea cari ați așteptat cu cuibul curat, cu credință și purtări curate pe soții voștri. Ei însă dorm departe în pământ străin și niciodată nu vor mai veni la voi. Nu plângeți însă! Dumnezeu care știe și vede toate va răsplăti credința, rugăciunile și purtările voastre. Binecuvântarea sa, darul său și ajutoriul său cel sfânt vă vor însoți în toate căile vieți voastre până ce veți trece în cealaltă lume și vă veți întâlni acolo cu scumpii voștri să le spuneți, să le povestiți despre toate câte ați suferit și răbdat voi.
Am zis, răsboiul a însâmnat pentru voi calea și crucea suferințelor. Nu însă toate femeile au ales această cale. Au fost unele femei cari au lăsat căile grele, dar bune și au apucat pe cele ușoare și slabe, ale ispitelor. Au fost femei cari au stâns rugăciunea în casă și au lăsat să între acolo păcatul și osânda. Au fost femei cari au lăsat biserica și au ales birturile și jocurile și au călcat în picioare credința sfântă ce-i lega de soții lor. Cât de mare va fi fost durerea soților ce și-au aflat cuibul lor așa! Dar chiar și dacă nu vor mai veni acasă soții femeilor cu purtări slabe - suferințele, durerile și sângele lor vor striga la cer după răsbunare.
Am zis că și voi femeilor ați avut front de luptă. Vedeți acum că și în frontul vostru au căzut unele. Și voi ați avut morții și răniții voștri. Deosebirea este numai aceea, că pe morții și răniții voștri nu-i omoară și rănește pușca, glonțul sau tunul ci ispitele și poftele rele.
Unele din cele rănite de păcate se mai pot tămădui și se vor putea oricând dacă să leagă și să tămăduesc la vreme. Altele însă care nu cunosc rușinea și păcatul sunt perdute pentru totdeauna. Altfel dară sunt morții voștri! Ei nu sunt luptători, nici eroi vrednici de amintirea și cinstea noastră, ci ei sunt perduți, sunt morți cu sufletul.
În cuvintele mele de astăzi am căutat să arăt ce parte ați avut și voi în răsboiul și vremile voastre. V’am arătat cum și vieața voastră a fost în răsboiu un front, un câmp de luptă. V’am înfățișat cum suferințele, năcazurile v’au adus și foloase sufletești, întărindu-vă credința, nădejdea, rugăciunea. M’am coborât apoi între greutățile voastre să văd cum le-ați putut purta și le puteți în aceste vremuri grele și am aflat că până vă rugați și vă purtați cinstit, Dumnezeu este cu voi, vă ajută, vă sprijinește. V’am mai spus apoi că și în frontul vostru sunt morți și răniți, adecă femeile apucate pe căile rele și slabe.
De încheere, dragile mele, ce v’aș putea altceva îndemna decât să mergeți pe calea cea bună și curată, rugându-vă neîncetat, luptându-vă cu greutățile, ispitele, poftele din această lume trecătoare. Băgați de seamă că frontul vostru nu s’a isprăvit, suferințele nu sunt încă gata și multe vă mai pot aștepta. Răsboiul însă v’a învățat că orice cruci ar pica pe umerii voștri, le puteți purta până când stăruiți în cele bune.
Până când dară vă rugați neîncetat și vă purtați cuminte, orice ar veni peste voi, nu vă temeți, căci Dumnezeu este cu voi, vă întărește, vă ajută, vă mângăe.
Băgați de seamă că aveți alt dușman: poftele rele, ispitele otrăvitoare.
De acelea vă temeți și vă luptați neîncetat împotriva lor.
Așa făcând și trăind veți eși cu cinste din vremile acestea și istoria va aminti cu drag și laudă dspre voi ca și despre niște adevărați luptători, cari „lupta cea bună ați luptat, credința ați păzit“. Amin.